ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4741/2011

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, a solicitat transmiterea ofertei de despăgubire pentru 500 mp în intravilanul Municipiului București, în caz contrar, obligarea la plata a 100 RON/zi întârziere, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 50 RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a prezentat situația de fapt potrivit căreia, urmare a petiției din 10 septembrie 2007 adresată pârâtului, i s-a comunicat scrisoarea de răspuns din 20 septembrie 2007, prin care a fost informat că petiția sa a fost redirecționată Primăriei Municipiului București. Întrucât, prin decizia nr. 883 din 26 martie 2010, Curtea de Apel București i-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului București și având ca obiect transmiterea ofertei de despăgubire pentru suprafața de 500 mp, reclamantul a formulat, din nou, o petiție către Primul Ministru al României, care a fost direcționată către Prefectul Municipiului București și pentru că nu i s-a comunicat niciun răspuns, reclamantul s-a adresat, din nou, pârâtului Primul Ministru, solicitându-i să ia măsurile care se impun împotriva Prefectului. În acest context, reclamantul a susținut că scrisoarea de răspuns din 17 mai 2010 pe care pârâtul Primul Ministru i-a transmis-o, reprezintă o încălcare a dreptului său fundamental de a se bucura de proprietatea sa și că atitudinea pârâtului constituie un refuz de a-și exercita atribuțiile de control asupra acordării despăgubirilor, ceea ce constituie o prejudiciere a intereselor sale legitime. Totodată, a mai susținut că pârâtul refuză să-i repare prejudiciul creat prin redirecționarea greșită a petiției sale înregistrată din 10 septembrie 2007.

Întâmpinarea depusă în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 decembrie 2010, pârâtul Primul Ministru al României a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, în conformitate cu prevederilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, a răspuns tuturor petițiilor pe care reclamantul i le-a adresat, astfel încât nu se poate constata un refuz nejustificat de soluționare a vreunei petiții sau un prejudiciu produs reclamantului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5099 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că Primul Ministru nu are competențe nici în ceea ce privește procedura de acordare a despăgubirilor pentru bunurile imobile preluate abuziv de puterea comunistă, nici referitor la controlul activității instituțiilor competente în această materie, neavând posibilitatea de a da dispoziții obligatorii în ceea ce privește emiterea actelor privitoare la acordarea de despăgubiri. Pe cale de consecință, Curtea a reținut că instituția publică pârâtă a procedat în mod corect redirecționând petițiile către instituțiile care au atribuții în acest domeniu.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii, susținând, în esență, că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Criticile au fost structurate de recurent după cum urmează: 4.1. Prin respingerea cererii de chemare în judecată, instanța de fond i-a creat recurentului un prejudiciu material Recurentul a invocat refuzul acordării unei despăgubiri legal cuvenite. 4.2. Instanța a dezlegat cauza pe o excepție de procedură, fără să o pună în dezbaterea părților Prin acest motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, considerând că hotărârea pronunțată este nulă, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În memoriul său, recurentul reiterează această critică, arătând că „instanța a folosit greșit” instituția excepției de procedură, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. 4.3. Necomunicarea întâmpinării formulate în cauză Recurentul a arătat că întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtul Primul Ministru al României nu i-a fost comunicată, fiind încălcate, astfel, principiile contradictorialității și dreptului la apărare, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 4.4. Încălcarea dreptului la petiționare Recurentul apreciază ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. 4.

Încălcarea dreptului de acces liber la justiție, prin neexecutarea sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. 4.

Instanța de fond a constatat că pârâtul nu are obligația legală de a soluționa petițiile reclamantului, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 4.

