ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5534/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1525 din 05 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în Dosarul nr. 922/318/2009, a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.V. și pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat obligarea C.C.S.D.

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, potrivit prevederilor Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, iar potrivit art. 19 din Titlul VII al acestei legi, competența de soluționare a unei astfel de cereri revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, în speță Curtea de Apel Craiova. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1361/54/2009. Prin cererea depusă la dosar la data de 13 mai 2009, reclamantul a precizat că solicită obligarea C.C.S.D. la emiterea și comunicarea deciziei de despăgubire, iar apoi obligarea A. N.R.P.

la emiterea și trimiterea titlurilor de plată pentru suma de 15.039.341,60 lei, respectiv 4.024.422,49 euro, sumă stabilită de societatea SC P. SRL București, prin fișa de evaluare executată la comanda pârâtelor, sume ce reprezintă despăgubiri pentru suprafața de 19,39 ha teren cu vegetație forestieră, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate. A precizat reclamantul că este de acord și cu suma de 14.023,169.87 lei, despăgubiri stabilite prin fișa de evaluare întocmită de expertul P. prin expertiza extrajudiciară, care are aceeași forță probantă ca și cea dispusă de către instanță. Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare la data de 19 iunie 2008, în cuprinsul căreia a invocat excepția prematurității acțiunii, arătând că reclamantul nu a parcurs procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că cererea este neîntemeiată, motivându-se că soluționarea dosarului reclamantului se face prin aplicarea unei proceduri speciale reglementată de Legea nr. 247/2005, care implică mai multe etape, între acestea fiind și cea a evaluării. Cu privire la această etapă, pârâta a precizat că urmează ca, printr-un proces de selecție aleatorie, dosarul să fie transmis evaluatorului, explicându-se în continuare modul de lucru al acestuia. Pârâta A.N.R.P. a invocat, la rândul său, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, aceleași apărări ca și prima pârâtă, solicitând, în consecință, respingerea acțiunii reclamantului. Examinând cu prioritate, în condițiile art. 137 C. proc.

civ. excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta A.N.R.P., instanța a apreciat că este neîntemeiată, întrucât, chiar dacă emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire intră în atribuțiile Comisiei Centrale, totuși, așa cum rezultă din prevederile art. 13, Titlul VII din Legea 247/2005, pârâta are între alte atribuțiuni și pe acelea de a acorda sprijin și îndrumare metodologică autorităților publice și persoanelor juridice implicate în procesul de aplicare a Legii 10/2001 și de a monitoriza acest proces, precum și atribuția de a emite titlul de plată și, ca, atare are calitate procesuală pasivă în cauză, cu atât mai mult cu cât, prin acțiunea precizată, reclamantul a solicitat emiterea acestui titlu.

Referitor la excepția prematurității cererii reclamantului, excepție ce a fost invocată de către pârâta C.C.S.D. în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, Curtea a apreciat-o ca fiind, de asemenea, neîntemeiată, pentru următoarele considerente. Procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede într-adevăr parcurgerea mai multor etape - cea a analizării dosarelor sub aspectul restituirii imobilului în natură și cea a evaluării, etapă în care, după analizarea dosarului, constatându-se că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul este trimis evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare. Această procedură se finalizează prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și transmiterea acesteia către Fondul Proprietatea.

Pornind de la finalitatea procedurii administrative, rezultă că nu poate fi confundată cu procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedură care obligă persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual să solicite revocarea în tot sau în parte a actului, înainte de a se adresa instanței de judecată. Ori, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri, decizie care, așa cum s-a arătat anterior, este precedată de parcurgerea procedurii administrative, procedură în care se trece la evaluarea bunului imobil, imposibil de restituit în natură.

Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru teren cu vegetație forestieră, în suprafață de 19,39 ha, prin acordarea de despăgubiri, prin sentința civilă nr. 2100 din 23 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, rămasă definitivă și irevocabilă. Hotărârea judecătorească și tot dosarul de despăgubiri a fost înaintat Secretariatului C.C.S.D., fiind înregistrat sub nr. 12948/FF/CC/2008 și, potrivit adresei din 6 ianuarie 2009, emisă de pârâtă, dosarul a fost repartizat unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare. Din aceeași adresă, precum și din adresa din 09 februarie 2009, rezultă că evaluatorul desemnat de pârâtă SC P.C.

