ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 766 din 25

februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de

F.S.V. România, în numele membrilor săi H.I., ș.a., în contradictoriu

cu pârâta A.N.S.V.S.A., și a obligat-o pe aceasta din urmă să

acorde pentru fiecare reclamant, lunar, începând cu data de 10 decembrie 2006,

câte 20 de tichete de masă, precum și majorarea salarială de 25

% față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006, pentru

perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006. Prin aceeași

sentință, instanța de judecată a luat act de

renunțarea la judecată a reclamantului B.G.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență,

următoarele:

Reclamanții, membrii ai organizației

sindicale care a formulat acțiunea în numele lor, sunt funcționari ai

instituției pârâte, aspect necontestat de aceasta.

În calitatea lor, susmenționată,

reclamanții au dreptul, începând cu data de 10 decembrie 2006, când a

intrat în vigoare Legea nr. 435/2006, la 20 de tichete de masă, conform

prevederilor art. 23 din acest act normativ, care nu condiționează

acordarea tichetelor de limita prevederilor bugetare și a căror

aplicare are prioritate în raport cu prevederile Legii nr. 142/1998, invocate

de pârâtă, potrivit principiului

specialia generalibus derogant

.

De asemenea, reține prima instanță, sporul

salarial de 25% se cuvine reclamanților în temeiul art. 38 din

aceeași Lege nr. 435/2006, potrivit cărora „Salariile de bază ale funcționarilor publici din

instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25%

față de salariile prevăzute de

O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale

și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.

”

.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.; în motivarea

recursului, pârâta a reiterat, în esență, apărările

invocate în fața instanței de fond, în sensul că drepturile

solicitate de reclamantă, în numele membrilor săi, se acordă acestora

în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii,

fiind, așadar, drepturi sub condiție, condiție constând în

prevederea sumelor necesare în bugetul fiecărui minister în parte.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În conformitate cu prevederile art. 23

din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului care își desfășoară activitatea în sistemul

sanitar-veterinar, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi,

personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare publice

finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de

stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă cu excepția

pensionarilor”.

Dispozițiile legale citate au

un caracter imperativ și nu lasă loc de interpretare, fiind evident

că nu ne aflăm în prezența unui drept sub condiție,

așa cum susține recurenta, dreptul reclamanților - membrii ai F.S.V.

România, fiind născut exclusiv din legea specială, Legea nr. 435/2006,

care le este aplicabilă.

Astfel fiind, prevederile art. 1

alin. (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă

și cele ale art. 3 din O.U.G. nr. 88/2006 pentru modificarea și

completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale,

precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, invocate

de recurentă, care condiționează acordarea tichetelor de

masă de resursele bugetare și, respectiv, înlătură

acordarea tichetelor de masă în anul 2007, nu sunt aplicabile în

speță, fiind norme legale cu caracter general și, în plus,

anterioare adoptării legii speciale.

Referitor la sporul salarial de 25%,

pentru perioada 10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, se reține că

funcționarii publici, membrii ai sindicatelor componente ale intimatei-reclamante,

sunt îndreptățiți la această mărire salarială în

baza prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, potrivit cărora

„salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile

sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile

prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale

și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006”.

Așa cum rezultă, în mod

explicit, din prevederile legale citate, acordarea respectivului drept este o

obligație legală a recurentei-pârâte A.N.S.V.S.A., obligație

nesupusă nici unei condiții, așa cum, printr-o interpretare

greșită a textului legal, susține recurenta.

De altfel, practica Secției de

Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție este unitară în această materie, în sensul

acordării drepturilor respective personalului care își

desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.N.S.V.S.A. împotriva

sentinței nr. 766 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.