ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1451/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 521 din 4

iunie 2004, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al municipiului

Tecuci, reținând că reclamantul nu a făcut dovada deținerii proprietății de

către autorul său, C.S., la data preluării abuzive a imobilului, a modalității

de preluare a acestuia de către stat, precum și faptul că imobilul în litigiu

se regăsește în patrimoniul statului.

Curtea de Apel Galați, prin

decizia civilă nr. 333/A din 25 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, constatând că în mod corect prima

instanță a reținut că nu s-a făcut dovada proprietății într-o perioadă

apropiată datei de 6 martie 1945, precum și a preluării abuzive a imobilului.

Prin decizia civilă nr. 5191 din

26 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de

reclamant, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea

apelului la aceeași instanță.

Instanța de recurs a reținut, față

de înscrisurile depuse de reclamant în faza procesuală a recursului, că este

necesar să fie efectuată o expertiză cu prilejul rejudecării, care să

identifice amplasamentul actual al imobilului în litigiu, dimensiunile și

vecinătățile în raport de actul de proprietate al autorului, pentru a se verifica

dacă acesta poate fi restituit sau nu în natură, în integralitate sau parțial,

precum și dacă acesta a fost sau nu demolat.

A mai reținut instanța de recurs

că trebuie verificat prin înscrisuri dacă strada D. din municipiul Tecuci s-a

numit și strada I. și dacă în prezent se numește strada V., cum rezultă din

unele acte, precum și calitatea reclamantului de persoană îndreptățită în

raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În rejudecarea apelului, s-a

efectuat expertiza tehnică cu obiectivele indicate de instanța de recurs și

s-au solicitat relații cu privire la succesiunea în timp a denumirii și

numerotării străzilor.

Prin decizia nr. 229/A din 10

noiembrie 2008 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamant, a schimbat sentința civilă nr. 521 din 4 iunie 2004 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 622/2003 a

Primăriei municipiului Tecuci și, în consecință, a constatat că reclamantul are

dreptul la despăgubiri în valoare de 115.374 lei pentru imobilul imposibil de

restituit situat în Tecuci, str. D., nr. 20 ( fostă str. T., actualmente B-dul

V.), despăgubiri ce vor fi acordate conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia civilă nr. 6703 din 17 iunie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva acestei decizii.

S-a reținut, în esență, că

instanța de apel a stabilit în mod corect acordarea despăgubirilor doar pentru

imobilul din strada T., deoarece acesta a fost singurul imobil care a făcut

obiectul acțiunii introductive, pentru imobilul din strada A. nr. 101

solicitându-se acordarea despăgubirilor pentru prima dată în recurs, fără să fi

făcut obiectul notificării soluționate prin dispoziția contestată.

A mai arătat instanța de recurs că

decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii, și că nici celelalte critici

formulate nu pot fi reținute.

Împotriva acestei din urmă decizii,

S.C. a exercitat calea de atac a revizuirii, în temeiul art. 322 pct. 2 și pct.

7 C. proc. civ., precizând la termenul de judecată din 4 martie 2010 că nu mai

susține decât motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire,

revizuentul S.C. a arătat că atât instanța de apel, cât și instanța de recurs,

nu s-au pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra imobilului situat

în Tecuci, imobil ce a aparținut autorilor revizuentului – reclamant.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea oferă posibilitatea

retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate

de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 C.

proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din textul citat rezultă că,

pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a

impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al

unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

Hotărârile instanțelor de recurs

care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și,

rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea

recurată.

În speță, prin decizia a cărei

revizuire se solicită, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant,

astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât, respingând

recursul, instanța nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului

pricinii, ci numai a analizat motivele de casare invocate de recurent.

Așa fiind, se constată că nu este

îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire impusă

de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. și anume aceea ca hotărârea dată în

recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții

specifice reglementate de cazurile de revizuire devine inutilă.

Față de considerentele expuse,

cererea de revizuire formulată de revizuentul S.C. este inadmisibilă și se va

respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire a

deciziei nr. 6703 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuentul S.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 martie 2010.