ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1132/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. SC C. SA Buzău în contradictoriu cu A. N.P.A. RA și SC C. Brăila SA a solicitat prin acțiune obligarea pârâtelor la plata sumei de 9.148.168.000 Ron, reprezentând cotă din profitul realizat la 30 iunie 1997 nevirat de Sucursala Brăila a A. N.P.A. RA, sumă destinată acoperirii pierderii preluate de SC C. SA Buzău de la Sucursala Buzău A.N.P.A. RA. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 1684 din 5 martie 2001, a respins acțiunea pentru lipsa calității procesual active apreciind că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor care au dobândit un drept de creanță în conformitate cu O.G.

nr. 23/1996. Apelul declarat de reclamanta SC C. B. SA împotriva sentinței nr. 1684 din 5 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 313/2001, a fost respins prin decizia nr. 940 din 31 mai 2001, prin care Curtea de Apel a apreciat că excepția lipsei calității procesual active a reclamantei a fost corect soluționată în raport de O.G. nr. 23/1996 cât și în raport de contractul de cesiune de creanță prin care SC C. SA Buzău a cedat creanța cesionarului F.N.R. Dunărea, cu titlu oneros, primind în schimb, conform O.U.G. nr. 90/1998, titluri de participare.

Decizia nr. 940 din 31 mai 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, a fost recurată de reclamanta SC C. SA Buzău, iar Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, apreciind ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentă, prin decizia nr. 3127/2003, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC C. Brăila SA, a admis recursul, SC C. Buzău a casat decizia nr. 940/2001 și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Din analiza excepției lipsei calității procesual active a reclamantei, Curtea Supremă a reținut că temeiul juridic al acțiunii îi reprezintă H.G.R. nr. 184/1997, că la data introducerii acțiunii creanța se afla în patrimoniul reclamantei ceea ce îi conferă acesteia calitate procesuală activă și, în fine, că nu-i poate fi negată reclamantei calitatea procesuală activă aceasta bazându-se pe o vocație și nu pe un drept întemeiat al reclamantei.

2. - Rejudecarea apelului după casare. Prin decizia nr. 93 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul reclamantei SC C. SA Brăila SA a desființat sentința nr. 1684 din 5 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială și a trimis cauza pentru rejudecare în fond aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că între data pronunțării deciziei Curții Supreme nr. 3127 din 20 iunie 2003 și data soluționării apelului în rejudecare, dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., au fost modificate în sensul că instanța de apel, în cazul în care prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, nu evocă fondul ci desființează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecare, primei instanțe.

Curtea de Apel, a mai constatat că nu se mai află în ipoteza de a evoca fondul pentru prima dată în apel, astfel cum prevedea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., de la data desființării deciziei nr. 940/2001 de către Curtea Supremă de Justiție și că nu încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece Curtea judecă apelul în conformitate cu art. 297 (1) C. proc. civ., în forma de la data pronunțării. Potrivit Curții de Apel în cauză sunt aplicabile prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată. Curtea a mai reținut că, în speță, problema nu se pune cu privire la necompetența Curții de a soluționa apelul ci dacă, după judecarea apelului, este competentă să evoce fondul în situația în care tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului.

Recursul Motivele de recurs. Împotriva deciziei nr. 93 din 18 februarie 2009 a declarat recurs, reclamanta SC C. SA Brăila solicitând ca în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., să dispună casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de apel, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. În argumentarea celor două motive recurenta a susținut: - Competența materială a Curții de Apel București de a soluționa cauza pe fond a fost hotărâtă prin încheierea interlocutorie din 12 noiembrie 2008, iar revenirea asupra acestei hotărâri de către aceeași instanță este inadmisibilă întrucât încalcă principiul autorității de lucru judecat.

- Decizia prin care instanța de apel s-a declarat necompetentă să judece cauza pe fond este nelegală întrucât încalcă art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data pronunțării deciziei nr. 3127 din 20 iunie 2003 de către Curtea Supremă de Justiție și art. 725 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. - Este contradictorie distincția făcută de Curtea de apel în sensul că nu se pune problema competenței Curții de a soluționa apelul ci de a evoca fondul atunci când prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului. În realitate într-o astfel de situație Curtea este competentă să judece și fondul. - Curtea de Apel a fost investită cu judecata în fond printr-o decizie de casare cu trimitere pronunțată de Curtea Supremă de Justiție care, direct și neechivoc a stabilit, conform art. 315 C. proc.

civ., obligația instanței de apel de a judeca în fond litigiul conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data casării. - Art. 725 alin. (2) teza a lI-a C. proc. civ., prevede că în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile. Prin dispozițiile legii noi privitoare la competență se înțeleg dispozițiile legii în vigoare la acel moment respectiv cele ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în formularea dată de O.U.G. nr. 138/2000. - Interpretând greșit dispozițiile art. 725 alin. (2) tezele 1 și 2 C. proc. civ., instanța de Apel s-a dezinvestit și a trimis cauza la tribunal fără să țină seama de faptul că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite se judecă de acele instanțe.

Intimata prin întâmpinare a combătut punctual motivele invocate de SC C. SA Brăila și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, a susținut că dispozițiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., privitoare la competență, în caz de casare cu trimitere nu vizează problematica soluțiilor care pot fi adoptate de instanța de apel, iar în ce privește aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data judecării apelului, intimata a considerat că trimiterea cauzei pentru cercetarea fondului este corectă. În final a apreciat că instanța de apel nu putea să procedeze atât la judecata apelului cât și la judecata fondului litigiului dacă prima instanță nu a cercetat fondul. Recursul este nefondat.

1. - Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pretinsa existență a motivelor contradictorii. Argumentarea existenței motivelor contradictorii s-a bazat pe distincția pe care Curtea de Apel a făcut-o între competența sa de a judeca apelul și competența de a evoca fondul, distincție care în opinia recurentei este una și aceeași problemă. Înalta Curte, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, observă că soluția instanței de apel se bazează pe un raționament logico-juridic care a condus în mod just către soluția din dispozitiv. În concret, trebuie observat că prin decizia de casare, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului iar în considerente se explicitează faptul că această casare se impune întrucât prin admiterea greșită a excepției lipsei calității procesual active nu s-au mai soluționat celelalte excepții și nici nu s-a trecut la examinarea fondului.

Față de soluția pronunțată de Curtea Supremă de Justiție este evident că instanța de apel a fost investită să judece apelul, fără să se specifice ca judecata să vizeze în mod determinat un anume aspect al apelului. Așadar, Curtea de Apel în rejudecare în mod legal a stabilit, pe de o parte, că este competentă să judece apelul, iar pe de altă parte, că în aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat nu poate evoca fondul, dispozițiile privind judecata apelului fiind de imediată aplicare. În consecință, critica este vădit nefondată. 2. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost argumentat pe aplicarea greșită a art. 268 alin. (3), art. 297 alin. (1), art. 315 și 725 alin. (2) teza I, C. proc.

civ. a. - Prima chestiune care se impune a fi dezlegată privește repunerea în discuție a excepției privind necompetența Curții de Apel de a evoca fondul în urma casării cu trimitere pentru rejudecarea apelului dispusă de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 3127 din 20 iunie 2003. Față de analiza propusă, Înalta Curte observă că prin încheierea din 12 noiembrie 2008, instanța de apel, ca instanță de trimitere, a dezlegat problema competenței Curții de Apel de a judeca apelul așa încât nu poate fi vorba de o repunere în discuție prin decizia atacată a competenței Curții de a judeca fondul din perspectiva art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data pronunțării deciziei nr. 93/2009.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 268 alin. (3) C. proc. civ. Și dacă s-ar admite ipotetic că nu era necesară distincția dintre competența de a judeca apelul și competența de a evoca fondul în judecarea apelului, ambele excepții vizând același lucru, nu s-ar putea da eficiența cerută de recurentă dispozițiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ., întrucât judecătorii sunt ținuți numai de acele încheieri care pregătesc dezlegarea finală a pricinii. Aceste dispoziții trebuie înțelese în sensul că judecătorul este ținut să respecte numai încheierile care cuprind o soluție legală care pregătește dezlegarea finală a litigiului nefiind în intenția legiuitorului de a-l obliga pe judecător să pronunțe o hotărâre finală conștient fiind că aceasta este susceptibilă de desființare, numai pentru că este nevoit să respecte o încheiere greșită.

În fine, Curtea de Apel însăși prin considerentele deciziei, pentru a înlătura confuzia între cele două chestiuni puse în discuție a precizat că „problema nu se pune cu privire la necompetența Curții de Apel de soluționare a apelului ci, dacă, Curtea de Apel este competentă după judecarea apelului să evoce fondul”. b. Se reproșează instanței de apel încălcarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, în rejudecare, Curtea de Apel era investită să evoce fondul și să judece apelul sub toate aspectele.

S-a arătat anterior că soluția Curții Supreme de Justiție prin care s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, așa cum a fost explicitată în considerente, nu a vizat în sine doar evocarea fondului ci judecarea apelului așa încât chiar dacă distincțiile făcute de instanța de apel nu sunt riguros exacte din punct de vedere tehnic juridic nu conduc la reformarea deciziei criticate întrucât soluția finală s-a dat cu respectarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) raportat la art. 725 alin. (1) C. proc. civ. Această concluzie are în vedere faptul că judecata în apel, la data pronunțării soluției, respectă condițiile cerute de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care la acel moment nu mai permiteau cercetarea fondului pentru prima dată în calea de atac a apelului.

Prin urmare, Curtea, găsind întemeiat apelul și observând că normele privind aplicarea legii noi sunt de imediată aplicare, a trimis corect cauza tribunalului, în vederea cercetării fondului, respectând astfel prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. c. Nu se poate reține nici critica privind încălcarea de către Curtea de Apel a dispozițiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ., întrucât trimiterea pentru rejudecare s-a datorat schimbării normelor privind judecata apelului în sensul că fondul nu poate fi evocat pentru prima dată în apel atunci când prima instanță nu a făcut o astfel de cercetare. Altfel spus, dispozițiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., relative la aplicarea legii noi privitoare la competență, în caz de trimitere pentru rejudecare, nu vizează și soluțiile care pot fi adoptate de instanța de apel așa cum sunt reglementate de art. 297 C. proc.

civ. d. În adevăr, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 2003, Curtea de Apel a fost legal investită cu judecata apelului, numai că până la data pronunțării s-au schimbat normele privind judecata apelului așa încât, judecând apelul, soluția adoptată a fost aceea de trimitere a cauzei pentru ca prima instanță să se pronunțe pe fond. Această soluție este legală dar și rațională întrucât protejează gradele de jurisdicție conferite părților din punct de vedere procedural. În consecință se va înlătura critica privind nerespectarea art. 725 alin. (2) C. proc. civ. Față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA BRĂILA împotriva deciziei comerciale nr. 93 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.