ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4067/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București la data de 14 septembrie 2007, reclamantul R.M. a

chemat în judecată pe pârâtul Primul Ministru al României, solicitând obligarea

acestuia să-i răspundă la petiția nr. 17/7027 din 10 august 2007 și să se

conformeze în acest fel prevederilor Ordonanței nr. 27/2002, coroborate cu art.

51 din Constituție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este nemulțumit de faptul că nu a primit răspuns la petiția sus

menționată, în acest fel fiindu-i creat un mare dezavantaj, aflându-se în

imposibilitatea de a pune în executare sentința civilă nr. 871 din 23

septembrie 1998 și de a obține despăgubirea aferentă suprafeței de 500 mp cu

care nu a putut fi împroprietărit fiindu-i încălcat dreptul de proprietate.

De asemenea menționează că i s-a provocat

și un prejudiciu moral, în raport de care a solicitat daune morale în cuantum

de 1000 RON

Prin sentința civilă nr. 3218 din 10

decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M. în

contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că petiția reclamantului a fost transmisă spre competentă

soluționare Instituției Prefectului municipiului București, reclamantul fiind înștiințat

despre acest fapt, astfel că acestuia i s-a răspuns la petiția nr. 17/7027 din

10 august 2007, pârâtul îndeplinindu-și obligația care îi revine în

conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 27/2002.

Împotriva sentinței civile sus

menționate a declarat recurs R.M., criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică, fără a indica temeiul drept pe care acesta se întemeiază.

În motivarea recursului s-a arătat că

nu i s-a comunicat întâmpinarea formulată de către pârât, astfel că i-a fost încălcat

dreptul de a formula răspuns la aceasta, de a se apăra, fiind încălcate

dispozițiile art. 116 C. proc. civ..

Se menționează și faptul că prin

sentința pronunțată, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile O.G. nr. 27/2002,

modificată prin Legea nr. 233/2002 întrucât din răspunsul formulat la memoriul

său nu rezultă temeiul legal, lipsesc semnăturile impuse de dispozițiile art. 8

din Legea nr. 233/2002 și nici nu se precizează cărei petiții i s-a

răspuns,întrucât reclamantul a adresat mai multe petiții pârâtului, astfel că

răspunsul este confuz și nu răspunde integral solicitărilor din petiția

formulată.

De asemenea, se arată că nu i s-a răspuns

în termenul de 30 de zile prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002,

precum și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce privește acordarea

daunelor morale solicitate.

Se invocă și faptul că Prefectul

municipiului București nici până în prezent nu i-a transmis oferta de

despăgubire pentru terenul său.

Analizând recursul formulat în

raport de motivele invocate, precum și în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Recurentul-reclamant a solicitat instanței

să-l oblige pe

p

rimul-ministru al

României să-i răspundă la petiția sa cu nr. 17/7027 din 10 august 2007, precum

și obligarea acestuia la 1000 RON daune morale, solicitând ca judecata să se

facă în lipsă. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii întrucât reclamantul a primit răspuns la petiția formulată.

Întâmpinarea este actul de procedură

prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se

apere față de pretențiile reclamantului.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei de către pârât se prezintă apărările acestuia în raport de cererea

reclamantului, precizându-se că s-a răspuns petiției acestuia, atașându-se în

acest sens și înscrisurile pe care se sprijină, conform dispozițiilor art. 116

și art. 114 alin. (2) C. proc. civ.

Reclamantul, legal citat pentru

termenul de judecată, trebuia să manifeste rol activ în sensul de a urmări

desfășurarea și finalizarea procesului, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., iar dacă aprecia necesară amânarea cauzei pentru lipsă de apărare în

raport de întâmpinarea formulată de către pârât, avea posibilitatea să adreseze

instanței o astfel de cerere.

După cum se constată, reclamantul nu

a formulat nici o cerere în acest sens, ci doar a solicitat judecarea cauzei în

lipsă, astfel că nu se poate reține încălcarea: dreptului la apărare, accesului

la justiție, principiului contradictorialității, egalității în drepturi.

Petiția reclamantului a fost înregistrată

la Secretariatul General al Guvernului României la nr. 17/7027 din 10 august

2007.

Din răspunsul formulat către

recurentul-reclamant cu nr. 15D/12.485 din 27 septembrie 2007, rezultă faptul

că petiția sa cu nr. 17/7027 din 10 august 2007, a fost redirecționată către Direcția Relații Publice unde a fost înregistrată cu nr. 15D/11946

la 18 septembrie 2007 (fila 15 dosar fond). Ulterior prin adresa nr.1 5D/11946

din 19 septembrie 2007, petiția reclamantului a fost transmisă pentru

competentă soluționare Instituției Prefectului Municipiului București.

