ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 459/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 459/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la data de 30 iulie 2009 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe

pârâtul primul-ministru, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să fie obligat pârâtul să arate temeiul juridic care nu este conținut

în scrisoarea nr. 15C/1782/P din 13 iulie 2009, răspuns la petiția sa nr. 1782

din 03 iulie 2009, așa cum a cerut prin plângerea prealabilă nr. 2063 din 29

iulie 2009, precum și să-i plătească daune morale în cuantum de 1000 lei.

In motivarea cererii, reclamantul

arată, în esență, că a demonstrat pârâtului că prefectul Municipiului București

refuză cu rea-credință să-i acorde o despăgubire onorabilă și proporțională cu

valoarea de 500 mp intravilan București, încălcându-i-se

și dreptul la opțiune, toate acestea fiind

stipulate și protejate prin hotărâri judecătorești

definitive investite

cu forță executorie.

Pârâtul s-a limitat, însă, în a redirecționa

petiția reclamantului, fără a indica în răspunsul său temeiul legal al

situației adoptate, așa cum stipulează art. 13 din O.G. nr. 27/2002.

Prin sentința civilă nr. 1600 din 31

martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul R.M.

în contradictoriu cu pârâtul primul-ministru, reținând, în esență, următoarele:

În perioada

martie - iulie 2009, reclamantul R.M. a adresat pârâtului

petițiile înregistrate cu nr. 15C/709/P/2009,

nr. 15C/723/P/2009 (ambele în luna martie 2009) și nr. 15C/1782/P/2009 (în data

de 3 iulie 2009), toate privind, în esență, solicitarea de a i se acorda

despăgubiri proporționale cu valoarea unui teren în suprafață de 500 mp, situat

în Municipiul București, precum și daunele materiale și morale aferente.

Petițiile reclamantului au fost

redirecționate către Instituția Prefectului Municipiului București, care are

competențe legale în soluționarea cererii reclamantului.

Prin adresa nr. 15C/723/P din 20

martie 2009, Secretariatul General al Guvernului a comunicat reclamantului că

petițiile nr. 15C/709/P/2009 și nr. 15C/723/P/2009 „au fost

transmise Instituției Prefectului Municipiului

București, cu rugămintea de a dispune

informarea dumneavoastră cu

privire la concluziile analizei, în conformitate cu reglementările în

vigoare". Totodată, cu adresa nr. 15C/896/P din 14 aprilie 2009,

Secretariatul

General al Guvernului i-a

adus la cunoștință reclamantului, printre altele, următoarele:

„cererile

la care faceți referire au fost transmise, în conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002, așa cum a fost

ea completată și modificată de Legea nr. 233/2002, Instituției Prefectului

Municipiului București, instituție abilitate să vă răspundă". De

asemenea,

prin adresa nr. 15C/1782/P din 13 iulie 2009 (fila 32), Secretariatul General

al Guvernului i-a comunicat reclamantului că petiția înregistrată cu nr.

15C/1782/P din 03 iulie 2009 a fost transmisă Instituției Prefectului

Municipiului București „în conformitate cu prevederile legale".

Mai mult, cu adresa nr. A.B./21737/P

din 14 august 2009, Instituția Prefectului Municipiului București a răspuns

reclamantului la petiția nr. 15C /1782/P/2009.

Curtea de apel a reținut că la

numeroasele petiții cu același obiect, pe care

reclamantul le-a adresat pârâtului, acesta din urmă i-a comunicat, prin

adresa

nr. 15C/896/P din 14 aprilie 2009, deci cu mult înainte de

introducerea prezentei acțiuni, că aceste petiții se trimit instituției

competente să le rezolve, în conformitate cu prevederile art. 6

1

din

O.G. nr. 27/2002, modificată și completată, situație în care promovarea

acțiunii de către reclamant se constituie într-un evident abuz de drept

procesual. Totodată, a reținut instanța că temeiul juridic al soluției adoptate

de

autoritatea sau instituția publică

greșit învestită, respectiv art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002, este,

întotdeauna, diferit de temeiul juridic al soluției adoptate de instituția

competentă să rezolve problemele sesizate, precum și faptul că necunoașterea

sau neînțelegerea de

către petiționar a diferențelor de atribuții dintre

Instituția Primului - Ministru și

Instituția

Prefectului, care sunt de notorietate, este imputabilă petiționarului.

