ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4741/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4741/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.M., în

contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, a solicitat transmiterea

ofertei de despăgubire pentru 500 mp în intravilanul Municipiului București, în

caz contrar, obligarea la plata a 100 RON/zi întârziere, precum și la plata

daunelor morale în cuantum de 50 RON.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a prezentat situația de fapt potrivit căreia, urmare a

petiției din 10 septembrie 2007 adresată pârâtului, i s-a comunicat scrisoarea

de răspuns din 20 septembrie 2007, prin care a fost informat că petiția sa a

fost redirecționată Primăriei Municipiului București.

Întrucât, prin decizia

nr. 883 din 26 martie 2010, Curtea de Apel București i-a respins cererea

formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului

București și având ca obiect transmiterea ofertei de despăgubire pentru

suprafața de 500 mp, reclamantul a formulat, din nou, o petiție către Primul

Ministru al României, care a fost direcționată către Prefectul Municipiului

București și pentru că nu i s-a comunicat niciun răspuns, reclamantul s-a

adresat, din nou, pârâtului Primul Ministru, solicitându-i să ia măsurile care

se impun împotriva Prefectului.

În acest context,

reclamantul a susținut că scrisoarea de răspuns din 17 mai 2010 pe care pârâtul

Primul Ministru i-a transmis-o, reprezintă o încălcare a dreptului său

fundamental de a se bucura de proprietatea sa și că atitudinea pârâtului

constituie un refuz de a-și exercita atribuțiile de control asupra acordării

despăgubirilor, ceea ce constituie o prejudiciere a intereselor sale legitime.

Totodată, a mai susținut că pârâtul refuză să-i repare prejudiciul creat prin

redirecționarea greșită a petiției sale înregistrată din 10 septembrie 2007.

în cauză

Prin întâmpinarea depusă

la dosar la data de 14 decembrie 2010, pârâtul Primul Ministru al României a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, în conformitate cu prevederilor

O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor,

a răspuns tuturor petițiilor pe care reclamantul i le-a adresat, astfel încât nu

se poate constata un refuz nejustificat de soluționare a vreunei petiții sau un

prejudiciu produs reclamantului.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 5099 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu

cu pârâtul Primul Ministru, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a constatat că Primul Ministru nu are competențe nici

în ceea ce privește procedura de acordare a despăgubirilor pentru bunurile imobile

preluate abuziv de puterea comunistă, nici referitor la controlul activității instituțiilor

competente în această materie, neavând posibilitatea de a da dispoziții obligatorii

în ceea ce privește emiterea actelor privitoare la acordarea de despăgubiri.

Pe cale de consecință,

Curtea a reținut că instituția publică pârâtă a procedat în mod corect redirecționând

petițiile către instituțiile care au atribuții în acest domeniu.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul a solicitat

modificarea sentinței și admiterea acțiunii, susținând, în esență,

că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Criticile au

fost structurate de recurent după cum urmează:

4.1. Prin respingerea

cererii de chemare în judecată, instanța de fond i-a creat recurentului un prejudiciu

material

Recurentul a invocat refuzul

acordării unei despăgubiri legal cuvenite.

4.2. Instanța a dezlegat

cauza pe o excepție de procedură, fără să o pună în dezbaterea părților

Prin acest motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut

încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare,

considerând că hotărârea pronunțată este nulă, potrivit art. 105 alin. (2)

C. proc. civ. În memoriul său, recurentul reiterează această critică, arătând că

„instanța a folosit greșit” instituția excepției de procedură,

astfel încât devin aplicabile prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

4.3. Necomunicarea întâmpinării

formulate în cauză

Recurentul a arătat că

întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtul Primul Ministru al României nu i-a

fost comunicată, fiind încălcate, astfel, principiile contradictorialității

și dreptului la apărare, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

4.4. Încălcarea dreptului

la petiționare

Recurentul apreciază ca

fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

4.5. Încălcarea dreptului

de acces liber la justiție, prin neexecutarea sentinței civile nr. 871

din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, motiv de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

4.6. Instanța de

fond a constatat că pârâtul nu are obligația legală de a soluționa petițiile

reclamantului, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, conform

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

4.7. Instanța de

fond a schimbat obiectul acțiunii, fără a pune în discuția părților

această chestiune, motivul de recurs invocat de către recurent fiind întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Primul

Ministru al României nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de R.M.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

de drept relevante

Recurentul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei cereri

care vizează obligarea pârâtului Primul Ministru al României la transmiterea ofertei

de despăgubire pentru 500 mp în intravilanul Municipiului București, în caz contrar,

obligarea la plata a 100 RON/zi întârziere, precum și la plata daunelor morale în

cuantum de 50 RON.

Înalta Curte apreciază

că, în mod legal, instanța de fond a reținut că instituția publică pârâtă

a procedat în mod corect redirecționând petițiile reclamantului către instituțiile

care au atribuții în acest domeniu.

Răspunzând motivelor de

recurs invocate de către recurentul R.M., Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la refuzul

acordării despăgubirii solicitate

Instanța de control judiciar

reține că recurentul a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa

cererea, respectiv de a răspunde pretențiilor sale, de a constata că Prefectul Municipiului

București este de rea-credință și de a lua măsuri adecvate pentru ca reclamantul

să primească oferta de despăgubire pentru 500 mp teren intravilan, conform unei

hotărâri judecătorești irevocabile.

