ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 1057 din data de 25 februarie 2009, î nalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul C.S.E. Pitești (fost A.S.E. Pitești) împotriva sentinței civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 3213 din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate: excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta A.N.S., precum și excepția inadmisibilității invocată de celelalte părți.

Prin aceeași sentință, s-a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate formulată de reclamanta A.S.E. Pitești în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Pitești, A.N.S., Guvernul României și Municipiul Pitești (așa cum a fost restrânsă). Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că, în mod corect prima instanță a respins excepția de nelegalitate invocată cu privire la H.C.M. nr. 609/1972, act administrativ unilateral, aceasta în raport cu necesitatea respectării principiului securității raporturilor juridice consacrat de Jurisprudența C.E.D.O. care impune stabilirea unei limite temporale în interiorul căreia să poată fi examinată legalitatea unui act administrativ individual, pentru proteguirea unor drepturi câștigate.

S-a reținut în acest sens, faptul că actul administrativ a fost emis în urmă cu 37 de ani față de momentul judecării și cu 32 de ani înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ și fiscal, Legea nr. 554/2004, neputând fi așadar, aplicată unor raporturi juridice născute anterior apariției sale fără a se încălca, prin aceasta, principiul stabilității raporturilor juridice. Cât privește celelalte 2 acte administrative unilaterale individuale Înalta Curte a constatat că acestea au fost corect apreciate de instanța de fond iar față de caracterul lor de acte administrative individuale, în mod corect s-a reținut că nu era necesară publicarea lor în Monitorul Oficial.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului s-a reținut că în mod corect aceasta a fost respinsă de către instanța de fond, prin raportare la cele 3 acte administrative emise iar nu la aspectul excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Pitești nr.194/1999. Împotriva acestei decizii, la data de 13 octombrie 2009 a formulat contestație în anulare . În motivarea contestației în anulare s-a susținut, invocându-se prevederile art. 318 teza a 2-a C. proc. civ., că instanța de recurs a omis să analizeze motivele de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ si fiscal.

Motivele de recurs, susține contestatoarea, au fost următoarele: - hotărârea instanței de fond a fost data cu aplicarea greșită a legii fundamentale în vigoare la data edictării HCM nr. 609/1972 - Constituția României din 1965 - sub aspectul publicării în Buletinul Oficial al respectivului act normativ; - hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile Legii nr. 213/1998 în ceea ce privește modul de soluționare a nelegalității H.G. nr. 447/2002 si Hotărârii nr. 194/1999 a Consiliului Local a Municipiului Pitești. În ceea ce privește decizia contestata pe calea contestației în anulare, C.S.E.

Pitești arată că: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1057 din 25 februarie 2009, a respins recursul declarat împotriva sentinței civile 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, cu motivarea, în esență, că în mod corect instanța de fond a respins excepția nelegalității HCM nr. 609/1972, având în vedere că o astfel de excepție este inadmisibilă în privința unui act administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004, iar, în privința celor doua acte administrative contestate, că, de asemenea, corect s-a respins excepția de nelegalitate pe considerentul că acestea au caracter individual și nu era necesară publicarea în Monitorul Oficial. Așadar, precizează contestatoarea, instanța de recurs a soluționat cauza, reținând în fundamentarea hotărârii judecătorești pronunțate argumente străine motivelor de recurs invocate, astfel că aceste motive au rămas neanalizate.

Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, precum și ale dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare. Prin contestația în anulare formulată C.S.E. Pitești, vizează cea de a doua ipoteză prevăzută în art. 318 C. proc. civ. care se referă la omisiunea cercetării unui motiv de recurs, în sensul neexaminării vreunuia dintre motivele de casare invocate de parte. În conformitate cu prevederile art. 318, instanța de recurs nu este obligată să răspundă la toate argumentele invocate in dezvoltarea unui motiv de recurs, instanța fiind îndreptățită sa grupeze aceste argumente si sa răspundă printr-un argument comun, pe de o parte, iar pe de altă parte, cazurile de contestație în anulare fiind enumerate limitativ, aceasta cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru alte motive iar dispozițiile art. 318 nu pot fi interpretate extensiv.

