ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4754/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4754/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1995/2006, reclamantul C.G.E. a solicitat în contradictoriu cu Statul Roman, prin Ministrul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că judecarea recursului declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 622 din 10 octombrie 1997 a Tribunalului Buzău si împotriva sentinței penale nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău, care a fost soluționată prin decizia penala nr. 300 din 31 martie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a făcut cu îndeplinirea procedurii de citare cu acesta prin afișare, fapt ce contravine procedurilor legale în vigoare și drept urmare Statul Roman sa fie obligat la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de reparație pentru încălcarea dreptului său la apărare.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a declarat recurs împotriva sentinței penale pronunțată de Judecătoriei Buzău și a deciziei Tribunalului Buzău, cauza având termen la Curtea de Apel Ploiești la data de 31 martie 1998 când s-a pronunțat decizia nr. 300, în condițiile în care pentru acel termen procedura de citare s-a îndeplinit prin afișare. Reclamantul a arătat că datorită faptului că, instanța, judecând cauza la primul termen cu procedura de citare viciata, i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la apărare, ambele protejate de dispozițiile art. 6 paragraf 1 și 3 lit. c) din CEDO. În drept au fost invocate dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen., art. 6 paragraf 3 lit. c) și art. 13 din CEDO, precum și art. 21 alin. (1) si (2) din Constituția României.
Tribunalul Buzău a pronunțat sentința civilă nr. 1012 din 20 octombrie 2006 prin care s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și, pe fond a respins ca neintemeiată acțiunea formulată de reclamant. Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen. termenul în care poate fi promovata acțiunea pentru repararea pagubei materiale ori a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii libertății în mod nelegal, este de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanței de judecata, ori după caz, a ordonanțelor procurorului prevăzute de art. 504 C. proc.
pen. Cum reclamantul a arătat că nu s-a pronunțat o hotărâre definitiva de achitare a acestuia sau o ordonanța a procurorului, dreptul la acțiune nu s-a născut, iar față de acest aspect instanța a respins excepția tardivității acțiunii invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Cu privire la capătul de cerere privind constatarea de către instanța a faptului ca, judecând cererea de recurs la primul termen cu procedura de citare îndeplinită prin afișare, instanța de recurs ar fi încalcat reclamantului și protejate de art. 6 paragraf 3 lit. c) și art. 6 paragraf 1 din CEDO, instanța de fond a apreciat ca nu este competenta să se pronunțe asupra acestui aspect. S-a reținut ca motivul invocat de reclamant vizând procedura de citare constituie motiv de contestație în anulare prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc.
pen., iar în cauză nu s-a dovedit de reclamant că a formulat aceasta cale extraordinara de atac in termenul prevăzut de lege.
Capătul de cerere privind obligarea Statului Roman la obligarea sumei de 200.000 lei RON, ca obligație de reparație a pagubei rezultată din încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare s-a apreciat neîntemeiat, întrucât din probele administrate a rezultat că acesta a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar prin sentința penala nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău a fost condamnat la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare cu executare, din aceasta pedeapsa deducându-se perioada reținerii si arestării preventive de la 10 aprilie până la 14 aprilie 1995. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia penala nr. 622 din 10 octombrie al Tribunalului Buzău, iar recursul respins ca nefondat prin decizia penala nr. 300 din 31 martie 1998 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești.
Instanța de fond a mai reținut că reclamantul a formulat mai multe cereri de revizuire si contestații în anulare împotriva deciziei nr. 300 din 31 martie 1998 a Curții de Apel Ploiești, toate fiind respinse Apelul declarat și motivat în termenul legal de către reclamantul C.G.E. împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 16 din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, reținând legalitatea hotărârii pronunțată de instanța de fond precum și faptul că prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curții Constituționale, s-a constat că dispozițiile art. 504 alin. (l) C. proc. pen. sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în procesele penale potrivit art. 48 din Constituție.
Nemulțumit fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamantul C.G.E. a declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 6 martie 2007, sub nr. 7302/42/2006, cu motivarea că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârile pronunțate fiind lipsite de temei legal și date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivare recurentului, după o înșiruire de nemulțumiri cu privire la situația de fapt a speței, face referire la dispozițiile prevăzute de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale precum și a art. 52 din Constituție.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed. Prin acțiunea introductivă de instanță recurentul - reclamant a solicitat sa se constate că judecarea recursului declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 622 din 10 octombrie 1997 a Tribunalului Buzău și împotriva sentinței penale nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău care a fost soluționată prin decizia penala nr. 300 din 31 martie 1998 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, s-a făcut cu îndeplinirea procedurii de citare cu el prin afișare, fapt ce contravine procedurilor legale in vigoare și drept urmare Statul Roman sa fie obligat la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de reparații pentru încălcarea dreptului său la apărare.
Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut în mod corect că motivul invocat de reclamant cu privire la neîndeplinirea legală a procedurii de citare, pentru judecata ce are loc în faza de recurs, constituie motiv de contestație în anulare. Or, acest motiv invocat de recurentul - reclamant nu poate fi reținut, deoarece, din analiza întregului material probator rezultă că acesta nu a făcut dovada că a invocat prin calea extraordinară de atac - contestație în anulare - nelegalitatea procedurii de citare. Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva deciziei nr. 16 din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publica, astăzi 11 iunie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.