ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1334/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

31 ianuarie 2003 urmare declinării de competență a acțiunii de pe rolul Tribunalului

Constanța la Tribunalul Buzău, reclamanții A.O.G., A.V.M. și A.C. au solicitat

în contradictoriu cu pârâtele A.P.A.P.S., sucursala Constanța, SC R. SA Buzău

și Primăria municipiului Râmnicu Sărat pronunțarea unei hotărâri prin care să

se constate nulitatea absolută a actelor de privatizare a primelor două pârâte

cu privire la imobilul (depozit de cherestea construcții și teren în suprafață

de 1592 mp) situat în municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.

În susținerea cererii, reclamanții

arată că sunt moștenitorii defunctului A.C., iar acesta a deținut în

proprietate imobilul în litigiu dobândit conform actului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 38299 din 27 noiembrie 1940, imobil ce a fost preluat

abuziv și fără despăgubiri de la autorul reclamanților care nu apare în anexă la Decretul nr. 92/1950.

După apariția Legii nr. 10/2001

reclamanții au notificat Primăria Râmnicu Sărat și SC S. SA Buzău care au avut

în folosință.

Cu adresa nr. 4753/2002 motivează

reclamanții Primăria Râmnicu Sărat le-a comunicat că trebuie să se adreseze la A.P.A.P.S.

Constanța, deoarece imobilul se află în prezent în patrimoniul SC R. SA.

Tribunalul Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2485 din 14 octombrie 2003 a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că actele de privatizare încheiate între A.P.A.P.S.,

sucursala Constanța, și SC R. SA Buzău nu s-au făcut cu rea-credință că ele nu

s-au bazat pe o cauză ilicită și nici pe una să fraudeze legea.

S-a mai motivat de aceeași instanță

că la data constituirii SC M. SA Râmnicu Sărat și la data privatizării

acesteia, care societate a deținut inițial imobilul în patrimoniul său, nu a

încălcat dispozițiile imperative ale legilor în vigoare.

Tribunalul a mai reținut că ulterior

imobilul a fost transmis în proprietatea SC S. SA Buzău și SC R. SA București

nu prin intermediul unor acte de privatizare, ci prin operațiuni de

reorganizare a persoanelor juridice, respectiv prin absorbție și fuziune și

nici aceste ultime operațiuni nu au fost încheiate cu încălcarea unor

dispoziții imperative referitoare la ordinea publică și bunele moravuri.

S-a mai motivat de prima instanță că

imobilul din litigiu a intrat în patrimoniul SC M. SA Râmnicu Sărat în baza

Legii nr. 15/1990, iar ulterior, actele de privatizare ale acestei societăți și

de transmitere a patrimoniului său prin absorbție și fuziunea către SC S SA,

iar în final către SC R. SA București nu au încălcat dispozițiile legale

imperative și nici nu s-au făcut în fraudarea drepturilor reclamanților.

Tribunalul a subliniat faptul că

drepturile reclamanților cu privire la restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilului ce a aparținut autorului lor comun sunt garantate prin

apariția Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au

promovat apel reclamanții criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Susțin apelanții că prima instanță

și-a bazat soluția pe un material probator incomplet în sensul că deși a

acordat patru termene pentru ca pârâtele să depună actele care au stat la baza

privatizării imobilului din litigiu, ale cărei acte nu au fost depuse în

instanță.

Pretind reclamanții că în cauză era

absolut necesar a se depune actul de înființare a SC M. SA Râmnicu Sărat pentru

a se verifica dacă în speță s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20

alin. (2) din Legea nr. 15/1990 cu privire la titlul legal de proprietate al

acestei societăți asupra imobilului din litigiu.

Un alt motiv de apel invocat de

reclamanți este acela că tribunalul nu a analizat în speță și buna credință a

pârâtelor care au deținut succesiv imobilul, raportat și la repetatele

demersuri pe care ei le-au făcut în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 22 din 15 ianuarie 2004 a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța

de control judiciar a reținut că reclamanții au solicitat constatarea nulității

absolute a actelor de privatizare încheiate între pârâtele A.P.A.P.S., sucursala

Constanța, și SC R. SA Buzău, pentru imobilul construcție depozit în municipiul

Râmnicu Sărat județul Buzău.

Aceiași reclamanți, curtea consideră

că nu justifică un interes legitim în promovarea unei atare acțiuni, în

condițiile în care ei nu fac dovada calității de proprietar pentru acest

imobil.

