ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6029/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6029/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 164 din 2 martie 2004, pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, s-a respins ca

neîntemeiată cererea formulată

de reclamantul B.A. privind anularea

dispoziției nr. 1711 din

5 noiembrie 2003,

emisă de Primarul General al Municipiului București.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în

esență,

că reclamantul nu a dovedit dreptul

de proprietate al autorilor săi asupra imobilelor, situate în București, și

nici calitatea sa de moștenitor față de defuncții titulari ai dreptului de

proprietate.

Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și cauze de asigurări

speciale, prin decizia nr. 1537/A din

24 noiembrie 2004,

a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant,

constatându-se

că, potrivit art. 1169 C. civ. „cel ce face o propunere

înaintea judecății trebuie să o dovedească",

iar, în speță, actele depuse la

dosarul

cauzei de reclamant nu fac dovada dreptului de proprietate al autorilor săi

asupra imobilelor revendicate.

Prin decizia nr. 7612 din 29 septembrie 2006,

Înalta Curte de Casație și Justiție, s

ecția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca tardiv

recursul declarat

de reclamantul B.A. împotriva deciziei

nr. 1537/A din

24 noiembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă.

S-a reținut că, reclamantul prin

declarația de apel și-a ales domiciliul în

București, sector

1, fără a indica, în conformitate cu

art. 93

C. proc. civ., persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, iar

comunicarea

deciziei civile pronunțate în apel s-a făcut la acest domiciliu ales la data de

29 februarie 2005.

Potrivit art. 284 alin. (4) C. proc. civ.,

s-a avut în vedere că termenul de apel

este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce s-a realizat la 29

februarie 2005,

conform

procesului-verbal încheiat de agentul procedural însărcinat cu

comunicarea deciziei civile, astfel că

apelul a fost declarat peste termenul

legal de 15 zile de la comunicare, respectiv la 4 mai 2005, conform

ștampilei

de pe plicul de

expediere (fila 9 dosar), motive pentru care recursul a fost

respins ca tardiv.

La data de 6 octombrie 2006, reclamantul B.A.

în contradictoriu cu

intimatul

Municipiul București prin Primarul General a formulat contestație în anulare a

deciziei civile nr. 7612 din 29 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Contestatorul a precizat că decizia

atacată este rezultatul unei erori

materiale, în

condițiile în care decizia civilă nr. 1537A din 24 noiembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția a VII-a a civilă, i-a fost comunicată la

29 martie 2005,

conform ștampilei poștei existentă

pe procesul-verbal de la fila

nr. 49

din dosarul nr. 2706/Civ/2004 și nu la data de 29 februarie 2005, cum

greșit s-a reținut prin decizia atacată cu

contestația în anulare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 3294 din 20 aprilie 2007 a admis contestația în

anulare formulată de B.A. împotriva deciziei nr. 7612 din

29 septembrie 2006, pronunțată de aceeași

instanță (dosar nr. 21836/1/2005) pe care

a anulat-o.

Instanța a reținut, în esență că, potrivit art. 318 alin. (1) Teza

I

C. proc. civ.,

hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație și atunci când

dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de

la comunicarea hotărârii.

Î

n speță, decizia nr. 1537/A din 24 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea

de

Apel București, secția a VII-a civilă,

i-a fost comunicată reclamantului la

data

de 29 martie 2005, conform ștampilei poștei existente pe procesul-verbal de

comunicare aflat la fila 49 din dosar nr.

2706/Civ/2004.

S-a reținut că această

dată trebuia avută în vedere de instanța

de recurs, în condițiile în care luna februarie 2005 a avut 28 de zile și nu 29

de zile, fiind evident că agentul

procedural care a consemnat comunicarea deciziei la 28 februarie 2005 a

săvârșit o

eroare materială.

Cum reclamantul contestator a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel la data de 4 aprilie 2005,

conform datei poștei înscrisă pe plicul

de la fila 9 din dosarul de

recurs nr. 21836/1/2005 și nu la data de 4 mai

2005, cum în mod greșit s-a reținut prin decizia instanței supreme, s-a

concluzionat că recursul a fost

declarat în termenul de 15 zile de la data

comunicării, termen prevăzut

de lege.

Drept urmare, având în vedere eroarea

materială evidentă, săvârșită de

instanța de recurs prin confundarea datelor esențiale din dosar în

sensul celor

menționate anterior, contestația în anulare a

fost admisă, cu consecința anulării deciziei atacate.

Î

n aceste condiții, cauza a fost reînregistrată sub nr. 3997/1/2007 în

vederea soluționării recursului.

