ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4925/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 314 din 31 mai 2004, Tribunalul Galați, secția civilă.

- a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul local Tecuci și

Primarul municipiului Tecuci;

- a respins acțiunea formulată de

reclamanta C.R. în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Tecuci și Primăria

Tecuci, având ca obiect restituirea în natură, în cota de ½ din imobilul

situat în Tecuci, sau acordarea despăgubirilor bănești, ca nefondată.

- a admis acțiunea formulată de

reclamanții C.M. și G.V.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului

Tecuci, a anulat dispoziția nr. 853 din 4 decembrie 2003 emisă de Primarul

municipiului Tecuci și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în

Tecuci, format din casă de locuit și teren aferent, în suprafață de 1745,12 mp

cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, pe de o parte reclamanta C.C., care a invocat calitatea de

unic moștenitor al familiei Ș.E.C. și, pe de altă parte, reclamanții C.M. și G.V.T.,

invocând dreptul de proprietate al numiților M. și D.G., au solicitat

restituirea în natură a imobilului menționat, situat în Tecuci, respectiv

terenul, cu referire la reclamanta C.C.

Prin dispoziția nr. 805 din 17

ianuarie 2003, Primăria municipiului Tecuci a respins notificarea petentei C.C.,

cu motivarea nedovedirii de către aceasta a calității de titular al dreptului

de proprietate.

Prin acțiune, reclamanta C.C. a

susținut că nu are titlu de proprietate deoarece actul de proprietate a fost

ridicat odată cu naționalizarea imobilului, iar Arhivele Naționale ale Statului

nu au în depozit registrul de inscripțiuni–transcripțiuni al fostului Tribunal

Tecuci pentru anul 1947.

Reclamanții C. și G. au arătat, prin

cererea de chemare în judecată, că imobilul a fost cumpărat în anul 1933 de

autorii lor, a fost deținut până în anul 1946, dată la care a fost

rechiziționat, după care, nelegal, față de calitatea autorului lor D.G. de

ofițer al armatei române, imobilul a fost naționalizat. Au mai precizat reclamanții

că imobilul a fost naționalizat de la frații K. și familia Ș., persoane care

locuiau la acea dată în imobil, fără titlu.

Din actele dosarului a rezultat cert

exclusiv cumpărarea imobilului, la data de 10 martie 1993, de către familia M.

și D.G.

Ulterior, situația juridică a

imobilului apare ca incertă.

Ca atare, notificarea reclamantei C.

corect a fost respinsă, iar notificarea reclamanților G. și C. a fost greșit

respinsă. Totodată, fiind liber, imobilul poate fi restituit în natură.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel reclamanta C.R. și pârâta Primăria municipiului Tecuci.

Apelanta–reclamantă a susținut, în

esență, că a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi,

împrejurare în raport de care în mod greșit notificarea și, ulterior, acțiunea,

au fost respinse, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Apelanta–pârâtă a solicitat, în

principal, respingerea acțiunii și față de reclamanții C.V.T. și C.M., în

raport de împrejurarea că persoanele deposedate nu au fost autorii acestora ci

frații K. și familia Ș.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 1299/A din 18 octombrie 2004, a respins apelurile ca

nefondate.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a apreciat corect că

reclamanta menționată nu a făcut dovada dreptului de proprietate și că, în

condițiile în care imobilul era rechiziționat, autorii acesteia nu puteau

deveni titulari ai dreptului de proprietate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

reclamanta C.R. a declarat recurs, întemeiata pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând nelegalitatea deciziei în raport de dispozițiile art. 2, art. 16,

alin. (3), art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 480 C. civ.

Reclamanta a susținut că autorii

săi, Ș.V. și E.C. au dobândit coproprietatea imobilului, în indiviziune de

drept comun împreună cu K.I. și K.A., prin cumpărare de la vânzătorii G.D. și G.M.,

în Naul 1947.

Imobilul a fost naționalizat în

temeiul Decretului nr. 92/1950, prin decizia nr. 134/1962, de la coproprietarii

K.I., K.A., Ș.V. și Ș.E.C.

Prin înscrisurile anexate cererii de

chemare în judecată reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate, precum

și a imposibilității obiective de a prezenta titlul de proprietate.

Totodată, calitatea de coproprietar

a autorilor săi este dovedită de înscrisurile din care rezultă că autoritățile

locale au corespondat cu G.M. numai până în 1946, iar ulterior exclusiv cu

coproprietarii menționați de către reclamanta C., corespunzător perioadelor în

care fiecare dintre aceștia au fost titularii dreptului de proprietate asupra

imobilului a cărui restituire s-a cerut.

În concluzie, reclamanta a solicitat

admiterea recursului, pe fond, admiterea acțiunii formulate de către aceasta și

respingerea acțiunii reclamanților C.M. și G.V.T.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză se constată că prima instanță a reținut o situație

contradictorie, respectiv nu a stabilit cert situația juridică a imobilului,

sub aspectul titularului dreptului de proprietate la data trecerii acestuia în

proprietatea statului.

Ca atare, apelul declarat de

reclamanta C.R. împotriva hotărârii primei instanțe apare ca fiind întemeiat

sub aspectul acestor critici, elementele silogismului judiciar, la care se

referă art. 261 pct. 5 C. proc. civ., neîndeplinind în acest caz condițiile

prevăzute de textul menționat.

Instanța de apel, în condițiile

expuse, nu a făcut aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, hotărârea atacată,

este supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, conform art. 312

raportat la art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de

reclamanta C.R. și va modifica decizia, în sensul că va admite apelul declarat

de aceeași parte împotriva hotărârii primei instanțe și va trimite cauza Curții

de Apel Galați, în vederea judecării în fond a acțiunii reclamantei menționate,

respectiv administrarea de probe în vederea stabilirii certe a situației

juridice a imobilului, cu referire la faptele relevate, identificarea și

interpretarea normelor legale aplicabile și deducerea consecințelor

operațiunilor menționate, exprimate într-o hotărâre temeinică și legală.

Totodată, constatând că în mod

judicios instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra apelului declarat de

pârâta Primăria municipiului Tecuci, celelalte dispoziții ale deciziei atacate

vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C.R.

împotriva deciziei civile nr. 1299/A din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel

Galați, pe care o modifică și admite apelul aceleiași părți.

Trimite cauza spre competentă

soluționare, în fond, la Curtea de Apel Galați.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.