ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La data de 23 ianuarie 2009 s-a

înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cererea de

revizuire formulată de revizuienții A.I., P.S.D.S.E.S.M.B. și Asociația „C.E.”

împotriva hotărârii pronunțat în dosarul nr. 31/1999 al Tribunalul București, secția

a IV-a civilă.

Prin încheierea din 18 mai 2009 s-a

dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților în baza art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs revizuienții P.S.D.S.E.S.M.B. și Asociația „C.E.”, iar ulterior

au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (5) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1205 din 8

octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale și, totodată, a

respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii de suspendare.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

Având în vedere că recursul s-a

declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecății unei cereri de revizuire

pentru lipsa părților, dispozițiile procedurale cuprinse în art. 303 alin. (5) C.

proc. civ. despre care recurenții consideră că intră în coliziune cu art. 129, art.

21, art. 7, art. 8, art. 10, art. 12, art. 17, art. 19, art. 20, art. 22, art. 25,

art. 28 și art. 30 din Constituția României, nu au legătură cu soluționarea

cauzei, astfel încât nu se impune sesizarea Curții Constituționale.

În ceea ce privește încheierea de

suspendare, recurenții nu precizează care ar fi formele procedurale prevăzute de

art. 105 C. proc. civ. care ar fi fost încălcate cu ocazia pronunțării

respectivei încheieri.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs revizuienta, invocând încălcarea competenței Curții Constituționale a

României, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., inserarea unor motive străine de natura

pricinii, încălcarea cu premeditare a legilor justiției din România și a mai

multor instrumente juridice fundamentale semnate de Statul Român, trecerea sub

tăcere a mai multor mijloace de apărare și probe irefutabile în favoarea celor

interesați în practicarea traficului de influență, chiar și după data aderării

României la Uniunea Europeană .

În drept, recurenta și-a întemeiat

cerere pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Analizând cererea, Înalta Curte

constată următoarele:

Partea din hotărâre supusă

recursului este numai cea privitoare la modul de soluționare a cererii de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată

în recurs.

Sub acest aspect, calea de atac

împotriva dispoziției de respingere a cererii este numai recursul conform art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., criticile nefiind limitate la cele care se încadrează în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Cu toate acestea, din criticile

invocate de recurentă singura care poate fi considerată ca având legătură cu

soluția atacată este cea privitoare la încălcarea competenței Curții

Constituționale.

Această critică este nefondată,

deoarece curtea de apel nu s-a substituit Curții Constituționale și nu a

respins excepția de neconstituționalitate invocată, ci doar a verificat

condițiile de admisibilitate a sesizării instanței de contencios

constituțional, una din condiții fiind aceea a existenței unei legături între

excepția invocată și soluționarea cauzei.

Or, în speță, această legătură nu a

putut fi identificată și nici în recurs revizuienta nu a fost în măsură să

arate în ce mod admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 303 alin. (5)

C. proc. civ. ar fi putut influența judecata recursului împotriva încheierii

prin care s-a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire.

Celelalte critici nu au fost

dezvoltate de o manieră care să permită stabilirea unei legături între

afirmațiile făcute de recurentă și soluția de respingere a cererii de sesizare

a Curții Constituționale.

În ceea ce privește recursul

declarat împotriva dispoziției de respingere a recursului îndreptat împotriva

încheierii de suspendare, acesta este inadmisibil față de dispozițiile exprese

ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care prevede că sunt irevocabile

hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul

pricinii.

Or, în speță, s-a atacat o hotărâre

pronunțată de instanța de recurs, prin care aceasta s-a pronunțat asupra

legalității și temeiniciei suspendării judecății în primă instanță.

Față de cele arătate, Înalta Curte

urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul

declarat împotriva dispoziției referitoare la respingerea cererii de sesizare a

Curții Constituționale și ca inadmisibil recursul declarat împotriva dispoziției

de respingere a recursului împotriva încheierii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuienta A.C.M.E. împotriva dispoziției referitoare la

respingerea cererii de sesizare Curții Constituționale din decizia nr. 1205 din

8 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de aceeași revizuientă împotriva dispoziției referitoare la

respingerea recursului din aceeași decizie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

martie 2010.