ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9992/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9992/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului civil de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 4276 din

25 ianuarie 2005 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, P.V.P.

a solicitat anularea deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă de Serviciul

de Informații Externe și restituirea în natură a imobilului situat în

București, compus din teren în suprafață de 11.425 mp și construcția aflată pe

acest teren precum și obligarea intimatei la plata daunelor cominatorii de 2000

Ron pentru fiecare zi de întârziere în predarea imobilului, începând cu cea

de-a 15-a zi calendaristică de la data primirii hotărârii definitive.

În motivarea acțiunii contestatorul arată

că intimata a fost investită prin notificarea numitei S.I., decedată la 07

martie 2005 și la a cărei succesiune a avut chemare, cu restituirea în natură a

imobilului, dar că prin decizia nr. 20792/2005 s-a respins o atare cerere

motivat de faptul că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, a

fost transformat în mod esențial, devenind un imobil nou în raport cu acela

preluat și este destinat unei activități de interes public.

Prin aceeași decizie, intimata a acordat

contestatorului despăgubiri în cuantum de 22.076.935.645 lei, aferente

imobilului aflat în administrarea sa – 9755,49 mp teren și construcție.

Tribunalul București prin sentința nr. 627

din 03 mai 2006 a admis contestația formulată de P.V.P. în contradictoriu cu

Serviciul de Informații Externe și anulând decizia nr. 20792 din 26 aprilie 2005

a obligat Serviciul de Informații Externe să emită o nouă decizie motivată cu

privire la imobilul în litigiu în raport de dispozițiunile art. 16 din Legea

nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că preluarea imobilului s-a făcut de stat fără titlu,

deoarece H.C.M. nr. 914/1958 nu a fost publicat, că intimatul nu a probat

transformările aduse imobilului și că restituirea în natură a imobilului

afectat exclusiv și nemijlocit activităților de interes public se face în

temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 – cu

păstrarea afectațiunii pe o perioadă de 3 ani.

Curtea de Apel București, secția a III-a

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 887 A din 10

decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de Serviciul de Informații

Externe.

Pentru a decide astfel instanța de apel a

reținut că imobilul situat în București, compus din teren de 11.425 mp și

construcția aferentă a fost proprietatea autorilor contestatorului, aspect

recunoscut și de S.I.E. atât prin dispoziția contestată cât și prin concluziile

scrise depuse în apel.

Preluarea imobilului s-a făcut de către

stat în temeiul H.C.M. nr. 914/1958, hotărâre care nefiind publicată în

Monitorul Oficial, conferă preluării un caracter fără titlu.

În temeiul raportului de expertiză s-a

concluzionat în apel că suprafața totală a terenului calculată analitic – în

funcție de coordonatele punctelor de control este de 9737 mp, fiind bine

delimitat prin gard de beton, gard metalic, gard din plasă și părți metalice.

Accesul este asigurat prin Șoseaua București – Ploiești asfaltată, aleea și

drumul de exploatare.

Prin aceeași expertiză s-a stabilit că

suprafața construcțiilor este de 433 mp din care construcțiile vechi P+E+M sunt

în suprafață de 337 mp prevăzute cu centrală termică, zid, terasă din zid,

scară, etaj – renovate după cutremurul din 1977. Instalația centralei termice,

care a funcționat inițial pe bază de păcură a fost înlocuită cu o instalație pe

bază de gaze, în cadrul aceleiași încăperi vechi.

S.I.E. a edificat construcții noi în

suprafață de 96 mp – constând în garaj zid, grup electrogen, zid, racord

electric.

Curtea de apel a constatat, față de

concluziile expertizei că a data emiterii deciziei contestate, cerințele art.1 8

C din Legea nr. 10/2001 nu erau îndeplinite pentru acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, deoarece imobilul nu a fost transformat în așa

măsură încât să devină un imobil nou în raport cu acela preluat.

Faptul că imobilul este folosit în

prezent de o instituție publică, a concluzionat instanța de apel, nu impietează

asupra modalității de soluționare a notificării, întrucât potrivit art. 16 din

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 247/2005,

foștilor proprietari și moștenitorilor acestora li se poate restitui imobilul

în natură cu obligația de a-i menține afectațiunea o perioadă de 3 sau 5 ani.

