ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4766/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 1021 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului R.M. în contradictoriu cu Președintele României. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că, prin petiția înregistrată la Administrația Prezidențială, reclamantul a solicitat Președintelui României să constate că prefectul municipiului București este de rea-credință și să ia măsuri adecvate pentru ca reclamantul să primească oferta de despăgubire pentru 500 mp teren intravilan, conform unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Instanța a reținut că instituția prezidențială a răspuns la petiția reclamantului, în sensul că reclamația acestuia a fost trimisă instituției prefectului, care la rândul ei a comunicat un răspuns reclamantului. Instanța de fond a constatat că, în cauza dedusă judecății, nu se poate reține în sarcina autorității pârâte existența unui refuz nejustificat de soluționare a petiției, iar faptul că autoritatea pârâtă nu a menționat temeiul juridic al măsurii dispuse nu poate conduce la concluzia existenței unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat că prin sentința pronunțată i s-a produs un mare rău, întrucât nu i s-a răspuns la cererea introductivă, prin care a solicitat obligarea la indicarea temeiului juridic al scrisorii de răspuns, arătând că prin neacordarea daunelor morale solicitate, instanța i-a creat un mare prejudiciu. A solicitat casarea în întregime a hotărârii instanței de fond și obligarea pârâtului să arate care este temeiul juridic al scrisorii de răspuns la petiția adresată Instituției Prezidențiale și obligarea la plata daunelor morale de 2.000 lei. A precizat că prin sentința atacată însăși instanța de judecată a încălcat dreptul la petiționare al recurentului-reclamant, dreptul său fundamental la proprietate, dreptul de acces liber la justiție, oferindu-i-se un proces inechitabil.

De asemenea, s-a arătat că nu i s-a solicitat să probeze daunele morale solicitate și nici nu i s-a cerut să indice vreun criteriu obiectiv de acordare a acestora, criticând faptul că instanța nu a pus în discuție modul de acordare a daunelor morale, fiind astfel încălcat și dreptul la apărare și principiul contradictorialității dezbaterilor. A arătat și faptul că instanța de fond a dezlegat în mod greșit cauza pe excepție, întrucât nu a fost pusă în dezbaterea părților această excepție. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantului, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă.

De asemenea, s-au solicitat și daune morale. Instanța de control judiciar reține că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde pretențiilor sale, de a-i fi comunicat un răspuns în sensul constatării că prefectul municipiului București este de rea-credință și să ia măsuri adecvate pentru ca reclamantul să primească oferta de despăgubire pentru 500 mp teren intravilan, conform unei hotărâri judecătorești irevocabile. În cauza de față însă recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În cauza de față, nu îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantului, la comunicarea unui răspuns, în sensul că petiția sa a fost înaintată autorității competente a soluționa această cerere.

În aceste condiții, cum refuzul pârâtei de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului se privește ca fiind justificat, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului, întrucât nu echivalează cu un refuz nejustificat răspunsul oferit reclamantului, întrucât soluția dată cererii a avut un temei legal. În cauză reclamantului i s-a dat răspuns, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Legea nr. 317/2004, iar împrejurarea că acesta este nemulțumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici nu nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004. Faptul că cererea reclamantului nu a fost soluționată în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a cererii reclamantului.

Nu poate fi reținută critica recurentului cu privire la aspectul de nelegalitate pretins al răspunsului primit, în sensul că nu cuprinde în clar temeiul juridic al acestuia. Înalta Curte constată că nemulțumirea persoanei semnalată, în legătură cu nemenționarea temeiului juridic al răspunsului oferit, nu aduce o vătămare într-un drept sau interes legitim al recurentului. Cu privire la excepția invocată nulității sentinței de fond invocată de recurent, pentru considerentul că instanța de fond a soluționat cauza pe excepție fără să pună în dezbaterea părților această excepție, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, întrucât instanța de fond nu a soluționat cauza pe excepție, ci a pronunțat o soluție pe fondul cauzei.

Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute și, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de R.M. împotriva sentinței nr. 1021 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010.