ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2889/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 178 din 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, s-a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Consiliului Local Târgu Mureș, s-a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC T.T.E. SRL, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost admisă acțiunea așa cum a fost precizată de către reclamanta SC H.P. SRL, au fost obligate pârâtele SC T.T.E.

SRL Tîrgu Mureș, Municipiul Tîrgu Mureș și Consiliul Local al Municipiului Tîrgu Mureș să plătească în solidar reclamantei suma de 1.029.146,14 lei reprezentând cotă-parte ce-i revine reclamantei din asociere pe perioada 1 ianuarie 2002 - 31 iulie 2008, plus suma de 399.097,93 lei dobândă legală; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei 40.369 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin încheierea din data de 26 februarie 2008 instanța a respins excepția greșitei constituiri a completului de judecată, reținând că acel contract pe baza căruia sunt întemeiate pretențiile vizează bunuri din domeniul public, iar potrivit art. 2 alin. (1) Iit.

c) din Legea nr. 554/2004, respectivul contract este asimilat actelor administrative, însă la data introducerii acțiunii nu intrase în vigoare Legea nr. 554/2004. Prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția prematurității cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea procedurii concilierii prealabile, instanța luând act că prin procesul verbal din 27 decembrie 2001 s-a terminat procedura concilierii prealabile, prin acest proces verbal menționându-se că acesta constituie procedura de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. Totodată, prin aceeași încheiere în baza art. 137 C. proc. civ. instanța a dispus unirea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC T.T.E.

SRL cu fondul, apreciind că pentru soluționarea acesteia sunt necesare administrarea de dovezi. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Municipiul Târgu.Mureș, prin primar, conform căreia reclamantul trebuia să formuleze o plângere prealabilă prin care să solicite desființarea dispoziției unilaterale a primarului Târgu Mureș, dispoziție unilaterală cuprinsă în procesul verbal din 27 decembrie 2001, a respins-o ca neîntemeiată. S-a constatat că în cauză are calitate procesuală pasivă consiliul local, întrucât, unitatea administrativ teritorială ca persoană juridică și deci subiect colectiv de drept, își asumă și îndeplinește obligațiile prin autoritățile locale pe care legiuitorul le-a investit cu astfel de competențe.

Referitor la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC T.T.E. SRL s-a reținut că pentru existența calității procesuale pasive trebuie să se regăsească identitatea între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății. Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța a respins-o întrucât introducerea în cauză a unității administrativ teritoriale municipiul Târgu Mureș, prin primar, este rezultatul clarificării precizării de acțiune formulată de reclamantă pentru termenul din 13 octombrie 2003, clarificare de acțiune ce a fost necesară ca urmare a ambiguității în formularea cererii de introducere în cauză a unui nou pârât.

În concluzie, instanța reține că reclamanta și-a respectat obligațiile contractuale, în sensul că a adus în cadrul asocierii aportul la care s-a obligat în vederea constituirii fondului destinat desfășurării activităților ce formează obiectul contractului de asociere în participațiune, în sensul exploatării sistemului Telpark de taxare a staționării de autovehicule în municipiul Târgu Mureș, însă prin concursul de voință al pârâtelor reclamanta nu și-a primit drepturile ce rezultă din asociere, încălcându-se astfel, cu rea-credință drepturile reclamantei privind participarea la beneficii.

Din expertiza contabilă întocmită în cauză se reține că reclamanta are dreptul la suma de de 1.029.146,14 lei pe perioada 1 ianuarie 2002. – 31 iulie 2008, sumă ce-i revine corespunzător cotei de participare de 35% pe perioada 1 ianuarie 2002 – 31 iulie 2008, cu luarea în considerare a limitelor bugetului de cheltuieli ce nu poate depăși 40% din totalul veniturilor, precum și a drepturilor Primăriei Municipiului Târgu Mureș, care nu pot fi mai mici de 500.000.000 lei/an, sumă pe care, potrivit art. 969 C. civ. și art. 42 C. com., au fost obligate pârâtele în solidar să o achite reclamantei. Prin decizia nr. 189 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelurile declarate de pârâții SC T.T.E.

