ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 30/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1548 din 27

iunie 2007, Tribunalul Timiș a respins ca neîntemeiată contestația formulată de

reclamantul M.I.L. la 22 martie 2007 împotriva pârâtului Primarul Municipiului

Lugoj privind anularea dispoziției nr. 494 din 26 februarie 2007, emisă de

acesta.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că, prin dispoziția contestată s-a respins notificarea prin

care reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 2127 mp

teren intravilan, situat în Lugoj, evidențiat în C.F. 7905 Lugojul Român,

nr.top. 9021/1, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și trimiterea dosarului la Comisia

Centrală.

S-a constata că, inițial, imobilul în

litigiu a fost înscris în C.F. 2277 Lugojul Român, sub nr.top 2800, având o

suprafață totală de 5555 mp teren intravilan, care s-a aflat integral în

proprietatea tabulară a autorului reclamantului, defunctul M.I., fiind trecut

în proprietatea Statului Român ca efect al uzucapiunii de scurtă durată

constatată prin sentința civilă nr. 79 din 15 ianuarie 1963 a fostului Tribunal

Popular al Raionului Lugoj, Regiunea Banat.

Ulterior, terenul a fost supus unor

dezmembrări, comasări și renumerotări topografice, suprafața în litigiu, de

2127 mp fiind înscrisă în C.F. 7905 Lugojul Român, nr. top. 9021/1 și rămânând

în proprietatea Statului Român, ca reprezentând teren aferent Grupului Școlar

„Ștefan Odobleja” din Lugoj.

S-a considerat că, întrucât terenul a

fost dobândit de Statul Român în baza dispozițiilor art. 1847 și art. 1895 C.

civ., nu intră în obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, raportat la

modul de preluare.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut

că, prin contestația reclamantului, nu a fost investit cu verificarea

valabilității sau nevalabilității titlului statului, context în care nu s-a

preocupat de acest aspect, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 10/2001 republicată.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul, susținând că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 3-4 din Legea nr. 10/2001 republicată, alături de

dispozițiile art. 26 și art. 52 ale aceluiași act normativ.

Apelantul a arătat că tribunalul și-a

depășit atribuțiile atunci când a statuat că nu ar avea calitate de persoană

îndreptățită, deși entitățile administrative investite cu soluționarea

notificării i-au recunoscut această calitate.

În plus, reclamantul a învederat că

pârâtul a ignorat prevederile art. 52 din Legea nr. 10/2001 republicată, precum

și pct. 10.3 Cap. II din Normele Metodologice de aplicare a legii, în sensul că

nu a procedat la identificarea, individualizarea și verificarea vecinătăților

terenului a cărui restituire s-a solicitat și nici nu a respectat prevederile

art. 26 alin. (1) din lege, neoferind în compensare alte bunuri sau servicii,

înainte de a acorda despăgubiri.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 289 din 10 decembrie 2008, a admis apelul reclamantului

și a schimbat în tot sentința, în sensul admiterii contestației și anulării

dispoziției nr. 494 din 26 februarie 2007, emise de Primarul Municipiului

Lugoj.

S-a dispus restituirea în natură către

reclamant a terenului intravilan în suprafață de 2127 mp, situat în Lugoj, evidențiat

în C.F. 7905 Lugojul Român, nr.top.9021/1, conform expertizei judiciare

efectuate de expert S.I.

Prin considerentele deciziei, instanța de

apel a reținut că instanțele de drept comun au competența de a se pronunța

asupra valabilității titlului statului pe calea contestației prevăzută de art. 26

din Legea nr. 10/2001 republicată, cu atât mai mult cu cât art. 2 lit. h)

include în categoria imobilelor preluate abuziv și pe acelea care, aparent, ar

fi fost preluate de stat pe baza unui titlu valabil.

S-a reținut că, așa cum rezultă din

decizia civilă nr. 1354 din 3 iunie 1963 a fostului Tribunal Regional Banat,

care a analizat în recurs sentința civilă nr. 79 din 15 ianuarie 1963 a

fostului Tribunal Popular al Raionului Lugoj, titlul statului asupra terenului

a fost dobândit prin „comasare” și nu prin uzucapiune, aceasta din urmă nefiind

posibilă, în raport de dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 care guverna

această materie la epoca respectivă.

S-a considerat că acest mod de preluare,

respectiv comasarea, nu poate fi inclus printre modurile legale de dobândire a

proprietății, această instituție nefiind cunoscută nici de Codul Civil și nici

de Constituția României din 1952, în vigoare la acea dată.

Prin urmare s-a constatat că imobilul a

trecut fără titlu în proprietatea statului, potrivit art. 2 lit. i) din Legea

nr. 10/2001 republicată.

