ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 707/2010

Asupra cererii de revizuire de

față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin decizia

nr. 2464 din 13 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat,

recursul declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 3295 din 12

decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Înalta

Curte a reținut în esență, următoarele:

Prin

acțiunea introductivă de instanță, reclamantul R.M. a

solicitat instanței obligarea pârâtului, Primul-Ministru,

să-i

transmită în scris o ofertă de despăgubire pentru suprafața

de 500 mp, la care are dreptul conform sentinței civile nr. 871 din 23

septembrie 1998 - pronunțată de Curtea de Apel București.

Înalta Curte a

constatat că, instanța de fond interpretând corect raportul juridic

dedus judecății, a reținut că în cauză nu a existat un

refuz nejustificat de rezolvare a unei petiții adresate unei

autorități publice, refuz asimilat actului administrativ unilateral,

conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respingând astfel, prin

sentința civilă nr. 3295 din 12 decembrie 2007, ca neîntemeiată

acțiunea reclamantului.

A mai

reținut instanța de recurs, faptul că în mod legal și

temeinic prima instanță a apreciat că, în raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și temeiul invocat de

recurentul-reclamant în susținerea acesteia - respectiv, dispozițiile

sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin care Consiliul General al Municipiului București a fost

obligat să întocmească o listă a terenurilor intravilane

disponibile situate în Municipiul București și să

soluționeze cererea reclamantului R.M. de împroprietărire

formulată în temeiul Legii nr. 44/1994

-

pârâtul din prezenta cauză nu are vreo atribuție privind emiterea

unei oferte de despăgubire,

acesta

nu a fost parte într-un proces cu reclamantul - sentința invocată

fiind pronunțată în

contradictoriu

cu un alt pârât - iar Legea nr. 44/1994 nu prevede posibilitatea acordării

de

despăgubiri în locul terenurilor cu care beneficiarii acestei

legi ar fi putut fi împroprietăriți.

In acest sens, Înalta Curte a arătat că, motivarea

așa-numitei excepții a lipsei calității

procesual pasive

invocată de recurentul - reclamant, nu se referă în realitate, la

transpunerea

în plan procesual a raportului

de drept administrativ astfel configurat, ci la împrejurarea că

autoritatea

căreia i-a fost adresată cererea, nu are vreo atribuție privind

emiterea unei oferte de despăgubire și care nu a fost parte în

procesul în care s-a pronunțat sentința civilă invocată de

reclamant ca temei pentru oferta de despăgubire pentru suprafața de

500 mp.

Instanța

de recurs a respins ca neîntemeiate și susținerile

recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului său fundamental

la un proces echitabil, reținând în acest sens că petiția

acestuia a primit un răspuns iar transmiterea cererii spre competentă

soluționare Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților s-a făcut în conformitate cu prevederilor art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor.

Soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau

contrar așteptărilor sale nu

reprezintă automat un refuz nejustificat, acest

caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale, cu care

refuzul ar intra în contradicție.

De asemenea,

Înalta Curte a constatat că sentința atacată cuprinde motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței și

pentru care s-a respins cererea

reclamantului

atât în privința obligațiilor ce derivă din sentința nr.

871/1998, față de obiectul

cauzei deduse judecății,

precum și în privința, respectării

dreptului la petiționare al

reclamantului-recurent.

Împotriva

acestei decizii, recurentul-reclamant R.M. a formulat cerere de revizuire, întemeiată

pe dispozițiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ. „dacă s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat

asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Revizuentul,

încercând să motiveze cererea de revizuire, face trimitere la motivele de

recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 3295 din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ce au făcut obiectul deciziei atacată cu revizuire,

arătând că instanța de recurs nu a analizat anumite

susțineri ale sale, deci nu a analizat unele din motivele de recurs

și nu s-a pronunțat asupra acestora.

Arată

revizuentul că din acest punct de vedere decizia Înaltei Curți nr.

2464 din 13 iunie 2008 este nelegală și cere a fi anulată.

Se face

referire de către revizuent și la faptul că în recurs pârâtul ar

fi depus întâmpinare, pe care însă instanța nu i-a comunicat-o,

astfel că nu a putut să-și formuleze apărarea în proces,

mai mult decât atât instanța de recurs ca și cea de fond au schimbat

obiectul dedus judecății, iar decizia pronunțată nu este

semnată și nu cuprinde domiciliul și reședința părților.

Motivele de

revizuire sunt în realitate motive privind contestația în anulare,

revizuentul neîncadrându-se astfel în dispozițiile art. 322 alin. (2) C.

proc. civ.

Cererea de

revizuire este, însă, inadmisibilă potrivit următoarelor

considerente:

Potrivit art.

322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea unei „hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul”.

Deci, pentru a

se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de

recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță

să fi evocat fondul, adică să se fi dat o altă dezlegare

raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese dată

la fond.

Or, în

speță, prin decizia nr. 2464 din 13 iunie 2008 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul

declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 3295 din 12 decembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Nefiind astfel

îndeplinită condiția din textul de lege, aceea că „prin

hotărârea dată de instanța de recurs să fie evocat fondul”,

cererea de revizuire este inadmisibilă și urmează a fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de R.M. împotriva deciziei civile nr. 2464

din 13 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.