Recurentul-reclamant nu

a dovedit existența refuzului nejustificat din partea pârâtului de a răspunde sau

a soluționa cererile, deoarece răspunsurile transmise de autoritatea pârâtă sesizată

nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a

soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței

de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de

putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza dedusă judecății,

nu îi poate fi imputat pârâtului împrejurarea că nu a procedat la comunicarea unui

răspuns favorabil reclamantului, în condițiile în care petițiile acestuia au

fost înaintate autorității competente a soluționa cererile formulate.

Adresele din 20 septembrie

2007 și din 17 mai 2010 emise de către instituția pârâtă reprezintă răspunsurile

comunicate reclamantului, referitoare la petițiile sale, cu respectarea prevederilor

art. 6¹ din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare

a petițiilor.

Faptul că solicitările

reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă

un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 și nici nu conferă dreptul

la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea contenciosului

administrativ.

1.2. Referitor la soluționarea

cauzei prin admiterea unei excepții de procedură

Contrar celor susținute

de recurent, Înalta Curte constată faptul că prima instanță nu a soluționat

cauza prin intermediul unei excepții de procedură, ci a pronunțat o soluție

pe fondul cauzei, nefiind încălcate dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. sau principiile contradictorialității și dreptului la apărare.

1.3. Referitor la necomunicarea

întâmpinării

Instanța de control

judiciar constată că, într-adevăr, pârâtul Primul Ministru al României a formulat

întâmpinare, fiind transmisă la dosar prin fax, la data de 14 decembrie 2010, data

soluționării cauzei de către instanța de fond.

Întâmpinarea este actul

de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind

să se apere față de pretențiile reclamantului.

Prin întâmpinare, pârâtul

și-a formulat apărările în raport de cererea reclamantului, redând situația

de fapt, înscrisurile relevante și normele legale aplicabile, conform dispozițiilor

art. 115 C. proc. civ.

Înalta Curte reține

faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C.

proc. civ. și că procedura de citare pentru termenul de judecată din data de

14 decembrie 2010 a fost legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 85 C.

proc. civ., astfel încât reclamantul trebuia să manifeste rol activ, în sensul de

a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, potrivit art. 129 alin. (1) C.

proc. civ., iar dacă aprecia necesară amânarea cauzei pentru lipsă de apărare în

raport de întâmpinarea formulată de către pârât, avea posibilitatea să adreseze

instanței o astfel de cerere.

Având în vedere faptul

că reclamantul nu s-a prezentat în fața instanței de fond pentru a-și

valorifica drepturile procesuale și nefiind permisă invocarea propriei culpe,

nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare, accesului la justiție,

principiului contradictorialității sau al egalității în drepturi.

1.4. Referitor la încălcarea

dreptului la petiționare și a dreptului de acces liber la justiție

Demersurile inițiate

de reclamant pentru soluționarea cererii sale s-au concretizat în mai multe

petiții adresate instituției pârâte, care au fost redirecționate

Primăriei Municipiului București, Prefecturii Municipiului București și

Ministerului Administrației și Internelor, spre competentă soluționare,

reclamantul fiind înștiințat, de fiecare dată, cu privire la această procedură,

astfel cum rezultă din conținutul adreselor din 20 septembrie 2007 și

din 17 mai 2010 emise de către pârât.

În acord cu motivarea

hotărârii instanței de fond, Înalta Curte apreciază că autoritatea pârâtă s-a

conformat dispozițiilor art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea

activității de soluționare a petițiilor, potrivit cărora „petițiile greșit îndreptate

vor fi transmise în termen de 5 zile de la înregistrare autorităților sau instituțiilor

publice care au atribuții în rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul

să fie înștiințat despre aceasta”.

Dreptul de petiționare

recunoscut cetățenilor prin art. 51 din Constituție nu a fost încălcat în acest

litigiu și nu se confundă cu dreptul de acces la o instanță, reglementat de

art. 21 din Legea fundamentală, care este strâns legat de dreptul la un proces echitabil

în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție și al art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, drepturi valorificate pe deplin de către recurent.

Recurentul-reclamant este

atât îndreptățit, cât și obligat să urmeze căile legale pentru executarea sentinței

civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, iar

instanțele de judecată au misiunea de a soluționa litigiile potrivit competenței

și legilor în vigoare, chiar dacă soluțiile pronunțate nu corespund așteptărilor

sau intereselor unei persoane, care a urmat o cale de judecată nepotrivită, justiția

înfăptuindu-se în numele legii și fiind unică, imparțială și egală pentru toți,

conform art. 124 alin. (1) și alin. (2) din Constituție.

1.5. Referitor la inexistența

obligației legale a pârâtului de a soluționa petițiile reclamantului

Analizând dispozitivul

sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București,

reglementările Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale și normele

constituționale, Înalta Curte reține că petițiile reclamantului adresate

Primului Ministru al României sunt lipsite de relevanță sub aspectul creării

unor obligații în sarcina acestuia, fiind legal direcționate instituțiilor

competente, drept pentru care va înlătura susținerile recurentului potrivit

cărora pârâtul are obligația de a-i transmite oferta de despăgubire pentru

500 mp teren intravilan și de a-i acorda daune materiale și morale.

1.6. Referitor la obiectul

acțiunii

Critica recurentului privind

modificarea obiectului acțiunii, motivată de folosirea alternativă de către

instanța de fond a termenilor „teren” și „imobil”, este în mod vădit neîntemeiată,

având în vedere clasificarea bunurilor imobile consacrată în dreptul civil român.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare,

Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul R.M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.M. împotriva sentinței civile nr. 5099 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2011.