ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2011

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei.

h

otărârile pronunțate

în fond și în recurs

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanții: D.A., M.(S.)L.R.,

D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A., Șt.L., G.M., D.S. și P.D.E. au solicitat în

contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța pârâta să fie obligată la acordarea lunar a 20 tichete de masă,

începând cu 09 decembrie 2006 și a sporului salarial de 25 % pentru perioada 10

decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr.

435/2006, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la

data efectuării plății.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul

instituției pârâte, iar aceste drepturi le sunt conferite prin lege, însă ele

nu le-au fost asigurate/plătite de pârâtă.

1.1.

Prin sentința nr. 2244 din 27 mai 2009, Curtea de Apel București a luat act de

renunțarea la judecată de către reclamantele D.E.S. și D.G.T. și a disjuns

cauza în privința reclamantei D.G. Totodată, a admis acțiunea in privința

celorlalți reclamanți în sensul că a obligat autoritatea pârâtă să acorde

reclamanților tichetele de masă și sporul salarial de 25 % conform art. 38 din

Legea nr. 435/2006, astfel: tichetele de masă începând cu data de 10 decembrie 2006,

iar sporul salarial de 25 % pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie

2006, actualizat potrivit ratei inflației, raportat la momentul plății

efective, drepturi ce se vor acorda fiecăruia dintre reclamanți în raport de

perioada concretă în care au avut raporturi de serviciu cu instituția pârâtă.

Pentru

a pronunța această hotărâre, în esență, s-a reținut de către instanța fondului

că reclamanții sunt funcționari publici ai instituției pârâte, aspect

necontestat de către pârâtă.

S-a

mai reținut că temeiul legal al dreptului reclamanților la tichetele de masă se

regăsește în prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și

alte drepturi ale personalului din sistemul sanitar veterinar, apreciindu-se că

dreptul reclamanților la cele 20 de tichete de masă s-a născut la momentul

intrării în vigoare a legii (10 decembrie 2006).

În

privința sporului salarial de 25 % solicitat de reclamanți, s-a reținut că

potrivit art. 38 din Legea nr. 435/2006 „salariile de bază ale funcționarilor

publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25 % față

de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006”,

text în vigoare, dar care nu a fost aplicat de instituția pârâtă de Ia intrarea

legii în vigoare, adică și pentru partea din luna decembrie a anului 2006.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.N.S.V.S.A.,

criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

1.2.

Prin Decizia nr. 2685 din 20 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 2244 din 27 mai

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal și a modificat, în parte, sentința atacată în sensul că a respins acțiunea

reclamanților, ca nefondată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Înalta

Curte a apreciat că abordarea judecătorului de fond este greșită în contextul

reglementărilor legale incidente cauzei, criticile recurentei formulate în

acest sens fiind întemeiate.

Regimul

juridic al tichetelor de masă este reglementat prin Legea nr. 142/1998, cu

modificările ulterioare.

Din

analiza textului de lege prevăzut de art. 1 alin. (l) din Legea nr. 142/1998, anterior

enunțat, rezultă că beneficiile prevăzute de această lege nu reprezintă pentru

salariați un drept, ci reprezintă o vocație care se poate transforma într-un

drept doar în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998,

respectiv, în limita prevederilor bugetare.

S-a

menționat că în

acest

sens au statuat și Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin

Decizia nr. XIV din 18 februarie 2008, stabilind, între altele, că dispozițiile

art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează

în sensul că „aceste beneficii nu reprezintă un

drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul

are prevăzute în buget sume cu

această

destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective

de

muncă”.

Referitor

la cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea sporului salarial de 25 %

pentru perioada 10 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, potrivit prevederilor art.

38 din Legea nr. 435/2006, s-a apreciat că în ceea ce privește criticile

recurentei acestea se fondează.

Reclamanții

au invocat ca temei de drept prevederile art. 38 din Legea nr. 435/2006,

potrivit cu care „salariile de bază ale funcționarilor

publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25 %

față de

salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea

drepturilor

salariale și a altor drepturi

ale funcționarilor publici pentru anul 2006”.

Legea

nr. 435/2006 a intrat în vigoare, la data de 09 decembrie 2006, iar în raport

de prevederile art. 4 din același act normativ, potrivit cu care

Salarizarea se asigură cu respectarea încadrării

în resursele financiare alocate anual

potrivit legii”,

î

nalta Curte a apreciat că nu este

posibilă acordarea acestui drept pentru perioada solicitată, întrucât sumele

alocate acestui spor salarial ar fi trebuit incluse în bugetul de venituri și

cheltuieli aprobat al instituției, la o dată anterioară intrării în vigoare a

legii.

2.

Revizuirea promovată împotriva Deciziei nr. 2685 din 20 mai 2010 și temeiul

legal invocat

Împotriva

Deciziei nr. 2685 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au

formulat cerere de revizuire D.A., M.(S.)L.R., D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A.,

Șt.L., G.M., D.S. și P.D.E.

Invocând

ca temei legal  al căii de atac extraordinare promovate prevederile art. 322 pct.