SRL Târgu Mureș și Municipiul Târgu Mureș, prin primar, împotriva sentinței pronunțate în contradictoriu cu intimata reclamantă SC H.P. SRL Timișoara și intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș. A schimbat în parte sentința în sensul că: A admis în parte acțiunea precizată a reclamantei SC H.P. SRL Timișoara. A constatat prescris dreptul la acțiune pentru perioada 23 august 2003 – 23 ianuarie 2005. Le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 903.356 lei reprezentând cota-parte din asociere pe perioadele 1 ianuarie 2002 – 22 august 2003 și 23 ianuarie 2005 – 31 iulie 2008, plus suma de 374.165 lei dobânda legală aferentă aceleiași perioade. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat-o pe reclamanta intimată SC H.P. SRL Timișoara să-i plătească apelantei pârâte SC T.T.E. SRL Târgu Mureș 10.729 lei cheltuieli de judecată și apelantului pârât Municipiul Târgu Mureș 11.000 lei cheltuieli de judecată. A debitat-o pe apelanta pârâtă SC T.T.E. SRL Târgu Mureș cu suma de 6.385 lei diferență taxă timbru apel. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: O primă critică a sentinței apelate vizează nelegalitatea acesteia pentru încălcarea competenței materiale, fiind dată de instanța comercială în condițiile în care litigiul prin natura sa era de contencios administrativ, însă critica este nefondată; în mod corect instanța de fond a judecat litigiul ca instanță comercială, întrucât în momentul sesizării sale, natura acestuia era comercială și nu de contencios administrativ, iar Legea nr. 554/2004 a permis continuarea judecării litigiilor potrivit legii aplicabile în momentul sesizării.

Ambele apelante au invocat încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. și ca urmare a soluționării precizării de acțiune din 15 ianuarie 2008, în condițiile în care aceasta nu reprezenta o majorare a câtimii obiectului cererii, ci o modificare a acțiunii introductive, dar și această susținere a fost respinsă, argumentat, ca nefondată. În ce privește susținerile apelantelor în legătură cu prescripția dreptului la acțiune, instanța de apel a constatat că, pentru o perioadă 23 august 2003 – 23 ianuarie 2005, dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, așa că în această privință este întemeiată critica apelantelor căci, în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru o parte din pretențiile intimatei reclamantei.

S-a invocat de către ambele apelante inadmisibilitatea acțiunii, întrucât nu a fost parcursă faza prealabilă a contenciosului administrativ fie în temeiul dispozițiilor art. 554/2004 sau Legii nr. 29/1990, însă, așa s-a precizat mai sus natura litigiului fiind comercială și nu de contencios administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile legilor precitate nu era necesară parcurgerea procedurii instituită de aceste legi. S-a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., și de aici prematuritatea introducerii acțiunii, însă din lucrările dosarului se reține că această etapă a fost parcursă. Apelanta SC T.T.E. SRL Tîrgu Mureș a invocat lipsa calității procesuale pasive cu motivarea că nu a făcut altceva decât să se supună dispoziției primarului din 27 decembrie 2001 prin care au fost suspendate plățile către reclamantă, iar plățile nu au mai fost încasate de către ea ci au fost virate în contul administrației locale.

Această apărare nu poate fi reținută pentru că apelanta este parte în contractul de participațiune și deci, în mod corect a fost chemată în judecată în calitatea de pârâtă, apărarea în sensul arătat este o chestiune de fond, respectiv motivul neexecutării contractului, și nu de excepție procedurală. La rândul său apelanta Municipiul Tîrgu Mureș a invocat lipsa calității procesuale pasive, prevalându-se de dispozițiile art. 5 din contract potrivit căruia SC T.T.E. SRL Tîrgu Mureș avea obligația de plată a procentelor stabilite prin contract, aceasta fiind desemnată în calitatea de administrator al asocierii. Executarea contractului se discută în contradictoriu cu părțile acestuia astfel că, din punct de vedere procedural acest apelant are calitate procesuală pasivă, chestiunea ridicată, ținând de fondul pricinii.

Cu privire la executarea contractului - fondul pricinii, pârâtele apelante au invocat că, cea care nu și-a executat contractul este intimata reclamantă, pentru că a refuzat punerea la dispoziție a licenței T. Excepția de neexecutarea a contractului de către intimata reclamantă nu poate fi primită, pentru că așa cum rezultă din actele depuse la dosar Tribunalul Tg Mureș, s-a derulat în condiții bune contractul părților până la sfârșitul anului 2000, când, din motive de ordin financiar, unul dintre parteneri a dorit modificarea acestuia. Nu s-a reproșat până la acea dată nimic în legătură cu executarea în bune condiții a contractului de către reclamantă, aceasta îndeplinindu-și obligațiile asumate prin contract, iar pârâtele achitându-și obligațiile din contract.

Intimata reclamantă SC H.P. SRL Timișoara și-a manifestat voința de executare a contractului, iar apelantele pârâte au dorit modificarea acestuia (și chiar anularea pe cale judecătorească), dar nu au obținut acordul reclamantei. Apelantele pârâte au scos din exploatare softul livrat de reclamantă în cursul anului 2001, dar nu din motiv că acesta nu ar fi corespuns, ci pentru că au produs ele un alt soft, dar așa cum rezultă din propriile susțineri au preluat structura bazei de date, funcțiile și concepția softului reclamantei. Neexecutarea contratului nu se datorează culpei reclamantei ci culpei pârâtelor apelante și nimeni nu poate să-și invoce propria culpă în justiție. Fiecare dintre pârâte invocă culpa celeilalte în neexecutarea contractului, însă aceasta le incumbă deopotrivă.

Ambele pârâte sunt deopotrivă vinovate de neexecutarea contractului și urmează a răspunde în solidar potrivit dispozițiilor art. 42 C. com. Cu privire la cuantumul daunelor, în cauză s-a efectuat o expertiză de către expertul contabil A.V., care a prezentat 3 variante de calcul, iar părțile nu au făcut obiecțiuni. În apel, s-a dispus completarea raportului de expertiză, de către același expert, părțile nu au făcut obiecțiuni în legătură cu modul de calcul însă, fiecare dintre apelante a solicitat să se defalce sumele pentru care ar fi responsabile, căci răspunderea nu este solidară. Pentru raționamentele mai sus arătate această susținere a apelantelor nu poate fi reținută.

Cum pentru parte din daunele pretinse (în sens generic – pentru că este vorba de prestații lunare), așa cum s-a menționat, respectiv pentru perioada 23 august 2003 – 22 ianuarie 2005, s-a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris, pârâtele au fost obligate să-i plătească reclamantei sumele de 903.356 lei reprezentând cotă parte ce-i revenea reclamantei pe perioada 1 ianuarie 2002 – 22 august 2003 și 23 ianuarie 2005 – 31 iulie 2008, sumă ce-i revenea corespunzător cotei de participare de 35%, cu luarea în considerare a limitelor bugetului de cheltuieli ce nu putea depăși 40% precum și a drepturilor Municipiului Târgu Mureș ce nu puteau fi mai mici de 50.000 lei/an, plus suma de 374.165 lei dobânda legală calculată la sumele aferente.

Împotriva deciziei Curții de Apel au declarat recurs reclamanta SC H.P. SRL Timișoara și pârâții SC T.T.E. SRL Târgu Mureș și Municipiul Târgu Mureș, prin primar. Recurenta reclamantă SC H.P. SRL Timișoara critică hotărârea instanței de apel în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ. și solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelurilor formulate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. Recurenta-reclamantă susține astfel că admițând excepția privind prescripția dreptului la acțiune și reținând că pentru perioada 23 august 2003 – 23 ianuarie 2005 dreptul său ar fi prescris, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit atât prevederile legale în materia prescripției extinctive în privința pretențiilor sale, respectiv obiectul acțiunii, cât și prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. față de întregirea cererii sale și mărimea obiectului acțiunii. Față de cele arătate consideră că instanța de apel în mod incorect și nelegal a reținut că a formulat o acțiune cu două cereri, una pentru perioada ianuarie 2002 – 22 august 2003 și una pentru 23 august 2003 – 1 august 2008. În subsidiar, consideră că decizia instanței de apel este nelegală și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece cuprinde motive contradictorii. Susține că instanța de apel a reținut că prin precizările de acțiune „nu s-a făcut altceva decât să se precizeze cadrul corect procesual al litigiului”. A reținut și că susținerile apelantelor privind încălcarea art. 132 alin. (2) C. proc.

civ. sunt nefondate, instanța integrând precizările acțiunii introductive fără a înfrânge dispozițiile articolului menționat. Cu toate acestea, instanța de apel a constatat că cererea sa precizată este „atipică” și „are o oarecare autonomie procedurală”, motiv pentru care a hotărât că pentru perioada 23 august 2003 – 23 ianuarie 2005 dreptul la acțiune este prescris. Față de cheltuielile de judecată reținute în sarcina sa datorită unei culpe procesuale, consideră că decizia atacată este nelegală deoarece instanța nu a ținut cont că apelurile au fost admise doar în parte, nu a motivat în detaliu nici în încheiere, nici în decizie felul și natura acestor cheltuieli. De asemenea, față de valoarea lor (peste 5000 euro) și față de „culpa” sa, consideră că instanța ar fi trebuit să procedeze la micșorarea acestor sume în baza art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., iar cu privire la insuficienta timbrare a cererii de apel a pârâtei SC T.T.E. SRL apreciază că instanța de apel ar fi trebuit în mod normal și legal să respingă apelul ca insuficient timbrat. Recurenta pârâtă SC T.T.E. SRL Târgu Mureș își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită: În principal, admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, cu respectarea procedurilor legale, iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive a SC H.P. SRL, astfel cum a fost formulată și precizată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă mai sus menționată susține astfel că: În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În speță, chiar dacă Legea nr. 29/1990 nu prevedea în mod expres categoriile de acte administrative ce pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ, în această cauză contractul de colaborare face parte din categoria actelor administrative. Însă, soluționarea cauzei de către tribunal, ce a fost confirmată prin decizia Curții de Apel nu a respectat prevederile Legii nr. 29/1990, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, așa încât, având în vedere că acțiunea în răspundere contractuală formulată de SC H.P. SRL se întemeiază pe acte administrative emise de autorități publice, consideră că soluționarea acestei acțiuni era de competența secției de contencios administrativ din cadrul instanțelor mai sus menționate și, drept urmare, în baza art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., solicită casarea deciziei Curții de Apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente. În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Arată, în concluzie, că este neîntemeiată cererea intimatei-reclamante tocmai pentru faptul că sistemul T. nu s-a mai aplicat în Târgu Mureș încă din anul 2001 (după cum chiar aceasta recunoaște), astfel că nu pot fi invocate prevederile contractului din 1 august 2000, acesta nefiind executat de niciuna din părți încă din anul 2001. În baza acestor motive și în lipsa administrării unor probe concludente referitoare la prejudiciul suferit de SC H.P. SRL, instanța a dispus în mod nejustificat acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantei-intimate, motiv pentru care se impune admiterea prezentului recurs, în baza art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Susține că, prin respectarea contractului de colaborare încheiat între părți, instanța era obligată să constate că natura contractului de colaborare era cea de specie a actelor administrative, precum și faptul că sunt aplicabile în această cauză prevederile art. 1 și art. 5 alin (1) și (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data formulării acțiunii introductive. În baza considerentelor de drept și de fapt menționate mai sus, solicită modificarea parțială a deciziei Curții de Apel, ca netemeinică și nelegală, în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Arată că prin decizia Curții de Apel, instanța a aplicat în mod greșit normele legale în vigoare, deoarece în lipsa unor prevederi exprese ale Legii nr. 29/1990 în ce privește includerea contractului administrativ în categoria actului administrativ, instanța a interpretat în mod greșit Legea nr. 29/1990. De asemenea, instanța a interpretat în mod greșit legea și în ce privește dreptul SC H.P. SRL de a solicita despăgubiri pentru perioada ianuarie 2002 – iulie 2008. În acest sens, în mod justificat, prin decizia pronunțată, a constat prescrierea dreptului reclamantei-intimate de a solicita despăgubiri pentru perioada 23 august 2003-23 ianuarie 2005, în baza contractului de colaborare. În consecință, solicită instanței să constate, pe cale de excepție, prescripția dreptului SC H.P.

SRL de a solicita despăgubiri pentru perioada ianuarie 2005-iulie 2008 și, de asemenea, să se constate decăderea SC H.P. SRL din dreptul de a solicita despăgubiri corespunzătoare perioadei ianuarie 2005 – 31 iulie 2008 în cadrul prezentei acțiuni. Consideră și că solicitările reclamantei intimate privind acordarea unor despăgubiri pentru perioada ianuarie 2002-august 2003 sunt nefondate și nelegale. Cu privire la dispozițiile deciziei Curții de Apel privind debitarea sa cu suma de 6.385 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru consideră că și-a îndeplinit această obligație, iar pe de altă parte că, în timpul judecării cauzei în fața Curții de Apel nu au apărut noi elemente care să determine creșterea valorii taxei de timbru, aceasta fiind singurul caz în care instanța era obligată să-i pună în vedere completarea taxei judiciare de timbru.

