ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1702/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1702/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

1.

Instanța de fond

Tribunalul

București, secția a IV

- a

civilă, prin sentința civilă nr. 1198 din 16 octombrie 2009 a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta M.A.R.B. în contradictoriu cu

Municipiul București prin Primar General.

În motivarea

soluției Tribunalul a reținut următoarele:

Prin

notificarea nr. 2125 din 25 aprilie 2001 contestatoarea a solicitat restituirea

în natură, eventual măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București,

str. Italiană, trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 326/1949

și a Deciziei nr. 928/1958.

Ca urmare a

soluționării acestei notificări, a fost respinsă cererea de restituire în

natură și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru

construcția demolată în suprafață de 120,25mp, situată în București, str.

Italiană.

Împotriva acestei

dispoziții contestatoarea a formulat prezenta contestație, susținând că i se

cuvin măsuri reparatorii pentru mai multe imobile demolate, cu o suprafață

totală de 813,97mp, astfel cum rezultă din procesul verbal din 29 martie 1944.

Din contractul

de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1920, eliberat în copie de Arhivele

Statului, s-a reținut că A.S. a vândut lui E.D.M. „întreg imobilul

”

din București, fost Băile dr.

Erdreich din str. Italiană, colț cu bulevardul Carol nr. X, astfel cum este

individualizat prin actul de proprietate, imobilul fiind ipotecat, astfel cum

rezultă din mențiunile făcute la pct. 2 și 3 din contract.

Din

inventarul făcut la succesiunea lui I. (E.) D.M. la data de 24 noiembrie 1944,

eliberat în copie de Arhivele Statului, s-a reținut că în patrimoniul

defunctului se aflau atât active, printre care și imobilul din str. Italiană,

dar și un pasiv de 3.334.040 lei și o ipotecă de rang II pentru suma de 100.000

lei în favoarea numitului I.V.N.

S-a mai

reținut că tot la acea dată, imobilul situat în str. Italiană a fost evaluat la

suma de 100.000 lei, constatându-se totodată că a fost demolat.

La punctul nr.

4 din acest proces verbal s-a făcut mențiunea că imobilele au fost vândute, iar

prețul încasat, 3.325.000 lei, a fost distribuit pentru plata datoriilor.

Tribunalul a

mai reținut că deși în procesul verbal se face vorbire despre mai multe

construcții, schița aferentă nu a fost identificată și depusă la dosar de către

contestatoare, iar în planșele fotografice de la filele 8 și 11 se află

imaginea unei singure construcții.

S-a reținut

din adresa din 22 februarie 2002 emisă de Consiliul Local sector 2 - Direcția

Venituri Buget, că în evidențele acestei instituții, ca urmare a declarației

din 29 martie 1944, figurau în calitate de proprietari moștenitorii defunctului

I. (E.) D.M., declarație menținută și la data de 31 martie 1949, cu un imobil

situat în str. Italiană compus din teren în suprafață de 207,30 mp, din care 120,55

mp construit, imobilul fiind identificat potrivit adresei din 18 aprilie 2002

emisă de SC A. SA.

Din

adresa din 20 iulie 2001 emisă de SC A. SA s-a constatat că imobilul a fost

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 326/1949 prin decizia nr.

928 din 13 octombrie 1958, imobilul fiind compus din teren în suprafață de

207,30 mp și 120,55 mp teren construit, rămânând neconstruită o suprafață de

86,75 mp, construcția fiind demolată în anul 1987.

S-a observat

că reclamanta nu a depus probe din care să rezulte compunerea imobilului despre

care a pretins că este alcătuit din mai multe clădiri, respectiv a-h cu o

suprafață totală de 813,97 mp, la data preluării în proprietatea statului.

În

raport de art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001 potrivit căruia „sarcina probei

proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și

a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care

pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și

ale art. 23 din lege

”

, s-a pus în discuție oportunitatea

efectuării unei expertize. Contestatoarea prin mandatar a apreciat că nu este

utilă administrarea unei asemenea probe.