Referitor la aceeași împrejurare

este de arătat că prin decizia civilă nr. 1780 din 15 decembrie 1999 a Tribunalului Buzău, (dosar nr. 1686/2000 atașat la prezentul dosar), hotărâre rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 954 din 17 martie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că

reclamanții nu pot revendica în condițiile dreptului comun imobilul sus-menționat,

întrucât el a fost naționalizat, intrând deci pe bază de titlu în proprietatea

statului.

Așa cum bine a reținut și prima

instanță reclamanții își pot valorifica drepturile pe care le pretind asupra

imobilului din litigiu în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001, care stabilește

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, dar nu le conferă însă

acestora dreptul de acțiune în anularea actelor de privatizare pentru că o

atare acțiune în ceea ce-i privește este lipsită de obiect și nu justifică un

interes.

Prin petiția înregistrată la data de

18 februarie 2006 reclamanții au declarat recurs împotriva soluției instanței

de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile

art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., art. 10 fiind abrogat ulterior.

Astfel se susține că instanța nu

putea aprecia trecerea imobilului în patrimoniul SC M. SA în baza Legii nr. 15/1990

deoarece a reținut că acest imobil a fost în administrarea unei alte societăți

înainte de aplicarea Legii nr. 15/1990, deci se impunea verificarea deciziei de

înființare a SC M. SA, mai consideră că are un interes legitim justificat de

faptul că s-a cerut pe calea modificărilor restituirea imobilului în natură,

nefiind obligați – cum greșit au reținut instanțele – să opteze numai pentru

măsuri reparatorii, s-a dovedit că calitatea de terți legitim interesați.

Cauza a fost suspendată în baza art.

244 alin. (1) C. proc. civ. până la soluționarea cauzei dintre aceleași părți

având ca obiect restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001.

Întrucât prin decizia nr. 4578 din 3

aprilie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a respins recursul reclamanților ca nefondat prezenta cauză a

fost repusă pe rol la data de 10 decembrie 2009.

Recursul este nefondat.

Deși prin cererea de chemare în

judecată s-a solicitat constatarea nulității actelor de privatizare a pârâtelor

cu privire la imobilul în litigiu nu

s-a putut identifica respectiv individualiza la care

anume acte juridice se referă.

În aceste condiții s-a examinat

întreg istoricul exercițiului asupra dreptului de proprietate asupra imobilului

în litigiu și s-a reținut că în 1990 în temeiul Legii nr. 15/1990 din

patrimoniul I.C.S.M.I. Râmnicu Sărat, prin succesiune universală operată în

temeiul legii, imobilul a trecut la SC M. SA; ulterior SC M. SA a fuzionat cu

SC S. SA operând o succesiune universală a patrimoniului către aceasta din urmă

societate și în consecința și transmiterea dreptului de proprietate asupra

acestui imobil.

Apoi în 2001 SC S. SA a fuzionat cu

SC R. SA operând o succesiune universală a patrimoniului către aceasta din urmă

societate și în consecință și transmiterea dreptului de proprietate asupra

acestui imobil.

Se poate observa că transmiterea

proprietății asupra imobilului s-a făcut prin acte de succesiune universală și

nu exista nici un act încheiat între SC R. SA și A.V.A.S. (fost A.P.A.P.S. fost

F.P.S.) prin care să se fi transmis proprietatea asupra imobilului în

chestiune.

La dosarul cauzei s-a depus dosarul

de privatizare al SC S. SA. Se poate observa ca la data privatizării acestei

societății aceasta nu deținea în patrimoniu nici un imobil în Râmnicu Sărat.

Aceasta confirma aserțiunea recurentei că SC S. SA a dobândit imobilul ulterior,

în urma unei operațiuni de fuziune și dobândirea imobilului nu are nici o

legătură cu privatizarea.

De altfel acest aspect a fost

reținut și de instanța civilă, care a precizat litigiul asupra modului de

intrare a imobilului în litigiu în patrimoniul SC R. SA că nu a fost determinat

de privatizarea societății, ci de acte succesive de fuziune între diferite

societăți comerciale.

La data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001 SC R. SRL era integral privatizată.

Așa cum a reținut și instanța de

apel în astfel de cazuri persoanele îndreptățite au dreptul numai la

despăgubiri în condițiile legii speciale privind modul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente, acțiunea privind anularea actelor de privatizare neavând

justificare.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

AVAS PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții

A.O.G., A.V.M. și A.C. împotriva deciziei nr. 22 din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22

aprilie 2010.