ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 766 din 25 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de F.S.V. România, în numele membrilor săi H.I., ș.a., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., și a obligat-o pe aceasta din urmă să acorde pentru fiecare reclamant, lunar, începând cu data de 10 decembrie 2006, câte 20 de tichete de masă, precum și majorarea salarială de 25 % față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006, pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului B.G.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Reclamanții, membrii ai organizației sindicale care a formulat acțiunea în numele lor, sunt funcționari ai instituției pârâte, aspect necontestat de aceasta.

În calitatea lor, susmenționată, reclamanții au dreptul, începând cu data de 10 decembrie 2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 435/2006, la 20 de tichete de masă, conform prevederilor art. 23 din acest act normativ, care nu condiționează acordarea tichetelor de limita prevederilor bugetare și a căror aplicare are prioritate în raport cu prevederile Legii nr. 142/1998, invocate de pârâtă, potrivit principiului specialia generalibus derogant . De asemenea, reține prima instanță, sporul salarial de 25% se cuvine reclamanților în temeiul art. 38 din aceeași Lege nr. 435/2006, potrivit cărora „Salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de O.G.

nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006. ” . Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.; în motivarea recursului, pârâta a reiterat, în esență, apărările invocate în fața instanței de fond, în sensul că drepturile solicitate de reclamantă, în numele membrilor săi, se acordă acestora în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, fiind, așadar, drepturi sub condiție, condiție constând în prevederea sumelor necesare în bugetul fiecărui minister în parte. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă cu excepția pensionarilor”. Dispozițiile legale citate au un caracter imperativ și nu lasă loc de interpretare, fiind evident că nu ne aflăm în prezența unui drept sub condiție, așa cum susține recurenta, dreptul reclamanților - membrii ai F.S.V.

România, fiind născut exclusiv din legea specială, Legea nr. 435/2006, care le este aplicabilă. Astfel fiind, prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă și cele ale art. 3 din O.U.G. nr. 88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, invocate de recurentă, care condiționează acordarea tichetelor de masă de resursele bugetare și, respectiv, înlătură acordarea tichetelor de masă în anul 2007, nu sunt aplicabile în speță, fiind norme legale cu caracter general și, în plus, anterioare adoptării legii speciale.

Referitor la sporul salarial de 25%, pentru perioada 10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, se reține că funcționarii publici, membrii ai sindicatelor componente ale intimatei-reclamante, sunt îndreptățiți la această mărire salarială în baza prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, potrivit cărora „salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006”. Așa cum rezultă, în mod explicit, din prevederile legale citate, acordarea respectivului drept este o obligație legală a recurentei-pârâte A.N.S.V.S.A., obligație nesupusă nici unei condiții, așa cum, printr-o interpretare greșită a textului legal, susține recurenta.

De altfel, practica Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție este unitară în această materie, în sensul acordării drepturilor respective personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 766 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.