ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 707/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 2464 din 13 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 3295 din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut în esență, următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul R.M. a solicitat instanței obligarea pârâtului, Primul-Ministru, să-i transmită în scris o ofertă de despăgubire pentru suprafața de 500 mp, la care are dreptul conform sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 - pronunțată de Curtea de Apel București.

Înalta Curte a constatat că, instanța de fond interpretând corect raportul juridic dedus judecății, a reținut că în cauză nu a existat un refuz nejustificat de rezolvare a unei petiții adresate unei autorități publice, refuz asimilat actului administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respingând astfel, prin sentința civilă nr. 3295 din 12 decembrie 2007, ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

A mai reținut instanța de recurs, faptul că în mod legal și temeinic prima instanță a apreciat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul invocat de recurentul-reclamant în susținerea acesteia - respectiv, dispozițiile sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să întocmească o listă a terenurilor intravilane disponibile situate în Municipiul București și să soluționeze cererea reclamantului R.M.

de împroprietărire formulată în temeiul Legii nr. 44/1994 - pârâtul din prezenta cauză nu are vreo atribuție privind emiterea unei oferte de despăgubire, acesta nu a fost parte într-un proces cu reclamantul - sentința invocată fiind pronunțată în contradictoriu cu un alt pârât - iar Legea nr. 44/1994 nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri în locul terenurilor cu care beneficiarii acestei legi ar fi putut fi împroprietăriți.

In acest sens, Înalta Curte a arătat că, motivarea așa-numitei excepții a lipsei calității procesual pasive invocată de recurentul - reclamant, nu se referă în realitate, la transpunerea în plan procesual a raportului de drept administrativ astfel configurat, ci la împrejurarea că autoritatea căreia i-a fost adresată cererea, nu are vreo atribuție privind emiterea unei oferte de despăgubire și care nu a fost parte în procesul în care s-a pronunțat sentința civilă invocată de reclamant ca temei pentru oferta de despăgubire pentru suprafața de 500 mp. Instanța de recurs a respins ca neîntemeiate și susținerile recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului său fundamental la un proces echitabil, reținând în acest sens că petiția acestuia a primit un răspuns iar transmiterea cererii spre competentă soluționare Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților s-a făcut în conformitate cu prevederilor art. 6 1 din O.G.

nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă automat un refuz nejustificat, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale, cu care refuzul ar intra în contradicție. De asemenea, Înalta Curte a constatat că sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-a respins cererea reclamantului atât în privința obligațiilor ce derivă din sentința nr. 871/1998, față de obiectul cauzei deduse judecății, precum și în privința, respectării dreptului la petiționare al reclamantului-recurent. Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant R.M.

a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ. „dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. Revizuentul, încercând să motiveze cererea de revizuire, face trimitere la motivele de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 3295 din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ce au făcut obiectul deciziei atacată cu revizuire, arătând că instanța de recurs nu a analizat anumite susțineri ale sale, deci nu a analizat unele din motivele de recurs și nu s-a pronunțat asupra acestora. Arată revizuentul că din acest punct de vedere decizia Înaltei Curți nr. 2464 din 13 iunie 2008 este nelegală și cere a fi anulată.

Se face referire de către revizuent și la faptul că în recurs pârâtul ar fi depus întâmpinare, pe care însă instanța nu i-a comunicat-o, astfel că nu a putut să-și formuleze apărarea în proces, mai mult decât atât instanța de recurs ca și cea de fond au schimbat obiectul dedus judecății, iar decizia pronunțată nu este semnată și nu cuprinde domiciliul și reședința părților. Motivele de revizuire sunt în realitate motive privind contestația în anulare, revizuentul neîncadrându-se astfel în dispozițiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ. Cererea de revizuire este, însă, inadmisibilă potrivit următoarelor considerente: Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea unei „hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul”.

Deci, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, adică să se fi dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese dată la fond. Or, în speță, prin decizia nr. 2464 din 13 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 3295 din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Nefiind astfel îndeplinită condiția din textul de lege, aceea că „prin hotărârea dată de instanța de recurs să fie evocat fondul”, cererea de revizuire este inadmisibilă și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de R.M. împotriva deciziei civile nr. 2464 din 13 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.