Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.12.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
17.12.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că pretinsa faptă nu există. In esență s-au reținut următoarele: Petiționarul N.V. a formulat plângere împotriva procurorilor B.G. și G.G.

, din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen., pretins comisă prin aceea că nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu cu prilejul soluționării dosarului nr. 132/P/2007, în care petiționarul solicitase efectuarea de cercetări penale față de persoanele care în continuare uzitează de certificatul de moștenitor "declarat anulat prin decizia nr. 1649 din 5 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție". Nemulțumirea părții vătămate a privit soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de procurorii B.G. și G.G. care nu au avut în vedere „falsitatea certificatului de moștenitor", soluții care, în opinia părții vătămate, au întrerupt cercetările care ar fi condus la dovedirea susținerilor sale.

Î n plângerea scrisă, depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție petentul a solicitat desființarea rezoluției susmenționată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009 și a rezoluției nr. 8363/3967/11-2/2009 a procurorului șef secție a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și Criminalistică și reluarea cercetărilor care să dovedească vinovăția intimaților, care fie din rea credință, fie din gravă neglijență nu au efectuat profesionist cercetările care se impuneau pentru tragerea la răspundere a falsificatorilor C.C. și alții. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Î mprejurarea că intimații G.G. și B.G. au soluționat defavorabil plângerea formulată de N.V. în dosarul nr. 132/P/ 2007, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Din actele premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr. 685/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, rezultă că nu s-au identificat date și elemente care să constituie temeiuri pentru începerea urmăririi penale față de intimații G.G. și B.G. pentru infracțiunea reclamată, astfel că soluția de neîncepere a urmăriri penale dispusă în temeiul art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., este temeinică și legală. Î n consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a adoptat o rezoluție temeinică și legală. Așa fiind, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.V. împotriva rezoluției din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009, soluție care va fi menținută. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU

ÎN

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.V. împotriva rezoluției din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-28
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 76/2011
care petiționarul solicitase efectuarea de cercetări penale față de persoanele care în continuare uzitează de certificatul de moștenitor „declarat anulat prin decizia nr. 1649 din 5 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție”. Nemulțum
ÎCCJ 2009-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.1. Prin plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 mai 2009, petiționarul A.I. a solicitat desființarea rezoluției nr. 1383/P/2008 d
ÎCCJ 2010-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 decembrie 2009, petiționara C.N. a solicitat, în temeiul dispozițiilor
ÎCCJ 2009-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3711/2009
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus, în temeiul art. 228, alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile sus-arătate. Nemulțumit de soluția dată de procuror, petițio
ÎCCJ 2009-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală
în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații D.L.C., V.S. și P.A., pentru infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale prev. de a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă