ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 281/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 569 din 23 martie 2010 Curtea de Apel Ploiești a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența soluționării cererii de revizuire formulate de SC M.T. SA în contradictoriu cu Sindicatul L.I.C.O.S. Târgoviște. Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a făcut aplicarea dispoz. art. 323 alin. (2) cu referire la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. S-a reținut că în speță, a fost formulată cerere de revizuire a sentinței civile nr. 1411 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dâmbovița și a deciziei civile nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, care a confirmat, prin respingerea recursului, sentința menționată) revizuenta susținând că acestea sunt potrivnice altor hotărâri pronunțate între aceleași părți.

În situația motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., dacă pricina a fost judecată și în recurs, iar cererea de revizuire este găsită întemeiată se dispune atât anularea hotărârii de fond, cât și a instanței de recurs (chiar și în ipoteza în care instanța de recurs doar a confirmat sentința instanței de fond), astfel încât contrarietatea cu hotărârea pronunțată în primul litigiu vizează nu numai hotărârea primei instanțe, ci și pe aceea a instanței de recurs. Față de aceste considerente și de dispoz. art. 323 alin. 2 C. proc. civ., s-a apreciat că aparține competența de soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțându-se în consecință, soluția de declinare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Sindicatul L.I.C.O.S. Târgoviște, care a susținut că, în parte, soluția are caracter nelegal. Astfel, Curtea de Apel Ploiești era competentă să judece starea de contrarietate între mai multe hotărâri toate aparținând Tribunalului Dâmbovița, respectiv.

1) sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentința nr. 1326 din 2 decembrie 2005; 2) sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentința civilă nr. 1211 din 18 septembrie 2006; 3) sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentința civilă nr. 154 din 14 februarie 2007; 4 sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentința civilă nr. 3044 din 19 iunie 2008. Fiind vorba așadar, de hotărâri ale tribunalului, rezultă că instanță mai mare în grad competentă să judece cererea de revizuire este curtea de apel, astfel încât în privința acestor sentințe, indicate a avea caracter contradictoriu, nu trebuia să intervină declinarea.

Examinând criticile deduse judecății, Înalta Curte urmează să constate caracterul lor nefondat, față de următoarele considerente: - Potrivit obiectului cererii de revizuire promovate în cauză, s-a susținut existența caracterului contradictoriu și existența situației de încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1411 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dâmbovița, confirmată prin decizia civilă nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, solicitându-se anularea acestor două hotărâri.

S-a pretins că prin pronunțarea acestor două hotărâri s-a statuat în sens contrar celor stabilite prin alte sentințe ale Tribunalului Dâmbovița (sentința nr. 1326 din 2 decembrie 2005; sentința nr. 1211 din 18 septembrie 2006; sentința nr. 154 din 14 februarie 2007). Sub acest aspect, raportându-se la motivele cererii de revizuire, prima instanță a reținut în mod corect că obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de o hotărâre a tribunalului și cea a curții de apel care a finalizat judecata în recurs. Despre aceste două hotărâri (sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dâmbovița și decizia nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești), a căror anulare s-a pretins pe calea revizuirii, s-a susținut că vin în contradicție cu alte sentințe ale Tribunalului Dâmbovița.

În recursul declarat, pentru a se justifica o altă competență decât cea avută în vedere prin hotărârea de declinare, se pretinde că starea de contrarietate ar trebui analizată în mod separat, între sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 și toate celelalte sentințe enumerate în cerere. O altă analiză ar trebui făcută raportat la decizia nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești și aceleași sentințe indicate aparținând Tribunalului Dâmbovița. O astfel de susținere ignoră pe de o parte, faptul că sentința nr. 1411 din 24 iunie 2009 și decizia nr. 2294 din 2 decembrie 2009 aparțin aceleiași judecăți (dând împreună dezlegare irevocabilă aceluiași litigiu), neputându-se scinda analiza lor în sensul propus de către recurent (o analiză a contrarietății sentinței în raport de alte sentințe ale aceleiași instanțe și separat, o analiză a contrarietății deciziei care a confirmat soluția de primă instanță în raport cu aceleași sentințe menționate).

Pe de altă parte, este ignorat însuși obiectul cererii de revizuire, conform căruia s-a solicitat anularea atât a sentinței, cât și a deciziei curții de apel, așa încât primul termen al revizuirii nu este dat doar de o hotărâre a tribunalului. Față de toate aceste considerente, rezultă că în cauză a avut loc o corectă aplicare a dispoz. art. 323 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a fost pronunțată soluția de declinare a competenței, criticile deduse judecății pe calea recursului fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul L.I.C.O.S. Târgoviște împotriva deciziei civile nr. 569 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.