ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2320/2008

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

1.

Cererea

de chemare în judecată

1.1.

Obiect

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 23 octombrie

2006

reclamanta

D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului

Timișoara, anularea

Dispoziției nr. 2335 din 19 septembrie 2006 emisă de pârât.

1.2.

în fapt

În motivarea cererii s-a arătat că în mod greșit s-a considerat că

reclamanta nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire și a

calității de moștenitoare.

De asemenea, în mod greșit s-a considerat că actele

depuse nu sunt în conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva și a O.G.

nr. 66/1999.

1.3.

Î

n drept

Temeiul de drept invocat 1-a constituit art. 26 alin. 3 din Legea nr.

10/2001.

2.

Sentința

Prin sentința civilă

nr. 90/PI din 15 ianuarie 2007 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis

contestația, a anulat Dispoziția nr. 2335 din 19 septembrie 2006 și a

obligat pe primarul municipiului Timișoara ca

prin dispoziție motivată să soluționeze

în fond notificarea nr. 2871 din 2 mai 2001 privind imobilul situat în

Timișoara,

înscris în C.F. 2352 Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că imobilul situat în Timișoara, înscris în

C.F. 2352 Timișoara a fost proprietatea soților

D.L. și D.A., dobândit prin cumpărare în cote egale.

La 20 august 1956 imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul

Decretului

nr. 92/1950.

D.L.,

care a decedat la 20 ianuarie 1993, a testat întreaga sa avere

soției D.A..

Din

actele de stare civilă ale defunctului D.L. rezultă că prenumele acestuia apare

diferit în acte, dar eroarea se datorează faptului că acesta s-a născut în

localitatea Chindia Mare din Serbia, apoi a trăit în Ungaria, România și Israel

unde a și

decedat. Sunt identice

în toate actele data nașterii defunctului, numele și vârsta părinților săi

precum și locul nașterii.

Actele de moștenire

sunt traduse în limba română, legalizate și apostilate conform Convenției de la

Haga din 1961.

3.

Hotărârea

instanței de apel

Prin

decizia nr. 253 din 9 mai 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de municipiul Timișoara, prin primar.

În

considerentele hotărârii instanța de apel a arătat că instanța de fond a

reținut

corect că

neconcordanțele în scrierea numelui lui L.D., fostul soț al reclamantei, se

datorează împrejurării că acesta s-a născut în Serbia, apoi a trăit în

Ungaria, România și Israel unde a și decedat însă,

din coroborarea celorlalte probe privitoare la data nașterii, la numele

părților, locul nașterii rezultă fără dubiu că fostul proprietar tabular, în

urma căruia reclamanta revendică imobilul litigios, în calitate de

moștenitoare, a fost soțul acesteia și testatorul bunurilor sale în favoarea

reclamantei.

Actele de stare

civilă eliberate în statul Israel sunt legalizate și apostilate conform O.G.

nr. 66/1999.

4.

Recursul

4.1. Motive

Pârâtul

a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici, întemeiate în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.:

Deși

în numeroase rânduri reclamantei i s-a cerut în faza necontencioasă de

soluționare a notificării să depună o copie legalizată a certificatului de

căsătorie dintre L.D. și B.A., aceasta nu a depus actul solicitat.

Reclamanta nu

a depus un act din care să rezulte clarificarea neconcordanțelor de prenume al

soțului său.

Ordonanța de Confirmare a Testamentului nu a fost apostilată așa cum

prevede

O.G. nr. 66/1999.

Reclamanta nu a depus niciun act de identitate al acesteia și niciun alt

document

din care să rezulte

dovada calității de persoană îndreptățită după fostul proprietar tabular.

4.2.

întâmpinarea

Intimata

a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece la dosar au fost

depuse toate actele solicitate de primărie.

Recurentul nu a ținut cont de faptul că, oricum, intimata este proprietară a

jumătate din imobil.

4.3.

Analiza făcută

de instanța de recurs

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs

și în raport de dovezile

administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Faptul că reclamanta

nu ar fi depus certificatul de căsătorie, în etapa

administrativă de soluționare a notificării, dar a administrat această

probă înaintea instanței, nu este de natură să afecteze valabilitatea soluției

date de instanțele de fond de vreme ce art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede că

actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de

asociat sau acționar al persoanei juridice,

precum și, în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz,

înscrisurile care descriu construcția demolată și

orice alte înscrisuri necesare evaluării

pretențiilor de restituire

decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării

notificării.

Expresia

„soluționarea notificării" trebuie înțeleasă în sensul că vizează

soluționarea acesteia în oricare din cele două

etape - administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară,

prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.

Nicio

prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa

judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului

liberului

acces

la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate

rezuma la verificarea probelor administrate în fața persoanei juridice

notificate, pentru că ar fi

contrar

principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura

sancțiune prevăzută de lege, care atrage pierderea

dreptului persoanei îndreptățite de a

solicita

în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art.

22

alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că nu au fost

clarificate

neconcordanțele cu

privire la prenumele autorului reclamantei. Într-adevăr, în

înscrisurile supuse analizei pentru lămurirea

acestei probleme, există identitate asupra

datei nașterii, 9 octombrie

1909, locului nașterii, Chichinda Mara, raionul Iugoslavia, și al prenumelui

părinților, I. și R.

Toate aceste

înscrisuri, ca și Ordonanța de Confirmare a Testamentului

defunctului L.D., au fost apostilate, astfel

încât nici critica privitoare la

nerespectarea dispozițiilor art. 1 din

O.G. nr. 66/1999 nu este întemeiată.

În fine, reclamanta

și-a probat calitatea de moștenitoare a soțului său prin depunerea

testamentului întocmit la 16 noiembrie 1975 și prin care a fost instituită

legatar universal. Pe de altă parte, din extrasul

de carte funciară depus la fila 73 din

dosarul de primă instanță rezultă

că reclamanta deținea în calitate de proprietară

jumătate din imobilul preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Având în

vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de

fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legilor materiale incidente

în cauză, astfel încât

criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va

fi respins ca

nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara,

prin

primar,

împotriva deciziei nr. 253 din 9 mai 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.