ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2802/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 25 ianuarie 2008 reclamantul C.G.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că dreptul la redeschiderea procesului prin atacarea cu recurs în anulare a unei sentințe de condamnare, în situația în care existau mai multe vicii de procedură, i-a fost încălcat de autoritățile Statului Român și să fie obligat pârâtul la plata unei sume de 400.000 lei reprezentând daune morale.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 21 martie 2001 s-a adresat Procurorului General al României cu un memoriu prin care a solicitat formularea unui recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 926 din 23 mai 1996 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 9043/2005, solicitare respinsă prin adresa nr. 11297/1711 din 18 iulie 2001. A mai arătat că viciul procedural invocat cu ocazia soluționării unei cereri de revizuire, reținut de Curtea de Apel Ploiești putea constitui obiect al promovării unui recurs în anulare conform art. 409-410 pct. 1 C. proc. pen., în vigoare până la data de 14 decembrie 2004. În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 13 din C.E.D.O., coroborate cu art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la Convenție și art. 998 – 1000 alin. (3) C. civ.

Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 1515 din 14 martie 2008 a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, dat fiind faptul că este vorba de daune morale cauzate prin erori judiciare. Prin sentința civilă nr. 1008 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, a fost respinsă excepția de necompetență materială a Tribunalului Buzău, invocată de reclamant, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând autoritatea de lucru judecat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, susținând că nu putea fi reținută excepția autorității de lucru judecat prin existența soluțiilor pronunțate în temeiul art. 504-507 C. proc.

pen. Refuzul Procurorului General de a ataca cu recurs în anulare o sentință penală definitivă nu poate fi considerată eroare judiciară produsă într-un proces penal ci ar atrage competența de soluționare a cauzei în primă instanță de tribunal. Prin decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a fost admis apelul reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza spre soluționare aceeași instanțe cu motivarea că în cauză nu există autoritate de lucru judecat. A mai constatat că este neîntemeiată critica reclamantului referitoare la respingerea excepției referitoare la respingerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Buzău, această instanță fiind legal învestită prin sentința civilă nr. 1515 din 14 martie 2008 a Judecătoriei Buzău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1624/114/2008, ulterior primind numerele 1525/114/2009 și 2256/114/2009. Prin sentința civilă nr. 626 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău i-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.G.E. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă, au fost rezolvate două excepții invocate de reclamant și de pârât, respectiv excepția autorității de lucru judecat și cea de necompetență materială. Aceste excepții nu mai pot fi repuse în discuție, atâta timp cât au fost soluționate definitiv.

Chiar dacă reclamantul a invocat și alte texte de lege, respectiv dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3) din Constituția României și art. 54 alin. (1) și (2) și art. 56 din Decretul nr. 31/1954 aceste texte nu au schimbat obiectul acțiunii ci sunt doar niște principii privind ocrotirea unor drepturi personale nepatrimoniale. Cât privește fondul cauzei a reținut, că recursul în anulare, era la aprecierea procurorului general acesta putând declanșa sau nu această cale de atac, fără ca refuzul acestuia să fie sancționat de lege. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, susținând că i-a fost încălcat dreptul la un recurs efectiv generat de încălcarea de către o autoritate a statului, respectiv de către Procurorul General al României.

A mai susținut că instanța competentă să soluționeze pe fond această acțiune este judecătoria și nu tribunalul. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 200 din 17 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului. Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut, următoarele: Referitor la excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea pe fond a cauzei critica reclamantului este nefondată întrucât excepția a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești. Invocarea, de către reclamant a dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) și art. 52 alin. (3) din Constituția României cât și a dispozițiilor art. 54 alin. (1) și (2) și art. 56 din Decretul nr. 31/1954 nu schimbă obiectul acțiunii ci reprezintă doar niște principii.

În ceea ce privește critica constând în aceea că procurorul general nu a declarat recurs în anulare și această critică a fost respinsă cu motivarea, că fiind titular al recursului în anulare rămâne la aprecierea sa, dacă declară sau nu această cale de atac. A reținut ca nefondată și critica reclamantului referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul accesului la justiție prin exercitarea efectivă a unei căi de atac, deoarece potrivit practicii instanței europene, conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție a unor căi de atac, inclusiv extraordinare de către toate părțile din proces. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul C.G.E.

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul a susținut că hotărârile au fost date cu încălcarea competenței altei instanțe, că au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și faptul că hotărârile pronunțate sunt lipsite de temei legal și au fost date cu aplicarea greșită a legii. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce succed. În mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că cererea dedusă judecății este nefondată în raport cu dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului art. 4 alin. (7) din Protocolul nr. 7 al Convenției art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3) din Constituția României.

Potrivit art. 52 alin. (3) din Constituția României, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar condițiile acestei răspunderi sunt stabilite conform art. 504-507 C. proc. pen. Refuzul Procurorului General al României de a exercita calea de atac extraordinară a recursului în anulare împotriva sentinței penale nr. 926 din 23 mai 1996 pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. 9043/1995 nu poate fi apreciat ca fiind o eroare judiciară de natură a atrage răspunderea materială sau morală a Statului Român. Reclamantul nu a făcut dovada că i s-a produs o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, pentru a se deduce că au fost eludate dispozițiile art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Pentru considerentele arătate recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva deciziei civile nr. 200 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.