ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1451/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 521 din 4 iunie 2004, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al municipiului Tecuci, reținând că reclamantul nu a făcut dovada deținerii proprietății de către autorul său, C.S., la data preluării abuzive a imobilului, a modalității de preluare a acestuia de către stat, precum și faptul că imobilul în litigiu se regăsește în patrimoniul statului. Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 333/A din 25 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, constatând că în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada proprietății într-o perioadă apropiată datei de 6 martie 1945, precum și a preluării abuzive a imobilului.

Prin decizia civilă nr. 5191 din 26 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță. Instanța de recurs a reținut, față de înscrisurile depuse de reclamant în faza procesuală a recursului, că este necesar să fie efectuată o expertiză cu prilejul rejudecării, care să identifice amplasamentul actual al imobilului în litigiu, dimensiunile și vecinătățile în raport de actul de proprietate al autorului, pentru a se verifica dacă acesta poate fi restituit sau nu în natură, în integralitate sau parțial, precum și dacă acesta a fost sau nu demolat. A mai reținut instanța de recurs că trebuie verificat prin înscrisuri dacă strada D. din municipiul Tecuci s-a numit și strada I. și dacă în prezent se numește strada V., cum rezultă din unele acte, precum și calitatea reclamantului de persoană îndreptățită în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În rejudecarea apelului, s-a efectuat expertiza tehnică cu obiectivele indicate de instanța de recurs și s-au solicitat relații cu privire la succesiunea în timp a denumirii și numerotării străzilor. Prin decizia nr. 229/A din 10 noiembrie 2008 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința civilă nr. 521 din 4 iunie 2004 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 622/2003 a Primăriei municipiului Tecuci și, în consecință, a constatat că reclamantul are dreptul la despăgubiri în valoare de 115.374 lei pentru imobilul imposibil de restituit situat în Tecuci, str. D., nr. 20 ( fostă str. T., actualmente B-dul V.), despăgubiri ce vor fi acordate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 6703 din 17 iunie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva acestei decizii. S-a reținut, în esență, că instanța de apel a stabilit în mod corect acordarea despăgubirilor doar pentru imobilul din strada T., deoarece acesta a fost singurul imobil care a făcut obiectul acțiunii introductive, pentru imobilul din strada A. nr. 101 solicitându-se acordarea despăgubirilor pentru prima dată în recurs, fără să fi făcut obiectul notificării soluționate prin dispoziția contestată. A mai arătat instanța de recurs că decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii, și că nici celelalte critici formulate nu pot fi reținute.

Împotriva acestei din urmă decizii, S.C. a exercitat calea de atac a revizuirii, în temeiul art. 322 pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ., precizând la termenul de judecată din 4 martie 2010 că nu mai susține decât motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul S.C. a arătat că atât instanța de apel, cât și instanța de recurs, nu s-au pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra imobilului situat în Tecuci, imobil ce a aparținut autorilor revizuentului – reclamant. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că, pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată.

În speță, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât, respingând recursul, instanța nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului pricinii, ci numai a analizat motivele de casare invocate de recurent. Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. și anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazurile de revizuire devine inutilă. Față de considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.C.

este inadmisibilă și se va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 6703 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuentul S.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.