ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4824/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată

reclamanții A.B.C., ș.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.A.

,

obligarea acesteia să le acorde

reclamanților tichetele de masă și sporul salarial de 25% conform art. 38 din

Legea nr. 435/2006, astfel: tichetele de masă începând cu data de 9 decembrie 2006, iar sporul salarial de 25% pentru perioada 9 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, actualizat potrivit ratei inflației raportat la momentul plății

efective.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte,

iar aceste drepturi le sunt conferite prin lege, însă ele nu le-au fost

asigurate/plătite de pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâta a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

2900 din 29 octombrie 2008, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a

obligat pârâta să acorde reclamanților tichetele de masă și sporul salarial de

25% conform art. 38 din Legea nr. 435/2006, astfel: tichetele de masă începând

cu data de 9 decembrie 2006, iar sporul salarial de 25% pentru perioada 9 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, actualizat potrivit ratei inflației raportat la

momentul plății efective, drepturi ce se vor acorda fiecăruia dintre reclamanți

în raport de perioada concretă, din cadrul perioadelor în care au avut

raporturi de serviciu cu instituția pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, că în prezența unei reglementări

speciale, derogatorii, în privința persoanelor încadrate în domeniul sanitar

veterinar, se aplică acestea din urmă, potrivit principiului

specialia

generalibus derogant

.

Or, legea specială nu

condiționează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâta A.N.S.V.A.

a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

.

În

motivarea recursului se arată că d

in redactarea art. I alin. (1) din Legea nr. 142/1998 rezultă

că acest text de lege nu este imperativ, acesta dispunând că salariații pot primi

tichete de masă, acordarea acestui drept fiind, așadar o opțiune a

angajatorului în limita stabilită de prevederile bugetare de stat sau, după caz,

locale.

Rezultă că prin textul de

lege invocat de intimații-reclamanți în susținerea pretențiilor lor nu se instituie

o obligație în sarcina angajatorului de a acorda salariaților tichete de masă,

așa cum în mod neîntemeiat susțin aceștia, această dispoziție legală instituind

doar o facultate de opțiune a angajatorului în măsura în care sunt îndeplinite și

alte condiții.

Mai mult, prin Decizia nr.

297 din 11 martie 2008 Curtea Constituționala a României a reținut ca art. I

din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate pentru o anumita categorie

de personal de a primi alocație individuala de hrana, acordata in anumite

limite, sub forma de tichete de masa, iar nu o obligație legala a

angajatorilor.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Intimații-reclamanți sunt funcționari

publici și în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară

activitatea în sistemul sanitar-veterinar, „începând cu data intrării în

vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare

publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat

beneficiază lunar de 20 de tichete de masă cu excepția pensionarilor”.

Dispozițiile textului

sus-menționat sunt imperative și nu lasă loc de interpretare, fiind evident că

nu ne aflăm în prezența unui drept sub condiție cum greșit susține recurenta,

dreptul reclamanților fiind născut exclusiv din legea specială, respectiv Legea

nr. 435/2006, care le este aplicabilă.

Astfel fiind, prevederile

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă și

cele ale art. 3 din O.U.G. nr. 88/2006 pentru modificarea și completarea unor

acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în

domeniul cheltuielilor de personal care condiționează acordarea tichetelor de

masă de resursele bugetare și, respectiv, înlătură acordarea tichetelor de masă

în anul 2007, nu sunt aplicabile în speță, fiind norme legale cu caracter

general, iar în plus, anterioare adoptării legii speciale.

Referitor la sporul salarial

de 25%, pentru perioada 9 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006 se reține că funcționarii publici membri ai sindicatelor componente ale

recurentei-reclamante sunt îndreptățiți la această mărire salarială în baza

prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006 potrivit cărora „salariile de bază

ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai

mari cu 25% față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici pentru anul 2006”, acordarea respectivului drept fiind așadar o obligație

legală a recurentei-pârâte A.N.S.V.A.

Astfel fiind, susținerile recurentei

nu pot fi primite deoarece, așa cum în mod corect a reținut și instanța de

fond, în pricina de față ne aflăm în prezența unor reglementări speciale derogatorii

de la cele generale, fiind aplicabil principiul

specialia generalibus

derogant

.

În ceea ce privește invocarea

Deciziei nr. 297/2008 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că nici

această susținere nu poate fi primită, prin decizia susmenționată fiind analizată

o normă din legea generală.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.S.V.A.

împotriva sentinței civile nr. 2900 din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

noiembrie 2009.