SRL a comunicat reclamantului o sinteză a evaluării și nu raportul de evaluare însăși, cu care reclamantul a fost de acord,însă din partea finală a acestui înscris rezultă că a fost întocmit raportul de evaluare,dar pentru înaintarea acestuia către A.N.R.P., evaluatorul are nevoie de confirmările de primire, semnate de toate persoanele îndreptățite. Apărarea pârâtei că, în cazul reclamantului, raportul de evaluare nu i-a fost comunicat, motiv pentru care a reziliat contractul de prestări de servicii cu evaluatorul SC P.C. SRL, iar evaluarea a fost încredințată altui evaluator autorizat, respectiv SC R. SA și ca atare nu se află în culpă, nu a fost primită, reținându-se că, întrucât, așa cum rezultă din actele depuse, dosarul de despăgubire al reclamantului a fost înaintat la Secretariatul C. C.A.D.

la începutul lunii martie 2008, conform adresei din 03 martie 2008, emisă de Instituția Prefectului Gorj și a fost întocmit un raport de evaluare de către un evaluator autorizat. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 197 din 26 mai 2009, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul cu vegetație forestieră, în suprafață de 19,39 ha, conform sentinței nr. 2100/2007 a Judecătoriei Târgu Jiu și a respins capetele de cerere. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, comportamentul pârâtei producând o încălcare a art. 6 paragraf 1 din C.A.D.O.

și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care s-a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Referitor la cererea privind obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, s-a constatat că este prematură, deoarece numai după emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire este atribuită o astfel de cerere. De asemenea, s-a respins cererea de obligare la acordarea daunelor cominatorii cu motivarea că, prin art. 24 din Legea nr. 554/2004, s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român pentru C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Recurentul-pârât nu și-a structurat motivele de recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ., arătând că instanța de fond a apreciat în mod incorect și netemeinic faptul că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil. În acest sens, recurentul-pârât a menționat că dosarul intimatului-reclamant a parcurs primele trei etape ale procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ajungând în stadiul elaborării raportului de evaluare, în cadrul procedurii normale de lucru a C.C.S.D.

Față de aprecierile instanței de fond că, în speță, s-au încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a cadrului legislativ pertinent și a susținut că dosarul intimatului-reclamant a fost repartizat, la data de 13 martie 2008, societății de evaluatori SC P.C. SRL, dar că raportul de evaluare întocmit de această societate nu le-a fost niciodată comunicat. Că, întrucât termenul de predare a raportului de evaluare a fost depășit, contractul de presări servicii încheiat cu societatea menționată a fost reziliat, evaluarea fiind încredințată altui evaluator autorizat. A mai menționat recurenta că un raport de evaluare a fost întocmit cu privire la imobilul în discuție de către SC R. A potrivit normelor legale aplicabile în materie, raport care a fost anexat recursului, urmând ca, în măsura în care concluziile acestui raport sunt însușite de intimat, să se procedeze la emiterea deciziei de despăgubire.

Recursul pârâtei a fost declarat în termenul legal, declararea recursului la 2 iulie 2009 fila 2 dosar recurs) făcându-se, față de data comunicării sentinței – 24 iunie 2009 fila 27 dosar fond), cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât excepția tardivității recursului, formulată de intimatul-reclamant, este neîntemeiată. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta – pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Intimatul - reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren, individualizat conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată.

Calitatea de persoană îndreptățită la restituire prin despăgubiri i-a fost recunoscută prin sentința civilă nr. 2100 din martie 2007 a Judecătoriei Târgu Jiu – rămasă definitivă și irevocabilă Dosarul conținând hotărârea menționată și documentația aferentă fost înregistrat la C.C.S.D., în temeiul art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu nr. 5668/ CC din data de 5 martie 2008. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, reglementată de actele normative indicate mai sus, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragr.

1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil, indicate în cererea de recurs. Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 paragr. 1 din Convenție ca o garanție a unui proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E. consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul U.E. Deși Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. nu are încă forță juridică obligatorie, dreptul la o bună administrație, consacrat în art. 41, nu poate fi ignorat, ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Împrejurarea că, după soluționarea cauzei în primă instanță, recurenta – pârâtă a depus un raport de evaluare privind imobilul în cauză nu este de natură să atragă reformarea sentinței.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român pentru C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 197 din 26 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.