Curtea de apel a mai reținut că, așa cum

a rezultat din expertiza efectuată în faza apelului, construcțiile existente pe

teren, cu excepția unei barăci din tablă demontabilă, în prezent în ruină, a

două porți metalice și a unui gard, au fost edificate fără autorizație de

construcție, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea

nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora terenurile pe care s-au ridicat

construcții neautorizate se restituie în natură.

S-a constatat, totodată, că nu mai există

afectațiunea de utilitate publică, obiectivul de învățământ fiind transferat

într-o altă locație.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Lugoj, criticând-o ca

nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Prima critică adusă deciziei recurate a

vizat faptul că prin soluția restituirii în natură a terenului de 2127 mp s-a

depășit obiectul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat

emiterea unei dispoziții în sensul restituirii în natură, prin acest mod de

soluționare a contestației instanța substituindu-se organului administrativ

competent.

Invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că s-au încălcat dispozițiile

imperative care nu prevăd o altă modalitate de restituire decât cea în

echivalent pentru imobilele afectate de construcții noi, în speță, o unitate de

învățământ și că nu s-a avut în vedere momentul edificării construcțiilor. În

acest context s-a arătat că alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001

republicată impune ca și condiție imperativă, ca edificarea să fi avut loc după

1 ianuarie 1990, ori autorizațiile de construcții au fost emise în 1970.

S-a susținut că, în lipsa oricăror probe,

instanța de apel a reținut nelegal că aceste construcții și anexe se află în

stare de degradare și că grupul școlar și-a mutat locația.

S-a învederat că soluția restituirii în

natură este neeconomică și nu corespunde spiritului reparator al Legii nr. 10/2001,

deoarece terenul nu poate fi folosit de fostul proprietar după bunul său plac,

fiind grevat de construcții.

Intimatul reclamant a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza recursului nu s-au administrat

probe noi.

Examinând criticile formulate de pârâtul

recurent, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce

succed:

Prima critică formulată prin motivele de

recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este

nefondată.

Soluția restituirii în natură, a fost

adoptată de instanță prin dispozitivul deciziei recurate în contextul anulării

dispoziției nr. 494 din 26 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Lugoj.

Printr-o interpretare excesiv de formală,

recurentul încearcă să denatureze sensul dispozitivului hotărârii recurate,

pentru a cărui lămurire avea, de altfel, deschisă calea cererii întemeiate pe

dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.

Prin soluția pronunțată, s-a dat

eficiență scopului urmărit de reclamant, acela de a i se restitui terenul în

natură, în modalitatea prevăzută de lege și nu prin eludarea prevederilor Legii

nr. 10/2001, pârâtul recurent fiind obligat să emită o nouă dispoziție în acest

sens.

Criticile formulate prin cel de-al doilea

motiv de recurs sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Chiar dacă, așa cum susține recurentul,

construcțiile au fost edificate pe terenul în suprafață de 2316 mp înainte de

1989, legea impunea existența autorizației de construcție, iar o dovadă în

acest sens nu a fost făcută, deși s-a arătat că edificarea a avut loc în 1970,

1973.

Decretul nr. 144/1958 privind

reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare

a construcțiilor, impunea existența nu numai a unor proiecte de execuție și

devize de lucrări, așa cum au fost prezentate de Primăria Municipiului Lugoj,

ci și existența autorizației de construcție.

Singurele autorizații depuse de pârâtă se

referă la lucrări din afara perimetrului în discuție.

Nici critica formulată prin motivul de

recurs vizând reținerea, fără probe, a degradării construcțiilor și mutării

Grupului școlar într-o altă locație nu este întemeiată.

Expertul a constatat în urma deplasării

la locul situării terenului, așa cum menționează în răspunsul la obiecțiuni, că

obiectivul de învățământ nu mai funcționează, fiind transferat într-o altă

locație.

Starea de degradare la care se face

referire în expertiză este confirmată și de fotografiile depuse la dosar,

recurenta afirmând, fără a dovedi că procesul de învățământ s-a desfășurat în

această locație până în anul 2008.

În consecință, se va constata că instanța

de apel a aplicat corect dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

construcțiile existente pe terenul în litigiu fiind edificate fără autorizație

de construcție, nefiind folosite în procesul de învățământ și, deci,

nejustificând utilitatea publică.

Curtea de apel a analizat aplicabilitatea

art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că în mod nejustificat

se invocă prin motivele de recurs omiterea raportării la dispozițiile alin. (3)

al art. 10 din lege.

Ca atare critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. nu va fi analizat, fiind invocat formal, întrucât din dezvoltarea

criticilor formulate de recurent nu rezultă aspecte care să se circumscrie

acestui motiv.

Pentru toate aceste considerente în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Lugoj împotriva deciziei nr. 289 din 10 decembrie

2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.