ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7764/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7764/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 14 ianuarie 2009 sub
nr. 1517/3/2009, contestatorul B.V. în contradictoriu cu Ministerul
Administrației și Internelor, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va
pronunța, să admită contestația și să dispună restituirea în natură a cotei de
3/4 din imobilul aflat în administrarea Ministerului Administrației și
Internelor, compus din teren în suprafață de 27 488 mp, situat în județul
Ilfov, așa cum a solicitat prin Notificarea înregistrată sub nr. X/2001,
adresată Ministerului Administrației și Internelor.
În fapt,
contestatorul a arătat că prin notificarea din 22 mai 2001 s-a adresat
Ministerului Administrației și Internelor solicitând restituirea în natură a
imobilului aflat în administrarea acestuia, situat în județul Ilfov.
Se menționează că, în
conformitate cu actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, autorul
contestatorului avea în proprietate 4 ha de teren în satul Balotești, și o
construcție cu 6 camere și dependințe. La data de 11 mai 1951 autoritățile comuniste
au comunicat defunctului G.M. că ferma proprietatea acestuia situată în comuna
Balotești, compusă din 4 ha teren și construcție, a fost naționalizată cu
începere de la data de 1 mai 1950 în favoarea Ministerului de Interne. De la
data respectivă se arată că proprietarul a fost deposedat prin forță și în mod
cu totul abuziv, deși în realitate nu a exista niciun titlu de trecere în
proprietatea statului, nici prin rechiziție, nici prin naționalizare.
În ceea ce privește
suprafața de 12.512 mp. și construcția arăta că pentru restituirea în natură a
acestui imobil s-a adresat deținătorului Serviciul de Informații Externe, care
a emis dispoziția de respingere a cererii acestuia nr. X/2004. Însă împotriva
acestei soluții a formulat contestație în temeiul Legii nr. 10/2001 care a fost
soluționată prin Decizia civilă nr. 77 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel
București, irevocabilă prin respingerea recursului, prin care instanța a
obligat "intimata Serviciul de Informații Externe să restituie în natură
contestatorului cota de 3/4 din imobilul aflat în administrarea sa, în
suprafață de 12.512 mp, situat în județul Ilfov, care a format obiectul
Notificării nr. X/2001."
Prin Sentința civilă
nr. 592 din 23 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a
admis în parte contestația formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu
pârâtul Ministerului Administrației și Internelor; a obligat pârâtul să se
pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, privind restituirea în natură a
cotei de 3/4 din imobilul aflat în administrarea Ministerului Administrației și
Internelor, compus din teren în suprafață de 24.401 mp, situat în județul
Ilfov, conform Notificării înregistrată sub nr. X/2001; a omologat raportul de
expertiză efectuat de expertul tehnic F.R. - varianta 1 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul a constatat că reclamantul a făcut dovada că
imobilul în litigiu a aparținut autorului său fiind transmis prin succesiune,
astfel că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conf.
art. 3 din Legea nr. 10/2001 și că acest imobil a fost preluat de către stat în
mod abuziv în sensul dispozițiilor art. 2 lit. h) din același act normativ,
precum și împrejurarea că reclamantul a solicitat prin notificare formulată în
termenul prevăzut de lege restituirea în natură a terenului urmează să admită
cererea acestuia.
Cu privire la
modalitatea măsurilor reparatorii deoarece a rezultat din conținutul raportului
de expertiză că acest teren este liber și nu este afectat de utilități publice
și față de prevalența restituirii în natură a imobilelor ridicată la rang de
principiu prin Legea nr. 247/2005 care a modificat Legea nr. 10/2001,
tribunalul a dispus obligarea pârâtului să se pronunțe prin decizie sau
dispoziție motivată privind restituirea în natură a cotei de 3/4 din imobilul
aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor compus din
teren în suprafață de 24.401 mp. situat în județul Ilfov, conform Notificării
înregistrată sub nr. X/2001.
Împotriva acestei
sentințe au formulat apel și reclamantul B.V. și pârâtul Ministerul
Administrației și Internelor, criticând-o pentru motive de nelegalitate și
netemeinicie.
În susținerea
motivelor de apel reclamantul B.V. solicită admiterea apelului, anularea în
parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond, admiterea acțiunii astfel cum
a fost formulată și dispunerea asupra restituirii în natură a imobilului în
litigiu.
