ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2559/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2559/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând,
în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1825 din 17 decembrie 2008
pronunțată în dosarul nr. 39457/3/2007 al Tribunalului București, secția a III
a civilă, s-a respins acțiunea reclamantului C.S.H. având ca obiect obligarea
pârâtei Municipiul București, prin Primarul General să-i lase în deplină
proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 1, pentru lipsa
calității procesual pasive.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin decizia nr. 397
din 12 iunie 2009, a respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele
ce urmează.
Din adresa nr. 39457/3/2007 a Direcției de Impozite șl
Taxe Locale a Sectorului 1 București și din probele administrate a rezultat că
numitul R.H. a fost proprietar al imobilului situat în București, sector 1 (fost
8).
R.H. a decedat la 28 septembrie 1954 fiind dezbătută
succesiunea acestuia conform certificatului de moștenitor nr. 7541195A la
succesiunea acestuia venind cei 8 copil, fiecare dobândind o cotă de 1/8 din
imobil.
Printre cei 8 copii ai defunctului s-a aflat și mama
reclamantului C.E. Aceasta,prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 884
din 12 decembrie 1975 înstrăinează cota de 1/8 dobândită prin succesiune - către
numita D.M., iar cota de teren aferentă din teren, în temeiul art. 30 alin. (2)
din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului.
La succesiunea defunctei D.M. a venit numitul D.D.C.
Prin sentința civilă nr. 6288 din 31 mai 1996 a
Judecătoriei Sectorului 1 București s-a admis acțiunea reclamantului D.D.C.
împotriva pârâtului R.H. și s-a constatat că reclamantul a devenit proprietar
prin uzucapiune asupra imobilului situat în București, sector 1 compus din
construcție șase camere și dependințe și a terenului în suprafață de 520 mp.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că
instanța a interpretat greșit conținutul contractului de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 884 din 12 decembrie 1975 în sensul că nu a reținut că
terenul aferent cotei de 1/8 din construcția înstrăinată a trecut în
proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Decizia pronunțată în apel este lipsită de temei legal
deoarece sentința nr. 6288 din 31 mai 1996 pronunțată de Judecătoria sectorului
1 București s-a dat în contradictoriu cu o persoană decedată în anul 1954; că D.D.C.
a moștenit doar o cotă de 1/8 de la mama sa și că nu se putea obține
uzucapiunea pentru întregul imobil.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor
formulate și a temeiurilor de drept incidente în cauză, va constata caracterul
nefondat al recursului pentru următoarele argumente ce succed.
Acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu
pârâtul Municipiul București a fost soluționată pe cale de excepție și anume
lipsa calității pârâtului de posesor al imobilului revendicat.
Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ. se încearcă repunerea în discuție a statuărilor din
sentința civilă nr. 6288 din 31 mai 1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
București prin care s-a constatat că D.D.C. a devenit proprietar prin
uzucapiune asupra imobilului revendicat în prezenta cauză, imobil care de
altfel a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1316 din 16
aprilie 1998 către F.N.M.
Cum hotărârile judecătorești pot fi reformate doar
prin căile de atac permise de lege, critica este vădit nefondată.
Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată,
acțiune în revendicarea imobilului, reclamantul avea obligația să dovedească că
pârâtul indicat este posesorul bunului în discuție. Or, din conținutul probelor
mai sus indicate, a rezultat că imobilul nu se află în posesia unității
administrativ teritoriale ci a unei persoane fizice, așa încât absența
calității procesuale pasive reținută de ambele instanțe de fond este în
concordanță cu dispozițiile art. 480 C. civ.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea principiului înscris în art. 969
alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute cu putere de lege
între părțile contractante.
Așa cum s-a arătat, instanța a fost învestită cu o
acțiune în revendicare și nu cu cercetarea și interpretarea clauzelor
contractului indicat în recurs, așa încât și critica întemeiată pe acest motiv
de recurs este vădit nefondată.
Înalta Curte, pentru motivele ce preced, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului C.S.H. împotriva
deciziei nr. 397 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.