ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5323/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 346 din 19

mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția civilă, s-a respins ca fiind

prescrisă acțiunea formulată de reclamantul G.E. în contradictoriu cu pârâții

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și

Finanțelor) reprezentat de D.G.F.P. Brăila și Ministerul Public prin Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brăila.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța a avut în vedere următoarele motive:

Reclamantul a formulat cerere de

despăgubiri în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea din 25 octombrie 2000

pronunțată de Tribunalul Brăila în dos. nr. 4147/2000 s-a admis cererea de

revocare a arestării preventive formulate de reclamant și s-a dispus punerea în

libertate a sa de sub puterea mandatului nr. 131/2000 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Brăila, neatacată cu recurs, care constituie data de referință

de la care curge termenul pentru a se solicita despăgubirile.

Această dată se ia în calcul pentru

formularea acțiunii și nu sentința penală nr. 2743 din 22 noiembrie 2006

pronunțată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 95

din 9 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila prin care s-a dispus

achitarea reclamantului.

În sensul Codului de procedură penală,

termenul de hotărâre include și încheierile prin care se dispun măsuri cu

caracter preventiv și care sunt supuse căilor de atac separat de sentințele sau

deciziile pronunțate pe fondul cauzei.

Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc.

pen. acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii

definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor

procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen.

Față de aceste dispoziții legale și

data introducerii acțiunii, respectiv 25 octombrie 2007, s-a apreciat că

dreptul la acțiune este prescris.

Prin decizia civilă nr. 171/A din 24

septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a admis

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, dispunându-se

desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la aceeași

instanță.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a avut în vedere următoarele motive:

Prima instanță a analizat cererea

reclamantului în funcție de condițiile prevăzute de modificările aduse Codului

de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, care a intrat în vigoare la data

de 1 ianuarie 2004, aplicându-le retroactiv unei încheieri de revocare a

măsurii arestării preventive pronunțate la 25 octombrie 2000.

Or, la acel moment, art. 504 alin. (2)

C. proc. pen. prevedea că are dreptul la repararea pagubei și persoana care a

fost arestată iar ulterior, pentru motivele arătate la alin. (1), a fost scoasă

de sub urmărire sau a fost achitată.

Făcându-se trimitere și la

principiul constituțional al neretroactivității legii precum și la faptul că

actualele dispoziții ale art. 504 C. proc. pen. nu cuprind dispoziții mai

favorabile în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, s-a apreciat

că reclamantul este în termenul de promovare a acțiunii; acesta este de un an

și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv

data de 9 martie 2007.

Împotriva deciziei de apel a

formulat cerere de recurs pârâtul, criticând-o pentru următorul motiv ce se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de situația de fapt din speță,

singura dispoziție legală aplicabilă este cea din art. 506 alin. (2) C. proc.

pen.; termenul de prescripție este de 18 luni și a început să curgă la data de

25 octombrie 2000 când a fost pronunțată hotărârea de punere în libertate.

Caracterul activ al legii procesuale

penale, care în principiu nu poate retroactiva sau ultraactiva și pentru care

nu se pune problema legii mai blânde, nu poate fi exprimat în raport de data

când s-a săvârșit infracțiunea – ca în cazul legii penale, ci cu data când se

desfășoară activitatea procesuală, față de care legea de procedură este activă.

Analizând decizia de apel în raport

de motivul de recurs formulat, Înalta Curte constată că se impune respingerea

recursului ca nefondat, pentru următoarele motive:

Art. 504 alin. (2) C. proc. pen., în

vigoare la data săvârșirii erorii judiciare imputate, prevedea că are dreptul

la repararea pagubei și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă,

iar ulterior, a fost scoasă sub urmărire sau achitată - a se vedea și decizia Curții

Constituționale nr. 45/1998.

Art. 505 alin. (2) C. proc. pen.

prevedea că acțiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea

definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub

urmărire penală.

Art. 504 alin. (2) și alin. (3) C.

proc. pen., modificat prin Legea nr. 218/2003, prevede că are dreptul la

repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată

de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal iar privarea

sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilite prin ordonanță a

procurorului sau hotărâre a instanței.

Art. 506 alin. (2) C. proc. pen.,

din aceeași formă a Codului de procedură penală, prevede că acțiunea pentru

repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii

definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor

procurorului prevăzute de art. 504.

După cum în mod corect a reținut

instanța de apel, termenul de promovare a acțiunii în repararea prejudiciului

curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv data

de 9 martie 2007 când s-a pronunțat decizia penală nr. 95 de către Tribunalul

Brăila.

Nu i se poate imputa reclamantului

că nu a formulat în anul 2000 o acțiune ale cărei condiții de exercitare sunt

reglementate prin Legea nr. 281/2003 și care astfel, la data respectivă, nici

nu erau cuprinse în procedura penală.

Această aplicare nu se poate face

decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii, concretizat prin

dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României; normele procesual

penale se aplică situațiilor juridice care au luat naștere atât timp cât sunt

în vigoare.

A accepta punctul de vedere al

recurentului, ar însemna că reclamantul trebuia să formuleze acțiunea în

termenul de 18 luni de la data hotărârii de revocare deși, la acea dată,

procedura penală nu recunoștea un asemenea drept, dispozițiile procedurale

fiind diferite.

Constatând, prin urmare, că nu este

fondat motivul de recurs formulat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a

art. 312 alin. (1) C. proc. pen. și să dispună în consecință.

Cererea intimatului-reclamant

privind aplicarea unei amenzi judiciare și plata de despăgubiri nu este

fondată, întrucât în cauză nu sunt elemente care să justifice o rea-credință a

recurentului, în condițiile art. 108

1

pct. 1 lit. a) și art. 723 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Brăila

împotriva deciziei nr. 171 A din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Respinge ca nefondată cererea formulată de

intimatul-reclamant privind aplicarea unei amenzi judiciare și obligarea

recurentului la plata de despăgubiri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.