ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București reclamanții: D.A., M.L.R., D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A., Ș.L.,

G.M., D.S. și P.F.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la acordarea lunar a

20 tichete de masă, începând cu 09 decembrie 2006 și a sporului salarial de 25%

pentru perioada 10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, potrivit prevederilor

art. 38 din Legea nr. 435/2006, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței

și până la data efectuării plății.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte,

iar aceste drepturi le sunt conferite prin lege, însă ele nu le-au fost asigurate/plătite

de pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat disjungerea cauzei în privința reclamantei D.G., arătând că nu are calitatea

de funcționar public, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2244

din 27 mai 2009, Curtea de Apel București a luat act de renunțarea la judecată de

către reclamantele D.E.S. și D.G.T. și a disjuns cauza în privința reclamantei D.G.

A admis acțiunea în privința

celorlalți reclamanți, în sensul că a obligat pârâta să acorde reclamanților tichetele

de masă și sporul salarial de 25% conform art. 38 din Legea nr. 435/2006, astfel:

tichetele de masă începând cu data de 10 decembrie 2006, iar sporul salarial de

25% pentru perioada 10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, actualizat potrivit ratei

inflației, raportat la momentul plății efective, drepturi ce se vor acorda fiecăruia

dintre reclamanți în raport de perioada concretă în care au avut raporturi de serviciu

cu instituția pârâtă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, s-a reținut de către instanța fondului că reclamanții sunt funcționari

publici ai instituției pârâte, aspect necontestat de către pârâtă.

S-a mai reținut că temeiul

legal al dreptului reclamanților la tichetele de masă se regăsește în prevederile

art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

din sistemul sanitar veterinar.

Legea intrând în vigoare

la data de 10 decembrie 2006, iar în lipsa unei prevederi care să dispună altfel,

s-a apreciat că dreptul reclamanților la cele 20 de tichete de masă s-a născut la

momentul intrării în vigoare a legii.

Prima instanță a reținut

incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 435/2006, specială, potrivit principiului

de drept specialia generalibus derogant, lege care nu condiționează acordarea tichetelor

de masă de limita prevederilor bugetare.

În privința sporului salarial

de 25% solicitat de reclamanți, s-a reținut că potrivit art. 38 din Legea nr. 435/2006

„salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare

publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici

pentru anul 2006", text în vigoare, dar care nu a fost aplicat de instituția

pârâtă de la intrarea legii în vigoare, adică și pentru partea din luna decembrie

a anului 2006.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

căii de atac, recurenta-pârâtă a reiterat apărările formulate în fața primei instanțe,

sub forma criticilor în recurs, susținând în esență următoarele:

la primul capăt de cerere, privind acordarea tichetelor de masă, a susținut că prima

instanță

nu a motivat

în niciun fel de ce autoritatea publică recurentă trebuie să acorde tichete de masă

pentru anul 2007 și 2008, perioadă în care, prin ordonanțe ale guvernului acordarea

tichetelor de masă este interzisă.

În dezvoltarea acestui

motiv, a arătat că deși Legea specială nr. 435/2006 la care face referire instanța

de fond nu condiționează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare,

pe parcursul perioadei pentru care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă au

fost adoptate o serie de ordonanțe care interziceau acordarea tichetelor de masă

de către instituțiile publice.

În acest sens, a precizat

că pentru anul 2007 nu a existat posibilitatea acordării tichetelor de masă, în

raport de prevederea cuprinsă în art. III din O.U.G. nr. 88/2006, pentru modificarea

și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum

și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, dar nici pentru anul 2008

nu a fost posibilă acordarea tichetelor de masă, în raport de prevederea cuprinsă

în art.

II

din O.U.G.

nr. 90/2007, privind unele măsuri financiar- fiscale în domeniul asigurărilor sociale

de sănătate și reglementări în domeniul cheltuielilor de personal.

În plus, din formularea

cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 435/2006, rezultă că unitățile sanitar-veterinare

publice sunt finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat,

deci nu se înscriu în acea unică excepție reglementată de cele două ordonanțe, și

ca atare, instituțiile publice nu pot acorda tichete de masă în anii 2007 și 2008.

A mai susținut

că

pentru

finanțarea plății acestor tichete de masă trebuia să existe o prevedere specială

în bugetul pentru anii 2007 și 2008.

În opinia recurentei,

dreptul instituit

de art. 23 din Legea nr. 435/2006 este un drept sub condiție, iar bugetul A.N.S.V.S.A.

este o parte a bugetului de stat în cadrul căruia nu s-au prevăzut și nici nu s-au

alocat sume pentru achiziționarea și acordarea tichetelor de masă.

doilea capăt de cerere privind acordarea majorărilor salariale de 25 % din salariul

de bază pentru perioada 10 decembrie 2006-31 decembrie 2006, recurenta-pârâtă a

arătat că este incidentă reglementarea cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 435/2006,

în care se statuează că "salarizarea se asigură cu încadrarea în resursele

finaciare alocate anual, potrivit legii", ceea ce coroborat cu art. 2 lit.

a) care se referă la crearea premiselor pentru implementarea, începind cu anul 2007,

a sistemului unitar de salarizare în sistemul sanitar-veterinar, duce la concluzia

că acordarea măririlor salariale de 25% după intrarea în vigoare a legii și până

la sfârșitul anului 2006 nu este posibilă, neexistând resurse financiare alocate

la nivelul anului 2006 pentru această majorare.

A arătat că soluția de

respingere a acestui capăt de cerere este, de asemenea, nemotivată.

Intimații-reclamanți

nu au formulat întâmpinare în cauză.

Examinând cauza

prin prisma motivelor de recurs invocate

și a dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamanții, funcționari

publici în cadrul autorității publice pârâte au investit instanța de contencios

administrativ cu o cerere, prin care au solicitat obligarea pârâtei la acordarea

alocației pentru hrană, sub forma a 20 de tichete de masă lunar, începând cu data

de 09 decembrie 2006, precum și acordarea sporului salarial de 25% pentru perioada

09 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, sume actualizate cu rata inflației de la

data scadenței și până la data efectuării plății.

Temeiul de drept invocat

de către reclamanți pentru primul capăt de cerere îl reprezintă dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, potrivit cu care

„începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul angajat în unitățile

sanitar veterinare publice, finanțate din venituri proprii și subvenții de la stat,

beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor”.

Autoritatea pârâtă și-a

fundamentat poziția procesuală pe dispozițiile art. 1 alin. (2) din Lege nr. 142/1998

privind acordarea tichetelor de masă, potrivit cărora acestea se acordă „în limita

prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile

din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate,

potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

Prima instanță a reținut

în considerentele sentinței recurate incidența dispozițiilor art. 23 din Legea

nr. 435/2006, specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant,

lege care nu condiționează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare.

Înalta Curte apreciază

că abordarea judecătorului de fond este greșită în contextul reglementărilor legale

incidente cauzei, criticile recurentei formulate în acest sens fiind întemeiate.

Regimul juridic

al tichetelor de masă este reglementat prin Legea nr. 142/1998, cu modificările

ulterioare.

Așa după cum rezultă din

prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, salariații pot primi o alocație

individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, numai în condițiile

legii și a Normelor de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 5/1999.

Potrivit art. 1 alin.

(2) din același act normativ, tichetele de masă se acordă „în limita prevederilor

bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de

venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.

Prevederile

art. 23 din

Legea nr. 435/2006, pe

care își grefează reclamanții dreptul la acordarea tichetelor de masă,

trebuie interpretate

prin raportare la prevederile art. 1

din Legea nr. 142/1998

și a

Normei de aplicare a legii, care stabilesc criteriile și

totodată, condițiile de

acordarea a tichetelor de masă.

Din analiza textului de

lege prevăzut de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998

enunțat anterior, rezultă

că beneficiile prevăzute de această lege nu reprezintă pentru salariați un drept,

ci reprezintă o vocație care se poate transforma într-un drept doar în condițiile

prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, respectiv, în limita prevederilor

bugetare.

În acest sens, au statuat

și secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV

din 18 februarie 2008, stabilind, între altele, că dispozițiile art. 1 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că „aceste beneficii nu

reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care

angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora

a fost negociată prin contractele colective de muncă”.

Cu privire

la autoritațile și instituțiile publice, se stabilesc de regula anual, prin legea

bugetului de stat, condițiile care permit sau nu acordarea tichetelor de masă.

Pe parcursul perioadei

pentru care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă, au fost adoptate o serie

de ordonanțe care înlătură acordarea tichetelor de masă de către instituțiile publice.

Astfel, potrivit art.

3 din O.U.G. nr. 88/2006, pentru modificarea și completarea unor acte normative

prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor

de personal, „Instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin

Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare și prin

Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare

și subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate

pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din

venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007. "

Potrivit

art. II din O.U.G.

nr. 90/2007, privind unele măsuri financiar- fiscale în domeniul asigurărilor sociale

de sănătate și reglementări în domeniul cheltuielilor de personal „Instituțiile

publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările

ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările

și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare,inclusiv

activitățile finanțate integral din venituri propriijnființate pe lângă instituțiile

publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă

tichete de masă în anul 2008 personalului din cadrul acestora. "

Nici pentru anul 2009

nu este posibilă acordarea tichetelor de masă, în raport de prevederea art. 8 din

O.U.G. nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, potrivit cu care „Instituțiile

publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările

ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările

și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare,inclusiv

activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă instituțiile

publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă

tichete de masă în anul 2009 personalului din cadrul acestora. "

Prin urmare, aceste dispoziții

sunt imperative și vizează

toate institutiile publice, cu exceptia

celor finanțate integral din venituri proprii.

În speță, recurenta-pârâtă

A.N.S.V.S.A. este o instituție publică finanțată în parte din subvenții de la bugetul

de stat, astfel că nu se înscrie în această unică excepției și în mod greșit a fost

obligată la acordarea tichetelor de masă pentru perioada solicitată de reclamanți.

Referitor la cel de-al

doilea capăt de cerere, privind acordarea sporului salarial de 25% pentru perioada

10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006 potrivit prevederilor art. 38 din Legea

nr. 435/2006, criticile recurentei se fondează.

Reclamanții

au invocat ca temei de drept prevederile art. 38 din Legea nr. 435/2006, potrivit

cu care „salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare

publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006 privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici

pentru anul 2006”.

Legea nr. 435/2006

a intrat în vigoare la data de 09 decembrie 2006, iar în raport de

prevederile

art. 4 din același act normativ, potrivit cu care “

Salarizarea

se asigură cu încadrarea în resursele financiare alocate anual potrivit legii”,

Înalta Curte apreciază că nu este posibilă acordarea acestui drept pentru perioada

solicitată, întrucât sumele alocate acestui spor salarial ar fi trebuit incluse

în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat al instituției, la o dată anterioară

intrării în vigoare a legii.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu 312 alin. (1) – (3) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 art. 312 C. proc. civ., se

va admite recursul, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 2244 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2010.