ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.A.I. Poșta Câlnău a solicitat în contradictoriu cu A.D.S. București să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 72 din 16 noiembrie 2000 încheiat pentru suprafața de 2538 ha situat în perimetrul localității Verguleasa Județ Buzău pentru nevalabilitatea prețului. A mai solicitat să se constate inexistența obligației de plată a redevenței și a penalităților aferente, stabilite unilateral de pârâtă. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 5662 din 17 aprilie 2008 a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune precum și inexistența obligației reclamantei de plată a redevenței și a penalităților de întârziere.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că redevența nu este determinată sau nedeterminabilă deoarece a fost convenită de părți ca fiind echivalentul în lei a unei cantități de grâu STAS 813/68/ha , prețul urmând să se stabilească după cotația de la Bursa Română de Mărfuri din momentul plății. A mai reținut instanța că Bursa Română de Mărfuri nu tranzacționează grâu, ceea ce duce la o imposibilitate obiectivă a determinării cuantumului redevenței care atrage nulitatea contractului pentru lipsa obiectului. În drept soluția a fost motivată cu trimitere la prevederile art. 948 alin. (3) și art. 964 C. civ. Împotriva sentinței nr. 5662/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a declarat apel, pârâta A.D.S.

București prin care a invocat încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 978 C. civ. potrivit cărora clauzele contractului trebuie interpretate unele prin altele în sensul în care contractul produce efecte. Apelanta a mai susținut că reclamanta a exploatat terenul fără să plătească folosința și că a invocat nulitatea contractului de concesiune numai după notificarea rezilierii acestuia de către A.D.S. ca urmare a nerespectării obligației de plată a redevenței și a penalităților de întârziere. Apelul a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 458 din 17 octombrie 2008 a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de A.D.S. București și, ca urmare, a admis apelul și a schimbat în parte sentința nr. 5662/2008 în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta A.A.I.

Poșta Câlnău. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că redevența pe care o datorează reclamanta a fost determinată în sensul că aceasta reprezintă o anumită cantitate de grâu de un anumit stas pentru fiecare hectar de teren, cantitatea de grâu urmând să fie evaluată în lei în funcție de cotația grâului de la Bursa Română de Mărfuri, prețul astfel stabilit reprezentând redevența. A mai reținut instanța că netranzacționarea grâului nu afectează valabilitatea clauzei prevăzută la art. 4.1 din contract atâta vreme cât referirea la cotația bursei nu era singurul element în raport de care trebuia să fie stabilit prețul. Instanța de apel a avut în vedere și prevederile art. 61 C. com., care recunoaște valabilitatea unui contract, chiar dacă prețul nu este prevăzut, dacă părțile au înțeles să se refere la adevăratul preț ori la prețul curent.

Instanța a clarificat și ce se înțelege prin adevăratul preț și anume prețul stabilit prin listele bursei sau prin mercurialele locului unde contractul a fost încheiat sau, în lipsă, după a celui mai apropiat loc sau după orice fel de probe. În consecință a apreciat că prin contract s-au stabilit elemente de determinare a prețului astfel că soluția instanței de fond a fost modificată în sensul respingerii acțiunii prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de concesiune. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs, A.A.I. Poșta Câlnău prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În temeiul acestor motive, recurenta a solicitat modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel și, în fond, păstrarea sentinței pronunțată de tribunal prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune.

Recurenta a criticat decizia sub cuvânt că s-au interpretat greșit prevederile art. 4.1 din contract, art. 978 C. civ., art. 61 C. com. și art. 31 din Legea nr. 219/1998. Potrivit recurentei nevalabilitatea prețului concesiunii trebuie dedusă din nevalabilitatea elementelor sale de determinare, aspect pe care instanța de apel nu l-a avut în vedere și nu l-a examinat pronunțând o hotărâre nelegală. Art. 4.1 din contract, potrivit recurentei, nu constituie o clauză îndoielnică pentru a se aplica regula de interpretare prevăzută de art. 978 C. civ., ci este o clauză nevalabilă care face de prisos orice acțiune de clarificare a sa ca îndoielnică. Fiind situată la momentul încheierii contractului nevalabilitatea clauzei referitoare la preț, datorită netranzacționării grâului la Bursa Română de Mărfuri, în opinia recurentei atrage nulitatea contractului de concesiune.