În fine, este evident că, pe temeiul art. 318 C. proc. civ. nu se poate retracta hotărârea judecătorească atacată pe considerentul că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru corectarea iregularităților evidente privind actele de procedura. În ceea ce privește contestația în anulare formulată de C.S.E. Pitești, nu se poate reține omisiunea examinării motivelor de recurs care au stat la baza atacării sentinței civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, în raport de motivele care au fundamentat hotărârea pronunțată în recurs de către instanța supremă, care a făcut superflua analizare a celor susținute de către recurenta din dosarul nr. 7871/109/2006 (în care a fost atacată sentința nr. 3213/2007, respectiv contestatoarea din prezenta cauză).

Astfel, în ceea ce privește nelegalitatea HCM nr. 609/1972, instanța de recurs s-a pronunțat pe excepție , spre deosebire de instanța de fond, reținând inadmisibilitatea contestării actului administrativ normativ amintit. Cum instanța de recurs a statuat ca dispozițiile din Legea nr. 554/2004, care reglementează controlul judecătoresc indirect al actelor administrative (excepția de nelegalitate), sunt inoperante față de actele administrative adoptate anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ (nr. 554/2004), discutarea argumentelor dezvoltate de către C.S.E. Pitești, cu privire la nelegalitatea HCM nr. 609/1972, era complet inutilă, acesta fiind motivul pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție nu le-a analizat în cuprinsul deciziei civile nr. 1057 din 25 februarie 2009. Referitor la H.G.

nr. 447/2002 și Hotărârii nr. 194/1999, în recursul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, contestatoarea din prezenta cauza a criticat soluția instanței de fond pentru aceea că instanța respectivă a apreciat că nu este motiv de nelegalitate împrejurarea că actele administrative amintite nu au fost publicate în Monitorul Oficial, dat fiind caracterul acestora de acte individuale. În recurs, s-a arătat, contrar celor reținute în sentința, că în condițiile în care legea nu face distincție între actele normative, este așadar necesar, pentru ca acestea să producă efecte juridice, să fie publicate. Nepublicarea lor, s-a precizat, atrage sancțiunea lipsirii de efecte, conducând la imposibilitatea de a constitui temei pentru predarea în folosință sau proprietate a imobilului din litigiu.

Din conținutul deciziei civile nr. 1057 din 25 februarie 2009 rezultă că instanța de recurs a analizat această critică, pronunțându-se în sensul că instanța de fond a apreciat în mod corect că cele doua acte administrative au caracter individual și că prin urmare nu este necesară publicarea lor în Monitorul Oficial. Nu poate fi primită nici critica referitoare la neexaminarea motivului de recurs ce se referea la încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998.

Din examinarea deciziei civile nr. 1057 din 25 februarie 2009, conform celor consemnate la fila 5, din hotărâre rezultă că instanța de recurs a achiesat la cele reținute de către instanța de fond, în sensul că statul, în calitate de titular al dreptului de proprietate, decide asupra trecerii unor bunuri din domeniul public de interes național în domeniul unităților administrativ teritoriale, iar existența unui drept de administrare asupra imobilelor în litigiu nu poate fi opus Guvernului, autoritate căreia îi revine, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, competența de a atesta apartenența bunurilor la domeniul public județean, după caz. Instanța de recurs a reținut că, de altfel, inventarul însușit de consiliul local al municipiul Pitești, în care erau menționate bunurile care aparțin domeniului public al acestei unități administrativ teritoriale, nu a fost contestat.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată, potrivit art. 318 C. proc. civ., că prezenta contestație în anulare este nefondată și o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.S.E. Pitești împotriva deciziei nr. 1057 din 25 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.