În concluzie,

instanța a reținut că nu există un refuz nejustificat de soluționare a

unei cereri în sensul art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu atât mai mult cu

cât reclamantul a introdus acțiunea în ziua următoare celei în care a

înregistrat cererea la instituția pârâtă.

Pe cale de

consecință, nereținându-se săvârșirea vreunei fapte ilicite în sarcina

pârâtului, nu sunt îndeplinite nici condițiile răspunderii civile delictuale,

astfel că este neîntemeiată solicitarea de obligare a pârâtului la plata de

daune morale.

Împotriva

sentinței civile nr. 1600 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, s

ecția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.M., criticând soluția

pronunțată de instanța de fond pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și

5 C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul susține că, prin

hotărârea atacată, îi este încălcat dreptul de petiționare,

contrar art. 51 din Constituție; este împiedicată

punerea în executare a sentinței civile nr. 764 din 24 februarie 2008, cu

încălcarea dreptului de acces la justiție, contrar cu art. 21 din Constituție

și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului; este împiedicat să se

bucure de proprietatea sa, cu încălcarea art. 480 C. civ. și art. 1din

Protocolul

adițional nr. 1 la

Convenția europeană a drepturilor omului; îi este împiedicat accesul la

despăgubirea

legal cuvenită, cu încălcarea art. 44 din Constituție și de natură a-i crea un

prejudiciu material.

Sub aspectul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant susține că

instanța de fond a ignorat nota scrisă depusă la data de 11 martie 2010, precum

și plângerea prealabilă depusă în cauză, fiind astfel încălcat

principiul contradictorialității și dreptul la

apărare, motiv pentru care susține recurentul

că hotărârea atacată este

nulă conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând cauza, prin prisma

criticilor și motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și

5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

După cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul a învestit instanța de judecată

cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului primul-ministru să arate

temeiul juridic care nu este conținut în scrisoarea nr. 15C /1782/P din 13

iulie 2009, răspuns la petiția sa nr. 1782 din 03 iulie 2009, așa cum a cerut

prin plângerea prealabilă nr. 2063 din 29 iulie 2009,

precum și să-i plătească daune morale în

cuantum de 1000 lei.

Înalta Curte reține că în mod corect

instanța de fond a avut în vedere faptul că, prin corespondența respectivă

(adresa nr. 15C /1782/P din 13 iulie 2009 - fila 16 la dosarul de fond),

Secretariatul General al Guvernului a răspuns la petiția adresată Primului-ministru

și înregistrată sub nr. 15C /1782/p. din 03 iulie 2009, în sensul că aceasta a

fost transmisă Instituției Prefectului Municipiului București, urmând ca

petentul să fie informat cu privire la concluziile analizei, în conformitate cu

reglementările în vigoare.

Instanța de

recurs constată că întemeiat instanța de fond a apreciat că respectiva

corespondență a fost întocmită cu

respectarea dispozițiilor art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002 privind

reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și

completările ulterioare, conform cărora: petițiile greșit îndreptate vor fi

trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut

la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca

atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie

înștiințat despre aceasta''.

Totodată, în

raport cu întreaga corespondență prin care pârâtul primul-ministru,

prin intermediul Secretariatului

General al Guvernului, a răspuns petițiilor formulate de reclamantul R.M.

