ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 114 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC G.A. SRL Șcheia, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Iași și D.J.A.O.V. Suceava - A.I.F., în numele și pentru A.N.V. Instanța a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 3 din 09 februarie 2009 emisă de A.N.A.F. - D.J.A.O.V. Suceava - A.I.F., în baza Raportului de inspecție fiscală parțială nr. 1401 din 6 februarie 2009, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada achitării cauțiunii stabilite de instanță la termenul de judecată din 24 aprilie 2009, în cuantum de 14.000 lei, reprezentând 2% din suma contestată, respectiv 703.000 lei, îndeplinind astfel condiția impusă de art. 215 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003. În raport cu prevederea art. 14 din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a reținut, în ce privește paguba iminentă, că prin punerea în executare a deciziei contestate reclamanta ar suferi un prejudiciu material și previzibil, întrucât aceasta nu dispune de lichidități de peste 700.000 lei și, pe cale de consecință, nu ar putea achita suma imputată, ceea ce ar conduce la intrarea în faliment a societății și executarea silită a deciziei de impunere. De asemenea, reclamanta a arătat că pe lângă obligația fiscală din prezenta cauză, are de plătit la bugetul de stat și cel local sume mari reprezentând impozit pe profit și TVA, alte taxe aferente activității de antrepozit fiscal, precum plățile aferente activității, respectiv plata furnizorilor, salariile angajaților.

A mai apreciat prima instanță că prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar crea probleme sociale la nivelul Municipiului Suceava, prin creșterea ratei șomajului și s-ar crea astfel consecințe negative atât asupra bugetului local cât și a celui consolidat și de asigurări sociale. În ce privește cea de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că din aspectele invocate de reclamantă, rezultă că există indicii care să conducă la ideea că decizia de impunere este posibil să fie nelegală.

Astfel, reclamanta a învederat că organele de control nu au avut în vedere că societatea a produs și comercializat produse intermediare în mod legal, că aceasta a calculat și achitat în mod corect acciza pentru produsele comercializate, produse ce în opinia reclamantei se încadrează la categoria de produse intermediare, precum și faptul că plata accizei suplimentare nu este stabilită la pct. 4 din Raportul de Inspecție Fiscală nu este datorată, întrucât cantitatea de 1720 litri reprezintă deșeuri rămase în urma prelucrării băuturilor alcoolice, situație constatată și printr-un proces-verbal de contravenție care, de asemenea, a fost contestat. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs D.R.A.O.V.

Iași în numele și pentru A.N.V.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, următoarele: - reclamanta a început doar procedura contestației la nivelul organului administrativ emitent, fără ca pe rolul instanței să fie înregistrată o acțiune în contencios administrativ formulată împotriva actelor administrative; - deși în cererea de suspendare se invocă existența unor motive temeinice, acestea nu au fost dovedite de reclamantă, neexistând probe în acest sens depuse la dosarul cauzei; - în raport de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerințele cumulative (cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube) nu sunt întrunite; în privința primei cerințe, nu se va poate vorbi de îndoieli asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat, iar în legătură cu cerința vizând paguba iminentă, nu se poate reține perturbarea gravă a unei autorități publice ori a unui serviciu public, și nici periclitarea raporturilor contractuale ale reclamantei sau imposibilitatea realizării obiectului său de activitate, neexistând nici o dovadă în acest sens; - conform art. 1169 C. civ., cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească, astfel că instanța nu poate să ia în considerare numai simpla invocare a existenței unor motive temeinice atâta timp cât acestea nu au fost dovedite;

- prin cererea de suspendare formulată de reclamantă au fost invocate motive privind în exclusivitate fondul cauzei, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală, cu atât mai mult cu cât contestația în procedură administrativă a fost soluționată între timp prin respingerea contestației ca neîntemeiată. Intimata-reclamantă SC G.A. SRL a invocat următoarele excepții: - excepția lipsei calității procesuale active în formularea recursului a A.N.V. - excepția lipsei calității de reprezentant a D.R.A.O.V. pentru formularea recursului în numele și pentru A.N.V. (în ipoteza respingerii excepției anterior invocate); - excepția lipsei calității procesuale a D.R.A.O.V. Iași de a formula recurs în nume propriu, motivat de faptul că instituția respectivă nu a avut calitate procesuală pasivă în fața primei instanțe (în ipoteza în care se consideră că recursul a fost declarat de D.R.A.O.V.

