ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1880/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1920 din 6 mai 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiate, cererile conexe de suspendare a executării

Deciziei Președintelui A.N.C. nr. 77/2009 privind obligațiile de

informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de

comunicații electronice destinate publicului, formulată de reclamanta

SC O.R. SA și SC V.R. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Administrare și Reglementare în

Comunicații.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din

analiza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului

administrativ trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele trei

condiții: să existe un caz bine justificat, să se prevină o

pagubă iminentă și să fie formulată plângerea

prealabilă în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau o

acțiune în anularea actului.

În

acest context, prima instanță a constatat că prin cererile de

suspendare, reclamantele nu au invocat aspecte de fapt și de drept

relevante, care să fie de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ

contestat, astfel cum prevăd imperativ dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, ori care să contureze un

prejudiciu viitor, dar iminent și previzibil sau, după caz

perturbarea imprevizibilă și gravă a funcționării unui

serviciu public, cum impune art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași

lege.

S-a

mai reținut că, deși ambele reclamante recunosc prin cererile de

suspendare că actul administrativ contestat are temei în prevederile art.

20 din Legea nr. 304/2003, republicată, totuși ele critică

Decizia nr. 77/2009 a Președintelui A.N.C., din perspectiva

reglementării excesive în domeniu, însă această pretinsă

neregularitate, cu caracter general, nu poate avea aptitudinea de a realiza

cerința „cazului bine justificat", care are un caracter aplicat,

concret.

A

mai constatat prima instanță că nu poate fi primită nici

susținerea reclamantelor, în sensul că actul administrativ atacat

tinde la uniformizarea ofertelor și mărcilor și impune costuri

suplimentare, deoarece nu au putut să indice prevederi ale actului care le

afectează, în substanță, individualitatea ofertelor și

mărcilor, astfel încât aceste argumente nu pot conduce la concluzia

îndeplinirii cerinței legale privind dovedirea iminenței producerii

unei pagube.

Împotriva

sentinței civile nr. 1920 din 6 mai 2009 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta SC O.R. SA prin care s-a

solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii

atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei A.N.C.

(în prezent A.N.C.O.M.) nr. 77/2009 privind obligațiile de informare a

utilizatorilor finali de către furnizorii de comunicații electronice

destinate publicului până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a acțiunii în fond având ca obiect anularea Deciziei

Președintelui A.N.C. nr. 77/2009.

A învederat recurenta reclamantă, prin motivele de recurs, că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare

a legii, și anume a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ. Instanța de fond, a arătat

recurenta, a reținut în mod nefondat că reclamanta nu ar fi

făcut dovada existenței condițiilor legale de suspendare a unui

act administrativ, respectiv cazul bine justificat și existența unei

pagube iminente. În realitate, sunt întrunite, în mod cumulativ, ambele

condiții prevăzute de textul art. 14 din legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Referitor

la cazul bine justificat, s-a relevat că prin emiterea deciziei autoritatea

de reglementare și-a depășit limitele de competență,

atribuțiile acordate de legislația care guvernează activitatea

sa, acest lucru putând fi constatat prin analiza actelor normative indicate în

cererea de suspendare. Astfel, prevederile deciziei care detaliază

informațiile de la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 304/2003 sau

stabilesc informații suplimentare față de acestea sunt emise cu

încălcarea limitelor competenței de reglementare a A.N.C. în acest

domeniu, alin. (4) fiind textul de lege care împuternicește A.N.C. să

impună furnizorilor doar căile de transmitere a informațiilor.

S-a mai precizat de către reclamanta recurentă că decizia a fost

emisă și cu nerespectarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, nefiind însoțită de niciun referat de aprobare. Pe de

altă parte, s-a arătat că expunerea de motive care

însoțește proiectul de decizie nu aduce niciun fel de argumente în

sprijinul reglementării, nefiind bazată pe studii care să

demonstreze nemulțumirea utilizatorilor finali în raport cu gradul de

informare asupra serviciilor de comunicații electronice și

beneficiile introducerii unor noi reguli în raport de costurile implicate.

În ceea ce privește paguba iminentă, s-a evocat că

autoritatea de reglementare nu a negat niciun moment existența unei pagube

care s-ar produce în patrimoniul reclamantei prin aplicarea Deciziei nr.

77/2009. Or, cum în condițiile art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr.

554/2004, suspendarea executării unui act administrativ poate avea loc

pentru prevenirea unei pagube iminente, fără a se face referire la

întinderea acesteia, iar iminența pagubei rezulta din faptul că actul

administrativ atacat intra în vigoare în termen de 90 de zile de la publicarea

în Monitorul Oficial, înseamnă că în mod eronat prima

instanță a apreciat că reclamanta nu ar fi invocat „aspecte de

fapt și de drept relevante (...) care să contureze un prejudiciu

viitor, dar iminent și previzibil". Reclamanta consideră că

paguba ar fi cauzată nu numai de costurile de producție efectivă

a afișului prevăzut de art. 6 din decizie, ci și de

prejudicierea mărcii Orange, pentru promovarea căreia sunt cheltuite

sume semnificative. În plus, costurile semnificative pe care Orange le va

suporta în vederea respectării obligațiilor excesive impuse prin

decizie includ costuri de modificare a ofertelor, costuri de tipărire a

ofertelor și afișului menționat, costuri de transport, costuri

de instruire a personalului (în vederea prezentării acestor

informații), costuri de modificare a contractelor cu partenerii care

comercializează serviciile Orange și care la rândul lor vor trebui

să respecte prevederile deciziei.

Prin

întâmpinare intimata Autoritatea Națională pentru Administrare

și Reglementare în Comunicații (A.N.C.O.M.) a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că

sentința atacată este legală și temeinică, nefiind

întrunite în cauză condițiile de admisibilitate a cererii de

suspendare prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Recursul este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii,

„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ" [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004],

iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public" [art. 2 alin. (1) lit. ș) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare].

Prima

instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin

sentința recurată, respingerea cererilor conexate ale reclamantei de

suspendare a executării Deciziei Președintelui Autorității

Naționale pentru Comunicații nr. 77/2009 privind obligațiile de

informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de

comunicații electronice destinate publicului.

Într-adevăr, nu este întrunită în cauză cerința

cazului bine justificat, nefiind relevate prin motivele cererii de suspendare

și prin motivele de recurs aspecte care să conducă la concluzia

abuzului evident al autorității emitente sau la încălcarea

flagrantă a legii. împrejurările de fapt și de drept invocate de

reclamanta recurentă prin cererea de suspendare nu sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ contestat. Dealtfel, cum

rezultă din înscrisurile depuse în recurs, instanța de contencios

administrativ sesizată cu judecarea fondului cauzei s-a pronunțat în

primă instanță, dispunându-se respingerea ca nefondate a

acțiunilor conexate formulate de SC O.R. SA, SC V. România SA, SC C.R.M.T.

SA și SC T. SA împotriva Autorității Naționale pentru

Administrare și Reglementare în Comunicații, prin sentința

pronunțată la data de 17 februarie 2010 (în dosarul nr. 2301/2/2009)

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Pe de altă parte, nu este întrunită nici condiția

prevenirii unei pagube iminente, întrucât reclamanta nu a făcut dovada

că emiterea și punerea în executare a Deciziei nr. 77/2009 a

Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații

privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali de către

furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului ar

produce în patrimoniul recurentei un prejudiciu material viitor și

previzibil. Paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, presupune

existența în cuprinsul actului vizat a unor dispoziții care, prin

aducerea la îndeplinire, i-ar aduce reclamantului un prejudiciu greu sau

imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, iar o asemenea

situație nu este prezentă în cauză.

În raport de

cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate

nu sunt întemeiate și să hotărârea atacată este legală

și temeinică astfel că se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art.

312

alin. (1)

C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC „O.R."

SA București împotriva sentinței civile nr. 1920 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC O.R. SA

București, împotriva sentinței civile nr. 1920 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.