ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2416/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 24723/3 din 3 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul H.A.L. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General, S.I., V.V. și H.G., solicitând modificarea în parte a dispoziției nr. 5302 din 27 ianuarie 2006, emisă de Primarul General, în sensul constatării calității de persoană îndreptățită a reclamantului și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, sectorul 5, format din teren în suprafață de 2000 mp și construcție demolată, cu înlăturarea dispozițiilor cuprinse în al doilea alineat al art. 1. In motivarea cererii reclamantul a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificarea nr. 1877 din 31 iulie 2001, solicitând împreună cu pârâții S.I., V.V.

și H.G., restituirea prin echivalent a imobilului situat în București, sectorul 5. Imobilul a aparținut lui S.A. și A., bunicii reclamantului, astfel cum rezultă din procesul verbal de Carte Funciară nr. 49258 din 11 iulie 1942. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. Prin dispoziția contestată, s-a respins notificarea formulată de reclamant, pe considerentul că acesta nu are calitatea de persoană îndreptățită, deoarece, mama acestuia, H.E., a renunțat la succesiunea de pe urma tatălui său - S.A. Prin aceeași dispoziție s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru ceilalți notificatori, pârâții din prezenta acțiune. Prin sentința civilă nr. 1726 din 28 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând următoarele.

Prin declarația autentificată sub nr. 1079 din 9 mai 1964, dată de autoarea contestatorului H.E. în calitate de fiică a defunctului S.A. nu s-a acceptat succesiunea acestuia. In lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile care să constate nulitatea absolută a acestei declarații, reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât pot beneficia de repunerea în temeiul de acceptare a succesiunii doar moștenitorii care nu au acceptat-o, în termenul și condițiile prevăzute de art. 700 C. civ., iar nu și cei care au renunțat la succesiune, în condițiile art. 696 C. civ. Prin decizia civilă nr. 295A din 11 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantul H.A.

împotriva sentinței civile nr. 1726 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul H.A.L., în calitate de moștenitor al mamei sale H.E. este repus în termenul de acceptare a succesiunii prin simpla formulare a notificării și constatând că cererea reclamantului nu a fost soluționată pe fond, sub aspectul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. Î mpotriva deciziei nr. 295A din 11 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamantul H.A.L.

și pârâtul S.I. Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul H.A.L. a susținut că obiectul recursului său îl reprezintă doar soluția instanței de apel în ceea ce privește desființarea sentinței și trimiterea cauzei către instanța de fond în vederea rejudecării. Astfel, a susținut recurentul-reclamant în motivarea recursului său, instanța de apel a analizat în mod judicios caracterul juridic al declarației de autentificare nr. 1079 din 9 mai 1963, dar în mod greșit a apreciat că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat pe fondul cererii și a trimis cauza spre rejudecare. Prin motivele de recurs formulate, pârâtul S.I. a criticat decizia din apel prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, că soluția instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare este nelegală și că instanța de apel a reținut greșit faptul că în situația în care cererea a fost formulată după expirarea termenului de opțiune, succesibilul devine străin de succesiune prin neacceptarea în termen, iar nu prin efectul unei eventuale renunțări exprimate ulterior. Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed. In ceea ce privește critica privind soluția instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, critică ce reprezintă singurul motiv de recurs al reclamantului H.A.L. și primul motiv din cererea de recurs formulată de pârâtul S.I., se constată că aceasta nu se justifică.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., în cazul în care, se constată că, în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Obiectul acțiunii reclamantului îl reprezintă modificarea în parte a dispoziției nr. 5302 din 27 ianuarie 2006 date de Primarul General în soluționarea notificării nr. 1877 din 31 iulie 2001 în sensul constatării calității de persoană îndreptățită a reclamantului și al acordării acestuia a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, sector 5, format din teren în suprafață de 2000 mp și construcție demolată, cu înlăturarea dispozițiilor cuprinse în alineatul al doilea al art. 1 din dispoziția nr. 5302 din 27 ianuarie 2006, ca fiind nelegale.

Deoarece instanța de apel a reținut că semnificația juridică a declarației de autentificare sub nr. 1079/1963 nu poate fi aceea de renunțare la succesiune și că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 beneficiază de calitatea de persoane îndreptățite și cei care nu au acceptat moștenirea, fiind de drept repuși în termenul de acceptare pentru bunurile ce fac obiectul legii, în mod legal, constatând că cererea reclamantului nu a fost soluționată pe fond, sub aspectul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în temeiul art. 297 C. proc. civ. a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv la Tribunalul București.

Soluția este corectă față de necesitatea stabilirii cu exactitate de către instanța de fond a cadrului procesual și de dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 referitoare la competența de soluționare în primă instanță a litigiilor întemeiate pe acest act normativ. Referitor la critica pârâtului S.I. privind calificarea juridică a declarației autentificate sub nr. 1079 din 9 mai 1963, se constată că nici aceasta nu este fondată. Astfel, în raport de situația de fapt reținută, în mod corect a reținut instanța de apel că semnificația juridică a declarației autentificate sub nr. 1079/1963 (dată de alte trei succesibile ale defunctului S.A.

și din care rezultă că până la data autentificării aceste nu au acceptat sub nicio formă succesiunea defunctului) nu poate fi aceea de renunțare la succesiune, deoarece din conținutul său, rezultă că cele trei succesibile nu au acceptat în termenul de opțiune succesorală, iar faptul că această declarație autentificată a fost înregistrată în registrul de renunțări la succesiuni nu schimbă modalitatea de neacceptare a succesiunii, întrucât între renunțare și neacceptare există diferențe de regim juridic, iar voința succesibililor defunctului S.A. rezultă fără echivoc. Totodată, în mod corect a reținut instanța de apel că pentru a fi valabilă și a produce efecte juridice, renunțarea la succesiune nu se poate face decât în termenul de opțiune succesorală în cauză, declarația menționată fiind dată după împlinirea termenului prevăzut de art. 700 C. civ.

Față de aceste considerente constatându-se neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea art. 312 C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul H.A.L. și pârâtul S.I. împotriva deciziei nr. 295A din 11 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.