ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2690/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9221 din 18 iunie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanții E.D.A., A.R.M., M.M.A. și O.C.I., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către Municipiul București, prin Primarul General sau despăgubiri acordate în condițiile stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat în București, compus din teren de 2262 mp și două construcții demolate, urmând ca pârâtul să emită dispoziție în acest sens; a respins cererea principală privind stabilirea cuantumului despăgubirilor ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale, pentru imobilul situat în București, compus din 2262 mp și construcții demolate. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 536 din 29 octombrie 2009, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 922 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, E.A.A., A.R.M., M.M.A. și O.C.I. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, au calitatea de moștenitori ai autorilor S.G.

și S.S., S.A.V., în calitate de fiică și nepoți de fiică M.M.A., E.D., A.C.I. S-a mai reținut că, dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează doar procedura depunerii notificării în temeiurile și în condițiile prevăzute de lege, constatarea de către unitatea deținătoare a calității notificatorilor de persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului în litigiu s-au acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și a cererii de restituire în natură și, de asemenea, procedura stabilirii cuantumului despăgubirilor și a plății efective a acestora fiind una reglementată de Legea nr. 247/2005. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs Municipiul București, prin primarul General, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece : - Termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Deci termenul este de recomandare. - Actele doveditoare ale dreptului de proprietate și în cazul moștenitorilor cele ce atestă această calitate, trebuiau depuse odată cu notificarea. Termenul de 60 de zile a fost prelungit de legiuitor de mai multe ori tocmai cu scopul acordării unui interval de timp suficient notificatorului pentru depunerea actelor necesare. Recursul nu este fondat. În condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanții A.R.M., M.M.A., E.D.A.

și O.C.I., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General să se emită dispoziție prin care să se propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în municipiul București, sector 2, compus din teren în suprafață de 2262 mp și două construcții demolate. Unitatea deținătoare, Municipiul București, prin Primarul General avea obligația ca în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să se pronunțe prin dispoziție motivată sau decizie asupra notificării. Cum unitatea deținătoare nu s-a conformat temeiului mai sus menționat, reclamanții s-au adresat instanței de judecată, respectiv Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru notificarea persoanei juridice deținătoare este un termen de decădere, și nu de recomandare cum susține recurentul, Municipiul București prin Primarul General. Spre deosebire de termenele de prescripție extinctivă, termenele de decădere sunt mai riguroase, nesusceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen. Termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este incompatibil cu instituția repunerii în termen. Rațiunea pentru care a fost instituit ca fiind termen de decădere rezultă din preocuparea legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau în orice mod de aceștia.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și în consecință se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 536 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2010.