În recursul declarat împotriva deciziei

nr. 887/A din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București S.I.E. invocă nulitățile

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că:

- instanța de apel a menținut greșit

soluția tribunalului potrivit căreia intimata a fost obligată să emită o nouă

decizie motivată cu privire la imobilul în litigiu, adică pentru 11.425 mp

teren cât s-a solicitat prin notificare, deși suprafața terenului administrat

de S.I.E. este de 9755,49 mp, așa cum s-a concluzionat și prin expertiza topo

efectuată în apel.

Instanța de apel nu s-a pronunțat în

privința probelor administrate în cauză, urmând ca întinderea dreptului de

proprietate al contestatorului în privința terenului să fie stabilită de

intimată prin decizia ce o va emite;

- instanța de apel a reținut greșit că

prin probele administrate S.I.E. nu a probat că imobilul aflat în administrarea

sa nu a fost transformat în totalitate.

Expertiza efectuată în cauză

concluzionează greșit că suprafața totală la sol nou construită este doar de 96

mp care se adaugă la construcțiile vechi în suprafață de 337 mp, deoarece

include în categoria construcțiilor vechi clădirea centralei termice, coșul

aferent, omite două construcții – adăpost contor gaze și magazia, adăpostul

electrogen, adăpostul pentru tablou de racord electric, rețelele edilitare

subterane de apă, canalizare, de electricitate și telefonie, racordul de gaze,

adăpostul pentru contor gaze, precum și lucrările de reparație capitală a

construcției.

Recurenta afirmă că suprafața

construcțiilor noi este de 147 mp și nu de 96 mp.

Imobilul devenind așadar, un imobil nou

în raport cu acela preluat – adăugirile de construcții și lucrări de amenajare

depășind 50 % din suprafața construită inițial, în temeiul normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003

incidente la data emiterii deciziei contestate, nu poate fi restituit în natură

– și aceasta cu atât mai mult cu cât reprezintă un obiectiv cu destinație

specială – care desfășoară activități specifice siguranței naționale.

- În condițiile în care H.G. nr. 250/2007

de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 dispune că

deciziile emise cu respectarea prevederilor cu privire la H.G. nr. 498/2003

rămân valabile și decizia emisă de S.I.E. și care a fost contestată își

păstrează acest caracter.

- Corect în cauză nu a fost introdus

Ministerul Finanțelor Publice – deoarece obiectul pricinii îl constituie o

contestație fondată pe dispozițiunile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 –

care echivalează cu o revendicare și deci o nouă stabilire a titularului

dreptului de proprietate. Tot ca o revendicare imobiliară se prezintă în fond

și principalul capăt de cerere al contestației formulat împotriva deciziei nr. 20792

din 26 aprilie 2005 prin care se solicită pârâtei restituirea în natură a

imobilului teren și construcție, deoarece potrivit art. 12 alin. (4) și (5) din

Legea nr. 213/1998 titularul dreptului de administrare are obligația să arate

instanței cine este titularul dreptului sub sancțiunea răspunderii pentru

prejudiciile cauzate.

În consecință S.I.E. a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea

contestației împotriva deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă de S.I.E.

Recursul este nefondat.

Prin contestația formulată la 25 ianuarie

2005 P.P.V. a solicitat anularea deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă

de S.I.E. și restituirea în natură a imobilului situat în București, compus

dintr-un teren în suprafață de 11.425 mp conform actelor de proprietate sau de

9755,49 mp conform deciziei și a construcției formată din 2 corpuri de clădire.

Imobilul moștenit de contestator de la I.S.

a fost preluat de stat de la aceasta prin H.C.M. nr. 914/1958 – care nefiind

publicat, fapt confirmat de Guvernul României prin adresa nr. 1131/A din 30

iunie 2003 – conferă preluării un caracter fără titlu. Din acest punct de

vedere susținerile intimatei-recurente cum că imobilul este deținut de stat în

temeiul unui titlu valabil sunt nereale.

În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își

păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită

după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, conform

prevederilor prezentei legi. Constatând că în cauză intimata, în soluționarea

notificării nu a avut în vedere art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 247/2005 – tribunalul ca instanță de fond și

apoi curtea ca instanță de apel a admis contestația reclamantului, a anulat

dispoziția contestată și în temeiul art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată,

a obligat intimata să emită o nouă decizie motivată în raport de dispozițiunile

art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, tribunalul nu s-a pronunțat

în concret asupra întinderii dreptului de proprietate al contestatorului în

privința terenului, acest drept urmând a fi stabilit de recurentă prin decizia

ce o va emite, astfel că susținerile acesteia potrivit cărora instanța ar fi

acordat o suprafață de teren mai mare decât s-a cerut de către contestator și

decât aceea deținută de S.I.E. în administrate, este neîntemeiată.