Instanța de fond a schimbat obiectul acțiunii, fără a pune în discuția părților această chestiune, motivul de recurs invocat de către recurent fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Intimatul-pârât Primul Ministru al României nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de R.M. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei cereri care vizează obligarea pârâtului Primul Ministru al României la transmiterea ofertei de despăgubire pentru 500 mp în intravilanul Municipiului București, în caz contrar, obligarea la plata a 100 RON/zi întârziere, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 50 RON. Înalta Curte apreciază că, în mod legal, instanța de fond a reținut că instituția publică pârâtă a procedat în mod corect redirecționând petițiile reclamantului către instituțiile care au atribuții în acest domeniu. Răspunzând motivelor de recurs invocate de către recurentul R.M., Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la refuzul acordării despăgubirii solicitate Instanța de control judiciar reține că recurentul a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde pretențiilor sale, de a constata că Prefectul Municipiului București este de rea-credință și de a lua măsuri adecvate pentru ca reclamantul să primească oferta de despăgubire pentru 500 mp teren intravilan, conform unei hotărâri judecătorești irevocabile. Recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea pârâtului de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsurile transmise de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În cauza dedusă judecății, nu îi poate fi imputat pârâtului împrejurarea că nu a procedat la comunicarea unui răspuns favorabil reclamantului, în condițiile în care petițiile acestuia au fost înaintate autorității competente a soluționa cererile formulate. Adresele din 20 septembrie 2007 și din 17 mai 2010 emise de către instituția pârâtă reprezintă răspunsurile comunicate reclamantului, referitoare la petițiile sale, cu respectarea prevederilor art. 6¹ din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Faptul că solicitările reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 și nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea contenciosului administrativ. 1.2. Referitor la soluționarea cauzei prin admiterea unei excepții de procedură Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constată faptul că prima instanță nu a soluționat cauza prin intermediul unei excepții de procedură, ci a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, nefiind încălcate dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sau principiile contradictorialității și dreptului la apărare. 1.3. Referitor la necomunicarea întâmpinării Instanța de control judiciar constată că, într-adevăr, pârâtul Primul Ministru al României a formulat întâmpinare, fiind transmisă la dosar prin fax, la data de 14 decembrie 2010, data soluționării cauzei de către instanța de fond. Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere față de pretențiile reclamantului. Prin întâmpinare, pârâtul și-a formulat apărările în raport de cererea reclamantului, redând situația de fapt, înscrisurile relevante și normele legale aplicabile, conform dispozițiilor art. 115 C. proc. civ. Înalta Curte reține faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C. proc. civ. și că procedura de citare pentru termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010 a fost legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., astfel încât reclamantul trebuia să manifeste rol activ, în sensul de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., iar dacă aprecia necesară amânarea cauzei pentru lipsă de apărare în raport de întâmpinarea formulată de către pârât, avea posibilitatea să adreseze instanței o astfel de cerere. Având în vedere faptul că reclamantul nu s-a prezentat în fața instanței de fond pentru a-și valorifica drepturile procesuale și nefiind permisă invocarea propriei culpe, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare, accesului la justiție, principiului contradictorialității sau al egalității în drepturi. 1.4. Referitor la încălcarea dreptului la petiționare și a dreptului de acces liber la justiție Demersurile inițiate de reclamant pentru soluționarea cererii sale s-au concretizat în mai multe petiții adresate instituției pârâte, care au fost redirecționate Primăriei Municipiului București, Prefecturii Municipiului București și Ministerului Administrației și Internelor, spre competentă soluționare, reclamantul fiind înștiințat, de fiecare dată, cu privire la această procedură, astfel cum rezultă din conținutul adreselor din 20 septembrie 2007 și din 17 mai 2010 emise de către pârât. În acord cu motivarea hotărârii instanței de fond, Înalta Curte apreciază că autoritatea pârâtă s-a conformat dispozițiilor art. 6 1 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, potrivit cărora „petițiile greșit îndreptate vor fi transmise în termen de 5 zile de la înregistrare autorităților sau instituțiilor publice care au atribuții în rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta”. Dreptul de petiționare recunoscut cetățenilor prin art. 51 din Constituție nu a fost încălcat în acest litigiu și nu se confundă cu dreptul de acces la o instanță, reglementat de art. 21 din Legea fundamentală, care este strâns legat de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție și al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drepturi valorificate pe deplin de către recurent. Recurentul-reclamant este atât îndreptățit, cât și obligat să urmeze căile legale pentru executarea sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, iar instanțele de judecată au misiunea de a soluționa litigiile potrivit competenței și legilor în vigoare, chiar dacă soluțiile pronunțate nu corespund așteptărilor sau intereselor unei persoane, care a urmat o cale de judecată nepotrivită, justiția înfăptuindu-se în numele legii și fiind unică, imparțială și egală pentru toți, conform art. 124 alin. (1) și alin. (2) din Constituție. 1.5. Referitor la inexistența obligației legale a pârâtului de a soluționa petițiile reclamantului Analizând dispozitivul sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, reglementările Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale și normele constituționale, Înalta Curte reține că petițiile reclamantului adresate Primului Ministru al României sunt lipsite de relevanță sub aspectul creării unor obligații în sarcina acestuia, fiind legal direcționate instituțiilor competente, drept pentru care va înlătura susținerile recurentului potrivit cărora pârâtul are obligația de a-i transmite oferta de despăgubire pentru 500 mp teren intravilan și de a-i acorda daune materiale și morale. 1.6. Referitor la obiectul acțiunii Critica recurentului privind modificarea obiectului acțiunii, motivată de folosirea alternativă de către instanța de fond a termenilor „teren” și „imobil”, este în mod vădit neîntemeiată, având în vedere clasificarea bunurilor imobile consacrată în dreptul civil român. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul R.M., ca nefondat.