ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10216/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10216/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 20 aprilie 2008, reclamanții S.M.,

S.V. și A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând

obligarea acestuia la plata echivalentului în lei al sumei de 15.000.000 Euro,

cu titlu de daune morale pentru arestarea și condamnarea pe nedrept a

defunctului S.E., autorul lor.

În motivarea cererii, întemeiată pe

art. 504 și urm. C. proc. pen., reclamanții au susținut că:

- sunt soția supraviețuitoare și,

respectiv, descendenții defunctului S.E., condamnat de Tribunalul Militar de

Regiune Militară București, prin decizia nr. 41/1961, la 13 ani temniță grea, 7

ani degradare civică și confiscarea parțială a averii pentru crima de uneltire

contra ordinei sociale;

- în executarea pedepsei menționate,

autorul lor (student al facultății de drept și sublocotenent de securitate la

Centrul de Instrucție Fălticeni) a fost arestat de la 5 octombrie 1949 până la

18 octombrie 1962, fiind supus unui regim inuman, care a dus la îmbolnăvirea

sa;

- ulterior punerii în libertate,

problemele de sănătate ale autorului lor au persistat, acesta decedând în anul

1995;

- în luna ianuarie 2008 P.E.,

condamnat în aceeași cauză, le-a adus la cunoștință că în anul 1994, instanța

supremă a casat hotărârea de condamnare și i-a achitat pe toți făptuitorii, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca urmare a

admiterii unui recurs în anulare promovat de Procurorul General;

- totodată, P.E. le-a comunicat că

nici el nu a avut cunoștință despre soluția de achitare și că dosarul de

securitate al autorului lor se află la C.N.S.A.S.;

- drept consecință, s-au adresat

instituției menționate, care le-a încuviințat studierea dosarului referitor la

condamnarea autorului lor;

- arestarea, condamnarea și

supunerea la regimul de temniță grea timp de 13 ani, pe nedrept, au cauzat

autorului lor suferințe psihice imense;

- deosebit de aceste suferințe,

ulterior punerii în libertate autorul lor a fost pus în imposibilitate de a-și

continua carierea de jurist și a întâmpinat mari dificultăți în găsirea unui

loc de muncă.

Tribunalul Neamț, secția civilă,

prin sentința nr. 541 din 17 septembrie 2008, a respins ca nefondată excepția

referitoare la prescripția dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea,

obligându-l pe pârât să le plătească reclamanților echivalentul în lei al sumei

de 300.000 Euro cu titlu de daune morale pentru arestarea și condamnarea pe

nedrept a autorului lor și 10.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- autorul reclamanților nu a avut

cunoștință despre judecarea recursului în anulare, fiind citat la adresa unde

locuise în anul 1949, anterior arestării;

- prin urmare, în lipsa dovezii

contrare, termenul de prescripție prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. curge

din luna ianuarie 2008, când reclamanții au luat cunoștință despre hotărârea de

achitare;

- la 6 octombrie 1949, S.E., autorul

reclamanților, student al facultății de drept și sublocotenent la Centrul de

Instrucție Fălticeni, a fost arestat sub acuzația de participare la

activitățile unei organizații anticomuniste;

- pentru această faptă, Tribunalul

Militar de Regiune Militară București l-a condamnat pe autorul reclamanților la

13 ani temniță grea și 7 ani degradare civică;

- după liberarea din penitenciar

(survenită la 18 octombrie 1962), S.E. nu și-a putut continua cariera de ofițer

activ și nici studiile universitare, locuind până la deces în com. Ceahlău, împreună

cu soția S. (născută F.) M. (de la căsătoria din 24 august 1964) și copii S.V. și

S.(căsătorită A.)M., născuți la 13 iulie 1966 și, respectiv, 9 august 1968,

care au suportat același regim de privațiuni și marginalizare, inerent

condiției de fost deținut politic ;

- totodată, pedeapsa complimentară

de 7 ani degradare civică și calificările de genul „fost deținut politic”,

„periculos” și „legionar” l-au împiedicat pe autorul reclamanților să ocupe un

loc de muncă adecvat pregătirii profesionale și aspirațiilor sale;

- autorul reclamanților și alți 3

inculpați din cauză au fost achitați în anul 1994 de Curtea Supremă de Justiție

cu motivarea că la condamnare s-au avut în vedere doar declarațiile date de

aceștia sub tortură, ignorându-se probele de nevinovăție;

- în raport de caracterul nedrept al

arestării și condamnării autorului reclamanților și împrejurarea că executarea

pedepsei de 13 ani temniță grea și 7 ani degradare civică a coincis cu perioada

deplinei maturități, cererea de acordare a daunelor morale este legitimă;

- suma pretinsă este însă

exorbitantă și ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, în

timp ce echivalentul în lei al sumei de 300.000 Euro constituie o reparare

îndestulătoare a prejudiciului moral suferit de autorul lor.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin decizia

nr. 174 din 15 decembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de

reclamanți și pârât.

S-a reținut că:

- suma stabilită cu titlu de daune

morale, criticată în privința cuantumului de către toți apelanții, este

corelată cu realitățile perioadei în care a trăit autorul reclamanților și

corespunde situației socio profesionale a acestuia (anterior condamnării și

după liberarea din penitenciar), privațiunilor și duratei regimului de

detenție, suferințelor fizice și psihice, precum și gravelor consecințe produse

de nedreapta arestare și condamnare;

- acțiunea în daune a fost formulată

în termen pentru că la judecarea recursului în anulare autorul reclamanților a

fost citat la o adresă greșită și nu s-a făcut dovada contrară, că acesta ori

succesorii lui ar fi avut cunoștință, anterior lunii ianuarie 2008, despre

hotărârea de achitare pronunțată de instanța supremă la 13 decembrie 1994.

Reclamanții și pârâtul au declarat

recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii acțiunii

astfel cum a fost formulată și, respectiv, admiterii excepției referitoare la

prescripție sau, în subsidiar, diminuării cuantumului despăgubirilor.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că la stabilirea

cuantumului despăgubirilor instanțele nu au ținut seama de toate consecințele

negative suferite de autorul lor, de importanța valorilor morale lezate, precum

și de practica judiciară în materie.

Pârâtul, fără să indice temeiul

juridic al recursului, a susținut că:

- termenul de prescripție prevăzut

de art. 504 C. proc. pen. curge de la data pronunțării hotărârii definitive de

achitare;

- în cauză era eventual operantă

instituția repunerii în termen dar reclamanții nu au respectat cerințele

prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ.;

- daunele morale trebuie stabilite

după criterii nepatrimoniale (cum ar fi importanța prejudiciului moral, durata

și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile

produse victimei etc.), iar cuantumul lor nu corespunde prejudiciului efectiv

dovedit, practicii comunitare (potrivit căreia în spețe similare cuantumul

maxim al despăgubirilor nu depășește10.000 Euro) și posibilităților actualului

buget de stat;

- s-ar impune, conform art. 274

alin. (3) C. proc. civ., redimensionarea cheltuielilor de judecată acordate de

prima instanță.

Critica referitoare la cuantumul

despăgubirilor, comună ambelor recursuri, este nefondată pentru că, de fapt,

recurenții contestă întinderea daunelor morale, fără să invoce încălcarea sau

aplicarea greșită a vreunui text de lege, așa cum prevede art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

De asemenea, sunt nefondate și

celelalte critici formulate de recurentul pârât deoarece:

- art. 506 alin. (2) C. proc. pen..

prevede, într-adevăr, că acțiunea în repararea pagubei suferite ca urmare a

unei condamnări nedrepte poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data

rămânerii definitive a hotărârii de achitare;

- potrivit art. 21 și 49 din

Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, precum și jurisprudenței

Curții Europene, textul menționat a fost interpretat în sensul că termenul de

18 luni curge de la data când persoana îndreptățită a luat cunoștință despre

hotărârea de achitare;

- or, este cert că la judecarea

recursului în anulare persoana condamnată pe nedrept a fost citată la o adresă

incorectă și ulterior a decedat, iar succesorii acesteia au aflat despre

hotărârea de achitare de abia în luna ianuarie 2008 și au promovat acțiunea în

repararea pagubei la 20 aprilie 2008, deci înaintea expirării termenului legal

de prescripție;

- atâta timp cât termenul de

prescripție a început să curgă în luna ianuarie 2008, iar reclamanții au

sesizat prima instanță la 20 aprilie 2008, în speță nu era operantă dispoziția

cuprinsă în art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții S.M., S.V. și A.M. împotriva deciziei nr. 174 din 15 decembrie 2008

a Curții de Apel Bacău, secția civilă cauze minori, familie, conflicte de muncă

și asigurări sociale, și recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Neamț împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

decembrie 2009.