ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 281/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 569 din 23 martie 2010 Curtea

de Apel Ploiești a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție competența soluționării cererii de

revizuire formulate de SC M.T. SA în contradictoriu cu Sindicatul L.I.C.O.S.

Târgoviște.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

instanța a făcut aplicarea dispoz. art. 323 alin. (2) cu referire la art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

S-a reținut că în

speță, a fost formulată cerere de revizuire a sentinței

civile nr. 1411 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dâmbovița și a

deciziei civile nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, care a confirmat, prin respingerea recursului, sentința

menționată) revizuenta susținând că acestea sunt potrivnice

altor hotărâri pronunțate între aceleași părți.

În situația motivului de

revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., dacă pricina a

fost judecată și în recurs, iar cererea de revizuire este

găsită întemeiată se dispune atât anularea hotărârii de

fond, cât și a instanței de recurs (chiar și în ipoteza în care

instanța de recurs doar a confirmat sentința instanței de fond),

astfel încât contrarietatea cu hotărârea pronunțată în primul

litigiu vizează nu numai hotărârea primei instanțe, ci și

pe aceea a instanței de recurs.

Față de aceste

considerente și de dispoz. art. 323 alin. 2 C. proc. civ., s-a apreciat

că aparține competența de soluționare Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pronunțându-se în consecință,

soluția de declinare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Sindicatul L.I.C.O.S. Târgoviște, care a susținut

că, în parte, soluția are caracter nelegal.

Astfel, Curtea de Apel Ploiești

era competentă să judece starea de contrarietate între mai multe

hotărâri toate aparținând Tribunalului Dâmbovița, respectiv. 1)

sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu

sentința nr. 1326 din 2 decembrie 2005; 2) sentința civilă nr.

1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentința civilă nr. 1211 din

18 septembrie 2006; 3) sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009

contradictorie cu sentința civilă nr. 154 din 14 februarie 2007; 4

sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu

sentința civilă nr. 3044 din 19 iunie 2008.

Fiind vorba așadar, de

hotărâri ale tribunalului, rezultă că instanță mai

mare în grad competentă să judece cererea de revizuire este curtea de

apel, astfel încât în privința acestor sentințe, indicate a avea

caracter contradictoriu, nu trebuia să intervină declinarea.

Examinând criticile deduse

judecății, Înalta Curte urmează să constate caracterul lor

nefondat, față de următoarele considerente:

- Potrivit obiectului cererii de

revizuire promovate în cauză, s-a susținut existența

caracterului contradictoriu și existența situației de

încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței civile

nr. 1411 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dâmbovița, confirmată prin

decizia civilă nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, solicitându-se anularea acestor două hotărâri.

S-a pretins că prin

pronunțarea acestor două hotărâri s-a statuat în sens contrar

celor stabilite prin alte sentințe ale Tribunalului Dâmbovița

(sentința nr. 1326 din 2 decembrie 2005; sentința nr. 1211 din 18

septembrie 2006; sentința nr. 154 din 14 februarie 2007).

Sub acest aspect, raportându-se la

motivele cererii de revizuire, prima instanță a reținut în mod

corect că obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de o

hotărâre a tribunalului și cea a curții de apel care a finalizat

judecata în recurs.

Despre aceste două

hotărâri (sentința civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 a

Tribunalului Dâmbovița și decizia nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a

Curții de Apel Ploiești), a căror anulare s-a pretins pe calea

revizuirii, s-a susținut că vin în contradicție cu alte

sentințe ale Tribunalului Dâmbovița.

În recursul declarat, pentru a se

justifica o altă competență decât cea avută în vedere prin

hotărârea de declinare, se pretinde că starea de contrarietate ar

trebui analizată în mod separat, între sentința civilă nr. 1411

din 24 iunie 2009 și toate celelalte sentințe enumerate în cerere. O

altă analiză ar trebui făcută raportat la decizia nr. 2294

din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești și aceleași

sentințe indicate aparținând Tribunalului Dâmbovița.

O astfel de susținere

ignoră pe de o parte, faptul că sentința nr. 1411 din 24 iunie 2009

și decizia nr. 2294 din 2 decembrie 2009 aparțin aceleiași

judecăți (dând împreună dezlegare irevocabilă

aceluiași litigiu), neputându-se scinda analiza lor în sensul propus de

către recurent (o analiză a contrarietății sentinței în

raport de alte sentințe ale aceleiași instanțe și separat,

o analiză a contrarietății deciziei care a confirmat

soluția de primă instanță în raport cu aceleași

sentințe menționate).

Pe de altă parte, este ignorat

însuși obiectul cererii de revizuire, conform căruia s-a solicitat anularea

atât a sentinței, cât și a deciziei curții de apel, așa

încât primul termen al revizuirii nu este dat doar de o hotărâre a

tribunalului.

Față de toate aceste

considerente, rezultă că în cauză a avut loc o corectă

aplicare a dispoz. art. 323 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a fost

pronunțată soluția de declinare a competenței, criticile

deduse judecății pe calea recursului fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul Sindicatul L.I.C.O.S. Târgoviște împotriva deciziei civile nr.

569 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.