ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2416/2010

A

supra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 24723/3 din 3 octombrie 2008 pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul H.A.L. a chemat în

judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General, S.I., V.V. și H.G.,

solicitând modificarea în parte a dispoziției nr. 5302 din 27 ianuarie 2006,

emisă de Primarul General, în sensul constatării calității de persoană

îndreptățită a reclamantului și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

pentru imobilul situat în București, sectorul 5, format din teren în suprafață

de 2000 mp și construcție demolată, cu înlăturarea dispozițiilor cuprinse în al

doilea alineat al art. 1.

In motivarea cererii reclamantul a arătat că, în

temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificarea nr. 1877 din 31 iulie 2001,

solicitând împreună cu pârâții S.I., V.V. și H.G., restituirea prin echivalent

a imobilului situat în București, sectorul 5.

Imobilul a aparținut lui S.A. și A., bunicii

reclamantului, astfel cum rezultă din procesul verbal de Carte Funciară nr.

49258 din 11 iulie 1942. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 92/1950.

Prin dispoziția contestată, s-a respins

notificarea formulată de reclamant, pe considerentul că acesta nu are calitatea

de persoană îndreptățită, deoarece, mama acestuia, H.E., a renunțat la

succesiunea de pe urma tatălui său - S.A.

Prin

aceeași dispoziție s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru

ceilalți notificatori, pârâții din prezenta acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1726 din 28 noiembrie

2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca

neîntemeiată reținând următoarele.

Prin declarația autentificată sub nr. 1079 din 9

mai 1964, dată de autoarea contestatorului H.E. în calitate de fiică a

defunctului S.A. nu s-a acceptat succesiunea acestuia.

In lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile

care să constate nulitatea absolută a acestei declarații, reclamantului nu îi

sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001,

întrucât pot beneficia de repunerea în temeiul de acceptare a succesiunii doar

moștenitorii care nu au acceptat-o, în termenul și condițiile prevăzute de art.

700 C. civ., iar nu și cei care au renunțat la succesiune, în condițiile art. 696

C. civ.

Prin

decizia civilă nr. 295A din 11 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

reclamantul H.A. împotriva sentinței civile nr. 1726 din 28 noiembrie 2008 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care a desființat-o și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut că reclamantul H.A.L., în calitate de moștenitor al mamei sale H.E.

este repus în termenul de acceptare a succesiunii prin simpla formulare a notificării

și constatând că cererea reclamantului nu a fost soluționată pe fond, sub

aspectul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a

desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de

fond.

Î

mpotriva deciziei nr. 295A din 11 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, au declarat recurs reclamantul H.A.L. și pârâtul S.I.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul H.A.L. a susținut că

obiectul recursului său îl reprezintă doar soluția instanței de apel în ceea ce

privește desființarea sentinței și trimiterea cauzei către instanța de fond în

vederea rejudecării.

Astfel, a susținut recurentul-reclamant în

motivarea recursului său, instanța de apel a analizat în mod judicios

caracterul juridic al declarației de autentificare nr. 1079 din 9 mai 1963, dar

în mod greșit a apreciat că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat pe fondul

cererii și a trimis cauza spre rejudecare.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul S.I. a

criticat decizia din apel prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a susținut, în esență, că soluția instanței de apel de trimitere

a cauzei spre rejudecare este nelegală și că instanța de apel a reținut greșit

faptul că în situația în care cererea a fost formulată după expirarea

termenului de opțiune, succesibilul devine străin de succesiune prin

neacceptarea în termen, iar nu prin efectul unei eventuale renunțări exprimate

ulterior.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele

ce succed.

In ceea ce privește critica privind soluția

instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond,

critică ce reprezintă singurul motiv de recurs al reclamantului H.A.L. și

primul motiv din cererea de recurs formulată de pârâtul S.I., se constată că

aceasta nu se justifică.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 297 C. proc.

civ., în cazul în care, se constată că, în mod greșit prima instanță a rezolvat

procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa

părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Obiectul acțiunii reclamantului îl reprezintă

modificarea în parte a dispoziției nr. 5302 din 27 ianuarie 2006 date de

Primarul General în soluționarea notificării nr. 1877 din 31 iulie 2001 în

sensul constatării calității de persoană îndreptățită a reclamantului și al

acordării acestuia a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul situat în București, sector 5, format din teren în suprafață de 2000

mp și construcție demolată, cu înlăturarea dispozițiilor cuprinse în alineatul

al doilea al art. 1 din dispoziția nr. 5302 din 27 ianuarie 2006, ca fiind

nelegale.

Deoarece instanța de apel a reținut că

semnificația juridică a declarației de autentificare sub nr. 1079/1963 nu poate

fi aceea de renunțare la succesiune și că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 beneficiază de calitatea de persoane îndreptățite și cei

care nu au acceptat moștenirea, fiind de drept repuși în termenul de acceptare

pentru bunurile ce fac obiectul legii, în mod legal, constatând că cererea

reclamantului nu a fost soluționată pe fond, sub aspectul acordării măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în temeiul art. 297 C. proc. civ. a

desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de fond, respectiv la Tribunalul București.

Soluția este corectă față de necesitatea

stabilirii cu exactitate de către instanța de fond a cadrului procesual și de

dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 referitoare la competența

de soluționare în primă instanță a litigiilor întemeiate pe acest act normativ.

Referitor

la critica pârâtului S.I. privind calificarea juridică a declarației

autentificate sub nr. 1079 din 9 mai 1963, se constată că nici aceasta nu este

fondată.

Astfel, în raport de situația de fapt reținută, în mod

corect a reținut instanța de apel că semnificația juridică a declarației

autentificate sub nr. 1079/1963 (dată de alte trei succesibile ale defunctului S.A.

și din care rezultă că până la data autentificării aceste nu au acceptat sub

nicio formă succesiunea defunctului) nu poate fi aceea de renunțare la

succesiune, deoarece din conținutul său, rezultă că cele trei succesibile nu au

acceptat în termenul de opțiune succesorală, iar faptul că această declarație

autentificată a fost înregistrată în registrul de renunțări la succesiuni nu

schimbă modalitatea de neacceptare a succesiunii, întrucât între renunțare și

neacceptare există diferențe de regim juridic, iar voința succesibililor defunctului

S.A. rezultă fără echivoc.

Totodată, în mod corect a reținut instanța de apel că

pentru a fi valabilă și a produce efecte juridice, renunțarea la succesiune nu

se poate face decât în termenul de opțiune succesorală în cauză, declarația

menționată fiind dată după împlinirea termenului prevăzut de art. 700 C. civ.

Față de aceste considerente constatându-se neincidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea

art. 312 C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul H.A.L. și

pârâtul S.I. împotriva deciziei nr. 295A din 11 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.