Î

n dezvoltarea criticilor din recurs, se

învederează că instanța de apel a refuzat cererea de probațiune formulată de

recurent, constând în solicitarea

relațiilor de la

Arhivele Naționale ale României prin care să fie puse la dispoziția instanței

actele referitoare la proprietatea autorilor asupra

imobilelor, naționalizate în temeiul Decretului

nr. 92/1950.

Stăruind în obținerea acestor relații, recurentul arată că în urma

demersurilor făcute, Arhivele Naționale urmau să elibereze documente

privind proprietatea numitelor B.D. (mama

recurentului) și

T.E. (bunica

maternă a recurentului), documente cu care înțelege să facă dovada dreptului de

proprietate asupra imobilelor revendicate.

Examinând

decizia recurată în raport de critica formulată ce face

posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța constată

următoarele:

Recurentul reclamant prin notificarea

adresată municipiului București a

solicitat restituirea imobilului, situat în București,

sector 1, în calitate de moștenitor al

proprietarilor acestuia.

A arătat că este moștenitorul legal al

mamei sale B.D. și al

bunicii materne T.E., care au avut

în proprietate imobilul naționalizat pe numele T.E.N. prin Decretul nr. 92/1950

- poziția

7906, format din 9 apartamente și

imobilul naționalizat pe numele numitelor

T.E. și D.B. în baza aceluiași

act normativ - poziția 7917.

Pentru dovedirea calității de succesor față de mama și bunica sa

maternă, recurentul a depus certificatele de

calitate de moștenitor nr. 111 din

15 iulie 2003 și nr. 110 din 15 iulie

2003.

Față de actele extrase din Registrul de

naștere nr. 46434 din 22 februarie 2002,

s-a reținut că B.A.

este fiul lui B.I. și B.D.

, iar cele două

certificate de calitate de moștenitor enunțate mai sus

i-au atestat

calitatea de moștenitor față de defuncții B.I., B.D. și T.E.

Î

n susținerea cererii a depus anexa

Decretului nr. 92/1950, scrisoarea Direcției de Impozite și Taxe Locale a

sectorului 1, actele de stare civilă

enumerate, dar s-a reținut că nu a fost dovedită calitatea de

moștenitor a

reclamantului de pe urma defuncților titulari

ai dreptului de proprietate și nici dreptul de proprietate al acestora asupra

imobilelor în litigiu, în

conformitate cu

art. 22 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială.

Pe parcursul procesului, recurentul reclamant

a depus acte din arhive,

din

care rezultă că imobilele „au fost supuse românizării" de către Statul

Român în baza art. 1 din Decretul-lege nr. 841 din 27 martie 1941 (documentul

nr. 17937 din 25 august 1945 - din arhiva societății A.N. București, succesoarea

fostelor U.C. București), cât și documentul din care rezultă că aceleași

imobile au ființat până la 11 decembrie 1948

ca Fabrica de Tricotaje „L.T.", având sigla

„A.", patron unic

al

fabricii fiind L.T., bunicul matern al reclamantului.

Pe baza acestor două documente, B.A. s-a

adresat Arhivelor

Naționale

cu adresele nr. 1026358 din 13 decembrie 2004 și nr. 24987 din 7 martie 2005

și a solicitat să i se elibereze din

Arhiva fostei Curți de Apel București,

secția a VII-a, instanță

specială, constituită conform Decretului Regal

nr. 313 din 5 mai 1941 în vederea judecării litigiilor izvorâte din

aplicarea

legilor de trecere a bunurilor evreiești în patrimoniul

Statului Român, reprezentat prin Centrul Național de Românizare, ca efect al

aplicării dispozițiilor imperative ale art. 1 din Decretul-lege nr. 841 din 27

martie

1941, solicitare la care nu a primit

răspuns nici până în prezent.

Cu înscrisurile de la filele 7 și 8 dosar

recurs, recurentul a făcut dovada

solicitărilor adresate

Arhivelor Naționale București și în plus a depus un

înscris aflat la fila 6, din care rezultă că L.T., bunicul matern al

acestuia

se preocupa de întreținerea imobilului revendicat, pe înscris existând firma cu

denumirea „A." - Fabrica de Tricotaje „L.T.".

S-a mai depus la dosar adresa nr.

14864/1943, prin care fostele U.C.

București, antecesoarele societății A.N. București recunosc pe T.L.

drept proprietarul imobilului din litigiu.

Î

n speță, instanțele s-au mărginit să constate că recurentul nu și-a

dovedit calitatea de moștenitor față de proprietarii imobilului revendicat și

că nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra

imobilelor în raport de actele existente la

dosarul cauzei.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

Judecătorii au îndatorirea să stăruie,

prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea

adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor și

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale".

