ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2844/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate. Cadrul procesual. Reclamanții M.R. și M.I. au ridicat, în contradictoriu cu pârâții C.L.F.F. a municipiului Cluj-Napoca, C.J.C.S.D.P.P.T., SC L. SA și Ministerul Economiei, în dosarul civil nr. 493/4/2009 al Judecătoriei Cluj - Napoca, excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0334 din 15 iulie 1993 emis în favoarea SC L. SA, în ce privește suprafața de 1900 m.p. teren inițial înscris în C.F. Baciu în favoarea antecesorului acestora M.A. În motivarea excepției, reclamanții au arătat că la emiterea actului administrativ atacat nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv terenul nu a fost în patrimoniul societății comerciale și nu a fost necesar desfășurării activității acesteia.

Terenul în litigiu a fost cooperativizat, iar ulterior C.B. a aprobat ca acest teren să fie cedat Întreprinderii L., contra cost și cu întocmirea formelor legale. Au arătat reclamanții că nu au fost întocmite formele legale, nu a operat o expropriere, nu s-a executat nicio construcție pe acest teren de către SC L. SA, îngrădirea făcându-se în mod abuziv, în condițiile în care nici în prezent nu este utilizat de către această societate. Prin încheierea din 26 octombrie 2009, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea de Apel Cluj cu soluționarea excepției de nelegalitate, suspendând judecarea cauzei. 2. Soluția Curții de apel Prin Sentința Civilă nr. 82/2010 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității și respinsă în consecință excepția de nelegalitate invocată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că deși art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevede posibilitatea invocării excepției de nelegalitate oricând, deci fără limită de timp, trebuie observat dacă termenul în care o parte poate să invoce această excepție nu a fost modificat prin raportare la art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, care se referă la aplicarea cu prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului și la necesitatea ca normele de drept intern sa fie compatibile și concordante cu normele și jurisprudențele comunitare. S-a mai reținut că urmare efectului direct al dreptului comunitar, judecătorul național este ținut să nu aplice prevederile din dreptul intern care ar contraveni aplicării normelor comunitare, iar prevederile comunitare și jurisprudența C.J.C.E.

sunt în sensul că excepția de nelegalitate poate fi invocată în termenul în care poate fi introdusă și o acțiune directă în anulare. A mai reținut judecătorul primei instanțe că Sentința nr. 6403/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanții, astfel încât aceștia cunoșteau, cel puțin de la acea dată, despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC L. SA. Chiar și în ipoteza în care prevederile legale în vigoare, respectiv Legea nr. 29/1990, nu permiteau atacarea cu succes a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acest lucru s-a schimbat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, or, a constatat prima instanță, de la data intrării în vigoare a legii și până la data de 21 octombrie 2009, când s-a invocat excepția de nelegalitate, termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost depășit.

3. Recursul declarat de autorii excepției de nelegalitate Împotriva sentinței Curții de apel au formulat recurs M.R. și M.I., formulând critici pe care le-au încadrat în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De asemenea, recurenții au solicitat și examinarea hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Recurenții combat hotărârea atacată, în esență, sub următoarele aspecte: 3.1 Instanța a ignorat jurisprudența în materie a Curții Constituționale și a acordat prevalență în mod greșit principiului securității juridice, în detrimentul dreptului de proprietate și dreptului la un proces echitabil.

Dezvoltând motivul enunțat, recurenții au arătat că prin mai multe decizii, între care și Decizia nr. 426/2008, Curtea Constituțională a constatat concordanța dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu Constituția României, dar și cu legislația comunitară și cu C.E.D.O., iar instanțele de judecată ar trebui să dea întâietate acestui punct de vedere. Pe de altă parte, recurenții au expus ideea potrivit căreia nu există nicio rațiune pentru valorificarea cu prioritate a principiului securității raporturilor juridice, în condițiile în care ocrotirea dreptului de proprietate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. și dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 § 1 din Convenție ar trebui să conducă la examinarea pe „fondul” său a excepției de nelegalitate invocate.

3.2 Soluția adoptată conduce la concluzia că recurenții nu au la dispoziție nicio posibilitate legală de contestare a actului administrativ vizat de excepție. Recurenții susțin că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt clare iar aplicarea lor nu este previzibilă. În concret, recurenta M.R. reclamă împrejurarea că, neputând dovedi vătămarea unui drept în anul 1999 nu a putut formula o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 29/1990. În ceea ce îl privește pe celalalt recurent, M.I., acesta arată că la data introducerii acțiunii, în luna iulie 2009, era în termen să conteste și pe cale directă certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în contextul art. 11 din Legea nr. 554/2004.