Prin urmare, în răspunsul formulat

către recurentul-reclamant se face referire expresă la petiția cu nr. 17/7027

din 10 august 2007, astfel că nu există nici o confuzie a acesteia cu alte memorii

formulate de petent.

Este nefondată și critica privind

faptul că nu s-a răspuns petiției în integralitate întrucât Direcția Relații

Publice unde a fost redirecționată petiția s-a desesizat, fapt de altfel

comunicat recurentului, astfel că în mod corect s-a apreciat că acțiunea a rămas

fără obiect, cu atât mai mult cu cât scopul acestei petiții era continuarea demersurilor

în vederea obținerii despăgubirilor pentru drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 27/2002

compartimentul relații cu publicul are atribuții în ceea ce privește primirea,

înregistrarea, rezolvarea și expedierea răspunsurilor către petiționari, fapt

de altfel realizat, astfel că atât semnătura cât și ștampila de pe răspunsul

formulat aparțin acestui compartiment însărcinat cu astfel de atribuții.

Prin urmare, nici celelalte critici

invocate de recurent nu pot fi reținute pentru faptul că, observându-se

răspunsul înaintat recurentului-reclamant se constată faptul că acesta cuprinde

atât semnătura cât și ștampila emitentului fiind astfel respectate dispozițiile

art. 13 din O.G. nr. 27/2002.

î

n raport de dispozițiile

art. 6

1

din acest act normativ cât și de cele solicitate de

recurentul-reclamant, petiția acestuia a fost înaintată spre competentă

soluționare Instituției Prefectului Municipiului București, fiind înștiințat

petiționarul despre acest fapt, cu adresa nr. 15D/11946 din 18 septembrie 2007.

Este adevărat că răspunsul nu cuprinde temeiul legal, însă, după cum se

observă, petiția recurentului-reclamant nu a primit o rezolvare pe fond pentru

a putea fi indicat, conform art. 13 din actul normativ menționat, temeiul legal

al soluției adoptate, astfel că nici susținerile critice sub acest aspect nu

sunt fondate.

Potrivit art. 9 din O.G. nr. 27/2002,

termenul de 30 zile prevăzut de art. 8 alin. (1), poate fi prelungit cu 15

zile. Cum răspunsul către reclamant poartă inițial numărul 15D/11946 din 18

septembrie 2007 și ulterior numărul 15D/12.485 din 27 septembrie 2007, nu se poate

reține că nu i-a fost comuniat răspunsul la petiția sa în acest termen, cu atât

mai mult cu cât aceasta a fost și înaintată instituției considerate competente,

fapt ce vine în sprijinul solicitării reclamantului care a cerut să i se

comunice instituția căreia trebuie să i se adreseze pentru oferta de

despăgubire.

Faptul că nu a primit un răspuns din

partea Prefectului Municipiului București, referitoare la oferta de

despăgubire, nici până în prezent, nu este imputabil pârâtului, întrucât competențele

acestora sunt diferite.

Deși instanța de fond face referire

la faptul că reclamantul nu s-a conformat obligației de a timbra acțiunea, nu

dispune nici o sancțiune care să producă efecte în ceea ce-l privește pe

acesta.

Soluția adoptată de prima instanță în

sensul respingerii acțiunii, vizează cererea de chemare în judecată în

integralitate, inclusiv sub aspectul daunelor morale, chiar dacă hotărârea recurată

este lacunară sub aspectul motivării acestora.

Respingerea acțiunii reclamantului este

corectă, întrucât reclamantul nu a făcut vreo dovadă, conform art. 1169 C. civ.,

în ceea ce privește daunele materiale sau morale cauzate.

Acordarea daunelor morale este condiționată

de producerea acestora și implicit de existența culpei pârâtului în cauzarea acestora.

Întrucât pârâtul și-a îndeplinit

obligația în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 27/2002, pe cale de

consecință cererea de acordare a daunelor morale, întemeiată pe art. 18 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 nu putea fi admisă, deoarece a fost formulat un răspuns reclamantului,

astfel că nu există o vătămare a acestuia, nefiind făcută nici o dovadă în ceea

ce privește daunele morale solicitate, așa cum s-a reținut și în precedent.

Reclamantul își întemeiază prejudiciul

moral pe faptul că încearcă un sentiment de nedreptate întrucât nu-și poate valorifica

dreptul său ce decurge din Legea nr. 44/1994, neputând pune în executare

sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998.

După cum se observă, nu este identitate între

pârâtul din cauza în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească amintită și pârâtul

din cauza de față, astfel că acestuia din urmă nu-i poate fi imputat

prejudiciat moral despre care face vorbire reclamantul.

Având în vedere considerentele expuse

anterior cât și dispozițiilor art. 312, art. 316 C. proc. civ., art. 20 din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 262/2007,

recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recursul

declarat de R.I.M. împotriva sentinței civile nr. 3218 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

noiembrie 2008.