ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2802/2010

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

La

data de 25 ianuarie 2008 reclamantul C.G.E. a chemat în judecată Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate că dreptul la redeschiderea procesului prin atacarea cu

recurs în anulare a unei sentințe de condamnare, în situația în care existau

mai multe vicii de procedură, i-a fost încălcat de autoritățile Statului Român

și să fie obligat pârâtul la plata unei sume de 400.000 lei reprezentând daune

morale.

În

motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 21 martie 2001 s-a adresat

Procurorului General al României cu un memoriu prin care a solicitat formularea

unui recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 926 din 23 mai 1996

pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 9043/2005, solicitare respinsă

prin adresa nr. 11297/1711 din 18 iulie 2001.

A

mai arătat că viciul procedural invocat cu ocazia soluționării unei cereri de

revizuire, reținut de Curtea de Apel Ploiești putea constitui obiect al

promovării unui recurs în anulare conform art. 409-410 pct. 1 C. proc. pen., în

vigoare până la data de 14 decembrie 2004.

În

drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 13 din C.E.D.O.,

coroborate cu art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la Convenție și art. 998 –

1000 alin. (3) C. civ.

Judecătoria

Buzău, prin sentința civilă nr. 1515 din 14 martie 2008 a admis excepția

necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, dat fiind faptul că este

vorba de daune morale cauzate prin erori judiciare.

Prin

sentința civilă nr. 1008 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău,

a fost respinsă excepția de necompetență materială a Tribunalului Buzău,

invocată de reclamant, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată

de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând autoritatea de

lucru judecat.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, susținând că nu putea fi reținută

excepția autorității de lucru judecat prin existența soluțiilor pronunțate în

temeiul art. 504-507 C. proc. pen.

Refuzul

Procurorului General de a ataca cu recurs în anulare o sentință penală

definitivă nu poate fi considerată eroare judiciară produsă într-un proces

penal ci ar atrage competența de soluționare a cauzei în primă instanță de

tribunal.

Prin

decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă, a fost admis apelul reclamantului, a desființat sentința și a

trimis cauza spre soluționare aceeași instanțe cu motivarea că în cauză nu

există autoritate de lucru judecat.

A

mai constatat că este neîntemeiată critica reclamantului referitoare la

respingerea excepției referitoare la respingerea excepției de necompetență

materială a Tribunalului Buzău, această instanță fiind legal învestită prin

sentința civilă nr. 1515 din 14 martie 2008 a Judecătoriei Buzău. Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1624/114/2008, ulterior

primind numerele 1525/114/2009 și 2256/114/2009.

Prin

sentința civilă nr. 626 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău i-a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.G.E.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele:

Prin

decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

rămasă irevocabilă, au fost rezolvate două excepții invocate de reclamant și de

pârât, respectiv excepția autorității de lucru judecat și cea de necompetență

materială.

Aceste

excepții nu mai pot fi repuse în discuție, atâta timp cât au fost soluționate

definitiv.

Chiar

dacă reclamantul a invocat și alte texte de lege, respectiv dispozițiile art.

21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3) din Constituția României și art. 54 alin.

(1) și (2) și art. 56 din Decretul nr. 31/1954 aceste texte nu au schimbat

obiectul acțiunii ci sunt doar niște principii privind ocrotirea unor drepturi

personale nepatrimoniale.

Cât

privește fondul cauzei a reținut, că recursul în anulare, era la aprecierea

procurorului general acesta putând declanșa sau nu această cale de atac, fără

ca refuzul acestuia să fie sancționat de lege.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, susținând că i-a fost încălcat

dreptul la un recurs efectiv generat de încălcarea de către o autoritate a

statului, respectiv de către Procurorul General al României.

A

mai susținut că instanța competentă să soluționeze pe fond această acțiune este

judecătoria și nu tribunalul.

Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 200 din 17 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul

reclamantului.

Pentru

a decide astfel, curtea de apel, a reținut, următoarele:

Referitor

la excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea pe fond a

cauzei critica reclamantului este nefondată întrucât excepția a fost

soluționată irevocabil prin decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 a Curții de

Apel Ploiești.

Invocarea,

de către reclamant a dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) și art. 52 alin. (3)

din Constituția României cât și a dispozițiilor art. 54 alin. (1) și (2) și

art. 56 din Decretul nr. 31/1954 nu schimbă obiectul acțiunii ci reprezintă

doar niște principii.

În

ceea ce privește critica constând în aceea că procurorul general nu a declarat

recurs în anulare și această critică a fost respinsă cu motivarea, că fiind

titular al recursului în anulare rămâne la aprecierea sa, dacă declară sau nu

această cale de atac.

A

reținut ca nefondată și critica reclamantului referitoare la încălcarea

dreptului la un proces echitabil în sensul accesului la justiție prin

exercitarea efectivă a unei căi de atac, deoarece potrivit practicii instanței

europene, conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar existența mai

multor grade de jurisdicție a unor căi de atac, inclusiv extraordinare de către

toate părțile din proces.

Împotriva

acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul C.G.E. invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând

criticile de nelegalitate recurentul a susținut că hotărârile au fost date cu

încălcarea competenței altei instanțe, că au interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia și faptul că hotărârile pronunțate sunt lipsite de temei legal și

au fost date cu aplicarea greșită a legii.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale

aplicabile Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele

ce succed.

În

mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că cererea dedusă judecății

este nefondată în raport cu dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului art. 4 alin. (7) din Protocolul nr. 7 al Convenției art. 21

alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3) din Constituția României.

Potrivit

art. 52 alin. (3) din Constituția României, statul răspunde patrimonial pentru

prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar condițiile acestei răspunderi

sunt stabilite conform art. 504-507 C. proc. pen.

Refuzul

Procurorului General al României de a exercita calea de atac extraordinară a

recursului în anulare împotriva sentinței penale nr. 926 din 23 mai 1996

pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. 9043/1995 nu poate fi apreciat

ca fiind o eroare judiciară de natură a atrage răspunderea materială sau morală

a Statului Român.

Reclamantul

nu a făcut dovada că i s-a produs o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, pentru a se deduce că

au fost eludate dispozițiile art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

Pentru

considerentele arătate recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca

atare, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva deciziei civile nr.

200 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2010.