ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7764/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 14 ianuarie 2009 sub nr. 1517/3/2009, contestatorul B.V. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să admită contestația și să dispună restituirea în natură a cotei de 3/4 din imobilul aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, compus din teren în suprafață de 27 488 mp, situat în județul Ilfov, așa cum a solicitat prin Notificarea înregistrată sub nr. X/2001, adresată Ministerului Administrației și Internelor. În fapt, contestatorul a arătat că prin notificarea din 22 mai 2001 s-a adresat Ministerului Administrației și Internelor solicitând restituirea în natură a imobilului aflat în administrarea acestuia, situat în județul Ilfov.

Se menționează că, în conformitate cu actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, autorul contestatorului avea în proprietate 4 ha de teren în satul Balotești, și o construcție cu 6 camere și dependințe. La data de 11 mai 1951 autoritățile comuniste au comunicat defunctului G.M. că ferma proprietatea acestuia situată în comuna Balotești, compusă din 4 ha teren și construcție, a fost naționalizată cu începere de la data de 1 mai 1950 în favoarea Ministerului de Interne. De la data respectivă se arată că proprietarul a fost deposedat prin forță și în mod cu totul abuziv, deși în realitate nu a exista niciun titlu de trecere în proprietatea statului, nici prin rechiziție, nici prin naționalizare.

În ceea ce privește suprafața de 12.512 mp. și construcția arăta că pentru restituirea în natură a acestui imobil s-a adresat deținătorului Serviciul de Informații Externe, care a emis dispoziția de respingere a cererii acestuia nr. X/2004. Însă împotriva acestei soluții a formulat contestație în temeiul Legii nr. 10/2001 care a fost soluționată prin Decizia civilă nr. 77 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel București, irevocabilă prin respingerea recursului, prin care instanța a obligat "intimata Serviciul de Informații Externe să restituie în natură contestatorului cota de 3/4 din imobilul aflat în administrarea sa, în suprafață de 12.512 mp, situat în județul Ilfov, care a format obiectul Notificării nr. X/2001." Prin Sentința civilă nr. 592 din 23 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamantul B.V.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Administrației și Internelor; a obligat pârâtul să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, privind restituirea în natură a cotei de 3/4 din imobilul aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, compus din teren în suprafață de 24.401 mp, situat în județul Ilfov, conform Notificării înregistrată sub nr. X/2001; a omologat raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic F.R. - varianta 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat că reclamantul a făcut dovada că imobilul în litigiu a aparținut autorului său fiind transmis prin succesiune, astfel că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conf.

art. 3 din Legea nr. 10/2001 și că acest imobil a fost preluat de către stat în mod abuziv în sensul dispozițiilor art. 2 lit. h) din același act normativ, precum și împrejurarea că reclamantul a solicitat prin notificare formulată în termenul prevăzut de lege restituirea în natură a terenului urmează să admită cererea acestuia. Cu privire la modalitatea măsurilor reparatorii deoarece a rezultat din conținutul raportului de expertiză că acest teren este liber și nu este afectat de utilități publice și față de prevalența restituirii în natură a imobilelor ridicată la rang de principiu prin Legea nr. 247/2005 care a modificat Legea nr. 10/2001, tribunalul a dispus obligarea pârâtului să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată privind restituirea în natură a cotei de 3/4 din imobilul aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor compus din teren în suprafață de 24.401 mp.

situat în județul Ilfov, conform Notificării înregistrată sub nr. X/2001. Împotriva acestei sentințe au formulat apel și reclamantul B.V. și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În susținerea motivelor de apel reclamantul B.V. solicită admiterea apelului, anularea în parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și dispunerea asupra restituirii în natură a imobilului în litigiu. Hotărârea este nelegală deoarece, deși instanța de fond a admis acțiunea, nu a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamant, ci a obligat pârâta să se pronunțe prin dispoziție în sensul restituirii imobilului.

Prin motivele de apel formulate, Ministerul Administrației și Internelor apreciază că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente. 1. Lipsa calității de reprezentant a avocatului T.M., la momentul formulării notificării. Din verificarea notificării adresate de apelant pentru imobilul în litigiu se poate observa că aceasta este semnată de avocat și nu de către notificatorul B.V., deși nu a fost depus niciun contract de asistență juridică. La data de 30 aprilie 2009, ca urmare a solicitării Ministerului Administrației și Internelor, notificatorul, prin avocat a depus declarația notarială autentificată sub nr. X/2009 prin care se arată că, "Notificarea nr. X/2001 a fost semnată de Societatea Civilă de Avocați T & T T.A.

și T.B. în baza mandatului dat acestei societăți pentru formularea, semnarea și expedierea notificării", dar nu se depune niciun fel de mandat. 2. Sub aspectul identificării imobilului Urmează ca instanța să constate că notificatorul a revendicat un teren în suprafață de 27.488 mp, iar Ministerul Administrației și Internelor are în folosință un teren în suprafață de 7,88 ha. Din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă date certe de identificare a imobilului revendicat. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 678 din 24 noiembrie 2010 a respins apelul pârâtului, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus restituirea în natură a 3/4 din imobilul teren în suprafață de 24.401 mp.

