ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5392/2010

Tribunalul Brăila,

prin Sentința civilă nr. 873 din 16 noiembrie 2009, a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice și a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de

reclamantul P.G.

S-a luat act totodată

de renunțarea la judecată a reclamantului în contradictoriu cu pârâtul

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

În motivarea acestei

soluții, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul P.G. a

solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la plata sumei de 100.000 RON daune

morale, precum și la recunoașterea vechimii în muncă în perioada 20 iunie 1986

- 13 septembrie 1987, în care a fost arestat și încarcerat în penitenciarul

Brăila pe parcursul cercetării penale pornite împotriva sa pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 26, art. 223 alin. (2), art. 224 alin. (1),

art. 208 alin. (1) (cu referire la art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 306/1981),

art. 257 alin. (1) C. pen., art. 26 cu referire la art. 75 alin. (2) din Legea

nr. 3/1975.

Prin Sentința penală

nr. 63 din 6 iunie 1988 Judecătoria Făurei a constatat că reclamantul nu a

comis nici o faptă penală. Sentința a rămas definitivă prin respingerea

recursului (Decizia nr. 345/1988 a Tribunalului Brăila).

Reclamantul și-a

întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 504- 505 C. proc. pen. și a

solicitat despăgubiri pentru arestarea nelegală și abuzivă pe o durată de 1 an

și 3 luni.

În conformitate cu

art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și văzând dispozițiile art. 504 alin. (2) C.

pen., Tribunalul a constatat că termenul de 18 luni, termen de prescriere a

dreptului la acțiune a fost depășit de reclamant.

S-a reținut că dacă

anterior anului 1989, când reclamantul a fost privat de libertate, nu exista

posibilitatea reparării de către Stat a pagubei suferite, acesta avea

posibilitatea ca după anul 1989, în raport de noile dispoziții legale, să

formuleze o acțiune în daune.

Instanța a raportat

data introducerii acțiunii, 26 iunie 2008, la termenul prevăzut de art. 506 alin.

(1) C. proc. pen. și a constatat că acțiunea reclamantului este prescrisă atât

cu privire la dreptul de a solicita despăgubiri materiale și morale, cât și în

ce privește aplicarea dispozițiilor art. 505

3

alin. (3) C. proc.

pen., care prevăd că persoanele îndreptățite la despăgubiri, care înainte de

privarea de libertate erau încadrate în muncă, beneficiază de calcularea

vechimii potrivit legii pe timpul cât au fost private de libertate.

S-a apreciat că

termenul de 18 luni pentru pornirea acțiunii în daune se referă la toate

modalitățile de reparare prevăzute de art. 505 C. proc. pen.

Curtea de Apel

Galați, prin Decizia civilă nr. 21A din 26 ianuarie 2010 a respins ca nefondat

apelul reclamantului.

În motivarea soluției

la respingere a apelului, instanța de control judiciar a reținut, în esență,

următoarele:

Articolul 506 C.

proc. civ. prevede un termen imperativ limită pentru introducerea acestor

acțiuni, de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanțelor

de judecată, sau a ordonanței procurorului.

Nu au putut fi

primite susținerile apelantului cu privire la calificarea greșită a termenului

de 18 luni (termen de recomandare, scopul legii fiind acela de reparare a

prejudiciului în ipoteza producerii acestuia prin erori judiciare).

S-a constatat că

legiuitorul a înțeles însă să limiteze această posibilitate la un termen

imperativ de 18 luni, calculat corespunzător, esențial fiind momentul nașterii

dreptului la acțiune, moment de la care începe să curgă termenul legal

prevăzut.

În aceste condiții,

s-a constatat că Tribunalul a apreciat corect ca fiind prescrisă acțiunea

introdusă la 26 iunie 2008, în raport de data rămânerii definitive a sentinței

penale prin care s-a dispus achitarea și de data punerii în libertate atestată

prin biletul de eliberare nr. 8072 din 13 septembrie     1987.

Reclamantul a

declarat în termenul legal prevăzut de lege, recurs împotriva Deciziei civile

nr. 21 A din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați.

Decizia atacată a

fost considerată nelegală fiind dată cu greșita încălcare și aplicare a legii.

În fapt, recurentul a

arătat că cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) și

art. 505 alin. (3) C. proc. pen., a fost motivat de arestarea sa ilegală pe o

perioadă de 1 an, 2 luni și 23 de zile pentru fapte pentru care Judecătoria

Făurei l-a achitat, reținând că acesta nu a săvârșit nicio faptă penală. Ca

urmare, prin lipsirea de libertate i-a fost atinsă reputația și i-au fost

cauzate traume psihice care trebuie și pot fi reparate prin acordarea de despăgubiri,

Statul fiind răspunzător pentru acest gen de prejudicii conform art. 48 din

Constituție.

Recurentul a mai

invocat Decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale prin care s-a apreciat că

dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. sunt constituționale în măsura în

care nu se limitează la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care Statul

răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare,

săvârșite în procesele penale.

S-a criticat faptul

că instanțele nu au judecat cauza pe fond pentru a constata că măsura privativă

de libertate luată împotriva petentului i-a lezat acestuia onoarea și

demnitatea și i-a întrerupt vechimea în muncă.

S-a mai invocat

jurisprudența Curții europene a drepturilor omului care a considerat în mod

constant în cazurile de violare a art. 5 paragraf 1 al Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (articol care se

referă la privarea de libertate), cererile de acordare de despăgubiri bănești

pentru prejudiciul material și moral produs victimei pe perioada detenției

ilegale sunt întemeiate.

S-a invocat, de

asemenea, jurisprudența Curții Supreme care a acordat constant despăgubiri în

cazul lezării valorilor fundamentale ce definesc personalitatea umană și a

stabilit că la determinarea cuantumului acestor despăgubiri să se țină cont de

consecințele negative, suferințele pe plan fizic și psihic, importanța

valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost vătămate și

intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de victima

privării de libertate.

Deși recursul nu a

fost motivat în drept, criticile formulate se pot circumscrie motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care va fi

executat recursul.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, având în vedere lucrările dosarului,

se constată că aceasta este legală și temeinică, pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale aplicabile speței, art. 504-506 C. proc. pen., care au

fost indicate și ca temei al acțiunii introductive de instanță.

Instanța de apel în

mod corect a menținut sentința instanței de fond care a soluționat cauza prin

examinarea cu precădere a excepției prescripției acțiunii, invocată de pârât.

Soluția admiterii

excepției prescripției dreptului la acțiune a fost corect soluționată în raport

de datele speței.

De altfel este de

remarcat că în cuprinsul cererii de recurs nu se aduc critici la modul în care

a fost soluționată această excepție. Criticile sub acest aspect, invocate în

apel, au fost corect analizate de instanța de apel și în mod întemeiat

respinse.

Critica principală

(și singulară) referitoare la neaplicarea dispozițiilor art. 504 C. proc. pen.,

în sensul acordării de despăgubiri pentru arestare nelegală, despăgubiri

admisibile atât potrivit jurisprudenței naționale și internaționale, este

lipsită de temei în raport de regula stabilită de dispozițiile art. 137 C.

proc. civ. potrivit cărora excepțiile se analizează cu precădere.

Constatarea că

acțiunea este prescrisă, a atras în mod logic și legal admiterea excepției cu

consecința respingerii ei, fără să se mai intre în analizarea fondului cauzei,

un atare demers fiind de prisos, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 137

alin. (1) C. proc. civ.

Văzând dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în raport de considerentele mai sus arătate

s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva Deciziei civile nr. 21/A din 26

ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG