ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 968/2014

Asupra cererii de

revizuire de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 noiembrie 2013 și

trimisă prin poștă la 15 noiembrie 2013, revizuenta S.Gh.G. a solicitat, în

temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, anularea Deciziei nr. 2822

din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, ca fiind

contrară Deciziei nr. 1001 din 14 aprilie 1995 a aceleiași instanțe.

În motivarea în fapt

a cererii sale de revizuire, revizuenta a arătat că ,,elementul de

contradictorialitate dintre cele două decizii”, îl constituie împrejurarea că

,,în Decizia nr. 2822/2013 se vorbește despre Decizia nr. 1117/1993 a

Tribunalului Dâmbovița, ca fiind una dată în recurs, irevocabilă, în timp ce în

Decizia nr. 1001 din 14 aprilie 1995 dată în Dosarul nr. 83/1994 al Curții de

Apel Ploiești se vorbește despre aceeași Decizie nr. 1117/1993 a Tribunalului

Dâmbovița, ca fiind dată în apel și care nu a putut fi atacată cu recurs prin

Decizia nr. 493/1994, respins ca nefondat și nu, ca inadmisibil.”

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 20 ianuarie 2014 (cu plic din 17 ianuarie 2014),

intimatul D.A., prin avocat I.T. a invocat excepțiile inadmisibilității cererii

de revizuire, motivat de faptul că deciziile pretins potrivnice nu sunt date în

una și aceeași pricină și nu sunt contradictorii, vizând acțiuni cu obiecte

diferite, și tardivității cererii de revizuire, termenul de o lună pentru

depunerea cererii întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 fiind de

o lună de la data pronunțării ultimei hotărâri, termen care s-a împlinit la data

de 14 noiembrie 2013.

Cererea de revizuire

este inadmisibilă și urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură de la 1865,

revizuirea este reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare,

deschisă părții în situația ,,revizuirii unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul”, dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

În cazul concret

dedus judecății, prin Decizia nr. 2822 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel

Ploiești, secția I civilă, s-a respins ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatoarea S.Gh.G. împotriva Deciziei nr. 2717 din 5

septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în contradictoriu cu

intimații P.G. și D.A.

Prin Decizia nr. 2717

pronunțată la data de 5 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta S.Gh.G.

împotriva Deciziei civile nr. 684 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Dâmbovița în

contradictoriu cu intimații P.G. și D.A.

De asemenea, prin

Decizia civilă nr. 1001 din 14 aprilie 1995 a Curții de Apel Ploiești s-a

respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea

S.Gh.G. împotriva Deciziei nr. 493 din 14 martie 1994 a aceleiași instanțe.

Prin Decizia nr. 493

din 14 martie 1994 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă s-a anulat ca

netimbrat recursul declarat de S.Gh.G. împotriva Deciziei nr. 121/1993 a

Tribunalului Dâmbovița și, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

aceeași parte împotriva Deciziei civile nr. 1117/1993 a aceluiași tribunal.

Așa fiind, este de

observat că s-a solicitat revizuirea unor hotărâri pretins contrare, deși, în

realitate, prin Deciziile nr. 2822 din 15 octombrie 2013 și nr. 1001 din 14

aprilie 1995 ale Curții de Apel Ploiești, s-au respins contestațiile în

anulare, formulate de aceeași parte, și aceste soluții nu întrunesc condițiile

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neexistând contradictorialitatea

expres prevăzută de dispozițiile procedurale sus evocate.

Articolul 322 pct. 7

din același cod prevede că revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Prin urmare, din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 322 alin. (1) din cod care

reglementează posibilitatea revizuirii unei hotărâri pronunțate de instanța de

recurs atunci când evocă fondul, și celor ale art. 322 pct. 7 din același cod,

rezultă indubitabil că revizuirea unei hotărâri potrivnice date de instanțe de

recurs este posibilă doar atunci când prin aceste hotărâri a fost evocat fondul

cauzei, situație care nu se regăsește în speță.

Deși textul

procedural al art. 322 alin. (1) nu face referire expresă la contestația în

anulare este evident că, pe calea revizuirii pot fi atacate numai acele

hotărâri prin care, urmare admiterii contestației în anulare, rejudecând

recursul a fost evocat fondul, situație care, de asemenea, nu se identifică în

cazul concret dedus judecății.

În consecință,

neexistând hotărâri potrivnice care să evoce fondul nu se poate reține

admisibilitatea revizuirii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7

C. proc. civ. de la 1865.

Pentru a avea

deschisă calea revizuirii, în situația reglementată de art. 322 pct. 7 din cod,

legea de procedură cere a fi întrunite cumulativ mai multe condiții: hotărâri

potrivnice (contrare), date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate, hotărâri prin care să se fi rezolvat fondul cauzei

deduse judecății și care ar fi intrat în puterea lucrului judecat.

Or, în speță, niciuna

dintre cele două hotărâri pretins potrivnice nu întrunesc aceste cerințe

legale, așa încât, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca

inadmisibilă.

În raport de soluția

respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă, nu se mai impune a fi

analizată chestiunea legată de respectarea prevederilor art. 324 alin. (1) din

același cod, admisibilitatea cererii de revizuire fiind prioritară demersului

judiciar realizat în prezenta cauză.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 potrivit cărora

,,partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată”, Înalta Curte va dispune obligarea revizuentei la

plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată către intimatul D.A., conform

chitanței de la fila 58 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.Gh.G. împotriva

Deciziei nr. 2822 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I

civilă.

Obligă pe revizuentă

la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul D.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.

Procesat de GGC - LM