Iași). Excepțiile invocate de intimata-reclamantă sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare . În condițiile în care prima instanță, conform dispozitivului sentinței recurate, a soluționat acțiunea reclamantei în contradictoriu și cu A.N.V., în mod evident această autoritate centrală justifică pe deplin calitatea de recurentă, în prezenta cauză, astfel că excepția lipsei calității procesuale de recurent nu este întemeiată. Excepția lipsei calității de reprezentant a D.R.A.O.V. Iași, de asemenea, este neîntemeiată deoarece conform art. 5 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, aprobat prin Ordinul nr. 1609 din 27 noiembrie 2008 al Președintelui A.N.A.F.-D.R.A.O.V.

reprezintă A.N.V. în fața instanțelor judecătorești, în temeiul acestui text legal fiind emis Ordinul nr. 948/2004 care învestește direcția regională să formuleze apărările și căile de atac în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Textele legale precizate reprezintă, așadar, baza legală a demersului întreprins de D.R.A.O.V. Iași. În privința recursului, constată Înalta Curte, acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru cele ce urmează: Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.

Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc. Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.” Art. 215 C. proc.

fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei." În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei. în termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. În considerarea celor de mai sus, este de observat că în art. 14 se pretinde ca o cerință pentru suspendarea executării actelor administrative declanșarea procedurii administrative, nu înregistrarea unei acțiuni în anulare, astfel cum susține recurenta.

În privința cazului bine justificat, contrar celor susținute în recurs, judecătorul fondului a făcut o analiză bine fundamentată a îndeplinirii acestei cerințe legale prin raportare la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, punând în lumină o sumă de aspecte de natură a demonstra o aparență de nelegalitate a actului administrativ fiscal [producerea și comercializarea produselor intermediare în baza autorizației de antrepozit fiscal nr. RO 0006633PP01 din 24 martie 2004, achitarea accizei pentru produsele comercializate ca produse intermediare, conform art. 172 alin. (1) C. fisc., caracterul de deșeuri a cantității de 1720 litri, urmare a prelucrării băuturilor alcoolice].

În privința eminenței producerii unei pagube, este de observat că, judecătorul fondului a reținut expres că cerința este îndeplinită, luând în considerare prima teză a art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 – un prejudiciu material viitor și previzibil -, astfel că argumentul recurentei că prin executarea actului atacat nu ar fi perturbată activitatea unei autorități publice sau a unui serviciu public apare ca fiind lipsit de sens. De asemenea, contrar celor afirmate de recurentă, prima instanță nu și-a bazat hotărârea exclusiv pe afirmațiile reclamantei, fără a exista probe în acest sens, ci reținând îndeplinirea condiției iminenței producerii unei pagube, a avut în vedere înscrisurile depuse de SC G.A.

SRL și aflate la dosarul cauzei la fond (filele 98-102), documente care demonstrează că plata sumelor la care a fost obligată prin Decizia nr. 3 din 9 februarie 2009 i-ar afecta negativ în mod serios activitatea în condițiile în care mai are de achitat sume importante cu titlu de impozit pe profit și taxă pe valoarea adăugată, precum și alte taxe, plata furnizorului și a salariaților săi. În fine, este firesc ca pentru a se demonstra îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004 să se facă apel și la motive ce țin de fondul cauzei din moment ce judecătorul trebuie să „pipăie fondul” pentru a se putea pronunța cu privire la existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, pentru că numai astfel poate decide în cunoștință de cauză asupra cerinței legale a cazului bine justificat.

Față de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat la D.R.A.O.V. Iași împotriva sentinței civile nr. 114 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile invocate de intimata-reclamantă. Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Iași, în numele și pentru A.N.V., împotriva sentinței civile nr. 114 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.