Hotărârea este
nelegală deoarece, deși instanța de fond a admis acțiunea, nu a dispus
restituirea în natură a imobilului către reclamant, ci a obligat pârâta să se
pronunțe prin dispoziție în sensul restituirii imobilului.
Prin motivele de apel
formulate, Ministerul Administrației și Internelor apreciază că hotărârea este
nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente.
Lipsa calității de
reprezentant a avocatului T.M., la momentul formulării notificării.
Din verificarea
notificării adresate de apelant pentru imobilul în litigiu se poate observa că
aceasta este semnată de avocat și nu de către notificatorul B.V., deși nu a
fost depus niciun contract de asistență juridică.
La data de 30 aprilie
2009, ca urmare a solicitării Ministerului Administrației și Internelor,
notificatorul, prin avocat a depus declarația notarială autentificată sub nr.
X/2009 prin care se arată că, "Notificarea nr. X/2001 a fost semnată de
Societatea Civilă de Avocați T & T T.A. și T.B. în baza mandatului dat
acestei societăți pentru formularea, semnarea și expedierea notificării",
dar nu se depune niciun fel de mandat.
Sub aspectul
identificării imobilului
Urmează ca instanța
să constate că notificatorul a revendicat un teren în suprafață de 27.488 mp,
iar Ministerul Administrației și Internelor are în folosință un teren în
suprafață de 7,88 ha. Din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă date
certe de identificare a imobilului revendicat.
Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 678 din 24 noiembrie 2010 a
respins apelul pârâtului, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte
sentința, în sensul că a dispus restituirea în natură a 3/4 din imobilul teren
în suprafață de 24.401 mp.
În considerentele
deciziei s-a reținut că, este nefondată critica apelantului referitoare la
lipsa calității de reprezentant a avocatului T.A. pentru formularea
notificării, întrucât notificatorul a depus la dosarul instanței de fond
declarația autentificată din 23 aprilie 2009 la BNP L.B. și L.D. prin care a
arătat expres că a împuternicit societatea de avocați să formuleze, să semneze
și să expedieze notificarea adresată apelantului. În aceste condiții, în raport
și de dispozițiile art. 67 și următoarele din C. proc. civ. curtea constată că
s-a făcut dovada existenței mandatului dat societății de avocați, astfel că
apelantul era obligat să soluționeze notificarea.
Nefondată este și
critica referitoare la neidentificarea imobilului revendicat.
Din actele depuse la
dosarul cauzei rezultă că autorii contestatorului au deținut în proprietate un
teren în suprafață de 4 ha situat în comuna Balotești.
La dosarul cauzei a
fost întocmit raportul de expertiză efectuat de expert F.R. care, contrar celor
susținute de apelant a identificat efectiv suprafața de teren ce a aparținut
autorilor contestatorului și care se află în administrarea apelantului. Nu este
reală susținerea apelantului că expertul nu ar fi identificat fosta proprietate
a contestatorului, întrucât aceasta a fost delimitată ca având suprafața de
24.401 mp., fiind depusă schița acestui teren.
Criticile formulate
de apelantul contestator sunt fondate și au fost admise în considerarea celor
ce urmează.
În speță, deși în mod
corect instanța de fond a reținut că apelantul-contestator are calitatea de
persoană îndreptățită, a identificat imobilul în litigiu și a administrat probe
în ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură, în mod greșit a
considerat că este necesar să oblige pârâtul să se pronunțe prin decizie sau
dispoziție motivată asupra restituirii în natură a imobilului, apreciind
practic că este necesar, să dispună reluarea procedurii administrative de
restituire.
Ori, contrar celor
dispuse de instanța de fond, în Decizia nr. 20/2007 Înalta Curte de Casație și
Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, a dispus că instanța
de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația
formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care
s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și
acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității
deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Împotriva acestei din
urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând incidența dispozițiilor art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică
hotărârea sub următoarele aspecte:
- În mod nelegal s-a
reținut că, în cauză s-a făcut dovada calității de reprezentant al avocatului
T.M. la data semnării notificării. În accepțiunea art. 22 din Legea nr. 10/2001
republicată, persoana îndreptățită trebuie să notifice persoana juridică
deținătoare. Prin persoane îndreptățite se înțelege atât persoanele proprietare
ale imobilului revendicat cât și cele care acționează pentru și în numele
proprietarului, sub condiția prezentării unui mandat și a unui contract de
asistență juridică la momentul notificării. A accepta ca în timpul judecării
contestației să se facă dovada mandatului fără depunerea contractului de
asistență juridică încheiat la momentul depunerii notificării, înseamnă a
accepta opinia conform căreia oricând o societate de avocați puteau să
revendice și să semneze notificări în numele clientului, iar dovada în acest
sens să se facă oricând pe parcursul soluționării notificării.
