ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 1057 din data de 25

februarie 2009,

î

nalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul C.S.E. Pitești

(fost A.S.E. Pitești) împotriva sentinței civile nr. 3213 din 10

decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în

esență, că prin sentința civilă nr. 3213 din 10

decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate:

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârâtul Guvernul României, excepția inadmisibilității

acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta A.N.S.,

precum și excepția inadmisibilității invocată de

celelalte părți. Prin aceeași sentință, s-a respins ca

neîntemeiată excepția de nelegalitate formulată de reclamanta A.S.E.

Pitești în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului

Pitești, A.N.S., Guvernul României și Municipiul Pitești

(așa cum a fost restrânsă).

Înalta Curte de Casație și

Justiție, a constatat că, în mod corect prima instanță a

respins excepția de nelegalitate invocată cu privire la H.C.M. nr. 609/1972,

act administrativ unilateral, aceasta în raport cu necesitatea respectării

principiului securității raporturilor juridice consacrat de

Jurisprudența C.E.D.O. care impune stabilirea unei limite temporale în interiorul

căreia să poată fi examinată legalitatea unui act

administrativ individual, pentru proteguirea unor drepturi câștigate.

S-a reținut în acest sens, faptul

că actul administrativ a fost emis în urmă cu 37 de ani

față de momentul judecării și cu 32 de ani înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ

și fiscal, Legea nr. 554/2004, neputând fi așadar, aplicată unor

raporturi juridice născute anterior apariției sale fără a

se încălca, prin aceasta, principiul stabilității raporturilor

juridice.

Cât privește celelalte 2 acte

administrative unilaterale individuale Înalta Curte a constatat că acestea

au fost corect apreciate de instanța de fond iar față de

caracterul lor de acte administrative individuale, în mod corect s-a reținut

că nu era necesară publicarea lor în Monitorul Oficial.

Cât privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a Guvernului s-a reținut că în

mod corect aceasta a fost respinsă de către instanța de fond,

prin raportare la cele 3 acte administrative emise iar nu la aspectul excepției

de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Pitești nr.194/1999.

Împotriva acestei decizii, la data

de 13     octombrie 2009 a formulat contestație în anulare .

În motivarea contestației în

anulare s-a susținut, invocându-se prevederile art. 318 teza a 2-a C.

proc. civ., că instanța de recurs a omis să analizeze motivele

de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ si fiscal.

Motivele de recurs, susține

contestatoarea, au fost următoarele:

- hotărârea instanței de

fond a fost data cu aplicarea greșită a legii fundamentale în vigoare

la data edictării HCM nr. 609/1972 - Constituția României din 1965 -

sub aspectul publicării în Buletinul Oficial al respectivului act

normativ;

- hotărârea instanței de

fond încalcă dispozițiile Legii nr. 213/1998 în ceea ce privește

modul de soluționare a nelegalității H.G. nr. 447/2002 si

Hotărârii nr. 194/1999 a Consiliului Local a Municipiului Pitești.

În ceea ce privește decizia

contestata pe calea contestației în anulare, C.S.E. Pitești

arată că:

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 1057 din 25 februarie 2009, a respins recursul

declarat împotriva sentinței civile 3213 din 10 decembrie 2007 a

Curții de Apel București, cu motivarea, în esență, că

în mod corect instanța de fond a respins excepția

nelegalității HCM nr. 609/1972, având în vedere că o astfel de

excepție este inadmisibilă în privința unui act administrativ

emis anterior Legii nr. 554/2004, iar, în privința celor doua acte

administrative contestate, că, de asemenea, corect s-a respins

excepția de nelegalitate pe considerentul că acestea au caracter

individual și nu era necesară publicarea în Monitorul Oficial.

Așadar, precizează

contestatoarea, instanța de recurs a soluționat cauza, reținând

în fundamentarea hotărârii judecătorești pronunțate

argumente străine motivelor de recurs invocate, astfel că aceste

motive au rămas neanalizate.

Examinând contestația în anulare,

prin prisma motivelor invocate, precum și ale dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Prin contestația în anulare

formulată C.S.E. Pitești, vizează cea de a doua ipoteză

prevăzută în art. 318 C. proc. civ. care se referă la omisiunea

cercetării unui motiv de recurs, în sensul neexaminării vreunuia

dintre motivele de casare invocate de parte.

În conformitate cu prevederile art.

