ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7221/2009

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12286 din 06 decembrie 2007, Judecătoria Timișoara a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a petentei, excepții unite cu fondul cauzei, iar pe fond, a respins plângerea formulată de petenta P.M. TIMIȘOARA, prin C.L. TIMISOARA, în contradictoriu cu intimatul S.V. S-a solicitat prin cererea formulată de către petent anularea încheierii nr. 30464 din 07 iunie 2006 a O.C.P.I. TIMIȘ și, pe cale de consecință, să se dispună radierea rectificării numelui S.E., născută R., în S.E., născută H., efectuată în C.F. 4571, ca fiind netemeinică și nelegală.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Prin încheierea nr. 30464 din 07 iunie 2006 dată în dosarul cu același număr de către O.C.P.I. TIMIȘ, s-a admis cererea cu privire la imobilul-casă și curte, situat în B-dul. 16 Decembrie 1989, înscris în C.F. nr. 4571 a localității Timișoara, și observând eroarea strecurată în operarea lucrării cu nr. 9878/1933, s-a procedat la rectificarea numelui de sub II 2 din S.E., născută R. în S.E., născută H. S-a avut în vedere situația concretă a operațiunilor efectuate în cartea funciară nr. 4571, relevate de însuși cuprinsul acesteia, respectiv certificatul de moștenitor nr. 40/1932, întocmit de notarul public I.A., concluzia primei instanțe fiind în sensul că eroarea a survenit la momentul redactării deciziunii lucrării înregistrate sub nr. 9878/1933.

S-a reținut și faptul că între părți se află în derulare cauza înregistrată cu nr. 2944/325/2007 pe rolul Judecătoriei Timișoara, având ca obiect revendicarea unei cote de ½ din imobilul înscris în C.F. nr. 4571 Timișoara, apărările petentei fiind construite pe situația de carte funciară, circumstanțe care au determinat instanța să aprecieze că petentul are interes în promovarea cererii pendinte, respectiv legitimare procesuală activă în această cauză-plângerea putând fi promovată, potrivit dispozițiilor de drept comun, de orice persoana interesată. Prin decizia nr. 280/ A din 09 aprilie 2008, Tribunalul Timiș a respins apelul formulat de reclamanții P.M. TIMIȘOARA și C.L.M. TIMISOARA, în contradictoriu cu intimatul S.V., ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere, în esență, aceleași considerente de fapt și de drept reținute de prima instanță. Împotriva deciziei nr. 280/ A din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Timiș a formulat cerere de recurs petentul M. TIMIȘOARA, reprezentat prin P. și C.L.M. Timișoara, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub toate aspectele detaliate în expunerea de motive a cererii, cererea fiind înregistrată la data de 11 iunie 2008. Prin încheierea de ședință din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta M.M. Intervenienta a susținut în cuprinsul cererii de intervenție formulate că admiterea acțiunii s-a datorat faptului că la dosarul cauzei s-a aflat o copie a cărții funciare contrafăcută, C.F.

4571 Timișoara. Cererea a fost susținută și prin înscrisul atașat la dosar, respectiv rezoluția dată de dr. V.B., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. La data de 29 ianuarie 2009, intervenienta formulează o cerere de sesizare a Curții Constituționale, obiectul acesteia fiind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 304 și 305 C. proc. civ. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în cuprinsul acesteia făcându-se precizarea că normele procedurale incriminate, prin imposibilitatea de a administra alte probe decât înscrisurile și prin limitarea la anumite motive de casare care nu privesc fondul dreptului, încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție, conform cărora cetățenii sunt egali în fața legii și că părțile trebuie să beneficieze de un proces echitabil.

Prin încheierea data în ședința publică din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de intervenienta M.M. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Față de obiectul cererii de chemare în judecată-plângere împotriva încheierii de carte funciară-și având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei pendinte. Cererea depusă la dosar, la data de 22 ianuarie 2009, nu a fost motivată, ceea ce înseamnă că instanța s-a aflat în imposibilitatea de a analiza condițiile de admisibilitate prescrise de legea susmenționată.