Din

interpretarea coroborată a probelor administrate și a dispozițiilor legale

incidente în cauză, tribunalul a reținut că în proprietatea statului a fost

preluată o singură construcție în suprafață de 120,55mp, astfel cum rezultă și

din dispoziția contestată.

Pentru aceste

motive, tribunalul, văzând și dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

republicată, a respins contestația ca neîntemeiată.

apel

Curtea

de Apel București, secția a IV

-

a civilă, prin decizia nr. 309/ A din 18 martie 2011 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința și a admis contestația, a modificat în

parte dispoziția nr. 1143/2009 emisă de primarul general în sensul că a dispus modificarea

art. 1 al acesteia cu următorul conținut: „se propune acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent pentru construcțiile demolate în suprafață de 813 mp situate în

București, Str. Italiană, construite așa cum sunt descrise prin procesul verbal

din 29 martie 1944.

În

motivarea acestei soluții curtea a reținut următoarele:

În cuprinsul

notificării aflate la fila 39 din dosarul de apel s-a învederat că suprafața de

teren de 1.000 mp, situată în str. Italiană, București, a fost restituită în

natură prin dispoziția de restituire nr. 381 din 15 martie 1996 (fila 50 dosar

apel), ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare prin sentința civilă nr. 8364

din 01 noiembrie 1992 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București.

În cuprinsul

notificării, contestatoare a menționat că pe suprafața de teren restituită

existau niște corpuri de clădire, care au fost demolate și cu privire la care

solicită acordarea de măsuri reparatorii.

Ca urmare a

soluționării acestei notificări, a fost respinsă cererea de restituire în

natură și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, numai

pentru construcția demolată în suprafață de 120,25 mp, situată în București,

str. Italiană, fiind respinsă notificarea și pentru construcțiile demolate care

ocupau o suprafață de 813,97 mp.

Împotriva

acestei dispoziții contestatoarea a formulat contestație, susținând că i se

cuvin măsuri reparatorii pentru mai multe imobile demolate, cu o suprafață

totală de 813,97 mp, astfel cum rezultă din procesul verbal din 29 martie 1944.

Curtea

de apel a reținut că pentru a fi persoană îndreptățită la restituire, în sensul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, contestatoarea trebuie să îndeplinească,

cumulativ, două condiții prevăzute de lege cu privire la natura imobilului (art.

1 alin. (1)) și, respectiv, cu privire la calitatea persoanei (art. 3 alin. (1)

lit. A)) sau, după caz, art. 4 alin. (2))

Curtea a

constatat că în cauză nu este contestată calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantei M.A.R.B., ci doar întinderea dreptului său de proprietate asupra

construcțiilor demolate, motiv pentru care instanța de apel a analizat numai

acest aspect în cuprinsul considerentelor hotărârii.

În acest

sens s-a constatat că pentru suprafața de 1.000 mp situată în București, str.

Italiană, a fost recunoscut dreptul de proprietate în favoarea contestatoarei

prin Sentința civilă nr. 8364 din 01 noiembrie 1992 pronunțată de către

Judecătoria Sectorului 2 București, care a stat la baza emiterii dispoziției de

restituire nr. 381 din 15 martie 1996 (fila 50 dosar apel) și că obiectul

notificării, construcțiile demolate în suprafață de 813 mp s-au aflat pe

suprafața de teren de 1.000 mp, care a fost restituită.

În ceea ce

privește imobilul preluat abuziv, instanța de apel a constatat că prima

instanță a reținut, în mod greșit că autorul reclamantei M.A.R.B. a deținut

numai o construcție în suprafață de 12o mp, și nu construcții în suprafață de 813,97

mp pentru următoarele considerente:

Astfel, din

contractul de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1920, eliberat în copie de

Arhivele Statului, rezultă că A.S. a vândut lui E.D.M. „întreg imobilul” din

București, fost Băile dr. Erdreich din str. Italiană, colț cu bulevardul Carol nr.

