ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.A.I. Poșta Câlnău a solicitat în contradictoriu

cu A.D.S. București să se constate nulitatea absolută a contractului de

concesiune nr. 72 din 16 noiembrie 2000 încheiat pentru suprafața de 2538 ha

situat în perimetrul localității Verguleasa Județ Buzău pentru nevalabilitatea

prețului. A mai solicitat să se constate inexistența obligației de plată a

redevenței și a penalităților aferente, stabilite unilateral de pârâtă.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția

comercială, care prin sentința nr. 5662 din 17 aprilie 2008 a admis acțiunea

reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune

precum și inexistența obligației reclamantei de plată a redevenței și a penalităților

de întârziere. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că redevența nu

este determinată sau nedeterminabilă deoarece a fost convenită de părți ca

fiind echivalentul în lei a unei cantități de grâu STAS 813/68/ha , prețul

urmând să se stabilească după cotația de la Bursa Română de Mărfuri din momentul

plății. A mai reținut instanța că Bursa Română de Mărfuri nu tranzacționează

grâu, ceea ce duce la o imposibilitate obiectivă a determinării cuantumului

redevenței care atrage nulitatea contractului pentru lipsa obiectului. În drept

soluția a fost motivată cu trimitere la prevederile art. 948 alin. (3) și art. 964

C. civ.

Împotriva sentinței nr. 5662/2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială, a declarat apel, pârâta A.D.S. București prin

care a invocat încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 978 C.

civ. potrivit cărora clauzele contractului trebuie interpretate unele prin

altele în sensul în care contractul produce efecte.

Apelanta a mai susținut că reclamanta a exploatat terenul

fără să plătească folosința și că a invocat nulitatea contractului de

concesiune numai după notificarea rezilierii acestuia de către A.D.S. ca urmare

a nerespectării obligației de plată a redevenței și a penalităților de

întârziere.

Apelul a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția

comercială, care prin decizia nr. 458 din 17 octombrie 2008 a constatat că sunt

întemeiate criticile formulate de A.D.S. București și, ca urmare, a admis apelul

și a schimbat în parte sentința nr. 5662/2008 în sensul respingerii acțiunii

formulată de reclamanta A.A.I. Poșta Câlnău.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că redevența pe

care o datorează reclamanta a fost determinată în sensul că aceasta reprezintă

o anumită cantitate de grâu de un anumit stas pentru fiecare hectar de teren,

cantitatea de grâu urmând să fie evaluată în lei în funcție de cotația grâului

de la Bursa Română de Mărfuri, prețul astfel stabilit reprezentând redevența. A

mai reținut instanța că netranzacționarea grâului nu afectează valabilitatea

clauzei prevăzută la art. 4.1 din contract atâta vreme cât referirea la cotația

bursei nu era singurul element în raport de care trebuia să fie stabilit prețul.

Instanța de apel a avut în vedere și prevederile art. 61 C. com., care

recunoaște valabilitatea unui contract, chiar dacă prețul nu este prevăzut,

dacă părțile au înțeles să se refere la adevăratul preț ori la prețul curent.

Instanța a clarificat și ce se înțelege prin adevăratul preț și anume prețul

stabilit prin listele bursei sau prin mercurialele locului unde contractul a fost

încheiat sau, în lipsă, după a celui mai apropiat loc sau după orice fel de probe.

În consecință a apreciat că prin contract s-au stabilit elemente de determinare

a prețului astfel că soluția instanței de fond a fost modificată în sensul

respingerii acțiunii prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a

contractului de concesiune.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București a

declarat recurs, A.A.I. Poșta Câlnău prin care a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În temeiul acestor

motive, recurenta a solicitat modificarea deciziei pronunțată de instanța de

apel și, în fond, păstrarea sentinței pronunțată de tribunal prin care s-a constatat

nulitatea absolută a contractului de concesiune.

Recurenta a criticat decizia sub cuvânt că s-au interpretat greșit

prevederile art. 4.1 din contract, art. 978 C. civ., art. 61 C. com. și art. 31

din Legea nr. 219/1998.

Potrivit recurentei nevalabilitatea prețului concesiunii

trebuie dedusă din nevalabilitatea elementelor sale de determinare, aspect pe

care instanța de apel nu l-a avut în vedere și nu l-a examinat pronunțând o

hotărâre nelegală. Art. 4.1 din contract, potrivit recurentei, nu constituie o

clauză îndoielnică pentru a se aplica regula de interpretare prevăzută de art. 978

