ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 30/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1548 din 27 iunie 2007, Tribunalul Timiș a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul M.I.L. la 22 martie 2007 împotriva pârâtului Primarul Municipiului Lugoj privind anularea dispoziției nr. 494 din 26 februarie 2007, emisă de acesta. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin dispoziția contestată s-a respins notificarea prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 2127 mp teren intravilan, situat în Lugoj, evidențiat în C.F. 7905 Lugojul Român, nr.top. 9021/1, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și trimiterea dosarului la Comisia Centrală.

S-a constata că, inițial, imobilul în litigiu a fost înscris în C.F. 2277 Lugojul Român, sub nr.top 2800, având o suprafață totală de 5555 mp teren intravilan, care s-a aflat integral în proprietatea tabulară a autorului reclamantului, defunctul M.I., fiind trecut în proprietatea Statului Român ca efect al uzucapiunii de scurtă durată constatată prin sentința civilă nr. 79 din 15 ianuarie 1963 a fostului Tribunal Popular al Raionului Lugoj, Regiunea Banat. Ulterior, terenul a fost supus unor dezmembrări, comasări și renumerotări topografice, suprafața în litigiu, de 2127 mp fiind înscrisă în C.F. 7905 Lugojul Român, nr. top. 9021/1 și rămânând în proprietatea Statului Român, ca reprezentând teren aferent Grupului Școlar „Ștefan Odobleja” din Lugoj.

S-a considerat că, întrucât terenul a fost dobândit de Statul Român în baza dispozițiilor art. 1847 și art. 1895 C. civ., nu intră în obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, raportat la modul de preluare. Pe de altă parte, tribunalul a reținut că, prin contestația reclamantului, nu a fost investit cu verificarea valabilității sau nevalabilității titlului statului, context în care nu s-a preocupat de acest aspect, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 3-4 din Legea nr. 10/2001 republicată, alături de dispozițiile art. 26 și art. 52 ale aceluiași act normativ.

Apelantul a arătat că tribunalul și-a depășit atribuțiile atunci când a statuat că nu ar avea calitate de persoană îndreptățită, deși entitățile administrative investite cu soluționarea notificării i-au recunoscut această calitate. În plus, reclamantul a învederat că pârâtul a ignorat prevederile art. 52 din Legea nr. 10/2001 republicată, precum și pct. 10.3 Cap. II din Normele Metodologice de aplicare a legii, în sensul că nu a procedat la identificarea, individualizarea și verificarea vecinătăților terenului a cărui restituire s-a solicitat și nici nu a respectat prevederile art. 26 alin. (1) din lege, neoferind în compensare alte bunuri sau servicii, înainte de a acorda despăgubiri. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 289 din 10 decembrie 2008, a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința, în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției nr. 494 din 26 februarie 2007, emise de Primarul Municipiului Lugoj.

S-a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului intravilan în suprafață de 2127 mp, situat în Lugoj, evidențiat în C.F. 7905 Lugojul Român, nr.top.9021/1, conform expertizei judiciare efectuate de expert S.I. Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că instanțele de drept comun au competența de a se pronunța asupra valabilității titlului statului pe calea contestației prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu atât mai mult cu cât art. 2 lit. h) include în categoria imobilelor preluate abuziv și pe acelea care, aparent, ar fi fost preluate de stat pe baza unui titlu valabil.

S-a reținut că, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 1354 din 3 iunie 1963 a fostului Tribunal Regional Banat, care a analizat în recurs sentința civilă nr. 79 din 15 ianuarie 1963 a fostului Tribunal Popular al Raionului Lugoj, titlul statului asupra terenului a fost dobândit prin „comasare” și nu prin uzucapiune, aceasta din urmă nefiind posibilă, în raport de dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 care guverna această materie la epoca respectivă. S-a considerat că acest mod de preluare, respectiv comasarea, nu poate fi inclus printre modurile legale de dobândire a proprietății, această instituție nefiind cunoscută nici de Codul Civil și nici de Constituția României din 1952, în vigoare la acea dată.