X, astfel cum este individualizat prin actul său de proprietate.

Din extrasului

de la arhivele statului, rezultă că întregul imobil era compus din „construcție

cu băile propriu-zise, cu etajul de sus pentru locuință, cu toate dependințele,

atenansele, instalațiile băilor cu toată zestrea băilor”.

Din

procesul-verbal aflat la fila 73 din dosarul de apel se constată că în cartea

funciară nr. x/1940 era înscris în calitate de proprietar Demetrescu Mirea cu

imobil compus din teren în suprafață de 1.930 mp și trei corpuri de casă.

În

procesul-verbal încheiat la data de 29 martie 1944, cu ocazia decesului

defunctului D.M.I., este descris imobilul situat în str. Italiană, București,

construcțiile fiind menționate astfel: Corpul A în suprafața de 391,70 mp;

Corpul B în suprafața de 118,43 mp; Corpul C în suprafață de 78,84 mp; Corpul D

în suprafață de 30 mp; Corpul E în suprafață de 37,44 mp; Corpul F în suprafață

de 39 mp; Corpul G în suprafață de 106,57 mp; Corpul H în suprafață de 12 mp.

Împrejurarea

că aceste construcții (demolate) ocupau suprafața totală de 813 mp este

menționată și în concluziile raportului de expertiză efectuat de către expertul

V.G. în Dosarul nr. 2227/1995 al Judecătoriei Sectorului 2 București, în care

s-a pronunțat Sentința civilă nr. 8364 din 01 noiembrie 1992 rămasă definitivă

și irevocabilă. Astfel, în cuprinsul acestui raport de expertiză se indică în anexa

5 situația imobilului, care s-a păstrat până în anul 1988, când

imobilele-construcții au fost demolate (ultimul paragraf din cuprinsul

expertizei de la fila 29 din dosarul de apel și primul paragraf din cuprinsul

expertizei de la fila 30 din dosarul de apel).

De asemenea,

existența unor construcții pe o suprafață de 813 mp pe terenul situat în str.

Italiană, București, construcții, care au fost demolate, este menționată și de

concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză aflat la filele 63-81 din

dosarul de apel.

S-a observat

de asemenea că în anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950 se menționează

la poziția 203 că se trece în patrimoniul statului „Baia Mirea, str. Italiană,

imobil complet”, fila 81 din dosarul de apel.

În raport de

aceste probe, instanța de apel a constatat că băile Mirea, care au aparținut

autorului contestatoarei, au fost naționalizate prin Decretul Lege nr. 92/1950,

motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, a constatat că acestea au fost preluate abuziv.

Curtea a

constatat că sunt incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, în

forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2001, în sensul că reclamanta

contestatoare a depus la dosar actele pentru dovedirea componenței

construcțiilor demolate, respectiv procesul-verbal încheiat la data de 29

martie 1944 coroborat cu procesul verbal de înființare a cărților funciare și

cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Având în

vedere aceste considerente, s-a reținut că M.A.R.B. a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită cu privire la construcțiile demolate care ocupau

suprafața de 813 mp, construcții compuse din: Corpul A în suprafață de 391,70

mp; Corpul B în suprafață de 118,43 mp; Corpul C în suprafață de 78,84 mp; Corpul

D în suprafață de 30 mp; Corpul E în suprafață de 37,44 mp; Corpul F în

suprafață de 39 mp; Corpul G în suprafață de 106,57 mp; Corpul H în suprafață

de 12 mp, așa cum sunt evidențiate prin raportul de expertiză efectuat în cauză

de către expertul C.C.