Recurentul pârât Municipiul Târgu Mureș își fundamentează criticile exprimate în recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Arată astfel că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă anterior promovării acțiunii comerciale, or, după cum rezultă din dispozițiile art. 109 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 7201 C. proc. civ., parcurgerea procedurii concilierii prealabile este obligatorie pentru că norma care o reglementează este imperativă, iar neîndeplinirea acestei proceduri se sancționează cu respingerea cererii ca inadmisibile.

Din moment ce numai Municipiul Târgu Mureș este titular de patrimoniu și implicit de drepturi și de obligații (spre deosebire la Consiliul Local, Primărie și primar) doar acesta poate fi obligat ca urmare a admiterii cererii acțiunii în pretenții întemeiate pe principiile răspunderii contractuale și cum, unul din efectele principale ale cererii de chemare în judecată este întreruperea cursului prescripției [art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul 167/1958, republicat], chemarea în judecată a primarului (reprezentant al unității administrativ teritoriale) nu întrerupe prescripția ce curge în favoarea Municipiului Târgu Mureș (unitate administrativ teritorială reprezentată prin primar); având în vedere aceste motive, la data de 26 februarie 2008 – dată la care Municipiul Târgu Mureș a fost chemat în judecată – dreptul material la acțiune al reclamantei era prescris pentru pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2002 – 25 februarie 2005. Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că „ambele pârâte sunt deopotrivă vinovate de neexecutarea contractului și urmează a răspunde în solidar potrivit dispozițiilor art. 42 C. com.” Greșit ambele instanțe au respins excepția de neexecutare a contractului, atât timp cât reclamanta SC H.P.

SRL nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate și nici nu a dovedit îndeplinirea acestor obligații. Recursurile nu sunt fondate. În ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă SC H.P. SRL Timișoara se constată următoarele: Prima critică formulată de recurenta-reclamantă în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât se constată că instanța de apel a reținut corect că termenul de prescripție s-a întrerupt odată cu formularea cererii introductive și pentru perioada pretinsă ulterior.

Aceasta deoarece, prin cererea introductivă a reclamantei s-a solicitat antrenarea răspunderii contractuale a pârâtelor pentru neexecutarea prestațiilor pentru perioada ianuarie 2002 – 22 august 2003, iar prin cererile precizatoare din 15 ianuarie 2008 și 23 ianuarie 2008, pentru perioada 23 august 2003 și până la epuizarea contractului – 1 august 2008, or, termenul de prescripție curge de la scadență pentru fiecare sumă lunară în parte, pentru fiecare în parte curgând termenul de prescripție de 3 ani, în speță fiind vorba despre executarea unui contract cu pretenții succesive lunare. Nici cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată, întrucât, - reținându-se că precizările acțiunii introductive împrumută caracteristici atât de la art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., cât și de la alin. (2) al aceluiași articol, dar fără a înfrânge aceste ultime dispoziții legale [alin. (2)], ele reprezentând totuși o cerere atipică în raport de dispozițiile art. 132 C. civ., cu oarecere autonomie procedurală, - nu înseamnă că au fost formulate considerente contradictorii.

S-a reținut în același timp în considerentele deciziei criticate că în cererile precizatoare numai obiectul apare modificat și anume cu privire la solicitarea despăgubirilor în continuare din august 2003 și până la epuizarea contractului - 1 august 2008, dar trebuie avut în vedere că ne aflăm în prezența unui contract cu pretenții succesive lunare, cu termene scadente, așa încât chiar dacă nu se cunoștea exact cota lunară de beneficii, aceasta putea fi aproximată, așa cum s-a făcut în cererea introductivă, or, în această împrejurare susținerea reclamantei că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă din momentul cunoașterii întinderii pagubei, respectiv 13 ianuarie 2008, data depunerii raportului de expertiză, nu poate fi primită.