- Notificatorul a
revendicat un teren în suprafață de 27.488 mp, iar pârâtul are în folosință un
teren în suprafață de 7,88 ha teren. Din actele existente la dosar nu rezultă
date certe de identificare a imobilului revendicat.
Examinând criticile
formulate prin intermediul cererii de recurs se constată nefondat recursul în
considerentele celor ce succed.
Motivul de recurs
referitor la dovada calității de reprezentant a avocatului T.M.
Contractul de mandat
este acel act juridic prin care o parte, numită mandant, însărcinează o altă
parte, numită mandatar, să încheie acte juridice pe seama și în numele ei.
Contractul de mandat
mai este denumit și procură, împuternicire sau delegație.
Mandatul este un
contract consensual iar potrivit art. 1533 alin. (1) C. civ. mandatul poate fi
și tacit.
Mandatul este un
contract "intuitu personae", deoarece el se bazează esențialmente pe
învederarea pe care mandantul o are în mandatar.
În speță, reclamantul
prin declarația autentificată aflată în dosarul de fond, a dovedit că,
notificarea din 22 mai 2001 adresată pârâtului în temeiul Legii nr. 10/2001
prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului supus analizei a fost
făcută în numele său de Societatea Profesională de Avocați T.A. și T.B. în baza
mandatului pe care l-a dat acestei societăți.
În atare condiții și
având în vedere că mandatul poate fi și tacit, este cert că, nu este
obligatoriu pentru dovedirea mandatului, să se depună la dosar contractul de
asistență juridică, cum susține recurentul prin motivele de recurs.
Semnătura aflată pe
ultima filă a notificării a fost confirmată de mandant (reclamant) ca fiind
conformă cu mandatul dat mandatarului avocat pentru semnarea, expedierea
notificării și pentru continuarea oricăror formalități și demersuri ulterioare
în scopul restituirii în natură a imobilului aflat în patrimoniul pârâtei.
În principiu dovada
contractului de mandat se face prin însăși executarea sa.
Cum în speță
mandatarul avocat a semnat și expediat notificarea formulată în baza
dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 iar reclamantul (mandant) a
confirmat prin declarație autentică existența unui mandat cu acest obiect este
cert că, susținerile recurentului în sensul lipsei mandatului de reprezentare
nu sunt sustenabile.
Motivul de recurs
privind identificarea terenului în litigiu.
Pentru determinarea
terenului în litigiu instanțele au dispus efectuarea unei expertize de
specialitate în condiții de contradictorialitate.
Expertiza tehnică
dispusă și efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 201 și următoarele C.
proc. civ. a concluzionat că, suprafața de teren în litigiu are ca întindere
24.401 mp fiind liber de orice sarcini, iar obiecțiunile formulate de recurent
au fost respinse ca neîntemeiate întrucât nu priveau lucrarea de specialitate
ci omologarea variantelor de restituire întocmite de expert.
Or, privitor la forța
probantă a expertizei trebuie menționat că, instanța nu este legată de
concluziile expertizei, acestea constituind numai elemente de convingere,
lăsate la libera apreciere a judecătorului ca toate celelalte mijloace de
probă.
Prin urmare
omologarea variantelor de restituire revine instanței care instrumentează cauza
și nu expertului care a efectuat lucrarea de specialitate.
În concluzie,
criticile ce vizează expertiza sunt nefondate, această lucrare de specialitate
fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale.
Prin motivele de recurs,
s-au adus critici și cu privire la situația de fapt stabilită de instanțe dar,
este cunoscut faptul că nemulțumirile privind situația de fapt nu constituie
motive de nelegalitate.
Așadar, în raport de
cele reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va
respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva Deciziei
civile nr. 678 A din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 03 noiembrie 2011.