ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2236/2010

Deliberând, asupra cererii de revizuire de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată șa Curtea de Apel Ploiești la 22 iunie 2009 SC C.H. Dâmbovița SA a solicitat revizuirea deciziei 909 formulată la 26 mai 2009 în dosarul nr. 1039/315/2007 al Tribunalului Dâmbovița pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Curtea de Apel Ploiești prin decizia 737 din 19 octombrie 2009 a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție având în vedere că hotărârile pretinse a fi contrare aparțin Tribunalul Dâmbovița și Curții de Apel Ploiești, situație care potrivit art. 323 alin. (2) atrage competența instanței superioară față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

Prin cererea de revizuire introdusă în termen, la data de 22 iunie 2009 s-a solicitat anularea deciziei 909 din 26 mai 2009 a Tribunalului Dâmbovița aflată în contradicție cu decizia 1414/2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești precum și decizia 289/2006 a Tribunalului Dâmbovița. Potrivit art. 322 alin. (1) pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire trebuie să privească o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. La aceste criterii se mai adaugă cerințele impuse de motivul de revizuire, în cauză pct. 7 al art. 322 și anume hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

În cauză acțiunea de a face (obligația de demolare a unor construcții efectuate în temeiul unei autorizații de construire) intentată de SC C.E.R.A. SRL împotriva pârâtelor SC C.H. Dâmbovița și consiliul local al municipiului Târgoviște a fost soluționată prin sentința civilă 786 din 20 februarie 2006 a Tribunalului Dâmbovița. Această soluție a fost menținută prin decizia 289 din 20 iunie 2006 (de respingere a apelului împotriva sentinței civile 786/2006) și irevocabilă prin decizia 1414 din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești (de respingere a recursurilor formulate împotriva deciziei 289 din 20 iunie 2006). Într-un alt dosar 6262/2007 la 13 februarie 2007 SC C.H. Dâmbovița SA în calitate de reclamant a formulat o contestație la executare silită pornită în temeiul titlului executor reprezentat de sentința civilă 786 din 20 februarie 2006 definitivă și irevocabilă, solicitând lămurirea interesului și întinderii titlului executor.

Această nouă acțiune a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2307 din 12 mai 2008 a Judecătoriei Târgoviște (prin care s-a admis contestația la executare și s-a lămurit întinderea și înțelesul sentinței civile 786/2006 în sensul că s-a înlăturat din dispozitivul sentinței civile 786/2006, demolarea stâlpilor din țeavă 0,219 de la construcția hotelului din Târgoviște). Această sentință a fost modificată în tot prin decizia 909 din 26 mai 2009 a Tribunalului Dâmbovița care a admis recursul împotriva sentinței civile 2307/2008 în sensul că s-a respins contestația cu privire la înțelesul dispozitivului sentinței civile 786 din 20 februarie 2006. O primă constatare este aceea potrivit căreia hotărârile pretinse a fi contrare sunt date în cauze diferite.

Decizia 909 din 26 mai 2009 a soluționat un recurs împotriva unei sentințe dintr-o cauză al cărei obiect a fost constatare la executare silită – pentru lămurirea și întinderea dispozitivului sentinței civile 786 din 20 februarie 2006. Decizia 1414 din 8 noiembrie 2006 a soluționat recursurile împotriva unei decizii date în apel îndreptată la rândul ei împotriva unei sentințe 786 din 20 februarie 2006 prin care s-a soluționat o acțiune având ca obiect obligația de a face. Nici poziția pârâților nu a fost identică – din perspectiva obiectului celor două cauze – deși părțile au fost prezente în ambele procese. Cauzele au fost și ele diferite, prima acțiune s-a întemeiat pe dispozițiile “art. 399 C. proc.

civ. și celelalte prevederi legale în vigoare”, iar a doua acțiune pe dispozițiile Legii nr. 50/1991 și a normelor metodologice nr. 26/2005 de aplicare a acestei legi. Se constată așadar, că în cauză nu sunt întrunite condițiile imperativ prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 pentru a primi revizuirea hotărârii 909 din 26 mai 2009, pentru contrarietatea cu hotărârile invocate, având în vedere că nu s-a realizat tripla identitate de cauză, obiect și părți. De altfel finalitatea ambelor hotărâri pretinse a fi potrivnice este una singură, aceeași, menținerea soluției pronunțate prin sentința civilă 786/2006 atât pe calea căilor ordinare de atac (1414/2006) cât și pe calea unor contestații la executarea titlului executor (909/2009).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 909 din 26 mai 2009 a Tribunalului Dâmbovița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2010.