În considerentele deciziei s-a reținut că, este nefondată critica apelantului referitoare la lipsa calității de reprezentant a avocatului T.A. pentru formularea notificării, întrucât notificatorul a depus la dosarul instanței de fond declarația autentificată din 23 aprilie 2009 la BNP L.B. și L.D. prin care a arătat expres că a împuternicit societatea de avocați să formuleze, să semneze și să expedieze notificarea adresată apelantului. În aceste condiții, în raport și de dispozițiile art. 67 și următoarele din C. proc. civ. curtea constată că s-a făcut dovada existenței mandatului dat societății de avocați, astfel că apelantul era obligat să soluționeze notificarea. Nefondată este și critica referitoare la neidentificarea imobilului revendicat.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că autorii contestatorului au deținut în proprietate un teren în suprafață de 4 ha situat în comuna Balotești. La dosarul cauzei a fost întocmit raportul de expertiză efectuat de expert F.R. care, contrar celor susținute de apelant a identificat efectiv suprafața de teren ce a aparținut autorilor contestatorului și care se află în administrarea apelantului. Nu este reală susținerea apelantului că expertul nu ar fi identificat fosta proprietate a contestatorului, întrucât aceasta a fost delimitată ca având suprafața de 24.401 mp., fiind depusă schița acestui teren. Criticile formulate de apelantul contestator sunt fondate și au fost admise în considerarea celor ce urmează.

În speță, deși în mod corect instanța de fond a reținut că apelantul-contestator are calitatea de persoană îndreptățită, a identificat imobilul în litigiu și a administrat probe în ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură, în mod greșit a considerat că este necesar să oblige pârâtul să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra restituirii în natură a imobilului, apreciind practic că este necesar, să dispună reluarea procedurii administrative de restituire.

Ori, contrar celor dispuse de instanța de fond, în Decizia nr. 20/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, a dispus că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - În mod nelegal s-a reținut că, în cauză s-a făcut dovada calității de reprezentant al avocatului T.M.

la data semnării notificării. În accepțiunea art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, persoana îndreptățită trebuie să notifice persoana juridică deținătoare. Prin persoane îndreptățite se înțelege atât persoanele proprietare ale imobilului revendicat cât și cele care acționează pentru și în numele proprietarului, sub condiția prezentării unui mandat și a unui contract de asistență juridică la momentul notificării. A accepta ca în timpul judecării contestației să se facă dovada mandatului fără depunerea contractului de asistență juridică încheiat la momentul depunerii notificării, înseamnă a accepta opinia conform căreia oricând o societate de avocați puteau să revendice și să semneze notificări în numele clientului, iar dovada în acest sens să se facă oricând pe parcursul soluționării notificării.

- Notificatorul a revendicat un teren în suprafață de 27.488 mp, iar pârâtul are în folosință un teren în suprafață de 7,88 ha teren. Din actele existente la dosar nu rezultă date certe de identificare a imobilului revendicat. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed. 1. Motivul de recurs referitor la dovada calității de reprezentant a avocatului T.M. Contractul de mandat este acel act juridic prin care o parte, numită mandant, însărcinează o altă parte, numită mandatar, să încheie acte juridice pe seama și în numele ei. Contractul de mandat mai este denumit și procură, împuternicire sau delegație. Mandatul este un contract consensual iar potrivit art. 1533 alin. (1) C. civ.

mandatul poate fi și tacit. Mandatul este un contract "intuitu personae", deoarece el se bazează esențialmente pe învederarea pe care mandantul o are în mandatar. În speță, reclamantul prin declarația autentificată aflată în dosarul de fond, a dovedit că, notificarea din 22 mai 2001 adresată pârâtului în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului supus analizei a fost făcută în numele său de Societatea Profesională de Avocați T.A. și T.B. în baza mandatului pe care l-a dat acestei societăți. În atare condiții și având în vedere că mandatul poate fi și tacit, este cert că, nu este obligatoriu pentru dovedirea mandatului, să se depună la dosar contractul de asistență juridică, cum susține recurentul prin motivele de recurs.

Semnătura aflată pe ultima filă a notificării a fost confirmată de mandant (reclamant) ca fiind conformă cu mandatul dat mandatarului avocat pentru semnarea, expedierea notificării și pentru continuarea oricăror formalități și demersuri ulterioare în scopul restituirii în natură a imobilului aflat în patrimoniul pârâtei. În principiu dovada contractului de mandat se face prin însăși executarea sa. Cum în speță mandatarul avocat a semnat și expediat notificarea formulată în baza dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 iar reclamantul (mandant) a confirmat prin declarație autentică existența unui mandat cu acest obiect este cert că, susținerile recurentului în sensul lipsei mandatului de reprezentare nu sunt sustenabile.

2. Motivul de recurs privind identificarea terenului în litigiu. Pentru determinarea terenului în litigiu instanțele au dispus efectuarea unei expertize de specialitate în condiții de contradictorialitate. Expertiza tehnică dispusă și efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 201 și următoarele C. proc. civ. a concluzionat că, suprafața de teren în litigiu are ca întindere 24.401 mp fiind liber de orice sarcini, iar obiecțiunile formulate de recurent au fost respinse ca neîntemeiate întrucât nu priveau lucrarea de specialitate ci omologarea variantelor de restituire întocmite de expert. Or, privitor la forța probantă a expertizei trebuie menționat că, instanța nu este legată de concluziile expertizei, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului ca toate celelalte mijloace de probă.

Prin urmare omologarea variantelor de restituire revine instanței care instrumentează cauza și nu expertului care a efectuat lucrarea de specialitate. În concluzie, criticile ce vizează expertiza sunt nefondate, această lucrare de specialitate fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale. Prin motivele de recurs, s-au adus critici și cu privire la situația de fapt stabilită de instanțe dar, este cunoscut faptul că nemulțumirile privind situația de fapt nu constituie motive de nelegalitate. Așadar, în raport de cele reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva Deciziei civile nr. 678 A din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.