Împotriva încheierii data în ședința publică din 19 februarie 2009 a Curții Apel Timișoara a formulat cerere de recurs la data de 20 februarie 2009, intervenienta M.M., prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Instanța de judecată a nesocotit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cauza de față nu exista nici un motiv care să justifice respingerea excepției ca inadmisibilă, întrucât excepția se referea la dispozițiile art. 304 și 305 C. proc. civ., articole care privesc direct recursul de față și, în mod explicit, vizează mijloacele de probă din recurs, respectiv motivele care pot fi invocate în susținerea recursului. Instanța de drept comun nu are decât atribuții administrative, ceea ce înseamnă că ea doar pregătește judecarea excepției de către Curtea Constituțională.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale; (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituțional; (6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile. Criticile formulate de recurenta vor fi analizate, pe de o parte, pornind de la calitatea procesuală a acesteia în proces - intervenient accesoriu, în interesul petentului M. TIMIȘOARA, reprezentat prin P. și C.L.M.

Timișoara, iar, pe de altă parte, din perspectiva condițiilor stricte de admisibilitate prescrise de textul de lege susmenționat. Sub aspectul primei condiții, circumstanțele particulare ale cauzei pendinte au relevat succesiunea următoarelor acte de procedură importante pentru dezlegarea cauzei pendinte: împotriva deciziei nr. 280/ A din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Timiș a formulat cerere de recurs petentul M. TIMIȘOARA, prin P. și C.L.M. Timișoara, la data de 11 iunie 2008; prin încheierea de ședință din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a admis, în principiu, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta M.M.; la data de 29 ianuarie 2009, intervenienta M.M. formulează o cerere de sesizare a Curții Constituționale, obiectul acesteia fiind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 304 și 305 C. proc.

civ. În raport de aceste aspecte particulare ale cauzei, trebuie reținute și aplicate dispozițiile procedurale specifice materiei intervenției în interesul altei persoane, care instituie anumite reguli de conduită procesuală în privința părții care a intervenit în proces: art. 53, cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției; actele de procedură următoare se vor îndeplini și față de cel care intervine.; art. 54, în intervenția făcută în interesul uneia din părți, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părții în folosul căreia intervine. Așadar, în procedura de soluționare a cererii de intervenție accesorie, cerere care nu configurează pretenții proprii din partea intervenientului, partea are o poziție procesuală limitată, impusă de dispozițiile exprese ale art. 54 C. proc.

civ., în sensul că are drepturi și obligații procesuale circumscrise, obiectiv, acestei situații de dependență, respectiv față de partea în favoarea căreia a intervenit-recurentul-petent. În ceea ce îl privește pe recurentul-petent, acesta nu s-a considerat prejudiciat în nici un fel de modalitatea concretă în care legiuitorul a înțeles să reglementeze competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, acțiunea sa concretă procesuală constând în exercițiul necondiționat al căii extraordinare de atac a recursului-din conținutul clar precizat al acesteia rezultând că nu s-au solicitat alte probe decât înscrisurile, nu au fost apreciate ca restrictive motivele de casare-modificare ale art. 304 C. proc.

civ. În egală măsură, în circumstanțierea raportului juridic dedus judecății, este necesar să se aibă în vedere inclusiv conținutul deciziilor pronunțate în timp, în mod consecvent, de instanța de jurisdicție constituțională, atunci când a avut de analizat excepții de neconstituționalitate relative la articolele incriminate, art. 304 și art. 305 C. proc. civ. S-a statuat, în esență, în cuprinsul acestor decizii, că soluția legislativă adoptată de legiuitor nu relevă niciun fine de neconstituționalitate, reglementarea criticată constituind tocmai temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea recursului, fără a se încălca prevederile constituționale invocate, art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Prevederile art. 6 paragraful 1 din C.A.D.O.L.F., care consacră, printre alte cerințe ale dreptului la un proces echitabil, și pe cea a celerității procedurilor judiciare, impune respectarea tuturor garanțiilor ce caracterizează acest drept. În același sens, dispozițiile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție reglementează, în alin. (3), dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Curtea Constituțională a observat totodată că dispozițiile art. 304 și art. 305 C. proc. civ., care constituie temeiuri de drept ale controlului judiciar exercitat pe calea recursului, sunt menite să apere tocmai drepturile procesuale ale părților, așadar ele dau expresie exigențelor dreptului la un proces echitabil, precum și principiului dreptății, ca dimensiune fundamentală a statului de drept.