(adresa nr. 15C /723/p din 20 martie 2009 - fila 60 la dosarul de fond, adresa

nr. 15C /896/p din 14 aprilie 2009 - fila 61 la dosarul de fond, adresa nr. 15C

/1782/p din 13 iulie 2009 - fila 62 la dosarul de fond, adresa nr. 15C /1782/p

din 13 iulie 2009 - fila 64 la dosarul de fond), rezultă cu evidență faptul că

în cauză, în temeiul art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002, petiția

reclamantului înregistrată la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 15C/1782/p

din 03 iulie 2009 a fost transmisă, în mod corect, instituției competente,

respectiv Instituția Prefectului Municipiului București.

De altfel, în raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată referitor la obligarea pârâtului să precizeze

temeiul juridic care nu este conținut în scrisoarea nr. 15C/1782/P din 13 iulie

2009, Înalta Curte reține că temeiul juridic a fost menționat anterior în

cuprinsul adresei nr. 15C/896/p din 14 aprilie 2009 (fila 61 la dosarul de

fond) în care se precizează că aspectele prezentate de petent prin petițiile

înaintate exced

competențelor atribuite

instituției, motiv pentru care petiția înregistrată la Secretariatul

General

al Guvernului sub nr. 15C/896/p/2009 a fost transmisă, în temeiul art. 6

1

din

O.G. nr. 27/2002, Instituției

Prefectului Municipiului București, instituție abilitată să răspundă, situație

similară corespondenței înregistrate la aceeași instituție sub

nr.1 5C /1782/p

din 03 iulie 2009 (fila 64 la dosarul de fond), căreia i s-a răspuns prin adresa

15c/1782/p din 13 iulie 2009.

Mai mult decât atât, instanța de

recurs constată că Instituția Prefectului Municipiului București,

conformându-se celor menționate în adresa

15c/1782/p

din 13 iulie 2009, a răspuns petiției petentului R.M., prin adresa

nr. A.B./21737/SPI

din 14 august 2009 (fila 68 la dosarul de fond).

In concluzie, în mod corect și legal

instanța de fond a reținut că în cauză nu există un refuz nejustificat de

soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată.

Criticile

recurentului-reclamant sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304

pct. 4 C. proc. civ., referitoare la încălcarea dreptului de petiționare,

prevăzut de art. 51 din Constituție, a dreptului de acces la justiție, prevăzut

de art. 21 din Constituție

și

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, a dreptului de proprietate

în sensul art. 480 C. civ. și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la

Convenția europeană a drepturilor omului, a dreptului de acces la despăgubire,

în raport cu

dispozițiile art. 44 din

Constituție, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, atâta timp

cât

s-a reținut că în cauză nu există un refuz nejustificat al pârâtului de a

răspunde petiției reclamantului, ci, dimpotrivă, s-a constatat că pârâtul, cu

respectarea dispozițiilor legale, a transmis petiția, spre rezolvare,

instituției competente, iar instituția competentă a răspuns petentului.

De asemenea,

criticile recurentului subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5

C. proc. civ., referitoare la încălcarea principiului contradictorialității și

a

dreptului la apărare,

prin neluarea în considerare de către instanța de fond a notei scrise depusă la

data de 11 martie 2010, precum și a plângerii prealabile depuse în cauză, nu

pot fi primite, atâta timp cât instanța și-a format convingerea în raport cu

întreg probatoriul administrat relevant în ceea

ce privește analiza existenței în cauză a

unui eventual refuz

nejustificat al pârâtului de a răspunde petiței reclamantului. împrejurarea că

instanța a considerat a fi irelevante în soluționarea cauzei anumite

înscrisuri depuse în probațiune nu este de natură

a reprezenta o încălcare a principiului contradictorialității ori a dreptului

la apărare, atâta timp cât în considerentele hotărârii pronunțate, Curtea de

apel a arătat care sunt înscrisuri care au fundamentat soluția

pronunțată.

Ca o consecință a faptului că în cauză

nu s-a constatat existența unui refuz nejustificat al pârâtului de natură a

cauza recurentului-reclamant un prejudiciu. Curtea de apel în mod corect a

respins, ca neîntemeiată, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la

plata de daune morale.

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de

modificare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 4 și 5

și art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de R.M.

împotriva sentinței civile nr. 1600 din 31 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.