ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. h otărârile pronunțate în fond și în recurs Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanții: D.A., M.(S.)L.R., D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A., Șt.L., G.M., D.S. și P.D.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la acordarea lunar a 20 tichete de masă, începând cu 09 decembrie 2006 și a sporului salarial de 25 % pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data efectuării plății.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte, iar aceste drepturi le sunt conferite prin lege, însă ele nu le-au fost asigurate/plătite de pârâtă. 1.1. Prin sentința nr. 2244 din 27 mai 2009, Curtea de Apel București a luat act de renunțarea la judecată de către reclamantele D.E.S. și D.G.T. și a disjuns cauza în privința reclamantei D.G. Totodată, a admis acțiunea in privința celorlalți reclamanți în sensul că a obligat autoritatea pârâtă să acorde reclamanților tichetele de masă și sporul salarial de 25 % conform art. 38 din Legea nr. 435/2006, astfel: tichetele de masă începând cu data de 10 decembrie 2006, iar sporul salarial de 25 % pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, actualizat potrivit ratei inflației, raportat la momentul plății efective, drepturi ce se vor acorda fiecăruia dintre reclamanți în raport de perioada concretă în care au avut raporturi de serviciu cu instituția pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, s-a reținut de către instanța fondului că reclamanții sunt funcționari publici ai instituției pârâte, aspect necontestat de către pârâtă. S-a mai reținut că temeiul legal al dreptului reclamanților la tichetele de masă se regăsește în prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul sanitar veterinar, apreciindu-se că dreptul reclamanților la cele 20 de tichete de masă s-a născut la momentul intrării în vigoare a legii (10 decembrie 2006). În privința sporului salarial de 25 % solicitat de reclamanți, s-a reținut că potrivit art. 38 din Legea nr. 435/2006 „salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25 % față de salariile prevăzute de O.G.

nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006”, text în vigoare, dar care nu a fost aplicat de instituția pârâtă de Ia intrarea legii în vigoare, adică și pentru partea din luna decembrie a anului 2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. 1.2. Prin Decizia nr. 2685 din 20 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 2244 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a modificat, în parte, sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Înalta Curte a apreciat că abordarea judecătorului de fond este greșită în contextul reglementărilor legale incidente cauzei, criticile recurentei formulate în acest sens fiind întemeiate. Regimul juridic al tichetelor de masă este reglementat prin Legea nr. 142/1998, cu modificările ulterioare. Din analiza textului de lege prevăzut de art. 1 alin. (l) din Legea nr. 142/1998, anterior enunțat, rezultă că beneficiile prevăzute de această lege nu reprezintă pentru salariați un drept, ci reprezintă o vocație care se poate transforma într-un drept doar în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, respectiv, în limita prevederilor bugetare.

S-a menționat că în acest sens au statuat și Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV din 18 februarie 2008, stabilind, între altele, că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă”. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea sporului salarial de 25 % pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, s-a apreciat că în ceea ce privește criticile recurentei acestea se fondează.

Reclamanții au invocat ca temei de drept prevederile art. 38 din Legea nr. 435/2006, potrivit cu care „salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25 % față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006”. Legea nr. 435/2006 a intrat în vigoare, la data de 09 decembrie 2006, iar în raport de prevederile art. 4 din același act normativ, potrivit cu care Salarizarea se asigură cu respectarea încadrării în resursele financiare alocate anual potrivit legii”, î nalta Curte a apreciat că nu este posibilă acordarea acestui drept pentru perioada solicitată, întrucât sumele alocate acestui spor salarial ar fi trebuit incluse în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat al instituției, la o dată anterioară intrării în vigoare a legii.

2. Revizuirea promovată împotriva Deciziei nr. 2685 din 20 mai 2010 și temeiul legal invocat Împotriva Deciziei nr. 2685 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au formulat cerere de revizuire D.A., M.(S.)L.R., D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A., Șt.L., G.M., D.S. și P.D.E. Invocând ca temei legal al căii de atac extraordinare promovate prevederile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., revizuenții au arătat, în sensul textului de lege indicat, că au fost împiedicați să se prezinte în fața instanței de recurs la termenul de soluționare a recursului, prin aceea că reprezentanții A.N.S.V.S.A., la sediul cărora și-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură, nu le-au înmânat citațiile expediate.