8 C. proc. civ., revizuenții au arătat, în sensul  textului de lege indicat, că

au fost împiedicați să se prezinte în fața instanței de recurs la termenul de soluționare

a recursului, prin aceea că reprezentanții A.N.S.V.S.A., la sediul cărora și-au

ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură, nu le-au înmânat

citațiile expediate.

Așa

fiind, nu a putut fi exercitat dreptul la apărare de către revizuenți, aceștia fiind

în imposibilitatea de a-și susține cauza în fața instanței de control judiciar,

aflând întâmplător despre soluționarea recursului, după data de 27 mai 2010.

Revizuenții

au susținut și depus la dosar alte hotărâri judecătorești ce atestă acordarea acestor

drepturi către alți colegi.

Intimata

A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de revizuenții

persoane fizice, în principal ca tardiv formulată și în subsidiar ca inadmisibilă.

Tardivitatea

formulării cererii de revizuire a fost susținută pe motiv că termenul de revizuire

de 15 zile prevăzut de art. 324 alin. (2) C. proc. civ., a fost depășit,

acțiunea fiind introdusă la data de 11 iunie 2010.

Cu

privire la inadmisibilitatea invocată s-a arătat că revizuenții nu au depus  la

dosar, astfel cum se cere în sensul art. 322 pct. 8 C. proc. civ., dovada imposibilității

prezentării lor la judecarea recursului, simpla absență de la judecată chiar

din motive obiective nefiind motiv de revizuire.

În

fine, s-a mai învederat că citațiile emise revizuenților pentru termenul din data

de 20 mai 2010 nu au fost ridicate cu rea credință de către autoritatea intimată,

aceștia nu au fost în imposibilitate de a lua cunoștință de termenul de judecată,

mai cu seamă că unul dintre ei este încadrat la „Biroul contencios”.

4.

Soluția și considerentele instanței asupra cererii de revizuire

Analizând

temeiurile de fapt și de drept invocate de revizuentă, în temeiul art. 326 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este inadmisibilă și urmează

a fi respinsă ca atare pentru considerentele în  continuare arătate.

Prealabil,

în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

că nu este întemeiată excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire

formulată în temeiul art. 324 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 322 pct.

8 C. proc. civ., la data de 11 iunie 2010, împotriva deciziei civile nr. 2685

din 20 mai 2010, în condițiile în care revizuenții lipsă la judecata recursului

afirmă că au luat cunoștință despre această decizie  la data de 27 mai 2010.

f

iind astfel satisfăcută exigența textelor

de lege invocate se va respinge așadar ca neîntemeiată excepția de tardivitate.

Revizuirea

solicitată, pe temeiul legal invocat nu este însă admisibilă, în condițiile în

care, în adevăr, în sensul art. 322 pct. 8 C. proc. civ., revizuenții nu au demonstrat

că pretinsa lor împiedicare de a se prezenta la judecata recursului s-a datorat

unei împrejurări asimilată cu forța majoră.

c

hiar acceptând că simpla susținere a revizuenților în

sensul că partea potrivnică le-a ridicat citațiile expediate pentru ziua de judecare

a recursului, refuzând să le prezinte, corespunde realității, Înalta Curte apreciază

că o astfel de ipoteză nu satisface exigența prevederilor art. 322 pct. 8 C.

proc. civ., întrucât lipsa de diligență a unor persoane care fără nici o constrângere

și-au ales domiciliul procedural la sediul autorității intimate în a-și

monitoriza demersurile judiciare în curs nu poate fi asimilată cu un caz de forță

majoră.

Nici

un înscris al dosarului nu demonstrează că revizuenții reclamanți s-au aflat cu

toții într-o imposibilitate absolută de a lua cunoștință despre termenul de judecare

a recursului, mai cu seamă că unul dintre aceștia era încadrat în cadrul Biroului

Contencios.

Celelalte

aspecte de fapt invocate, cu referire la existența unor hotărâri judecătorești

prin care altor persoane din cadrul aceleiași autorități le-au fost acordate tichete

de masă ca și sporul salarial solicitate exced motivului de revizuire invocat

și ca atare nu prezintă relevanță în prezenta cerere de revizuire, din această perspectivă.

Revizuirea

fiind o cale de atac de retractare, nu poate fi examinată decât în cadrul și

pentru motivele expres arătate, în cazul de față temeiul legal impus de cererea

formulată reprezentându-l art. 322 pct. 8 C. proc. civ.

În

consecință, apreciindu-se în considerarea argumentelor expuse că nu s-a

dovedit, în sensul art. 322 pct. 8 C. proc. civ., neîndeplinirea uneia dintre cerințele

pentru care textul de lege reclamă întrunirea cumulativă, respectiv că

împiedicarea revizuenților de a se înfățișa la judecată s-a datorat unei împrejurări

mai presus de voința lor, urmează ca cererea de revizuire de față să fie respinsă

ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de D.A., M.(S.)L.R., D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A., Șt.L.,

G.M., D.S. și P.D.E. împotriva Deciziei nr. 2685 din 20 mai

2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2011.