ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1334/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2003 urmare declinării de competență a acțiunii de pe rolul Tribunalului Constanța la Tribunalul Buzău, reclamanții A.O.G., A.V.M. și A.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.P.A.P.S., sucursala Constanța, SC R. SA Buzău și Primăria municipiului Râmnicu Sărat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a actelor de privatizare a primelor două pârâte cu privire la imobilul (depozit de cherestea construcții și teren în suprafață de 1592 mp) situat în municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.

În susținerea cererii, reclamanții arată că sunt moștenitorii defunctului A.C., iar acesta a deținut în proprietate imobilul în litigiu dobândit conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 38299 din 27 noiembrie 1940, imobil ce a fost preluat abuziv și fără despăgubiri de la autorul reclamanților care nu apare în anexă la Decretul nr. 92/1950. După apariția Legii nr. 10/2001 reclamanții au notificat Primăria Râmnicu Sărat și SC S. SA Buzău care au avut în folosință. Cu adresa nr. 4753/2002 motivează reclamanții Primăria Râmnicu Sărat le-a comunicat că trebuie să se adreseze la A.P.A.P.S. Constanța, deoarece imobilul se află în prezent în patrimoniul SC R. SA. Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2485 din 14 octombrie 2003 a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că actele de privatizare încheiate între A.P.A.P.S., sucursala Constanța, și SC R. SA Buzău nu s-au făcut cu rea-credință că ele nu s-au bazat pe o cauză ilicită și nici pe una să fraudeze legea. S-a mai motivat de aceeași instanță că la data constituirii SC M. SA Râmnicu Sărat și la data privatizării acesteia, care societate a deținut inițial imobilul în patrimoniul său, nu a încălcat dispozițiile imperative ale legilor în vigoare. Tribunalul a mai reținut că ulterior imobilul a fost transmis în proprietatea SC S. SA Buzău și SC R. SA București nu prin intermediul unor acte de privatizare, ci prin operațiuni de reorganizare a persoanelor juridice, respectiv prin absorbție și fuziune și nici aceste ultime operațiuni nu au fost încheiate cu încălcarea unor dispoziții imperative referitoare la ordinea publică și bunele moravuri.

S-a mai motivat de prima instanță că imobilul din litigiu a intrat în patrimoniul SC M. SA Râmnicu Sărat în baza Legii nr. 15/1990, iar ulterior, actele de privatizare ale acestei societăți și de transmitere a patrimoniului său prin absorbție și fuziunea către SC S SA, iar în final către SC R. SA București nu au încălcat dispozițiile legale imperative și nici nu s-au făcut în fraudarea drepturilor reclamanților. Tribunalul a subliniat faptul că drepturile reclamanților cu privire la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului ce a aparținut autorului lor comun sunt garantate prin apariția Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe au promovat apel reclamanții criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Susțin apelanții că prima instanță și-a bazat soluția pe un material probator incomplet în sensul că deși a acordat patru termene pentru ca pârâtele să depună actele care au stat la baza privatizării imobilului din litigiu, ale cărei acte nu au fost depuse în instanță. Pretind reclamanții că în cauză era absolut necesar a se depune actul de înființare a SC M. SA Râmnicu Sărat pentru a se verifica dacă în speță s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 cu privire la titlul legal de proprietate al acestei societăți asupra imobilului din litigiu. Un alt motiv de apel invocat de reclamanți este acela că tribunalul nu a analizat în speță și buna credință a pârâtelor care au deținut succesiv imobilul, raportat și la repetatele demersuri pe care ei le-au făcut în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 22 din 15 ianuarie 2004 a respins apelul ca nefondat. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a actelor de privatizare încheiate între pârâtele A.P.A.P.S., sucursala Constanța, și SC R. SA Buzău, pentru imobilul construcție depozit în municipiul Râmnicu Sărat județul Buzău. Aceiași reclamanți, curtea consideră că nu justifică un interes legitim în promovarea unei atare acțiuni, în condițiile în care ei nu fac dovada calității de proprietar pentru acest imobil.

Referitor la aceeași împrejurare este de arătat că prin decizia civilă nr. 1780 din 15 decembrie 1999 a Tribunalului Buzău, (dosar nr. 1686/2000 atașat la prezentul dosar), hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr. 954 din 17 martie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanții nu pot revendica în condițiile dreptului comun imobilul sus-menționat, întrucât el a fost naționalizat, intrând deci pe bază de titlu în proprietatea statului. Așa cum bine a reținut și prima instanță reclamanții își pot valorifica drepturile pe care le pretind asupra imobilului din litigiu în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001, care stabilește măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, dar nu le conferă însă acestora dreptul de acțiune în anularea actelor de privatizare pentru că o atare acțiune în ceea ce-i privește este lipsită de obiect și nu justifică un interes.

Prin petiția înregistrată la data de 18 februarie 2006 reclamanții au declarat recurs împotriva soluției instanței de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., art. 10 fiind abrogat ulterior. Astfel se susține că instanța nu putea aprecia trecerea imobilului în patrimoniul SC M. SA în baza Legii nr. 15/1990 deoarece a reținut că acest imobil a fost în administrarea unei alte societăți înainte de aplicarea Legii nr. 15/1990, deci se impunea verificarea deciziei de înființare a SC M. SA, mai consideră că are un interes legitim justificat de faptul că s-a cerut pe calea modificărilor restituirea imobilului în natură, nefiind obligați – cum greșit au reținut instanțele – să opteze numai pentru măsuri reparatorii, s-a dovedit că calitatea de terți legitim interesați.

Cauza a fost suspendată în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ. până la soluționarea cauzei dintre aceleași părți având ca obiect restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001. Întrucât prin decizia nr. 4578 din 3 aprilie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins recursul reclamanților ca nefondat prezenta cauză a fost repusă pe rol la data de 10 decembrie 2009. Recursul este nefondat. Deși prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității actelor de privatizare a pârâtelor cu privire la imobilul în litigiu nu s-a putut identifica respectiv individualiza la care anume acte juridice se referă. În aceste condiții s-a examinat întreg istoricul exercițiului asupra dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și s-a reținut că în 1990 în temeiul Legii nr. 15/1990 din patrimoniul I.C.S.M.I.

Râmnicu Sărat, prin succesiune universală operată în temeiul legii, imobilul a trecut la SC M. SA; ulterior SC M. SA a fuzionat cu SC S. SA operând o succesiune universală a patrimoniului către aceasta din urmă societate și în consecința și transmiterea dreptului de proprietate asupra acestui imobil. Apoi în 2001 SC S. SA a fuzionat cu SC R. SA operând o succesiune universală a patrimoniului către aceasta din urmă societate și în consecință și transmiterea dreptului de proprietate asupra acestui imobil. Se poate observa că transmiterea proprietății asupra imobilului s-a făcut prin acte de succesiune universală și nu exista nici un act încheiat între SC R. SA și A.V.A.S. (fost A.P.A.P.S. fost F.P.S.) prin care să se fi transmis proprietatea asupra imobilului în chestiune.

La dosarul cauzei s-a depus dosarul de privatizare al SC S. SA. Se poate observa ca la data privatizării acestei societății aceasta nu deținea în patrimoniu nici un imobil în Râmnicu Sărat. Aceasta confirma aserțiunea recurentei că SC S. SA a dobândit imobilul ulterior, în urma unei operațiuni de fuziune și dobândirea imobilului nu are nici o legătură cu privatizarea. De altfel acest aspect a fost reținut și de instanța civilă, care a precizat litigiul asupra modului de intrare a imobilului în litigiu în patrimoniul SC R. SA că nu a fost determinat de privatizarea societății, ci de acte succesive de fuziune între diferite societăți comerciale. La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 SC R. SRL era integral privatizată.

Așa cum a reținut și instanța de apel în astfel de cazuri persoanele îndreptățite au dreptul numai la despăgubiri în condițiile legii speciale privind modul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente, acțiunea privind anularea actelor de privatizare neavând justificare. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

AVAS PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții A.O.G., A.V.M. și A.C. împotriva deciziei nr. 22 din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 aprilie 2010.