ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1880/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1920 din 6 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, cererile conexe de suspendare a executării Deciziei Președintelui A.N.C. nr. 77/2009 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, formulată de reclamanta SC O.R. SA și SC V.R. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din analiza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele trei condiții: să existe un caz bine justificat, să se prevină o pagubă iminentă și să fie formulată plângerea prealabilă în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau o acțiune în anularea actului.

În acest context, prima instanță a constatat că prin cererile de suspendare, reclamantele nu au invocat aspecte de fapt și de drept relevante, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat, astfel cum prevăd imperativ dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, ori care să contureze un prejudiciu viitor, dar iminent și previzibil sau, după caz perturbarea imprevizibilă și gravă a funcționării unui serviciu public, cum impune art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege.

S-a mai reținut că, deși ambele reclamante recunosc prin cererile de suspendare că actul administrativ contestat are temei în prevederile art. 20 din Legea nr. 304/2003, republicată, totuși ele critică Decizia nr. 77/2009 a Președintelui A.N.C., din perspectiva reglementării excesive în domeniu, însă această pretinsă neregularitate, cu caracter general, nu poate avea aptitudinea de a realiza cerința „cazului bine justificat", care are un caracter aplicat, concret. A mai constatat prima instanță că nu poate fi primită nici susținerea reclamantelor, în sensul că actul administrativ atacat tinde la uniformizarea ofertelor și mărcilor și impune costuri suplimentare, deoarece nu au putut să indice prevederi ale actului care le afectează, în substanță, individualitatea ofertelor și mărcilor, astfel încât aceste argumente nu pot conduce la concluzia îndeplinirii cerinței legale privind dovedirea iminenței producerii unei pagube.

Împotriva sentinței civile nr. 1920 din 6 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta SC O.R. SA prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei A.N.C. (în prezent A.N.C.O.M.) nr. 77/2009 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de comunicații electronice destinate publicului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în fond având ca obiect anularea Deciziei Președintelui A.N.C. nr. 77/2009. A învederat recurenta reclamantă, prin motivele de recurs, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a legii, și anume a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Instanța de fond, a arătat recurenta, a reținut în mod nefondat că reclamanta nu ar fi făcut dovada existenței condițiilor legale de suspendare a unui act administrativ, respectiv cazul bine justificat și existența unei pagube iminente. În realitate, sunt întrunite, în mod cumulativ, ambele condiții prevăzute de textul art. 14 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Referitor la cazul bine justificat, s-a relevat că prin emiterea deciziei autoritatea de reglementare și-a depășit limitele de competență, atribuțiile acordate de legislația care guvernează activitatea sa, acest lucru putând fi constatat prin analiza actelor normative indicate în cererea de suspendare. Astfel, prevederile deciziei care detaliază informațiile de la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 304/2003 sau stabilesc informații suplimentare față de acestea sunt emise cu încălcarea limitelor competenței de reglementare a A.N.C.

în acest domeniu, alin. (4) fiind textul de lege care împuternicește A.N.C. să impună furnizorilor doar căile de transmitere a informațiilor. S-a mai precizat de către reclamanta recurentă că decizia a fost emisă și cu nerespectarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nefiind însoțită de niciun referat de aprobare. Pe de altă parte, s-a arătat că expunerea de motive care însoțește proiectul de decizie nu aduce niciun fel de argumente în sprijinul reglementării, nefiind bazată pe studii care să demonstreze nemulțumirea utilizatorilor finali în raport cu gradul de informare asupra serviciilor de comunicații electronice și beneficiile introducerii unor noi reguli în raport de costurile implicate.

În ceea ce privește paguba iminentă, s-a evocat că autoritatea de reglementare nu a negat niciun moment existența unei pagube care s-ar produce în patrimoniul reclamantei prin aplicarea Deciziei nr. 77/2009.

Or, cum în condițiile art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ poate avea loc pentru prevenirea unei pagube iminente, fără a se face referire la întinderea acesteia, iar iminența pagubei rezulta din faptul că actul administrativ atacat intra în vigoare în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, înseamnă că în mod eronat prima instanță a apreciat că reclamanta nu ar fi invocat „aspecte de fapt și de drept relevante (...) care să contureze un prejudiciu viitor, dar iminent și previzibil". Reclamanta consideră că paguba ar fi cauzată nu numai de costurile de producție efectivă a afișului prevăzut de art. 6 din decizie, ci și de prejudicierea mărcii Orange, pentru promovarea căreia sunt cheltuite sume semnificative.

În plus, costurile semnificative pe care Orange le va suporta în vederea respectării obligațiilor excesive impuse prin decizie includ costuri de modificare a ofertelor, costuri de tipărire a ofertelor și afișului menționat, costuri de transport, costuri de instruire a personalului (în vederea prezentării acestor informații), costuri de modificare a contractelor cu partenerii care comercializează serviciile Orange și care la rândul lor vor trebui să respecte prevederile deciziei. Prin întâmpinare intimata Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (A.N.C.O.M.) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința atacată este legală și temeinică, nefiind întrunite în cauză condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare].

Prima instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată, respingerea cererilor conexate ale reclamantei de suspendare a executării Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 77/2009 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului. Într-adevăr, nu este întrunită în cauză cerința cazului bine justificat, nefiind relevate prin motivele cererii de suspendare și prin motivele de recurs aspecte care să conducă la concluzia abuzului evident al autorității emitente sau la încălcarea flagrantă a legii.

împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamanta recurentă prin cererea de suspendare nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat. Dealtfel, cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs, instanța de contencios administrativ sesizată cu judecarea fondului cauzei s-a pronunțat în primă instanță, dispunându-se respingerea ca nefondate a acțiunilor conexate formulate de SC O.R. SA, SC V. România SA, SC C.R.M.T. SA și SC T. SA împotriva Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, prin sentința pronunțată la data de 17 februarie 2010 (în dosarul nr. 2301/2/2009) de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pe de altă parte, nu este întrunită nici condiția prevenirii unei pagube iminente, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că emiterea și punerea în executare a Deciziei nr. 77/2009 a Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului ar produce în patrimoniul recurentei un prejudiciu material viitor și previzibil. Paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, presupune existența în cuprinsul actului vizat a unor dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar aduce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, iar o asemenea situație nu este prezentă în cauză.

În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și să hotărârea atacată este legală și temeinică astfel că se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC „O.R." SA București împotriva sentinței civile nr. 1920 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 1920 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.