Or, instanțele nu s-au preocupat de

clarificarea celor două aspecte, în

condițiile în care

existau înscrisuri incomplete și nu a dat posibilitatea

recurentului să se folosească de înscrisurile hotărâtoare pentru

clarificarea

calității sale și a dreptului de proprietate al autorilor

săi. De esență sunt

actele solicitate

Arhivei Naționale București, prin adresa reclamantului

înregistrată sub nr. 1026358 din 13 decembrie 2004

și la care nu s-a primit răspunsul

aflată la fila 8 dosar recurs.

Î

n acest sens, este vorba despre actul de vânzare-cumpărare, încheiat

între vânzătorul M.Z.D. și cumpărătorul L.T., act

încheiat

în anii 1909-1010 și

autentificat la fostul Tribunal Ilfov, care se referă la

achiziționarea terenului situat în București, sector

1

Galben; procesul-verbal de carte

funciară nr. 11000 din 8 octombrie 1940

referitor la imobilul proprietatea evreilor B.D.

și T.I.; decizia CNR (Consiliul Național al

Românizării) nr. 66902 din 2 septembrie 1942 prin care a fost confiscat

(romanizat) imobilul

de la

proprietarii T.I. și B.D.;

dispoziția

nr. 101 din 4 noiembrie 1944 prin care s-a procedat la restituirea imobilului

către

proprietarii B.D. și I.T. ca efect al Legii nr. 641/1944, prin care au fost

abrogate toate măsurile antievreiești de deposedare imobiliară; cererea de

înregistrare din

aprilie 1945 la Oficiul

Registrului Comerțului București a firmei „A."

ca Fabrica de

Tricotaje, purtând sigla „L.T.", fondată în orașul

Huși în anul 1895 și mutată cu sediul de producție în București

.

Fără a fi analizate toate aceste acte, cât

și fără completarea celorlalte

aspecte

legate de starea civilă a reclamantului și a autorilor săi, instanțele de

apel și de fond nu au stabilit pe deplin situația de fapt privitoare la

împrejurările învederate, ceea ce

echivalează cu necercetarea fondului.

Soluționarea cauzei numai pe baza

înscrisurilor depuse la dosar, fără a

se da reclamantului posibilitatea să obțină și celelalte acte de la

Arhivele

Naționale, demersul

judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție,

recunoscut prin art. 21 din Constituție

și a dreptului la un proces echitabil,

consacrat prin același articol și recunoscut părților prin art. 6 din

Convenția

europeană a drepturilor omului.

Or, un proces echitabil presupune un

tratament egal aplicabil părților

implicate în proces, iar

accesul la justiție nu se realizează numai prin

posibilitatea sesizării instanței, ci și prin dreptul recunoscut

acestora de a

propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum și

prin dreptul instanței de a cenzura pertinența și concludenta lor, de a încuviința

administrarea probelor necesare pentru

deplina stabilire a situației de fapt și

de a-și întemeia soluția pe

probele administrate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că împrejurările cauzei nu

au fost pe deplin stabilite de instanța de apel

și nici de instanța de fond.

Î

n consecință, va admite recursul declarat

de reclamant, va casa decizia

atacată,

precum și sentința instanței de fond și, în temeiul art. 314 C. proc. civ. va

trimite cauza spre rejudecare tribunalului pentru a se

pronunța pe fondul cauzei. Cu ocazia rejudecării,

se vor avea în vedere toate înscrisurile prezentate de reclamant și se vor face

toate demersurile necesare

obținerii răspunsului de la

Arhivele Naționale la adresa formulată de reclamant pentru clarificarea situației

privind dreptul de proprietate al autorilor acestuia asupra imobilelor

revendicate.

Se vor administra și toate probele

necesare pentru determinarea acestui

drept și pentru clarificarea calității reclamantului de moștenitor unic

al

antecesorilor săi, prin traducerile exacte ale numelor

înscrise în actele

prezentate, în raport de

naționalitatea acestora, pentru ca în final să se poată

pronunța față de

cererea formulată de reclamant.

Î

n funcție de clarificarea respectivelor împrejurări, va fi soluționată

cererea reclamantului privind restituirea

imobilelor de la adresa indicată cu

respectarea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B.A.

împotriva deciziei nr. 1537/A din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel București,

secția a

VII-

a

civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 164 din 2 martie 2004 a

Tribunalului

București, secția

I

civilă, și trimite cauza spre

rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21

septembrie 2007.