ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5323/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 346 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția civilă, s-a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamantul G.E. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor) reprezentat de D.G.F.P. Brăila și Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Reclamantul a formulat cerere de despăgubiri în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen. Prin încheierea din 25 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Brăila în dos.

nr. 4147/2000 s-a admis cererea de revocare a arestării preventive formulate de reclamant și s-a dispus punerea în libertate a sa de sub puterea mandatului nr. 131/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, neatacată cu recurs, care constituie data de referință de la care curge termenul pentru a se solicita despăgubirile. Această dată se ia în calcul pentru formularea acțiunii și nu sentința penală nr. 2743 din 22 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 95 din 9 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila prin care s-a dispus achitarea reclamantului. În sensul Codului de procedură penală, termenul de hotărâre include și încheierile prin care se dispun măsuri cu caracter preventiv și care sunt supuse căilor de atac separat de sentințele sau deciziile pronunțate pe fondul cauzei.

Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen. acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen. Față de aceste dispoziții legale și data introducerii acțiunii, respectiv 25 octombrie 2007, s-a apreciat că dreptul la acțiune este prescris. Prin decizia civilă nr. 171/A din 24 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, dispunându-se desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la aceeași instanță.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele motive: Prima instanță a analizat cererea reclamantului în funcție de condițiile prevăzute de modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, aplicându-le retroactiv unei încheieri de revocare a măsurii arestării preventive pronunțate la 25 octombrie 2000. Or, la acel moment, art. 504 alin. (2) C. proc. pen. prevedea că are dreptul la repararea pagubei și persoana care a fost arestată iar ulterior, pentru motivele arătate la alin. (1), a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată. Făcându-se trimitere și la principiul constituțional al neretroactivității legii precum și la faptul că actualele dispoziții ale art. 504 C. proc.

pen. nu cuprind dispoziții mai favorabile în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, s-a apreciat că reclamantul este în termenul de promovare a acțiunii; acesta este de un an și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv data de 9 martie 2007. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâtul, criticând-o pentru următorul motiv ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de situația de fapt din speță, singura dispoziție legală aplicabilă este cea din art. 506 alin. (2) C. proc. pen.; termenul de prescripție este de 18 luni și a început să curgă la data de 25 octombrie 2000 când a fost pronunțată hotărârea de punere în libertate.

Caracterul activ al legii procesuale penale, care în principiu nu poate retroactiva sau ultraactiva și pentru care nu se pune problema legii mai blânde, nu poate fi exprimat în raport de data când s-a săvârșit infracțiunea – ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfășoară activitatea procesuală, față de care legea de procedură este activă. Analizând decizia de apel în raport de motivul de recurs formulat, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele motive: Art. 504 alin. (2) C. proc. pen., în vigoare la data săvârșirii erorii judiciare imputate, prevedea că are dreptul la repararea pagubei și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, a fost scoasă sub urmărire sau achitată - a se vedea și decizia Curții Constituționale nr. 45/1998.

Art. 505 alin. (2) C. proc. pen. prevedea că acțiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală. Art. 504 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 218/2003, prevede că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal iar privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilite prin ordonanță a procurorului sau hotărâre a instanței. Art. 506 alin. (2) C. proc.

pen., din aceeași formă a Codului de procedură penală, prevede că acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului prevăzute de art. 504. După cum în mod corect a reținut instanța de apel, termenul de promovare a acțiunii în repararea prejudiciului curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv data de 9 martie 2007 când s-a pronunțat decizia penală nr. 95 de către Tribunalul Brăila. Nu i se poate imputa reclamantului că nu a formulat în anul 2000 o acțiune ale cărei condiții de exercitare sunt reglementate prin Legea nr. 281/2003 și care astfel, la data respectivă, nici nu erau cuprinse în procedura penală.

Această aplicare nu se poate face decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii, concretizat prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României; normele procesual penale se aplică situațiilor juridice care au luat naștere atât timp cât sunt în vigoare. A accepta punctul de vedere al recurentului, ar însemna că reclamantul trebuia să formuleze acțiunea în termenul de 18 luni de la data hotărârii de revocare deși, la acea dată, procedura penală nu recunoștea un asemenea drept, dispozițiile procedurale fiind diferite. Constatând, prin urmare, că nu este fondat motivul de recurs formulat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. pen. și să dispună în consecință.

Cererea intimatului-reclamant privind aplicarea unei amenzi judiciare și plata de despăgubiri nu este fondată, întrucât în cauză nu sunt elemente care să justifice o rea-credință a recurentului, în condițiile art. 108 1 pct. 1 lit. a) și art. 723 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Brăila împotriva deciziei nr. 171 A din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Respinge ca nefondată cererea formulată de intimatul-reclamant privind aplicarea unei amenzi judiciare și obligarea recurentului la plata de despăgubiri. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.