Așa fiind, nu a putut fi exercitat dreptul la apărare de către revizuenți, aceștia fiind în imposibilitatea de a-și susține cauza în fața instanței de control judiciar, aflând întâmplător despre soluționarea recursului, după data de 27 mai 2010. Revizuenții au susținut și depus la dosar alte hotărâri judecătorești ce atestă acordarea acestor drepturi către alți colegi. Intimata A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de revizuenții persoane fizice, în principal ca tardiv formulată și în subsidiar ca inadmisibilă. Tardivitatea formulării cererii de revizuire a fost susținută pe motiv că termenul de revizuire de 15 zile prevăzut de art. 324 alin. (2) C. proc. civ., a fost depășit, acțiunea fiind introdusă la data de 11 iunie 2010. Cu privire la inadmisibilitatea invocată s-a arătat că revizuenții nu au depus la dosar, astfel cum se cere în sensul art. 322 pct. 8 C. proc.

civ., dovada imposibilității prezentării lor la judecarea recursului, simpla absență de la judecată chiar din motive obiective nefiind motiv de revizuire. În fine, s-a mai învederat că citațiile emise revizuenților pentru termenul din data de 20 mai 2010 nu au fost ridicate cu rea credință de către autoritatea intimată, aceștia nu au fost în imposibilitate de a lua cunoștință de termenul de judecată, mai cu seamă că unul dintre ei este încadrat la „Biroul contencios”. 4. Soluția și considerentele instanței asupra cererii de revizuire Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de revizuentă, în temeiul art. 326 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare pentru considerentele în continuare arătate.

Prealabil, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire formulată în temeiul art. 324 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 322 pct. 8 C. proc. civ., la data de 11 iunie 2010, împotriva deciziei civile nr. 2685 din 20 mai 2010, în condițiile în care revizuenții lipsă la judecata recursului afirmă că au luat cunoștință despre această decizie la data de 27 mai 2010. f iind astfel satisfăcută exigența textelor de lege invocate se va respinge așadar ca neîntemeiată excepția de tardivitate. Revizuirea solicitată, pe temeiul legal invocat nu este însă admisibilă, în condițiile în care, în adevăr, în sensul art. 322 pct. 8 C. proc.

civ., revizuenții nu au demonstrat că pretinsa lor împiedicare de a se prezenta la judecata recursului s-a datorat unei împrejurări asimilată cu forța majoră. c hiar acceptând că simpla susținere a revizuenților în sensul că partea potrivnică le-a ridicat citațiile expediate pentru ziua de judecare a recursului, refuzând să le prezinte, corespunde realității, Înalta Curte apreciază că o astfel de ipoteză nu satisface exigența prevederilor art. 322 pct. 8 C. proc. civ., întrucât lipsa de diligență a unor persoane care fără nici o constrângere și-au ales domiciliul procedural la sediul autorității intimate în a-și monitoriza demersurile judiciare în curs nu poate fi asimilată cu un caz de forță majoră.

Nici un înscris al dosarului nu demonstrează că revizuenții reclamanți s-au aflat cu toții într-o imposibilitate absolută de a lua cunoștință despre termenul de judecare a recursului, mai cu seamă că unul dintre aceștia era încadrat în cadrul Biroului Contencios. Celelalte aspecte de fapt invocate, cu referire la existența unor hotărâri judecătorești prin care altor persoane din cadrul aceleiași autorități le-au fost acordate tichete de masă ca și sporul salarial solicitate exced motivului de revizuire invocat și ca atare nu prezintă relevanță în prezenta cerere de revizuire, din această perspectivă. Revizuirea fiind o cale de atac de retractare, nu poate fi examinată decât în cadrul și pentru motivele expres arătate, în cazul de față temeiul legal impus de cererea formulată reprezentându-l art. 322 pct. 8 C. proc.

civ. În consecință, apreciindu-se în considerarea argumentelor expuse că nu s-a dovedit, în sensul art. 322 pct. 8 C. proc. civ., neîndeplinirea uneia dintre cerințele pentru care textul de lege reclamă întrunirea cumulativă, respectiv că împiedicarea revizuenților de a se înfățișa la judecată s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința lor, urmează ca cererea de revizuire de față să fie respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de D.A., M.(S.)L.R., D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A., Șt.L., G.M., D.S. și P.D.E. împotriva Deciziei nr. 2685 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.