3.3. Actul administrativ atacat cu excepția de nelegalitate a fost emis cu încălcarea prevederilor legale. În esență, recurenții susțin că la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, intimata SC L. SA nu avea în patrimoniu, în mod legal, terenul înscris în C.F. Baciu. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că nu există motive de modificare sau casare a acesteia.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Excepția de nelegalitate invocată de recurenții-reclamanți într-un proces civil având ca obiect plângerea formulată în temeiul art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0334 eliberat de Ministerul Industriilor în favoarea intimatei pârâte SC L. SA, în ceea ce privește suprafața de 1.900 mp. Necontestat, actul supus controlului de legalitate pe calea procedurală a excepției de nelegalitate este un act administrativ individual. Judecătorul de la Curtea de apel, pentru considerentele expuse la pct. I.2 din decizie, a reținut că excepția de nelegalitate poate fi invocată în termenul în care poate fi introdusă și acțiunea directă în anularea actului respectiv și a respins-o, apreciind că părțile nu mai sunt în termen să formuleze o atare acțiune.

Înalta Curte constată însă că, deși prima instanță a pornit de la o premisă greșită, a concluzionat corect în sensul că legalitatea actului administrativ nu poate fi examinată oricând, pentru că s-ar ajunge la încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurenți prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Este adevărat că prin decizia nr. 874 din 10 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și a art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, făcând trimitere la mai multe decizii anterioare, cu nr. 404, 425 și 354/2008, prin care a reținut că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală și din preambulul C.A.D.O.L.F., cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de C.A..D.L.F., așa cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O., aceasta constituind o garanție a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia. Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești [(cauza B.c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999 (M. Of., nr. 414/31.08.2000), cauza S.H.

c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza P. c. României, hotărâre din 11 decembrie 2008)]. Deși se referă la repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu și executoriu din oficiu. Este adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din C.A.D.O.L.F., interpretat în lumina preambulului Convenției. Cât privește afirmația recurenților referitoare la ignorarea dreptului lor de proprietate și, prin aceasta, la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, Înalta Curte consideră că este complet lipsită de suport.

Recurenții nu au un „bun” în sensul conturat de jurisprudența C.E.D.O. Simpla depunere a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate nu poate reprezenta o „speranță legitimă la restabilirea proprietății” în sensul pe care Curtea de la Strasbourg l-a conferit acestei sintagme, „revenind în primul rând instanțelor naționale competența de a tranșa această chestiune, Curtea neputând specula asupra modului în care se va încheia procedura” (cauza L.H. c. României, hotărârea din 3 decembrie 2002, § 43). 1.2. Rezolvarea dată excepției de nelegalitate nu aduce atingere dreptului recurenților la un proces echitabil, privit din perspectiva poziției lor procesuale, pentru că ei aveau la îndemână alte remedii procesuale.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte observă că, cel puțin de lege lata, în reglementarea națională nu există nicio condiționare, între acțiunea în anulare și excepția de nelegalitate a actului administrativ individual, în privința termenelor în care acestea pot fi formulate. Singurul reper temporal, în privința excepției, îl reprezintă momentul intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, pentru argumentele deja expuse în analiza primului motiv de recurs. Ca atare, nu exista niciun impediment legal pentru ca recurenții-reclamanți să formuleze acțiune în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în termenele și cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 7 alin. (3) și (7) și art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În orice caz, după cum însuși recurentul M.I. subliniază în memoriul de recurs, el nu a fost parte în dosarul nr. 21/1999 al Judecătoriei Cluj-Napoca și, prin urmare, a luat cunoștință despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate în discuție abia în momentul comunicării Hotărârii nr. 741 din 24 iunie 2009 a Comisiei Județene Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Ca atare, la data formulării excepției de nelegalitate, el era în termen să conteste pe cale directă actul administrativ individual. Concluzionând, Înalta Curte reține că nu există temei pentru a accepta teza recurenților în sensul că nu au avut acces la un tribunal, ori că procedura în fața acestuia nu a fost echitabilă.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte observă că examinarea celui de-al treilea motiv de recurs, nu mai este posibilă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.R. și M.I. împotriva sentinței civile nr. 82/2010 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2010.