ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 220/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

11 mai 2006, reclamanții V.E., M.E., R.Z. și R.C.J. au solicitat anularea

dispoziției nr. 22 din 3 mai 2006 emisă de pârâta SC P.V.N. SRL Zagon, cu

consecința obligării pârâtei să restituie în natură imobilul înscris în C.F.

Zagon nr. 5014, ulterior transcris în C.F. Zagon nr. 5444, ce a constituit

proprietatea antecesorilor, S.Z., născută B., iar în subsidiar, în situația în

care nu este posibilă restituirea bunului în natură, obligarea pârâtei la plata

despăgubirilor corespunzătoare valorii de circulație a imobilului.

În motivarea cererii, reclamanții au

învederat că imobilul menționat a trecut în stăpânirea statului fără titlu, în

baza dispozițiilor Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, a

ajuns în proprietatea SC P. SA, reorganizată în SC T. SRL Sf. Gheorghe care a

înstrăinat imobilul pârâtei.

Invocând incidența dispozițiilor

art. 1, art. 7, art. 9, art. 24 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat

restituirea bunului în natură de la pârâtă, unitate deținătoare în accepțiunea

Legii nr. 10/2001 și căreia îi revine obligația stipulată de art. 25 (art. 26)

din actul normativ menționat.

Prin sentința civilă nr. 40 din 17

ianuarie 2008, Tribunalul Covasna a respins acțiunea reclamanților reținând că

imobilul solicitat ce a intrat în patrimoniul unei societăți comerciale

integral privatizate, SC T. SRL Sf. Gheorghe, a fost transmis în anul 2000, cu

actul de vânzare-cumpărare nr. 441 din 10 martie 2000, pârâtei SC N. SRL Zagon,

care în atare situație nu are calitate de „unitate deținătoare” ce nu poate fi

obligată la restituirea bunului deținut cu titlu de cumpărare.

Totodată s-a reținut formularea

notificării cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

respectiv în luna februarie 2006, ceea ce justifică de asemenea soluția de

respingere a cererii dedusă judecății.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 50 Ap din 21

aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

A fost desființată sentința atacată

și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut, în esență, că prima

instanță a dat eficiențe strict

ad literam

prevederilor art. 27 din

Legea nr. 10/2001 fără a analiza condițiile care atrag aplicabilitatea acestei

dispoziții normative.

S-a arătat în acest context că, pe

de o parte, titlul Statului a fost anulat prin sentința civilă nr. 1340/1998 a

Judecătoriei Târgu Secuiesc și că și prin sentința civilă nr. 372/2004,

Tribunalul Covasna a dispus în procedura contenciosului administrativ anulare

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al SC T. SRL

Sf. Gheorghe cu referire la imobilul în litigiu. Deși ulterioară transmiterii

bunului către pârâtă, prin încheierea din 15 octombrie 1999 reclamanții au

notat în evidențele de carte funciară procesul promovat împotriva

proprietarului tabular înscris la acea dată, SC T. SRL Sf. Gheorghe, mențiune

relevantă în procesul examinării valabilității titlului intimatei, căreia

notarea menționată îi era opozabilă.

A fost reținută a fi întemeiată și

critica privind soluționarea litigiului prin reținerea tardivității formulării

notificării, incident ce nu a fost pus în discuția contradictorie a părților,

tardivitate care a fost examinată prin raportare doar la notificarea adresată

intimatei, cu ignorarea procedurii administrative inițiate de reclamanți față

de SC T. SRL, fosta unitate deținătoare a imobilului.

Reținând că astfel în mod greșit prima

instanță a dezlegat raportul juridic dedus judecății prin raportare la

calitatea procesuală pasivă a intimatei, respectiv a tardivității notificării,

fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în considerarea dispozițiilor art.

297 alin. (1) C. proc. civ., a fost desființată hotărârea iar cauza trimisă

spre rejudecare tribunalului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta SC N. SRL criticând-o pentru nelegalitate sens în care,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății întrucât

a procedat la schimbarea naturii acțiunii reclamanților.

În acest sens a învederat că deși

sesizată cu o plângere împotriva răspunsului înregistrat sub nr. 22 din 3 mai

2006 la notificarea reclamanților, instanța de apel a depășit cadrul procesual

astfel determinat și a procedat la cercetarea situației proprietății

imobilelor, deși nu a fost învestită cu asemenea verificări.

A invocat totodată nelegalitatea

hotărârii și pentru lipsa de temei legal, critică ce nu a fost dezvoltată și

încadrată în drept.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

„modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere … când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Motivul de recurs arătat urmărește

desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit

principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legale

făcute au putere de lege între părțile contractante.

Ca urmare, câmpul de aplicațiune al

acestui motiv de casare vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus

în justiție, înțeles ca

negotium

și care poate fi bilateral sau

unilateral.

Dispoziția legală enunțată nu poate

fi aplicată, prin extrapolare, greșitei aplicări sau interpretări a unui act

procesual vizând, așa cum se invocă în cauză depășirea limitelor judecății și

schimbarea obiectului acesteia, critică care poate fi încadrată în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă

urmează a fi analizată.

În drept, instanțele au obligația de

a se pronunțat doar asupra obiectului cererii dedusă judecății, acest fapt

constituind garanția respectării principiului disponibilității prevăzut de art.

129 alin. (6) C. proc. civ.

Dacă formulările sunt confuze,

împiedicând determinarea obiectului și temeiului juridic al cererii de chemare

în judecată, instanța are îndatorirea, respectând principiul

contradictorialității, să ceară precizările necesare, în scopul soluționării

cauzei cu respectarea riguroasă a principiului disponibilității.

În speța supusă analizei, obiectul

cererii introductive de instanță, astfel cum a fost precizat (f. 35 d.f.)

vizează nelegalitatea dispoziției emisă de pârâtă în procedura legii speciale,

dar și constatarea nulității actelor de transmisiune având ca obiect bunul litigios

încheiate între SC T. SRL în al cărei patrimoniu s-a aflat bunul și pârâta din

cauză.

Limitându-se a face verificări

exclusiv din perspectiva calității pârâtei de „unitate deținătoare” în

accepțiunea legii speciale, dar și modalității măsurilor reparatorii cuvenite

reclamanților în raport de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma

în vigoare la data soluționării acțiunii (astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 247/2005) prima instanță nu a analizat fondul pretențiilor deduse în

justiție, constând în analiza validității titlului transmițătoarei (care a fost

desființat parțial printr-o hotărâre judecătorească), dar și al celui al

pârâtei, examinare impusă de obiectul cererii de chemare cu judecata căreia a

fost investită instanța.

Această analiză se impune cu atât

mai mult cu cât prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale, dispozițiile art. I pct. 60 din Legea nr. 247/2005 au fost declarate

neconstituționale, sens în care s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele

preluate cu titlu” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt

încălcate dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Ca urmare, reconfigurarea textului

art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, impune cu

necesitate analiza validității titlului statului și, consecutiv, al

deținătorului bunului, analiză legal pretinsă de instanța de apel.

Față de cele ce preced și care vin

să substituie parțial considerentele instanței de apel, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC N. SRL împotriva deciziei nr. 50 Ap din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.