ÎCCJ, Decizia nr. 113/2004

în compunerea prevăzută de art. 308 C.

proc. civ.

Examinând recursul sub aspectul îndeplinirii

cerințelor de formă, precum și sub cel al încadrării motivelor invocate în

cazurile de casare sau de modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6795 din 7

septembrie 1998, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea introdusă de

reclamanta I.Z., în contradictoriu cu pârâții C.C., S.Gh., I.I.T., I.S., C.M., S.Z.C.

și a dispus partajarea bunurilor succesorale rămase la decesul părinților

acestora, prin atribuirea de loturi în natură și plata de sulte.

Lotul reclamantei a fost constituit din

suprafața de 1000 metri pătrați teren livadă situat în comuna Lucieni, satul

Raciu, evaluat la suma de 50.000.000 lei, în considerarea căreia reclamanta a fost

obligată să plătească lotului 5 suma de 6.550.000 lei cu titlu de sultă.

Apelul declarat de pârâtul S.Gh.

împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins de Tribunalul Dâmbovița,

prin decizia nr. 491 din 24 februarie 1999.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 2303 din 14 iulie 1999, a respins recursul declarat de

același pârât împotriva deciziei instanței de control judiciar.

Ulterior, reclamanta I.Z. a formulat

o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr.

6795/1998 a Judecătoriei Târgoviște, cu privire la suprafața terenului formând

lotul atribuit acesteia.

Cererea formulată de reclamantă a

fost admisă de Judecătoria Târgoviște, prin încheierea din 11 februarie 2000, soluție

menținută de Tribunalul Dâmbovița, în rejudecare, prin decizia nr. 725 din 10

mai 2001, după o casare cu trimitere.

Recursul declarat de pârât împotriva

acestei decizii de către pârâtul S.Gh. a fost respins de Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia nr. 2653 din 5 octombrie 2001.

Pârâții S.M., M.B., S.L. și B.G. au

cerut revizuirea acestei din urmă decizii, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești ca instanță de recurs, susținând că este potrivnică deciziei nr. 2303

din 14 iulie 1999, pronunțată de aceeași Curte, în dosarul nr. 3762/1999.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 4063 din 15 octombrie 2003, a respins cererea de

revizuire formulată de pârâții menționați, reținând că decizia a cărei

revizuire se cere nu evocă fondul și, ca atare, nu îndeplinește condiția de

admisibilitate menționată, cerută de legea procesuală civilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

pârâții au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C.

proc. civ.

Recurenții au susținut că instanța

de revizuire, contrar practicii constante, a rămas în pronunțare numai asupra

excepției de inadmisibilitate a cererii de revizuire.

Examinând recursul declarat de

pârâții menționați, în raport cu cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 308

C. proc. civ., cu referire la art. 302

1

și art. 304 din același cod,

se constată că aceasta nu îndeplinește condițiile avute în vedere de legiuitor

prin textul menționat.

Astfel, declarația de recurs nu

cuprinde mențiunile obligatorii cu privire la numele și domiciliul părților, cu

referire la intimați.

Pe de altă parte, deși recurenții au

invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., critica unică formulată nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304

din cod.

Sub un prim aspect, deși a invocat

motivele de modificare menționate, recurenții nu au formulat nici o critică cu

referire la cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ.

În același timp, critica formulată

nu se încadrează nici în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., de asemenea, invocat de recurenți.

Astfel, acest motiv de nelegalitate

privește două ipoteze distincte de nelegalitate.

Or, rămânerea în pronunțare de către

instanța de revizuire numai asupra excepției invocată de recurenți, are ca

temei legal art. 137 C. proc. civ., așa încât critica menționată nu poate fi

încadrată în ipoteza lipsei de bază legală, prevăzută de textul menționat, care

privește tocmai absența unei norme juridice care să poată constitui premisa

majoră a silogismului judiciar.

Totodată, în raport cu dispozițiile art.

137 C. proc. civ., critica formulată de recurenți nu se încadrează nici în cea

de a doua ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 8 din același cod, căreia i se

subsumează cazurile de încălcare sau aplicare greșită a legii.

În consecință, cum dezvoltarea

motivelor de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., recursul declarat de pârâții menționați nu este admisibil în principiu,

așa încât acesta urmează a fi respins, conform prevederilor art. 308 alin. (4)

din același cod.

De altfel, calea de atac exercitată

de pârâți nu este admisibilă nici în raport cu una din regulile comune pentru folosirea

căilor de atac privitoare la existența unei hotărâri judecătorești pe care

legea să o declare susceptibilă de a fi atacată.

Astfel, hotărârea atacată este

irevocabilă, așa încât împotriva acesteia nu este deschisă posibilitatea

provocării controlului judiciar pe calea exercitării unui recurs care, potrivit

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., poate fi declarat numai împotriva

hotărârilor definitive.

Așadar, recursul urmează a fi privit

ca inadmisibil, potrivit dreptului comun.

Totodată, recursul este inadmisibil

și potrivit legii speciale, în sensul că acesta excede competenței atribuite

Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin art. 24

din Legea nr. 56/1993, republicată, de a judeca recursurile în cauzele în care

secțiile Înaltei Curți au soluționat pricina în fond.

Or, admiterea unei căi de atac, în

situații neprevăzute de legea procesuală civilă, constituie o încălcare a principiului

legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în

ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

revizuienții S.M., M.B., S.L. și B.G. împotriva deciziei nr. 4063 din 15

octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, ca inadmisibil.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 15 martie 2004.