ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7221/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7221/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului civil de

față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 12286

din 06 decembrie 2007, Judecătoria Timișoara a respins excepția lipsei

calității procesuale active și excepția lipsei de interes a petentei, excepții

unite cu fondul cauzei, iar pe fond, a respins plângerea formulată de petenta P.M.

TIMIȘOARA, prin C.L. TIMISOARA, în contradictoriu cu intimatul S.V.

S-a solicitat prin cererea

formulată de către petent anularea încheierii nr. 30464 din 07 iunie 2006 a O.C.P.I.

TIMIȘ și, pe cale de consecință, să se dispună radierea rectificării numelui S.E.,

născută R., în S.E., născută H., efectuată în C.F. 4571, ca fiind netemeinică

și nelegală.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și

de drept:

Prin încheierea nr. 30464

din 07 iunie 2006 dată în dosarul cu același număr de către O.C.P.I. TIMIȘ, s-a

admis cererea cu privire la imobilul-casă și curte, situat în B-dul. 16

Decembrie 1989, înscris în C.F. nr. 4571 a localității Timișoara, și observând

eroarea strecurată în operarea lucrării cu nr. 9878/1933, s-a procedat la

rectificarea numelui de sub II 2 din S.E., născută R. în S.E., născută H.

S-a avut în vedere situația

concretă a operațiunilor efectuate în cartea funciară nr. 4571, relevate de însuși

cuprinsul acesteia, respectiv certificatul de moștenitor nr. 40/1932, întocmit

de notarul public I.A., concluzia primei instanțe fiind în sensul că eroarea a

survenit la momentul redactării deciziunii lucrării înregistrate sub nr. 9878/1933.

S-a reținut și faptul că între

părți se află în derulare cauza înregistrată cu nr. 2944/325/2007 pe rolul

Judecătoriei Timișoara, având ca obiect revendicarea unei cote de ½ din

imobilul înscris în C.F. nr. 4571 Timișoara, apărările petentei fiind

construite pe situația de carte funciară, circumstanțe care au determinat

instanța să aprecieze că petentul are interes în promovarea cererii pendinte,

respectiv legitimare procesuală activă în această cauză-plângerea putând fi

promovată, potrivit dispozițiilor de drept comun, de orice persoana interesată.

Prin decizia nr. 280/ A din 09

aprilie 2008, Tribunalul Timiș a respins apelul formulat de reclamanții P.M. TIMIȘOARA

și C.L.M. TIMISOARA, în contradictoriu cu intimatul S.V., ca nefondat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a avut în vedere, în esență, aceleași considerente

de fapt și de drept reținute de prima instanță.

Împotriva deciziei nr. 280/ A

din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Timiș a formulat cerere de recurs petentul M.

TIMIȘOARA, reprezentat prin P. și C.L.M. Timișoara, prin care a criticat-o

pentru nelegalitate sub toate aspectele detaliate în expunerea de motive a

cererii, cererea fiind înregistrată la data de 11 iunie 2008.

Prin încheierea de ședință

din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a admis în principiu cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta M.M.

Intervenienta a susținut în

cuprinsul cererii de intervenție formulate că admiterea acțiunii s-a datorat

faptului că la dosarul cauzei s-a aflat o copie a cărții funciare contrafăcută,

C.F. 4571 Timișoara.

Cererea a fost susținută și

prin înscrisul atașat la dosar, respectiv rezoluția dată de dr. V.B., procuror

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

La data de 29 ianuarie 2009,

intervenienta formulează o cerere de sesizare a Curții Constituționale,

obiectul acesteia fiind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 304 și 305 C.

proc. civ.

Cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în cuprinsul acesteia

făcându-se precizarea că normele procedurale incriminate, prin imposibilitatea

de a administra alte probe decât înscrisurile și prin limitarea la anumite

motive de casare care nu privesc fondul dreptului, încalcă dispozițiile art. 16

alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție, conform cărora cetățenii sunt

egali în fața legii și că părțile trebuie să beneficieze de un proces

echitabil.

Prin încheierea data în

ședința publică din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de intervenienta M.M.

Pentru a pronunța această

încheiere, instanța a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de

drept:

Față de obiectul cererii de

chemare în judecată-plângere împotriva încheierii de carte funciară-și având în

vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a apreciat că

excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei

pendinte.

Cererea depusă la dosar, la

data de 22 ianuarie 2009, nu a fost motivată, ceea ce înseamnă că instanța s-a

aflat în imposibilitatea de a analiza condițiile de admisibilitate prescrise de

legea susmenționată.