C. civ., ci este o clauză nevalabilă care face de prisos orice acțiune de

clarificare a sa ca îndoielnică. Fiind situată la momentul încheierii

contractului nevalabilitatea clauzei referitoare la preț, datorită netranzacționării

grâului la Bursa Română de Mărfuri, în opinia recurentei atrage nulitatea

contractului de concesiune. A mai apreciat recurenta că instanța s-a subrogat

voinței părților și că a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Tot

greșită, s-a apreciat de recurentă, este și dezlegarea pricinii în raport de

prevederile art. 61 și art. 40 C. com. Nefiind vorba de vânzarea grâului, ci de

stabilirea redevenței, care a fost reglementată fără echivoc în contractul de

concesiune prin criteriile după care trebuia să se determine câtimea acestuia

și din moment ce acele criterii s-au dovedit nevalabile, acest lucru potrivit

autoarei recursului, afectează valabilitatea clauzei în sine. În continuare, s-a

criticat faptul că A.D.S. a procedat unilateral la înlocuirea criteriilor de

determinare a redevenței pe care le-a aplicat în mod arbitrar încălcând

prevederile art. 969 C. civ. Prin ultima critică s-a susținut că au fost încălcate

prevederile art. 31 din Legea nr. 219/1998 întrucât A.D.S. a procedat la modificarea

unilaterală a contractului deși această modificare nu era permisă decât cu

notificarea prealabilă a concesionarului pentru motive excepționale legate de

interesul național sau local. În final, recurenta a arătat că nu a fost negociat

contractul de concesiune și că neclarificarea termenilor contractuali care sunt

impuși concesionarului, îi creează A.D.S. o situație de favoare.

Prin întâmpinare intimata a răspuns punctual fiecărei

critici și a solicitat pe baza argumentelor expuse să se respingă recursul. În

esență, intimata a susținut că obiectul contractului a fost determinat și determinabil,

că dispozițiile art. 978 și art. 982 C. civ. au fost corect aplicate și, în

fine, că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 219/1998 au fost aplicate ținând

seama și de prevederile art. 32 din aceeași lege prin care s-a urmărit ca

relațiile contractuale dintre concedent și concesionar să se bazeze pe

principiul echilibrului financiar al concesiunii. Față de aceste susțineri,

intimata a arătat că folosința bunului proprietate publică nu poate fi gratuită

astfel că prețul concesiunii fiind determinabil chiar și prin raportare la

cotațiile altor burse de mărfuri, criticile aduse soluțiilor din apel se vădesc

nefondate.

Sintetizând criticile aduse deciziei pronunțată de instanța

de apel prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., Înalta Curte va reține:

Recursul este nefondat.

încheiat de părțile în proces a fost stabilită de părți cu scopul de a concretiza

modalitatea de determinare a redevenței. Prin urmare, la încheierea

contractului s-a urmărit ca elementul de contraprestație, redevența, să fie

stabilită în lei după criteriile indicate. În același articol s-a stipulat că

prețul care se ia în calcul, pe lângă alte criterii, se stabilește după cotația

grâului la Bursa Română de Mărfuri, la momentul plății. Rezultă cu evidență din

articolul luat în discuție de recurentă că la momentul încheierii contractului

intenția părților, neîndoielnică de altfel, a fost de a determina redevența, în

modalitatea expusă. Faptul că în timpul derulării contractului criteriul

stabilit pentru plata prețului grâului s-a dovedit inaplicabil nu atrage

nulitatea contractului de concesiune. Și dacă s-ar admite că acest criteriu de

determinare era previzibil la momentul încheierii contractului, în sensul că nu

exista cotație pentru grâu la Bursa Română de Mărfuri, nu s-ar putea reține

nulitatea clauzei referitoare la obligativitatea plății redevenței câtă vreme

prețul grâului care se poate lua în calcul la stabilirea redevenței este

determinabil în raport de alte criterii ceea ce este în deplină concordanță cu

dispozițiile art. 40 și art. 61 C. com.

Este adevărat, astfel cum afirmă recurenta, că art. 4.1 din

contract este o clauză clară în privința determinării prețului grâului ca

modalitate adoptată de părți la încheierea contractului, îndoiala asupra

realității acestui preț fiind adusă în fața instanței ca motiv de nulitate de

reclamantă, urmare refuzului său de a achita redevența și penalitățile. În

aceste condiții trimiterea la art. 978 C. civ. ca modalitate de interpretare a

contractului utilizată de instanță nu atrage nelegalitatea soluției criticate

întrucât instanța a apelat la mai multe reguli de interpretare cu scopul de a

determina intenția părților rezultată din voința lor reală, constând în

determinarea redevenței după prețul grâului. Nu se poate admite că intenția

uneia din părți sau a ambelor, la încheierea contractului, a fost aceea de a

insera în contract o clauză nulă sau lipsită de orice efect.

Dacă se pornește de la buna-credință care trebuie

manifestată la încheierea contractului nu se va putea admite punctul de vedere

exprimat de recurentă în legătură cu lipsa obiectului contractului întrucât o

astfel de interpretare nu este compatibilă cu natura contractului, cu

elementele intrinseci, extrinseci și obiective ale acestuia.

