ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3537/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta asociația agricolă i. Poșta câlnău, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 47443/3/2007, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.D.S. București constatarea nulității absolute a contractului de concesiune din 11 august 2000 privind exploatarea terenului agricol în suprafață de 205,17 ha în perimetrul localității Cioranca, județul Buzău, pentru nevalabilitatea prețului și constatarea inexistenței obligației de plată a redevenței și penalităților de întârziere aferente, stabilite unilateral de către pârâtă în baza acestui contract. Prin încheierea de ședință din 11 februarie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția de necompetentă funcțională a Secției civile, a scos cauza de pe rol și a trimis-o secției a VI-a comercială.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 12042/3/2008. Prin sentința comercială nr. 13151 din 3 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată cererea reclamantei Asociația Agricolă I. Poșta Câlnău. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 11 august 2000 s-a încheiat între reclamantă, în calitate de concesionar, și pârâtă, în calitate de concedent, contractul de concesiune din 1 august 2000 al cărui obiect îl constituie exploatarea terenului agricol în suprafață de 205,17 ha situat în perimetrul localității Cioranca, județul Buzău.

Potrivit pct. 4.1 din contract, redevența reprezintă echivalentul în lei a 523 kg grâu STAS 813/68/ha anual pentru arabil, prețul stabilindu-se după cotația la Bursa Română de Mărfuri la momentul plății, iar la pct. 4.2 din contract s-a prevăzut că prin STAS 813/68 se înțeleg următoarele caracteristici minimale: greutate hectolitrică = 75, umiditate = 14%, corpuri străine = 3%. În soluționarea cauzei, instanța de fond a considerat că prin aplicarea dispozițiilor art. 978 C. civ., art. 61 și art. 40 C. com., contractul sus menționat încheiat între părți este pe deplin valabil, în lipsa cotației grâului la Bursa Română de Mărfuri, prețul putând să fie stabilit în funcție de cotația grâului la o altă bursă de mărfuri de vreme ce părțile au avut în vedere prețul curent al grâului în stabilirea redevenței, astfel încât a fost respins primul capăt de cerere ca nefondat.

Cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea inexistenței obligației de plată a redevenței și a penalităților de întârziere, s-a apreciat de către instanța de fond că este nefondat, întrucât calculul redevenței a fost stabilit potrivit criteriului avut în vedere de părți la încheierea contractului. Împotriva sentinței comerciale nr. 13151/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel reclamanta Asociația Agricolă I. Poșta Câlnău, criticând sentința pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. Prin decizia comercială nr. 239 din 18 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei Asociația Agricolă I. Poșta Câlnău.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că în contractul de concesiune din 11 august 2000 chiar dacă părțile nu au stabilit un preț determinat, ele au stabilit un preț determinabil la momentul efectuării plății, prin indicarea criteriului de determinare al acestuia, respectiv prin raportare la cotația grâului la Bursa Română de Mărfuri. Instanța de apel a mai avut în vedere și faptul că, în cauză, nefiind vorba despre un contract de vânzare-cumpărare, ci despre un contract de concesiune, nu sunt aplicabile prevederile art. 61 C. com. care se referă la adevăratul preț sau prețul curent în cazul contractului de vânzare-cumpărare. Însă, a apreciat că prima instanță a stabilit corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 40 C.com., care se referă la stabilirea prețului curent al productelor.

În speță fiind vorba despre stabilirea prețului curent al grâului, la momentul plății redevenței, în funcție de criteriul stabilit contractual. S-a mai apreciat de instanța de apel că în situația în care părțile stabilesc prețul prin trimitere la prețul curent, potrivit art. 40 C. com., acesta se determină, în primul rând după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsă, după a celui mai apropiat loc sau după orice fel de probe, în cauză însă părțile indicând cotația la Bursa Română de Mărfuri la momentul plății. În speță, Bursa Română de Mărfuri nu a tranzacționat grâu și, ca urmare, nu deține o cotație a grâului în vederea stabilirii redevenței.

Această situație neatrăgând nevalabilitatea clauzei referitoare la stabilirea cuantumului redevenței, clauză care nu are un conținut echivoc, și, pe cale de consecință, nu determină nulitatea contractului de concesiune, cum a susținut reclamanta, pentru lipsa prețului redevenței. Din interpretarea articolului, care prevede că la stabilirea prețului curent se pot lua în considerare, în lipsa altor elemente de determinare a prețului, orice fel de probă, reiese că legiuitorul nu a intenționat să considere nulă clauza prin care părțile au stabilit prețul prin trimitere la prețul curent, chiar dacă criteriile de determinare a prețului, la momentul determinării acestuia, nu mai pot fi aplicate. Modalitatea de stabilire a prețului grâului de către intimata A.D.S., prin raportare la prețul grâului de la Bursa de la Londra, este conformă cu dispozițiile art. 40 C. com.

Aceasta atâta timp cât reclamanta nu a dovedit că ar fi existat o bursă mai apropiată care ar fi tranzacționat grâu și ale cărei cotații trebuiau avute în vedere. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că stabilirea prețului de către intimata A.D.S.prin aplicarea prevederilor art. 40 C. com, respectiv prin raportare la cotația existentă la cea mai apropiată bursă de mărfuri care tranzacționează mărfuri de acest gen, nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului de concesiune de către intimată, așa cum a susținut reclamanta. Împotriva acestei decizii, reclamanta Asociatia Agricolă I. Poșta Câlnău a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării sentinței și admiterii acțiunii.

În motivarea recursului, se susține că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 978 C. civ. întrucât nu se poate considera că art. 4.1 din contract reprezintă o clauză îndoielnică pentru a se recurge la regula de interpretare conținută de acesta. Astfel, în opinia sa, clauza redată la art. 4.1 din contract este clară și neechivocă, neputându-se considera că a devenit îndoielnică ca urmare a lipsei tranzacționării grâului la Bursa Română de Mărfuri pe perioada derulării contractului, căci existența unei cotații a grâului la Bursa Română a fost prevăzută în contract ca și criteriu de determinare a redevenței, în lipsa căruia clauza privind prețul rămâne nevalabilă, iar nu îndoielnică.

Se mai susține că interpretarea contractului este o activitate ulterioară încheierii sale și are ca premisă existența unui contract valabil încheiat, inclusiv în clauzele care reglementează obiectul său, în timp ce nevalabilitatea este contemporană momentului încheierii contractului, lăsând fără obiect orice interpretare. Recurenta, arată că prin acțiune a reclamat nevalabilitatea contractului dedusă din nevalabilitatea clauzei referitoare la preț, datorită netranzacționării grâului și inexistenței unei cotații a grâului la Bursa Română de Mărfuri, instanța având obligația să soluționeze cauza în limitele acestei investiri, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Cea de a doua critică a recurentei vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 40 și art. 61 C. com.

În opinia sa, teza reținută de instanța de apel nu are aplicabilitate în cauză, întrucât nu vânzarea grâului face obiectul raportului conflictual dintre părți pentru a se atrage incidența art. 40 C. com. Se arată că, raportul juridic comercial devenit litigios și dedus judecății este reprezentat de un contract de concesiune a unui teren agricol, și nicidecum de un contract de vânzare-cumpărare a unei cantități de grâu, astfel că problema stabilirii prețului grâului după criteriile art. 40 C. com. este ridicată în mod eronat, fără să aibă legătură cu obiectul dedus judecății. Recurenta susține că singurul aspect ce se impune a fi analizat este acela al determinării redevenței, iar aceasta se va face nu în funcție de prețul grâului, ci strict în funcție de criteriul contractual stabilit de părți, respectiv cotația grâului la B.R.M.

Or, Bursa Română de Mărfuri nu a avut cotație de grâu la momentul încheierii contractului de concesiune, cauza de nulitate a contractului fiind, contrar celor reținute de instanța de apel, contemporană încheierii acestuia. Prin urmare, solicită să se constate că art. 40 C. com. nu se aplică oricând, ci numai în ipoteza în care părțile nefiind în măsură să stabilească prețul în contractele comerciale pe care le încheie, se consideră că părțile contractante au avut în vedere adevăratul preț al mărfurilor sau prețul curent al acestora. În final, susține că s-a procedat în mod unilateral la înlocuirea criteriilor nevalabile cu altele alese în mod arbitrar, astfel că în opinia sa un asemenea procedeu are valoarea unei determinări ulterioare a prețului concesiunii prin manifestarea unilaterală de voință a A.D.S.

și constituie o încălcare a dispozițiilor art. 969 C. civ. și a clauzei 11.3 din contract. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală. Recursul este nefondat. Critica recurentei vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 978 C. civ. se constată că este nefondată, întrucât trimiterea la textul legal enunțat, ca modalitate de interpretare a contractului utilizată de instanță nu atrage nelegalitatea soluției criticate având în vedere că instanța a apelat la mai multe reguli de interpretare cu scopul de a determina intenția părților rezultată din voința lor reală, constând în determinarea redevenței după prețul grâului.

Astfel, se observă că, clauza prevăzută de art. 4.1 din contract nu a devenit o clauza nevalabilă, cum susține recurenta, aceasta fiind stabilită cu scopul de a concretiza modalitatea de determinare a redevenței, stipulându-se că prețul care se ia în calcul, pe lângă alte criterii, se stabilește după cotația grâului la Bursa Română de Mărfuri, la momentul plății, rezultând astfel că părțile au stabilit în cadrul contractului de concesiune un preț determinabil și nu determinat. Prin urmare, faptul că în timpul derulării contractului criteriul stabilit pentru plata prețului grâului s-a dovedit inaplicabil nu poate atrage nevalabilitatea clauzei referitoare la stabilirea cuantumului redevenței, clauză ce nu are un conținut echivoc și pe cale de consecință, nu conduce la nulitatea contractului de concesiune pentru lipsa prețului redevenței.

Cu privire la susținerea recurentei în sensul că, ceea ce a reclamat este nevalabilitatea contractului dedusă din nevalabilitatea clauzei referitoare la prețul grâului din lipsa cotației la bursă și că, instanța nu a respectat limitele investirii pentru că a recurs la alte criterii de determinare a prețului decât cele convenite se apreciază că este nefondată.

Astfel, se constată că, în speță, au fost interpretate în mod corect clauzele contractului în raport de conduita părților în cursul executării convenției, având în vedere că în materie comercială se impune salvarea unui contract și nu desființarea lui atunci când o clauză este îndoielnică sau nu a fost suficient concretizată de părți la încheierea contractului, iar în al doilea rând dreptul instanței, atribuit de părți prin sesizarea acesteia cu o acțiune care își are izvorul în contract, este de a verifica acele clauze care pun la îndoială executarea obligațiilor, urmărind intenția comună a părților prin utilizarea regulilor de interpretare prevăzute de codul civil. Prin urmare, se apreciază că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., întrucât analiza valabilității clauzei inserată în art. 4.1 din contract s-a bazat pe regulile de interpretare aplicabile în speță. În ceea ce privește critica vizând aplicarea greșită a prevederilor art. 61 și art. 40 C. com., în sensul că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță întrucât raportul juridic dintre părți are la bază un contract de concesiune și nu contract de vânzare-cumpărare, se găsește a fi nefondată. Din analiza deciziei recurate, se observă că instanța de apel nu a reținut incidența dispozițiilor art. 61 C. com. care se referă la adevăratul preț sau prețul curent în cazul contractului de vânzare-cumpărare, întrucât în cauză este vorba de un contract de concesiune și nu de vânzare-cumpărare.

Cu privire la prevederile art. 40 C. com. care stabilesc că prin adevăratul preț al productelor și mărfurilor se înțelege prețul stabilit prin listele bursei sau mercurialele locului unde contractul a fost încheiat sau, în lipsă, după acelea ale locului cel mai apropiat sau după orice fel de probă, se apreciază că în mod corect au fost aplicate în prezenta cauză. Astfel, în speță, în raport de clauza din art. 4.1 al contractului de concesiune în care prețul grâului este unul din criteriile de determinare a redevenței, se constată că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 40 C. com. reținându-se în acest sens că modalitatea de stabilire a prețului grâului de către intimata A.D.S.prin raportare la prețul grâului de la Bursa de la Londra, fiind cea mai apropriată bursă de mărfuri care tranzacționează mărfuri de acest gen, este conformă cu dispozițiile textului legal enunțat.

Pentru aceleași considerente susținerea recurentei potrivit căreia s-a nesocotit acordul comun necesar pentru stabilirea prețului concesiunii fiind încălcate dispozițiile art. 969 C. civ. și clauzele contractuale nu va fi reținută întrucât din actele dosarului rezultă că nu s-au depus diligențe pentru alegerea altui criteriu de determinare de către recurentă, iar sub aspect probator nu s-a demonstrat că prețul luat în calculul redevenței de către intimată este dezavantajos, creând dezechilibru între drepturile și obligațiile asumate la încheierea contractului. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantei Asociația Agricolă I. Poșta Câlnău ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Asociația Agricolă I. Poșta Câlnău împotriva deciziei nr. 239 din 18 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.