318, instanța de recurs nu este obligată să răspundă la

toate argumentele invocate in dezvoltarea unui motiv de recurs, instanța fiind

îndreptățită sa grupeze aceste argumente si sa

răspundă printr-un argument comun, pe de o parte, iar pe de altă

parte, cazurile de contestație în anulare fiind enumerate limitativ,

aceasta cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru alte

motive iar dispozițiile art. 318 nu pot fi interpretate extensiv.

În fine, este evident că, pe

temeiul art. 318 C. proc. civ. nu se poate retracta hotărârea judecătorească

atacată pe considerentul că judecata nu a fost bine făcută

în fond, ci pentru corectarea iregularităților evidente privind

actele de procedura.

În ceea ce privește contestația

în anulare formulată de C.S.E. Pitești, nu se poate reține omisiunea

examinării motivelor de recurs care au stat la baza atacării sentinței

civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, în raport

de motivele care au fundamentat hotărârea pronunțată în recurs

de către instanța supremă, care a făcut superflua analizare

a celor susținute de către recurenta din dosarul nr. 7871/109/2006 (în

care a fost atacată sentința nr. 3213/2007, respectiv contestatoarea

din prezenta cauză).

Astfel, în ceea ce privește nelegalitatea

HCM nr. 609/1972, instanța de recurs s-a pronunțat pe excepție ,

spre deosebire de instanța de fond, reținând inadmisibilitatea

contestării actului administrativ normativ amintit. Cum instanța de

recurs a statuat ca dispozițiile din Legea nr. 554/2004, care reglementează

controlul judecătoresc indirect al actelor administrative (excepția de

nelegalitate), sunt inoperante față de actele administrative adoptate

anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ (nr.

554/2004), discutarea argumentelor dezvoltate de către C.S.E.

Pitești, cu privire la nelegalitatea HCM nr. 609/1972, era complet

inutilă, acesta fiind motivul pentru care Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le-a analizat în cuprinsul deciziei civile nr. 1057

din 25 februarie 2009.

Referitor la H.G. nr. 447/2002

și Hotărârii nr. 194/1999, în recursul îndreptat împotriva sentinței

civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București,

contestatoarea din prezenta cauza a criticat soluția instanței de

fond pentru aceea că instanța respectivă a apreciat că nu

este motiv de nelegalitate împrejurarea că actele administrative amintite

nu au fost publicate în Monitorul Oficial, dat fiind caracterul acestora de

acte individuale. În recurs, s-a arătat, contrar celor reținute în sentința,

că în condițiile în care legea nu face distincție între actele

normative, este așadar necesar, pentru ca acestea să producă

efecte juridice, să fie publicate. Nepublicarea lor, s-a precizat, atrage

sancțiunea lipsirii de efecte, conducând la imposibilitatea de a constitui

temei pentru predarea în folosință sau proprietate a imobilului din

litigiu.

Din conținutul deciziei civile

nr. 1057 din 25 februarie 2009 rezultă că instanța de recurs a

analizat această critică, pronunțându-se în sensul că

instanța de fond a apreciat în mod corect că cele doua acte

administrative au caracter individual și că prin urmare nu este

necesară publicarea lor în Monitorul Oficial.

Nu poate fi primită nici

critica referitoare la neexaminarea motivului de recurs ce se referea la

încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998. Din examinarea deciziei civile

nr. 1057 din 25 februarie 2009, conform celor consemnate la fila 5, din

hotărâre rezultă că instanța de recurs a achiesat la cele

reținute de către instanța de fond, în sensul că statul, în

calitate de titular al dreptului de proprietate, decide asupra trecerii unor

bunuri din domeniul public de interes național în domeniul

unităților administrativ teritoriale, iar existența unui drept

de administrare asupra imobilelor în litigiu nu poate fi opus Guvernului,

autoritate căreia îi revine, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998,

competența de a atesta apartenența bunurilor la domeniul public

județean, după caz. Instanța de recurs a reținut că,

de altfel, inventarul însușit de consiliul local al municipiul

Pitești, în care erau menționate bunurile care aparțin

domeniului public al acestei unități administrativ teritoriale, nu a

fost contestat.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte constată, potrivit art. 318 C. proc. civ., că prezenta

contestație în anulare este nefondată și o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de C.S.E. Pitești împotriva deciziei nr. 1057 din 25

februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 mai 2010.