Recurenta a precizat că ceea ce a reclamat este

nevalabilitatea contractului datorită nevalabilității clauzei referitoare la

prețul grâului din lipsa cotației la bursă și că instanța nu a respectat

limitele investirii pentru că a recurs la alte criterii de determinare a

prețului decât cele convenite. Critica este nefondată mai întâi pentru că în

materie comercială se impune salvarea unui contract și nu desființarea lui

atunci când o clauză este îndoielnică sau nu a fost suficient concretizată de

părți la încheierea contractului.

În al doilea rând este dreptul instanței, atribuit de părți prin

sesizarea acesteia cu o acțiune care își are izvorul în contract, de a verifica

acele clauze care pun la îndoială executarea obligațiilor, urmărind intenția

comună a părților prin utilizarea regulilor de interpretare prevăzute de codul

civil. Prin urmare, corect s-au interpretat clauzele contractului unele prin

altele dar și în raport de conduita părților în cursul executării convenției.

Din acest punct de vedere este de reținut că s-au efectuat plăți în contul

redevenței datorate, pe care intimata le-a acceptat chiar dacă nu a existat

cotația grâului la Bursa Română de Mărfuri. În acest context recurenta trebuia

să aibă în vedere și prevederile art. 970 C. proc. civ. potrivit cărora

convențiile trebuie executate cu bună credință.

a confirmării altor criterii de determinare a prețului grâului este nefondată,

întrucât analiza valabilității clauzei inserată în art. 4.1 din contract s-a

bazat pe regulile de interpretare prevăzute de art. 970 și urm. C. civ. astfel

că nu se va reține nici încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. în sensul că prin interpretare s-au depășit limitele investirii. Nu s-a

demonstrat de recurentă în ce a constat analiza oportunității contractului la

care s-a referit pentru a susține încălcarea limitelor investirii instanței. În

consecință, instanța de apel a stabilit corect că nu sunt motive de nulitate a

contractului de concesiune întrucât criteriile de determinare ale redevenței vizează,

în afară de anumite cerințe stas pentru fiecare hectar de teren și trimiterea

la prețul grâului. Lipsa cotației grâului la Bursa Română de Mărfuri nu este

singurul element în raport de care poate fi stabilit prețul ca element ce se ia

în calcul la determinarea redevenței așa încât instanța de apel bine s-a

raportat și la art. 978 C. civ. potrivit căruia clauzele trebuie interpretate

în sensul de a produce efecte.

com. este de asemenea nefondată. Deși admite recurenta că este valabil

contractul chiar și atunci când prețul nu este prevăzut, dacă părțile au

înțeles să se refere la adevăratul preț ori la prețul curent, ajunge la

concluzia eronată că dispozițiile art. 40 C. com. nu sunt aplicabile pentru că

în discuție nu este un contract de vânzare-cumpărare, ci de concesiune.

Afirmația se bazează pe un raționament propriu al recurentei care este străin

clauzei prevăzută de art. 4.1 din contract pe care aceasta a supus-o spre

analiză în recurs. Potrivit art. 61 C. com. vânzarea făcută pe adevăratul preț

sau pe prețul curent este valabilă. În acest caz prețul se determină conform

art. 40 prin care se definește noțiunea de preț adevărat. În concret art. 40 C.

com. stabilește că prin adevăratul preț al productelor și mărfurilor se

înțelege prețul stabilit prin listele bursei sau mercurialele locului unde

contractul a fost încheiat sau, în lipsă, după acelea ale locului cel mai

apropiat sau după orice fel de probă. Prin urmare, față de clauza din art. 4.1

al contractului de concesiune în care prețul grâului este unul din criteriile

de determinare a redevenței, corect s-au aplicat și dispozițiile din codul

comercial mai sus arătate. Pentru aceleași considerente concluzia recurentei potrivit

căreia s-a nesocotit acordul comun necesar pentru stabilirea prețului

concesiunii nu va fi reținută întrucât din actele dosarului rezultă că nu s-au

depus diligențe pentru alegerea altui criteriu de determinare de către

recurentă, iar sub aspect probator nu s-a demonstrat că prețul luat în calculul

redevenței de către intimată este dezavantajos, creând dezechilibru între drepturile

și obligațiile asumate la încheierea contractului.

Legea nr. 219/1998 întrucât stabilirea criteriilor de determinare a prețului în

raport de valoarea de piață a grâului constituie o soluție rezonabilă pentru

plata redevenței în vederea executării obligației din contract care-i incumbă

recurentei, confirmată prin interpretarea clauzelor contractului și nu o

modificare unilaterală a contractului realizată de intimată. În fine,

contractul dintre părțile în proces presupune și menținerea unui echilibru

între folosința terenului și plata redevenței nefiind de conceput ca la

momentul executării, echilibrul financiar estimat de părți la momentul

încheierii convenției să fie înlăturat prin invocarea unor motive care nu sunt

de natură să ducă la nulitate.

În consecință, întrucât criticile întemeiate pe motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sunt nefondate, conform art. 312

C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.A.I.

POȘTA CÂLNĂU împotriva deciziei comerciale nr. 458 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.