Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3007/2009

HOTĂRÂRE
19.11.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3007/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 817 din 26 septembrie 2008, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului A.M.I. și a dispus obligarea consiliului de administrație al pârâtei SC A. SA Bistrița, să înregistreze în registrul acționarilor, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat la data de 25 aprilie 2008, legalizat de notar public B.D.A., pe 25 aprilie 2008. Sentința instanței de fond a fost apelată de către pârâta SC A. SA Bistrița, iar prin decizia nr. 75 din 6 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs la data de 25 iunie 2009, reclamantul A.M.I., solicitând modificarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, precizând totodată, că va depune motivele de recurs până la primul termen de judecată. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 19 noiembrie 2009, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamantul A.M.I.

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A.M.I., împotriva deciziei nr. 75 din 6 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2054/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2656 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 9516/62/2007, s-a respins, ca
ÎCCJ 2010-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2193/2010
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. l99/COM din 28 mai 2008, Tribunalul Bihor Oradea, secția comercială, a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului B.D., av
ÎCCJ 2010-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 83/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 199/ COM din 28 mai 2008, Tribunalul Bihor Oradea, secția comercială, a anulat, ca netimbrată, acțiunea reclamantului B.D., a
ÎCCJ 2008-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2685/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC A. SA Timișoara a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate nulitatea ac
ÎCCJ 2009-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3112/2009
recursul pârâtei SC P.S.D. SRL, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 105 din 4 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclam
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă