ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 162/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, reclamanta F.C.

a solicitat, evacuarea pârâtei C.C., actualmente D.C.S.C., din imobilul, situat

în satul de vacanță Constanța, denumit M.B. (croitorie).

Prin sentința civilă nr. 6048

din 29 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,

excepție invocată de pârâtă și pe fond, a fost

respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamantă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței nr. 6048 din 29 septembrie 2006 a fost respins, ca nefondat,

prin decizia civilă nr. 98 din data de 16 aprilie 2007.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta F.C. a formulat recurs iar prin decizia comercială nr. 1060 din

13 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 261/36/2007, a fost admis recursul declarat de

reclamanta F.C. împotriva deciziei nr. 98 din 16 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, decizia recurată

fiind casată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a apreciat că, în

cauză, nu au fost pe deplin stabilite împrejurările de fapt care

să expliciteze rapoartele dintre părți de la momentul afilierii

și până la dezafiliere, din perspectiva dispozițiilor speciale

incidente, Legea nr. 109/1996, a consecințelor ce decurg sub aspectul

patrimoniului părților, la data afilierii și la data

dezafilierii.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 14 din 5 martie 2009 pronunțată în dosarul nr.

839/36/2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta -

reclamantă F.C. împotriva sentinței civile nr. 6048 din data de 29

septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr.

915/Com/2006, în contradictoriu cu intimata – pârâtă D.C.S.C.

În motivarea deciziei, Curtea de

Apel Constanța a reținut că instanța de fond a analizat

și argumentat în fapt și drept fundamentul respingerii acțiunii.

Reclamanta a susținut că

este proprietara imobilului în litigiu în temeiul art. 177 din Legea nr. 109/1996

în vigoare la data dezafilierii dar din expertiza efectuată în cauză

s-a stabilit că procedura de dezafiliere nu s-a desfășurat

și nu și-a produs efectele, iar în evidențele contabile ale

celor două, D.C. și F., nu sunt înregistrate modificări

patrimoniale ca urmare a pretinsei dezafilieri.

Deasemenea, s-a reținut că

reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra

imobilului în litigiu; imobilul în litigiu nu este ocupat de pârâtă ci de

către SC B.F.D. SRL în baza unui contract de închiriere necontestat de

reclamantă.

Împotriva deciziei civile nr. 14/ Com/5

martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța a declarat

recurs reclamanta F.C., fără a indica, expres, motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe care își întemeiază

această cerere, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul

admiterii apelului și a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență, că prin decizia atacată

instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a

schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Astfel, instanța de apel nu a

respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., întrucât prin decizia

comercială nr. 1060 din 13 martie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a fost dispusă casarea cu trimitere a

cauzei pentru ca instanța să stabilească împrejurările de

fapt care să expliciteze raporturile dintre părți din

perspectiva dispozițiilor speciale ale Legii nr. 109/1996.

Deși au fost administrate probe

noi din care rezultă că au fost și sunt proprietarii imobilului

C.B., instanța a apreciat că nu au fost administrate probe în

condițiile art. 1169 C. civ., fără a arăta de ce

autorizația de construire, decizia de atribuire teren, procesul – verbal

de recepție, actele de plată ale construcțiilor efectuate de

U.J.C.C. în calitate de beneficiar nu sunt acte de dovedire a

proprietății.

Hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, fiind încălcate

dispozițiile art. 201 C. proc. civ., întrucât instanța a reținut

din expertiza efectuată o stare de drept de competența exclusivă

a instanței și nu a expertului inginer constructor.

Instanța a dat, în funcție

de probele depuse la dosar o hotărâre greșită privind aplicarea

normei imperative a art. 177 din Legea nr. 109/1996, luând în considerare

afirmația expertului în sensul că nu avut loc dezafilierea.

Au fost încălcate și

dispozițiile art. 977 C. civ., reținând că imobilul nu este

folosit de pârâtă ci de un chiriaș dar închirierea a avut loc

după dezafiliere fără acordul proprietarului F. iar pe rolul

Tribunalului Constanța există o acțiune privind constatarea

nulității absolute a contractului de închiriere.

Hotărârea cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii fiind nesocotite

dispozițiile deciziei nr. 1060/2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție. Instanța a reținut greșit situația

de fapt fără a ține cont că pârâta încasează chirie în

urma unui contract încheiat după dezafiliere.

Intimata – pârâtă D.C.S.C. a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât

recursul este o cale extraordinară de atac, iar motivele invocate de

recurent nu se regăsesc în cele prevăzute expres de art. 304 C. proc.

civ.

Instanța de apel a respectat

dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în sensul că a administrat noi

probe și a stabilit situația de fapt și drept. Având în vedere

că ambele părți în litigiu invocă un drept de proprietate

asupra imobilului iar pentru stabilirea acestui drept se impune cercetarea

și compararea titlurilor, acolo unde exista, iar acest lucru excede

cadrului procesual respectiv evacuarea, instanțele de fond în mod corect

au respins acțiunea în evacuare a reclamantului.

Examinând recursul

reclamanților prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată

că acesta este neîntemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta s-a mulțumit să

dezvolte motivele de recurs fără însă a indica dispozițiile

art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., dar criticile invocate pot fi încadrate în

raport de dispozițiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ., în dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, art. 304 pct. 8 vizează

interpretarea greșită a actului dedus judecății dar în

dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta critică stabilirea

stării de fapt înainte și după dezafiliere și de aprecierea

greșită a probelor, care nu pot fi analizate în calea

extraordinară de atac a recursului.

Nu se poate susține că

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ.,

întrucât după casarea cu trimitere a administrat proba cu acte și

expertiza tehnică pentru a putea stabili raporturile dintre

părți și consecințele ce decurg sub aspectul patrimoniului

părților, în limita cadrului procesual stabilit prin cererea de

chemare în judecată.

Recurenta este în eroare asupra incidenței

în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea

sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unei

convenții și nicidecum a obiectului dedus judecății, iar

sub acest aspect soluția este dată cu respectarea cadrului și

limitelor procesuale, instanța pronunțându-se asupra cererii de

evacuare în raport de temeiul de drept indicat în cererea de chemare în

judecată dosar nr. 915/2006 al Tribunalului Constanța și cu

respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., ținând cont de

decizia comercială nr. 1060 din 13 martie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Următorul motiv de recurs ar

putea fi catalogat ca aparținând motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., cu toate că în dezvoltarea acestui motiv recurenta se referă

din nou la situația de fapt și aprecierea probelor.

Recurenta susține că au

fost încălcate dispozițiile art. 201 C. proc. civ., și art. 177

din Legea nr. 109/1996 întrucât din cuprinsul expertizei instanța a

reținut greșit că „dezafilierea nu s-a desfășurat

și nu și-a produs efectele iar stabilirea acestei stări de fapt

și drept este de competența instanței și nu a expertului”.

Această critică vizează de fapt interpretarea greșită

a probelor, aspect ce nu poate fi valorificat pe calea recursului,

instanța de apel dând eficiență dispozițiilor art. 201 C.

proc. civ., a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, probă ce a

fost analizată în raport de întreg materialul probator administrat

raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile

art. 177 din Legea nr. 109/1996 invocate de recurentă.

Nu se poate susține că

instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 977 C. civ., în

raport de contractele de închiriere depuse la dosar de intimată întrucât

acțiunea promovată a avut ca obiect evacuarea pârâtei care însă

nu se află în posesia imobilului.

Valabilitatea contractelor de

închiriere face obiectul altor acțiuni iar invocarea încălcării

dispozițiilor art. 977 C. civ., în raport de contractele enumerate de

recurent nu are suport legal.

Ultimul motiv de recurs ce se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

vizează nemotivarea hotărârii și faptul că, hotărârea

recurată cuprinde motive contradictorii, ori se constată că, în

speță, instanța de apel a argumentat soluția pronunțată

cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din

perspectiva motivelor de apel formulate în limitele stabilite în art. 294 – art.

295 C. proc. civ., și cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., ținând cont însă de obiectul cererii de chemare în

judecată, căruia i-a dat o corectă calificare, conform cu cele

stabilite de reclamantă în exercițiul dreptului său procesual de

dispoziție.

În concluzie, având în vedere

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C.

proc. civ., în concordanță cu dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., rezultă că, în cauză judecătorii au stăruit în

stabilirea situației de fapt, prin administrarea probelor pe care le-au

considerat necesare, motivând concludent hotărârea, conform art. 261 C.

proc. civ., iar cenzurarea, stabilirea situației de fapt și

reaprecierea probelor administrate, ceea ce de fapt se critică, neputând

face obiectul recursului, față de caracterul nondevolutiv al

acestuia.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în

cauză, ca nefondat, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., va obliga recurenta, în culpă procesuală, să

plătească intimatei – pârâte cheltuielile de judecată,

reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a solicitat și dovedit prin

înscrisurile depuse la doar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta

F.C.,

împotriva deciziei Curții de Apel Constanța nr. 14 din 5 martie 2009,

ca nefondat.

Obligă recurenta –

reclamantă să plătească intimatei – pârâte

D.C. Constanța suma de

1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de

avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

20 ianuarie 2010.