A mai apreciat recurenta că instanța s-a subrogat voinței părților și că a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Tot greșită, s-a apreciat de recurentă, este și dezlegarea pricinii în raport de prevederile art. 61 și art. 40 C. com. Nefiind vorba de vânzarea grâului, ci de stabilirea redevenței, care a fost reglementată fără echivoc în contractul de concesiune prin criteriile după care trebuia să se determine câtimea acestuia și din moment ce acele criterii s-au dovedit nevalabile, acest lucru potrivit autoarei recursului, afectează valabilitatea clauzei în sine. În continuare, s-a criticat faptul că A.D.S. a procedat unilateral la înlocuirea criteriilor de determinare a redevenței pe care le-a aplicat în mod arbitrar încălcând prevederile art. 969 C. civ.

Prin ultima critică s-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 31 din Legea nr. 219/1998 întrucât A.D.S. a procedat la modificarea unilaterală a contractului deși această modificare nu era permisă decât cu notificarea prealabilă a concesionarului pentru motive excepționale legate de interesul național sau local. În final, recurenta a arătat că nu a fost negociat contractul de concesiune și că neclarificarea termenilor contractuali care sunt impuși concesionarului, îi creează A.D.S. o situație de favoare. Prin întâmpinare intimata a răspuns punctual fiecărei critici și a solicitat pe baza argumentelor expuse să se respingă recursul. În esență, intimata a susținut că obiectul contractului a fost determinat și determinabil, că dispozițiile art. 978 și art. 982 C. civ.

au fost corect aplicate și, în fine, că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 219/1998 au fost aplicate ținând seama și de prevederile art. 32 din aceeași lege prin care s-a urmărit ca relațiile contractuale dintre concedent și concesionar să se bazeze pe principiul echilibrului financiar al concesiunii. Față de aceste susțineri, intimata a arătat că folosința bunului proprietate publică nu poate fi gratuită astfel că prețul concesiunii fiind determinabil chiar și prin raportare la cotațiile altor burse de mărfuri, criticile aduse soluțiilor din apel se vădesc nefondate. Sintetizând criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va reține: Recursul este nefondat. 1. Clauza prevăzută de art. 4.1 din contractul de concesiune încheiat de părțile în proces a fost stabilită de părți cu scopul de a concretiza modalitatea de determinare a redevenței. Prin urmare, la încheierea contractului s-a urmărit ca elementul de contraprestație, redevența, să fie stabilită în lei după criteriile indicate. În același articol s-a stipulat că prețul care se ia în calcul, pe lângă alte criterii, se stabilește după cotația grâului la Bursa Română de Mărfuri, la momentul plății. Rezultă cu evidență din articolul luat în discuție de recurentă că la momentul încheierii contractului intenția părților, neîndoielnică de altfel, a fost de a determina redevența, în modalitatea expusă.

Faptul că în timpul derulării contractului criteriul stabilit pentru plata prețului grâului s-a dovedit inaplicabil nu atrage nulitatea contractului de concesiune. Și dacă s-ar admite că acest criteriu de determinare era previzibil la momentul încheierii contractului, în sensul că nu exista cotație pentru grâu la Bursa Română de Mărfuri, nu s-ar putea reține nulitatea clauzei referitoare la obligativitatea plății redevenței câtă vreme prețul grâului care se poate lua în calcul la stabilirea redevenței este determinabil în raport de alte criterii ceea ce este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 40 și art. 61 C. com.

Este adevărat, astfel cum afirmă recurenta, că art. 4.1 din contract este o clauză clară în privința determinării prețului grâului ca modalitate adoptată de părți la încheierea contractului, îndoiala asupra realității acestui preț fiind adusă în fața instanței ca motiv de nulitate de reclamantă, urmare refuzului său de a achita redevența și penalitățile. În aceste condiții trimiterea la art. 978 C. civ. ca modalitate de interpretare a contractului utilizată de instanță nu atrage nelegalitatea soluției criticate întrucât instanța a apelat la mai multe reguli de interpretare cu scopul de a determina intenția părților rezultată din voința lor reală, constând în determinarea redevenței după prețul grâului.

Nu se poate admite că intenția uneia din părți sau a ambelor, la încheierea contractului, a fost aceea de a insera în contract o clauză nulă sau lipsită de orice efect. Dacă se pornește de la buna-credință care trebuie manifestată la încheierea contractului nu se va putea admite punctul de vedere exprimat de recurentă în legătură cu lipsa obiectului contractului întrucât o astfel de interpretare nu este compatibilă cu natura contractului, cu elementele intrinseci, extrinseci și obiective ale acestuia. Recurenta a precizat că ceea ce a reclamat este nevalabilitatea contractului datorită nevalabilității clauzei referitoare la prețul grâului din lipsa cotației la bursă și că instanța nu a respectat limitele investirii pentru că a recurs la alte criterii de determinare a prețului decât cele convenite.

Critica este nefondată mai întâi pentru că în materie comercială se impune salvarea unui contract și nu desființarea lui atunci când o clauză este îndoielnică sau nu a fost suficient concretizată de părți la încheierea contractului. În al doilea rând este dreptul instanței, atribuit de părți prin sesizarea acesteia cu o acțiune care își are izvorul în contract, de a verifica acele clauze care pun la îndoială executarea obligațiilor, urmărind intenția comună a părților prin utilizarea regulilor de interpretare prevăzute de codul civil. Prin urmare, corect s-au interpretat clauzele contractului unele prin altele dar și în raport de conduita părților în cursul executării convenției. Din acest punct de vedere este de reținut că s-au efectuat plăți în contul redevenței datorate, pe care intimata le-a acceptat chiar dacă nu a existat cotația grâului la Bursa Română de Mărfuri.

În acest context recurenta trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 970 C. proc. civ. potrivit cărora convențiile trebuie executate cu bună credință. 2. Și critica referitoare la intervenția instanței în contract ca urmare a confirmării altor criterii de determinare a prețului grâului este nefondată, întrucât analiza valabilității clauzei inserată în art. 4.1 din contract s-a bazat pe regulile de interpretare prevăzute de art. 970 și urm. C. civ. astfel că nu se va reține nici încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în sensul că prin interpretare s-au depășit limitele investirii. Nu s-a demonstrat de recurentă în ce a constat analiza oportunității contractului la care s-a referit pentru a susține încălcarea limitelor investirii instanței.

În consecință, instanța de apel a stabilit corect că nu sunt motive de nulitate a contractului de concesiune întrucât criteriile de determinare ale redevenței vizează, în afară de anumite cerințe stas pentru fiecare hectar de teren și trimiterea la prețul grâului. Lipsa cotației grâului la Bursa Română de Mărfuri nu este singurul element în raport de care poate fi stabilit prețul ca element ce se ia în calcul la determinarea redevenței așa încât instanța de apel bine s-a raportat și la art. 978 C. civ. potrivit căruia clauzele trebuie interpretate în sensul de a produce efecte. 3. Critica privind aplicarea greșită a prevederilor art. 61 și art. 40 C. com. este de asemenea nefondată. Deși admite recurenta că este valabil contractul chiar și atunci când prețul nu este prevăzut, dacă părțile au înțeles să se refere la adevăratul preț ori la prețul curent, ajunge la concluzia eronată că dispozițiile art. 40 C. com.

nu sunt aplicabile pentru că în discuție nu este un contract de vânzare-cumpărare, ci de concesiune. Afirmația se bazează pe un raționament propriu al recurentei care este străin clauzei prevăzută de art. 4.1 din contract pe care aceasta a supus-o spre analiză în recurs. Potrivit art. 61 C. com. vânzarea făcută pe adevăratul preț sau pe prețul curent este valabilă. În acest caz prețul se determină conform art. 40 prin care se definește noțiunea de preț adevărat. În concret art. 40 C. com. stabilește că prin adevăratul preț al productelor și mărfurilor se înțelege prețul stabilit prin listele bursei sau mercurialele locului unde contractul a fost încheiat sau, în lipsă, după acelea ale locului cel mai apropiat sau după orice fel de probă.

Prin urmare, față de clauza din art. 4.1 al contractului de concesiune în care prețul grâului este unul din criteriile de determinare a redevenței, corect s-au aplicat și dispozițiile din codul comercial mai sus arătate. Pentru aceleași considerente concluzia recurentei potrivit căreia s-a nesocotit acordul comun necesar pentru stabilirea prețului concesiunii nu va fi reținută întrucât din actele dosarului rezultă că nu s-au depus diligențe pentru alegerea altui criteriu de determinare de către recurentă, iar sub aspect probator nu s-a demonstrat că prețul luat în calculul redevenței de către intimată este dezavantajos, creând dezechilibru între drepturile și obligațiile asumate la încheierea contractului.

4. Nu se va reține nici critica privind aplicarea greșită a art. 31 din Legea nr. 219/1998 întrucât stabilirea criteriilor de determinare a prețului în raport de valoarea de piață a grâului constituie o soluție rezonabilă pentru plata redevenței în vederea executării obligației din contract care-i incumbă recurentei, confirmată prin interpretarea clauzelor contractului și nu o modificare unilaterală a contractului realizată de intimată. În fine, contractul dintre părțile în proces presupune și menținerea unui echilibru între folosința terenului și plata redevenței nefiind de conceput ca la momentul executării, echilibrul financiar estimat de părți la momentul încheierii convenției să fie înlăturat prin invocarea unor motive care nu sunt de natură să ducă la nulitate.

În consecință, întrucât criticile întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sunt nefondate, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.A.I. POȘTA CÂLNĂU împotriva deciziei comerciale nr. 458 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.