În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta-reclamantă, care în opinia acesteia, având în vedere admiterea doar în parte a apelurilor pârâților, s-ar fi impus a fi micșorate de către instanța de apel, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 274 alin (3) este de precizat că acesta este apanajul instanței, aprecierea aparținându-i și neputând fi cenzurată de instanța de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ca de altfel nici susținerea recurentei-reclamante în sensul că s-ar fi impus anularea apelului pârâtei SC T.T.E. SRL ca insuficient timbrat. Referitor la recursul pârâtei SC T.T.E. SRL Târgu Mureș se constată următoarele: În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. se observă că nu este fondat, instanța de apel reținând corect că în cauză competența de soluționare a cauzei aparține instanței comerciale, întrucât instanța comercială a fost investită în mod legal înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 și și-a păstrat competența și după intrarea în vigoare a acestei legi, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 554/2004 și art. 725 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc modalitatea de aplicare în timp a normelor de competență. De altfel, obiectul cererii reclamantei vizează antrenarea răspunderii contractuale a celor două pârâte și nu anularea unor acte administrative, care să atragă competența soluționării cauzei de către instanța de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 29/1990 sau Legii nr. 554/2004, astfel cum susține recurenta-pârâtă.

Critica acesteia întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată întrucât, pe de-o parte, susținerile pe care le conține nu pot fi circumscrise textului legal invocat, iar pe de altă parte, nu se poate reține că hotărârea Curții de Apel nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că este nefondat, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, în condițiile în care cauza a fost soluționată în mod corect de instanțele comerciale, Legea nr. 29/1990 și nr. 554/2004 nu sunt aplicabile acestui litigiu.

Nici susținerile formulate prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, întrucât se constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale aplicabile speței și a stabilit judicios cuantumul despăgubirilor cuvenite recurentei-reclamante, în raport de actele dosarului și de modul de operare a prescripției în funcție de acestea. Chestiunile învederate privind modalitatea în care instanța de apel a înțeles să aplice dispozițiile legale referitoare la taxele de timbru datorate exced prezentului recurs, neconstituindu-se în critici ce ar putea fi luate în considerare în baza dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Târgu Mureș se constată următoarele: În ce privește critica conform căreia nu au fost respectate dispozițiile art. 109 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 7201 C. proc.

civ. se reține că nu este întemeiată și în mod corect ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au respins excepția de prematuritate, întrucât, din actele dosarului rezultă fără dubiu că scopul urmărit prin edictarea acestor dispoziții legale a fost atins, iar pârâtele nu au fost vătămate în niciun fel, în sensul imposibilității de a se apăra sau de a formula pretenții proprii. Astfel, se constată că prin procesul verbal din 27 decembrie 2001 s-a terminat procedura concilierii prealabile, în acest act menționându-se că acesta constituie procedura de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

Referitor la cea de-a doua critică se constată că în înscrisul mai sus menționat, încheiat cu ocazia constatării concilierii au fost menționate pretențiile reciproce și punctul de vedere al fiecărei părți, iar referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 25 februarie 2005, determinat de faptul că Municipiul Târgu Mureș a fost chemat în judecată la data de 26 februarie 2005, s-a reținut corect de către curtea de apel că la acea dată nu s-a produs nicio modificare cu privire la părți, cauză, obiect, fiind doar clarificat cadrul procesual și fiind conceptat în calitate de parte Municipiul Târgu Mureș, ca titular al drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public.

Susținerea conform căreia în mod greșit s-a reținut că ambele pârâte sunt deopotrivă vinovate de neexecutarea contractului și răspund în solidar potrivit dispozițiilor art. 42 C. com. nu este întemeiată întrucât așa cum judicios s-a stabilit în litigiul comercial există solidaritate între codebitori, faptul că SC T.T.E. SRL Târgu Mureș a avut conducerea efectivă a activităților nu îi exonerează pe ceilalți pârâți de la plata daunelor și deși fiecare pârâtă invocă culpa celeilalte în neexecutarea contractului, aceasta le incumbă deopotrivă. În fine, contrar susținerilor recurentei, excepția de neexecutare a contractului în mod corect a fost respinsă, având în vedere că neexecutarea contractului nu s-a datorat culpei reclamantei, ci pârâtelor care nu își pot invoca propria culpă, pentru a fi exonerate de răspundere, - răspunderea lor fiind corect angajată în solidar, astfel cum s-a arătat mai sus.

În consecință, reținându-se că niciuna dintre recurente nu au formulat critici de natură să conducă la desființarea sau modificarea deciziei Curții de Apel, recursul reclamantei, precum și al pârâtelor vor fi respinse, ca nefondate și va fi menținută decizia Curții de Apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC H.P. SRL Timișoara și pârâtele SC T.T.E. SRL Târgu Mureș și Municipiul Târgu Mureș, prin primar, împotriva deciziei nr. 189 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.