ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2010

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 114 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată

de reclamanta SC G.A. SRL Șcheia, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Iași

și D.J.A.O.V. Suceava - A.I.F., în numele și pentru A.N.V. Instanța a dispus

suspendarea executării Deciziei nr. 3 din 09 februarie 2009 emisă de A.N.A.F. -

D.J.A.O.V. Suceava - A.I.F., în baza Raportului de inspecție fiscală parțială

nr. 1401 din 6 februarie 2009, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că

reclamanta a făcut dovada achitării cauțiunii stabilite de instanță la termenul

de judecată din 24 aprilie 2009, în cuantum de 14.000 lei, reprezentând 2% din

suma contestată, respectiv 703.000 lei, îndeplinind astfel condiția impusă de

art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

În

raport cu prevederea art. 14 din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a

reținut, în ce privește paguba iminentă, că prin punerea în executare a

deciziei contestate reclamanta ar suferi un prejudiciu material și previzibil,

întrucât aceasta nu dispune de lichidități de peste 700.000 lei și, pe cale de

consecință, nu ar putea achita suma imputată, ceea ce ar conduce la intrarea în

faliment a societății și executarea silită a deciziei de impunere.

De

asemenea, reclamanta a arătat că pe lângă obligația fiscală din prezenta cauză,

are de plătit la bugetul de stat și cel local sume mari reprezentând impozit pe

profit și TVA, alte taxe aferente activității de antrepozit fiscal, precum

plățile aferente activității, respectiv plata furnizorilor, salariile

angajaților.

A

mai apreciat prima instanță că prin punerea în executare a deciziei de impunere

s-ar crea probleme sociale la nivelul Municipiului Suceava, prin creșterea

ratei șomajului și s-ar crea astfel consecințe negative atât asupra bugetului

local cât și a celui consolidat și de asigurări sociale.

În

ce privește cea de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

prima instanță a apreciat că din aspectele invocate de reclamantă, rezultă că

există indicii care să conducă la ideea că decizia de impunere este posibil să

fie nelegală.

Astfel, reclamanta a învederat că organele de control nu au avut în

vedere că societatea a produs și comercializat produse intermediare în mod

legal, că aceasta a calculat și achitat în mod corect acciza pentru produsele

comercializate, produse ce în opinia reclamantei se încadrează la categoria de

produse intermediare, precum și faptul că plata accizei suplimentare nu este

stabilită la pct. 4 din Raportul de Inspecție Fiscală nu este datorată,

întrucât cantitatea de 1720 litri reprezintă deșeuri rămase în urma prelucrării

băuturilor alcoolice, situație constatată și printr-un proces-verbal de

contravenție care, de asemenea, a fost contestat.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs D.R.A.O.V. Iași în numele și pentru A.N.V.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență, următoarele:

- reclamanta a început doar

procedura contestației la nivelul organului administrativ emitent, fără ca pe

rolul instanței să fie înregistrată o acțiune în contencios administrativ

formulată împotriva actelor administrative;

- deși în cererea de

suspendare se invocă existența unor motive temeinice, acestea nu au fost

dovedite de reclamantă, neexistând probe în acest sens depuse la dosarul cauzei;

- în raport de prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerințele cumulative (cazul bine

justificat și iminența producerii unei pagube) nu sunt întrunite; în privința

primei cerințe, nu se va poate vorbi de îndoieli asupra prezumției de legalitate

a actului administrativ contestat, iar în legătură cu cerința vizând paguba

iminentă, nu se poate reține perturbarea gravă a unei autorități publice ori a

unui serviciu public, și nici periclitarea raporturilor contractuale ale reclamantei

sau imposibilitatea realizării obiectului său de activitate, neexistând nici o

dovadă în acest sens;

- conform art. 1169 C. civ.,

cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească, astfel că

instanța nu poate să ia în considerare numai simpla invocare a existenței unor

motive temeinice atâta timp cât acestea nu au fost dovedite;

- prin cererea de suspendare

formulată de reclamantă au fost invocate motive privind în exclusivitate fondul

cauzei, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală, cu atât mai mult cu

cât contestația în procedură administrativă a fost soluționată între timp prin

respingerea contestației ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă SC G.A.

SRL a invocat următoarele excepții:

- excepția lipsei calității

procesuale active în formularea recursului a A.N.V.

- excepția lipsei calității de

reprezentant a D.R.A.O.V. pentru formularea recursului în numele și pentru A.N.V.

(în ipoteza respingerii excepției anterior invocate);

- excepția lipsei calității procesuale

a D.R.A.O.V. Iași de a formula recurs în nume propriu, motivat de faptul că

instituția respectivă nu a avut calitate procesuală pasivă în fața primei

instanțe (în ipoteza în care se consideră că recursul a fost declarat de D.R.A.O.V.