S-a reținut și precizarea făcută de C.E.D.O. în jurisprudența sa, potrivit căreia nu se poate reproșa unui reclamant faptul că, în cadrul duratei unei proceduri judiciare contestate, el a pus în valoare toate căile de atac de care dispunea în dreptul intern (Cauza E. și H. împotriva Austriei, 1987). Concluzia constantă a Curții Constituționale, consemnată în cuprinsul mai multor decizii pronunțate, a fost în sensul că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, ce au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituție. Înalta Curte a constatat, totodată, că în cererea de sesizare a Curții Constituționale, intervenienta nu și-a prezentat propria argumentație în susținerea criticilor formulate, aceasta rezumându-se doar de a enumera dispozițiile incriminate, în raport de anumite dispoziții ale legii fundamentale.

Se impune, așadar, să reținem că atât poziția procesuală a intervenientei, configurată în principal de momentul intervenției efective în proces, analizată din perspectiva dispozițiilor procedurale redate în paragrafele anterioare, conjugată cu poziția procesuală a recurentului-petent, care nu a manifestat rezerve explicite față de textul art. 304 și 305 C. proc. civ., la data promovării cererii de recurs, nu pot contribui din nici o perspectivă la declanșarea procedurii controlului de constituționalitate prevăzut de art. 29 și următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împrejurarea că recurentul-petent a formulat concluzii orale de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv concluzii scrise de admitere a recursului, nu poate consolida conduita procesuală a intervenientei, cu consecințe în planul valorificării cererii formulate, întrucât prefigurează prin formă și conținut doar interesul temporizării judecății cauzei până la data soluționării cererii de strămutare.

Pentru a reține această situație, Înalta Curte a avut în vedere data promovării cererii de recurs de către petent, în cuprinsul căreia nu sunt relevate elemente care să indice neajunsuri procedurale în acțiunea de valorificare a dreptului-interesului dedus judecății, data intervenției în proces a intervenientei, modalitatea concretă în care aceasta a promovat cererea de sesizare a Curții Constituționale-lipsa unei motivări adecvate a acestui act de procedură, toate în contextul succesiunii în timp a altor proceduri de întrerupere a cursului judecății-recuzarea, strămutarea.

Întrucât cauza dedusă judecății a alegat o situație relativă la drepturile și obligațiile procesuale ale părților, se impune a se preciza, drept concluzie a celor menționate în paragrafele anterioare, că noțiunea de contencios civil nu este o chestiune exclusiv privată, ci o chestiune de ordine publică, ceea ce înseamnă că liberalismul procesual al părților nu se poate manifesta decât în cadrul și în limitele legii. Sub aspectul celei de-a doua condiții, Înalta Curte va avea în vedere și considerentul pe care însăși instanța de recurs l-a consemnat la data respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de intervenienta M.M., respectiv dispozițiile legale invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei pendinte, în accepțiunea pe care norma legală o prescrie-art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Cererea de chemare în judecată reprezintă în fapt o plângere împotriva încheierii de carte funciară, iar articolele incriminate prin cererea de sesizare a Curții Constituționale vizează, așa cum rezultă cu evidență din dosar, procedura de judecată în recurs-dispoziții care nu pot constitui obiect al unei verificări de constituționalitate, întrucât nu îndeplinesc condiția prescrisă de dispoziția legală susmenționată. Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, Curtea, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta M.M.

împotriva încheierii data în ședința publică din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta M.M. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iulie 2009.