Împotriva încheierii data în

ședința publică din 19 februarie 2009 a Curții Apel Timișoara a formulat cerere

de recurs la data de 20 februarie 2009, intervenienta M.M., prin care a

criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Instanța de judecată a

nesocotit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cauza de față nu

exista nici un motiv care să justifice respingerea excepției ca inadmisibilă,

întrucât excepția se referea la dispozițiile art. 304 și 305 C. proc. civ.,

articole care privesc direct recursul de față și, în mod explicit, vizează

mijloacele de probă din recurs, respectiv motivele care pot fi invocate în

susținerea recursului.

Instanța de drept comun nu

are decât atribuții administrative, ceea ce înseamnă că ea doar pregătește

judecarea excepției de către Curtea Constituțională.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 29 din Legea nr.

47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale; (1) Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia; (2) Excepția poate fi ridicată la cererea

uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de

arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața

instanței de judecată, în cauzele la care participă; (3) Nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituțional; (6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea

poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de

48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Criticile formulate de

recurenta vor fi analizate, pe de o parte, pornind de la calitatea procesuală a

acesteia în proces - intervenient accesoriu, în interesul petentului M. TIMIȘOARA,

reprezentat prin P. și C.L.M. Timișoara, iar, pe de altă parte, din perspectiva

condițiilor stricte de admisibilitate prescrise de textul de lege susmenționat.

Sub aspectul primei

condiții, circumstanțele particulare ale cauzei pendinte au relevat succesiunea

următoarelor acte de procedură importante pentru dezlegarea cauzei pendinte:

împotriva deciziei nr. 280/ A din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Timiș a

formulat cerere de recurs petentul M. TIMIȘOARA, prin P. și C.L.M. Timișoara,

la data de 11 iunie 2008; prin încheierea de ședință din 20 noiembrie 2008,

Curtea de Apel Timișoara a admis, în principiu, cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenienta M.M.; la data de 29 ianuarie 2009,

intervenienta M.M. formulează o cerere de sesizare a Curții Constituționale,

obiectul acesteia fiind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 304 și 305 C.

proc. civ.

În raport de aceste aspecte

particulare ale cauzei, trebuie reținute și aplicate dispozițiile procedurale specifice

materiei intervenției în interesul altei persoane, care instituie anumite

reguli de conduită procesuală în privința părții care a intervenit în proces: art.

53, cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul

admiterii intervenției; actele de procedură următoare se vor îndeplini și față

de cel care intervine.; art. 54, în intervenția făcută în interesul uneia din

părți, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este

potrivnic interesului părții în folosul căreia intervine.

Așadar, în procedura de

soluționare a cererii de intervenție accesorie, cerere care nu configurează

pretenții proprii din partea intervenientului, partea are o poziție procesuală

limitată, impusă de dispozițiile exprese ale art. 54 C. proc. civ., în sensul

că are drepturi și obligații procesuale circumscrise, obiectiv, acestei

situații de dependență, respectiv față de partea în favoarea căreia a

intervenit-recurentul-petent.

În ceea ce îl privește pe

recurentul-petent, acesta nu s-a considerat prejudiciat în nici un fel de

modalitatea concretă în care legiuitorul a înțeles să reglementeze competența

instanțelor judecătorești și procedura de judecată, acțiunea sa concretă

procesuală constând în exercițiul necondiționat al căii extraordinare de atac a

recursului-din conținutul clar precizat al acesteia rezultând că nu s-au

solicitat alte probe decât înscrisurile, nu au fost apreciate ca restrictive

motivele de casare-modificare ale art. 304 C. proc. civ.

În egală măsură, în

circumstanțierea raportului juridic dedus judecății, este necesar să se aibă în

vedere inclusiv conținutul deciziilor pronunțate în timp, în mod consecvent, de

instanța de jurisdicție constituțională, atunci când a avut de analizat

excepții de neconstituționalitate relative la articolele incriminate, art. 304

și art. 305 C. proc. civ.

S-a statuat, în esență, în

cuprinsul acestor decizii, că soluția legislativă adoptată de legiuitor nu

relevă niciun fine de neconstituționalitate, reglementarea criticată

constituind tocmai temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea

recursului, fără a se încălca prevederile constituționale invocate, art. 16 alin.

(1) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Prevederile art. 6

paragraful 1 din C.A.D.O.L.F., care consacră, printre alte cerințe ale

dreptului la un proces echitabil, și pe cea a celerității procedurilor

judiciare, impune respectarea tuturor garanțiilor ce caracterizează acest

drept.