Iași).

Excepțiile invocate de

intimata-reclamantă sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare .

În condițiile în care prima

instanță, conform dispozitivului sentinței recurate, a soluționat acțiunea reclamantei

în contradictoriu și cu A.N.V., în mod evident această autoritate centrală

justifică pe deplin calitatea de recurentă, în prezenta cauză, astfel că

excepția lipsei calității procesuale de recurent nu este întemeiată.

Excepția lipsei calității de

reprezentant a D.R.A.O.V. Iași, de asemenea, este neîntemeiată deoarece conform

art. 5 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor regionale

pentru accize și operațiuni vamale, aprobat prin Ordinul nr. 1609 din 27

noiembrie 2008 al Președintelui A.N.A.F.-D.R.A.O.V. reprezintă A.N.V. în fața

instanțelor judecătorești, în temeiul acestui text legal fiind emis Ordinul nr.

948/2004 care învestește direcția regională să formuleze apărările și căile de

atac în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Textele legale precizate

reprezintă, așadar, baza legală a demersului întreprins de D.R.A.O.V. Iași.

În privința recursului,

constată Înalta Curte, acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru cele

ce urmează:

Este

de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate,

prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de

veridicitate, de unde decurge că a nu executa un

act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru

aceasta, suspendarea executării unui act

administrativ nu poate fi

ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de

excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum

sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea

constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea

executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei

condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative

prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei

pagube iminente.

Acestor

trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății

anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C.

proc. fisc.

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 are următorul

conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după

sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic

superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în

anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și

fără nicio formalitate.”

Art.

215 C. proc. fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ

fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu

suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului

articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea

executării

actului administrativ fiscal, în

temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se

depune

o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul

cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la

2.000 lei."

În

ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această

exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se

precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate

de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității

actului

administrativ".

Referitor la

condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului

administrativ conține o definiție a ei. în termenii art. 2 lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul

material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

În considerarea celor de mai

sus, este de observat că în art. 14 se pretinde ca o cerință pentru suspendarea

executării actelor administrative

declanșarea procedurii

administrative, nu înregistrarea unei acțiuni în anulare, astfel cum susține

recurenta.

În privința cazului bine

justificat, contrar celor susținute în recurs, judecătorul fondului a făcut o

analiză bine fundamentată a îndeplinirii acestei cerințe legale prin raportare

la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, punând în lumină o sumă de aspecte de

natură a demonstra o aparență de nelegalitate a actului administrativ fiscal [producerea

și comercializarea produselor intermediare în baza autorizației de antrepozit fiscal

nr. RO 0006633PP01 din 24 martie 2004, achitarea accizei pentru produsele comercializate

ca produse intermediare, conform art. 172 alin. (1) C. fisc., caracterul de deșeuri

a cantității de 1720 litri, urmare a prelucrării băuturilor alcoolice].

În privința eminenței

producerii unei pagube, este de observat că, judecătorul fondului a reținut

expres că cerința este îndeplinită, luând în considerare prima teză a art. 2 lit.

ș) din Legea nr. 554/2004 – un prejudiciu material viitor și previzibil -,

astfel că argumentul recurentei că prin executarea actului atacat nu ar fi

perturbată activitatea unei autorități publice sau a unui serviciu public apare

ca fiind lipsit de sens.

De asemenea, contrar celor

afirmate de recurentă, prima instanță nu și-a bazat hotărârea exclusiv pe

afirmațiile reclamantei, fără a exista probe în acest sens, ci reținând

îndeplinirea condiției iminenței producerii unei pagube, a avut în vedere

înscrisurile depuse de SC G.A. SRL        și aflate la dosarul cauzei la fond

(filele 98-102), documente care demonstrează că plata sumelor la care a fost

obligată prin Decizia nr. 3 din 9 februarie 2009 i-ar afecta negativ în mod

serios activitatea în condițiile în care mai are de achitat sume importante cu

titlu de impozit pe profit și taxă pe valoarea adăugată, precum și alte taxe,

plata furnizorului și a salariaților săi.

În fine, este firesc ca

pentru a se demonstra îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 14 din Legea

nr. 554/2004 să se facă apel și la motive ce țin de fondul cauzei din moment ce

judecătorul trebuie să „pipăie fondul” pentru a se putea pronunța cu privire la

existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,

pentru că numai astfel poate decide în cunoștință de cauză asupra cerinței

legale a cazului bine justificat.

Față de cele ce preced,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat la D.R.A.O.V. Iași împotriva sentinței civile nr. 114 din 29

mai 2009 a Curții de Apel Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de

intimata-reclamantă.

Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V.

Iași, în numele și pentru A.N.V., împotriva sentinței civile nr. 114 din 29 mai

2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

februarie 2010.