Neîntemeiată este și critica potrivit

căreia instanța nu ar fi valorificat probele administrate, deoarece aceasta nu

se putea substitui entității deținătoare a imobilului.

Raportul de expertiză efectuat în cauză

evidențiază că lucrările de adăugire la vechea construcție însumează mai puțin

de 100 % din aria desfășurată a construcțiilor inițiale existente pe teren,

astfel că și din acest punct de vedere restituirea în natură a construcțiilor

se justifică, în aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001. Chiar în viziunea

normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003

– la care recurenta face referire în motivarea recursului și despre care

pretinde că sunt incidente în raport de data emiterii deciziei contestate și

tot nu se justifică abdicarea de la principiul acordării măsurilor reparatorii

în natură prevăzut de art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece corpurile de

zidărie adăugate, chiar dacă s-ar lua în considerare obiecțiunile

recurentei-intimate, în sensul că acestea ar totaliza suprafața de 147 mp și nu

96 mp, deși o atare afirmație nu-și găsește suport probator și tot nu s-ar

depăși procentul de 50 % din suprafața construită inițial, aceea de 337 mp la

care fac trimitere normele de referință.

Într-un cuvânt, instanța de apel a

reținut corect că apelantul nu a făcut dovada că edificatele de pe teren au

fost transformate în totalitate și nici în recurs nu se susține că pe teren ar

exista o construcție nouă, așa cum prevede art. 18 lit. G) din Legea nr. 10/2001

în redactarea aplicabilă speței.

În mod corect și legal instanța de apel a

soluționat apelul prin prisma actelor normative ce au stat la baza soluționării

în fond a cauzei. Prevederile normelor aprobate prin H.G. nr. 250/2007 impun

restituirea în natură a imobilelor, iar imobilul ce face obiectul cauzei nu

este exceptat de la restituirea în natură de prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001

și nici de prevederile normelor aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Curtea de apel a aplicat corect legea,

neintroducând în cauză Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al

Statului Român, deoarece în procedura specială de acordare a măsurilor reparatorii,

în privința imobilelor preluate abuziv – în perioada 06 martie 1945 - 22

decembrie 1989 – indiferent de forma măsurilor reparatorii, parte în proces

este entitatea deținătoare a imobilului de la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001 potrivit art. 20 din aceasta. În speță, nu ne aflăm în situația

vizată în art. 26 alin. (3), deoarece entitatea deținătoare este identificată,

respectiv S.I.E., aceasta emițând și decizia contestată, astfel că nu se

justifică introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice ca

reprezentant al statului.

Rămâne fără relevanță juridică

împrejurarea potrivit căreia S.I.E. are doar un drept de administrare în

privința imobilului în litigiu, despre care pretinde că ar face parte din

domeniul proprietății publice a statului, deoarece sub acest aspect, art. 20

din Legea nr. 10/2001 – nu face nici o distincție – în privința titlului sub

care entitățile ținute de obligația de restituire – dețin imobilele preluate de

stat în mod abuziv.

Așa fiind, în cauză nu se putea pune în

discuție arătarea titularului dreptului, respectiv Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Procedura specială de derulare a

litigiului, aceea de față prevăzută de Legea nr. 10/2001 exclude incidența în

cauză a Legii nr. 213/1998 la care face referire recurenta, față de prevederile

art. 6 din această lege, care acordă prioritate în revendicarea bunurilor

preluate de stat în mod abuziv, legii speciale, astfel că și din acest punct de

vedere criticile din motivarea recursului sunt nefondate.

În speță, prin soluția tribunalului,

menținută în apel s-a făcut o corectă aplicare a art. 16 din Legea nr. 10/2001

astfel cum a fost completat și modificat, deoarece intimatul-contestator P.V.P.

este ținut de obligația de a menține afectațiunea imobilului pe o perioadă de 3

sau 5 ani.

În raport de cele mai sus expuse recursul

de față se privește ca nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Serviciul de Informații Externe împotriva deciziei nr. 887 A din 10 decembrie 2008

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2009.