În același sens,

dispozițiile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție

reglementează, în alin. (3), dreptul părților la un proces echitabil și la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Curtea Constituțională a

observat totodată că dispozițiile art. 304 și art. 305 C. proc. civ., care

constituie temeiuri de drept ale controlului judiciar exercitat pe calea

recursului, sunt menite să apere tocmai drepturile procesuale ale părților,

așadar ele dau expresie exigențelor dreptului la un proces echitabil, precum și

principiului dreptății, ca dimensiune fundamentală a statului de drept.

S-a reținut și precizarea

făcută de C.E.D.O. în jurisprudența sa, potrivit căreia nu se poate reproșa

unui reclamant faptul că, în cadrul duratei unei proceduri judiciare

contestate, el a pus în valoare toate căile de atac de care dispunea în dreptul

intern (Cauza E. și H. împotriva Austriei, 1987).

Concluzia constantă a

Curții Constituționale, consemnată în cuprinsul mai multor decizii pronunțate,

a fost în sensul că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, ce au fost

adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum

este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituție.

Înalta Curte a constatat,

totodată, că în cererea de sesizare a Curții Constituționale, intervenienta nu

și-a prezentat propria argumentație în susținerea criticilor formulate, aceasta

rezumându-se doar de a enumera dispozițiile incriminate, în raport de anumite

dispoziții ale legii fundamentale.

Se impune, așadar, să

reținem că atât poziția procesuală a intervenientei, configurată în principal

de momentul intervenției efective în proces, analizată din perspectiva

dispozițiilor procedurale redate în paragrafele anterioare, conjugată cu

poziția procesuală a recurentului-petent, care nu a manifestat rezerve

explicite față de textul art. 304 și 305 C. proc. civ., la data promovării

cererii de recurs, nu pot contribui din nici o perspectivă la declanșarea

procedurii controlului de constituționalitate prevăzut de art. 29 și

următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împrejurarea că recurentul-petent

a formulat concluzii orale de admitere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale, respectiv concluzii scrise de admitere a recursului, nu poate

consolida conduita procesuală a intervenientei, cu consecințe în planul

valorificării cererii formulate, întrucât prefigurează prin formă și conținut

doar interesul temporizării judecății cauzei până la data soluționării cererii

de strămutare.

Pentru a reține această

situație, Înalta Curte a avut în vedere data promovării cererii de recurs de

către petent, în cuprinsul căreia nu sunt relevate elemente care să indice

neajunsuri procedurale în acțiunea de valorificare a dreptului-interesului

dedus judecății, data intervenției în proces a intervenientei, modalitatea

concretă în care aceasta a promovat cererea de sesizare a Curții

Constituționale-lipsa unei motivări adecvate a acestui act de procedură, toate

în contextul succesiunii în timp a altor proceduri de întrerupere a cursului

judecății-recuzarea, strămutarea.

Întrucât cauza dedusă

judecății a alegat o situație relativă la drepturile și obligațiile procesuale

ale părților, se impune a se preciza, drept concluzie a celor menționate în

paragrafele anterioare, că noțiunea de contencios civil nu este o chestiune

exclusiv privată, ci o chestiune de ordine publică, ceea ce înseamnă că

liberalismul procesual al părților nu se poate manifesta decât în cadrul și în

limitele legii.

Sub aspectul celei de-a doua

condiții, Înalta Curte va avea în vedere și considerentul pe care însăși

instanța de recurs l-a consemnat la data respingerii cererii de sesizare a

Curții Constituționale formulată de intervenienta M.M., respectiv dispozițiile

legale invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei pendinte, în accepțiunea

pe care norma legală o prescrie-art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Cererea de chemare în

judecată reprezintă în fapt o plângere împotriva încheierii de carte funciară,

iar articolele incriminate prin cererea de sesizare a Curții Constituționale

vizează, așa cum rezultă cu evidență din dosar, procedura de judecată în

recurs-dispoziții care nu pot constitui obiect al unei verificări de

constituționalitate, întrucât nu îndeplinesc condiția prescrisă de dispoziția

legală susmenționată.

Pentru considerentele de

fapt și de drept ce preced, Curtea, constatând că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

intervenienta M.M. împotriva încheierii data în ședința publică din 19 februarie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de intervenienta M.M. împotriva încheierii din 19 februarie 2009

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 03 iulie 2009.