Cu

privire la situația reținută de prima instanță - din adresele nr. 542 din 20

iulie 2001, emisă de SC A. SA și nr. 3000171 din 22 februarie 2002 emisă de

Consiliul Local sector 2 - Direcția Venituri Buget - în sensul că imobilul

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 326/1949 era compus din

teren în suprafață de 207,30 mp teren și 120,55 mp construit, instanța de apel

a constatat că aceste adrese se referă la suprafața de teren construită, dar

are în vedere numai construcția care avea natura unei locuințe, ocupată de

defunct (corpul B), nu și suprafața construită care cuprindea băile,

dependințele și anexele acesteia.

3.

Recursul

Pârâtul

a declarat în termen legal recurs împotriva deciziei nr. 309/A/2011.

În

motivarea recursului s-au invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 iar în

fapt următoarele aspecte:

Conform dispozițiilor art. 21 - 23 din

Legea nr. 10/2001 notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana

ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare

ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor

proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor

persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile

legii(termenul special prevăzut în acest scop, termen ce a fost prorogat apoi

prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).

Potrivit art. 1,

lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de Aprobare a Normelor metodologice de Aplicare a

Legii nr. 10/2001 „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia

la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la

restituire revine persoanei care pretinde .în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit.

a)-n) și ale art. 23 din lege

”

.

Recurentul a

susținut că din planșele topografice depuse de reclamantă la dosar este

evidentă imaginea unei singure construcții, iar din situațiile juridice depuse

ar rezulta același lucru, dispoziția contestată fiind emisă în temeiul

acestora. În acest sens, adresa nr. 3000171 din 22 februarie 2002 emisă de

Consiliul Local 2, indică faptul că imobilul din str. Italiană nr. 4 este

compus din suprafața construită de 120,55 mp, aceeași suprafață rezultând și

din adresa SC A. SA nr. 542/2001.

Recurentul a

mai susținut că imobilul a făcut obiectul decretului de expropriere 326/1949

prin decizia nr. 928/1958, acordându-se despăgubiri.

Recurentul

a concluzionat că în cauză nu poate fi vorba de o preluare abuzivă, în

condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că despăgubirile acordate nu

reprezentau valoarea reală de la momentul exproprierii, astfel încât aceste

despăgubiri, care au fost acordate au reprezentat o dreaptă și prealabilă

despăgubire.

S-a mai

susținut că nu s-au făcut nici dovezi în sensul că reclamanta a primit

despăgubiri pentru imobilul solicitat, potrivit acordurilor internaționale

încheiate de România în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu sunt îndreptățite la

restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care

au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de țara noastră

privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

instanței de recurs

Examinând

criticile formulate de recurent în susținerea recursului se constată că acestea

privesc aspecte care nu se încadrează  în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. invocat, - nelegalitatea deciziei - și nici nu se referă la

aspectele avute în vedere de Curtea de Apel când a admis apelul și a schimbat

sentința atacată.

Ca

urmare, simpla indicare a unui motiv de recurs - fără detalierea concretă a

acestuia în cauză, fără arătarea textelor legale pretins a fi fost greșit

interpretate și, din această cauză, greșit aplicate - nu îndeplinește cerința

impusă de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Este de

remarcat, pe de o parte, că în fapt criticile formulate de reclamant se referă

la greșita apreciere a probelor de către instanța de apel. Or, acest aspect nu

mai formează motiv de recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.,

prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005.

Pe de

altă parte recurentul a mai invocat lipsa dovezilor privind preluarea abuzivă a

imobilului, susținere care contrazice însăși poziția pârâtului exprimată prin

decizia atacată și în care s-au făcut propuneri de acordarea unor măsuri

reparatorii prin echivalent, reținându-se cu alte cuvinte, că în cauză sunt

îndeplinite cerințele legii, printre care și preluarea abuzivă a bunului.

Se constată

așadar că în cauză recurentul nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 302

1

C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 din același cod, împrejurare în

raport de care, în temeiul art. 312 alin. (1) și 302

1

alin. (1) C.

proc. civ. s-a constatat nul recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General

împotriva deciziei nr. 309/ A din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 9

martie 2012.