ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5392/2010

Tribunalul Brăila, prin Sentința civilă nr. 873 din 16 noiembrie 2009, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantul P.G. S-a luat act totodată de renunțarea la judecată a reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. În motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul P.G.

a solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la plata sumei de 100.000 RON daune morale, precum și la recunoașterea vechimii în muncă în perioada 20 iunie 1986 - 13 septembrie 1987, în care a fost arestat și încarcerat în penitenciarul Brăila pe parcursul cercetării penale pornite împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26, art. 223 alin. (2), art. 224 alin. (1), art. 208 alin. (1) (cu referire la art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 306/1981), art. 257 alin. (1) C. pen., art. 26 cu referire la art. 75 alin. (2) din Legea nr. 3/1975. Prin Sentința penală nr. 63 din 6 iunie 1988 Judecătoria Făurei a constatat că reclamantul nu a comis nici o faptă penală.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului (Decizia nr. 345/1988 a Tribunalului Brăila). Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 504- 505 C. proc. pen. și a solicitat despăgubiri pentru arestarea nelegală și abuzivă pe o durată de 1 an și 3 luni. În conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și văzând dispozițiile art. 504 alin. (2) C. pen., Tribunalul a constatat că termenul de 18 luni, termen de prescriere a dreptului la acțiune a fost depășit de reclamant. S-a reținut că dacă anterior anului 1989, când reclamantul a fost privat de libertate, nu exista posibilitatea reparării de către Stat a pagubei suferite, acesta avea posibilitatea ca după anul 1989, în raport de noile dispoziții legale, să formuleze o acțiune în daune.

Instanța a raportat data introducerii acțiunii, 26 iunie 2008, la termenul prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. pen. și a constatat că acțiunea reclamantului este prescrisă atât cu privire la dreptul de a solicita despăgubiri materiale și morale, cât și în ce privește aplicarea dispozițiilor art. 505 3 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că persoanele îndreptățite la despăgubiri, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, beneficiază de calcularea vechimii potrivit legii pe timpul cât au fost private de libertate. S-a apreciat că termenul de 18 luni pentru pornirea acțiunii în daune se referă la toate modalitățile de reparare prevăzute de art. 505 C. proc. pen. Curtea de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 21A din 26 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantului.

În motivarea soluției la respingere a apelului, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele: Articolul 506 C. proc. civ. prevede un termen imperativ limită pentru introducerea acestor acțiuni, de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanțelor de judecată, sau a ordonanței procurorului. Nu au putut fi primite susținerile apelantului cu privire la calificarea greșită a termenului de 18 luni (termen de recomandare, scopul legii fiind acela de reparare a prejudiciului în ipoteza producerii acestuia prin erori judiciare). S-a constatat că legiuitorul a înțeles însă să limiteze această posibilitate la un termen imperativ de 18 luni, calculat corespunzător, esențial fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, moment de la care începe să curgă termenul legal prevăzut.

În aceste condiții, s-a constatat că Tribunalul a apreciat corect ca fiind prescrisă acțiunea introdusă la 26 iunie 2008, în raport de data rămânerii definitive a sentinței penale prin care s-a dispus achitarea și de data punerii în libertate atestată prin biletul de eliberare nr. 8072 din 13 septembrie 1987. Reclamantul a declarat în termenul legal prevăzut de lege, recurs împotriva Deciziei civile nr. 21 A din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați. Decizia atacată a fost considerată nelegală fiind dată cu greșita încălcare și aplicare a legii. În fapt, recurentul a arătat că cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) și art. 505 alin. (3) C. proc. pen., a fost motivat de arestarea sa ilegală pe o perioadă de 1 an, 2 luni și 23 de zile pentru fapte pentru care Judecătoria Făurei l-a achitat, reținând că acesta nu a săvârșit nicio faptă penală.

Ca urmare, prin lipsirea de libertate i-a fost atinsă reputația și i-au fost cauzate traume psihice care trebuie și pot fi reparate prin acordarea de despăgubiri, Statul fiind răspunzător pentru acest gen de prejudicii conform art. 48 din Constituție. Recurentul a mai invocat Decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale prin care s-a apreciat că dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. sunt constituționale în măsura în care nu se limitează la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, săvârșite în procesele penale. S-a criticat faptul că instanțele nu au judecat cauza pe fond pentru a constata că măsura privativă de libertate luată împotriva petentului i-a lezat acestuia onoarea și demnitatea și i-a întrerupt vechimea în muncă.

S-a mai invocat jurisprudența Curții europene a drepturilor omului care a considerat în mod constant în cazurile de violare a art. 5 paragraf 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (articol care se referă la privarea de libertate), cererile de acordare de despăgubiri bănești pentru prejudiciul material și moral produs victimei pe perioada detenției ilegale sunt întemeiate. S-a invocat, de asemenea, jurisprudența Curții Supreme care a acordat constant despăgubiri în cazul lezării valorilor fundamentale ce definesc personalitatea umană și a stabilit că la determinarea cuantumului acestor despăgubiri să se țină cont de consecințele negative, suferințele pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost vătămate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de victima privării de libertate.

Deși recursul nu a fost motivat în drept, criticile formulate se pot circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care va fi executat recursul. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, având în vedere lucrările dosarului, se constată că aceasta este legală și temeinică, pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile speței, art. 504-506 C. proc. pen., care au fost indicate și ca temei al acțiunii introductive de instanță. Instanța de apel în mod corect a menținut sentința instanței de fond care a soluționat cauza prin examinarea cu precădere a excepției prescripției acțiunii, invocată de pârât. Soluția admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune a fost corect soluționată în raport de datele speței.

De altfel este de remarcat că în cuprinsul cererii de recurs nu se aduc critici la modul în care a fost soluționată această excepție. Criticile sub acest aspect, invocate în apel, au fost corect analizate de instanța de apel și în mod întemeiat respinse. Critica principală (și singulară) referitoare la neaplicarea dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., în sensul acordării de despăgubiri pentru arestare nelegală, despăgubiri admisibile atât potrivit jurisprudenței naționale și internaționale, este lipsită de temei în raport de regula stabilită de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. potrivit cărora excepțiile se analizează cu precădere. Constatarea că acțiunea este prescrisă, a atras în mod logic și legal admiterea excepției cu consecința respingerii ei, fără să se mai intre în analizarea fondului cauzei, un atare demers fiind de prisos, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. Văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în raport de considerentele mai sus arătate s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva Deciziei civile nr. 21/A din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010. Procesat de GGC - DG