Prin urmare s-a constatat că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului, potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată. Curtea de apel a mai reținut că, așa cum a rezultat din expertiza efectuată în faza apelului, construcțiile existente pe teren, cu excepția unei barăci din tablă demontabilă, în prezent în ruină, a două porți metalice și a unui gard, au fost edificate fără autorizație de construcție, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate se restituie în natură. S-a constatat, totodată, că nu mai există afectațiunea de utilitate publică, obiectivul de învățământ fiind transferat într-o altă locație.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Lugoj, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. Prima critică adusă deciziei recurate a vizat faptul că prin soluția restituirii în natură a terenului de 2127 mp s-a depășit obiectul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat emiterea unei dispoziții în sensul restituirii în natură, prin acest mod de soluționare a contestației instanța substituindu-se organului administrativ competent. Invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că s-au încălcat dispozițiile imperative care nu prevăd o altă modalitate de restituire decât cea în echivalent pentru imobilele afectate de construcții noi, în speță, o unitate de învățământ și că nu s-a avut în vedere momentul edificării construcțiilor.

În acest context s-a arătat că alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată impune ca și condiție imperativă, ca edificarea să fi avut loc după 1 ianuarie 1990, ori autorizațiile de construcții au fost emise în 1970. S-a susținut că, în lipsa oricăror probe, instanța de apel a reținut nelegal că aceste construcții și anexe se află în stare de degradare și că grupul școlar și-a mutat locația. S-a învederat că soluția restituirii în natură este neeconomică și nu corespunde spiritului reparator al Legii nr. 10/2001, deoarece terenul nu poate fi folosit de fostul proprietar după bunul său plac, fiind grevat de construcții. Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate de pârâtul recurent, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Prima critică formulată prin motivele de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondată. Soluția restituirii în natură, a fost adoptată de instanță prin dispozitivul deciziei recurate în contextul anulării dispoziției nr. 494 din 26 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Lugoj. Printr-o interpretare excesiv de formală, recurentul încearcă să denatureze sensul dispozitivului hotărârii recurate, pentru a cărui lămurire avea, de altfel, deschisă calea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ. Prin soluția pronunțată, s-a dat eficiență scopului urmărit de reclamant, acela de a i se restitui terenul în natură, în modalitatea prevăzută de lege și nu prin eludarea prevederilor Legii nr. 10/2001, pârâtul recurent fiind obligat să emită o nouă dispoziție în acest sens. Criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs sunt, de asemenea, neîntemeiate. Chiar dacă, așa cum susține recurentul, construcțiile au fost edificate pe terenul în suprafață de 2316 mp înainte de 1989, legea impunea existența autorizației de construcție, iar o dovadă în acest sens nu a fost făcută, deși s-a arătat că edificarea a avut loc în 1970, 1973. Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, impunea existența nu numai a unor proiecte de execuție și devize de lucrări, așa cum au fost prezentate de Primăria Municipiului Lugoj, ci și existența autorizației de construcție.

Singurele autorizații depuse de pârâtă se referă la lucrări din afara perimetrului în discuție. Nici critica formulată prin motivul de recurs vizând reținerea, fără probe, a degradării construcțiilor și mutării Grupului școlar într-o altă locație nu este întemeiată. Expertul a constatat în urma deplasării la locul situării terenului, așa cum menționează în răspunsul la obiecțiuni, că obiectivul de învățământ nu mai funcționează, fiind transferat într-o altă locație.

Starea de degradare la care se face referire în expertiză este confirmată și de fotografiile depuse la dosar, recurenta afirmând, fără a dovedi că procesul de învățământ s-a desfășurat în această locație până în anul 2008. În consecință, se va constata că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, construcțiile existente pe terenul în litigiu fiind edificate fără autorizație de construcție, nefiind folosite în procesul de învățământ și, deci, nejustificând utilitatea publică. Curtea de apel a analizat aplicabilitatea art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că în mod nejustificat se invocă prin motivele de recurs omiterea raportării la dispozițiile alin. (3) al art. 10 din lege.

Ca atare critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat, fiind invocat formal, întrucât din dezvoltarea criticilor formulate de recurent nu rezultă aspecte care să se circumscrie acestui motiv. Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Lugoj împotriva deciziei nr. 289 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.