ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C. SA Brăila prin acțiunea înregistrată
la Tribunalul Brăila, sub nr. 3759/113/2005 în contradictoriu cu pârâta C.U.P.D.
Brăila a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 29.491.539.071 lei
reprezentând debit provenit din protocolul din 10 februarie 2003 cu
cheltuielile de judecată aferente, motivând că prin hotărârea nr. 31 din 28
februarie 2002 a Consiliului Municipal Brăila s-a hotărât trecerea din
administrarea RA A.L. Brăila în administrarea SC C. SA Brăila a activelor de termoficare
prevăzute în anexa hotărârii, predarea - primirea urmând a se efectua până la
31 ianuarie 2003.
Ulterior încheierii protocolului
din 10 februarie 2003, a motivat în continuare reclamanta, Consiliul Local al
Municipiului Brăila a decontat din subvenția totală prezentată în protocol de
72.368.008.157 lei numai suma de 42.876.469.086 lei refuzând diferența de
29.491.539.071 lei care formează obiectul dosarului. Deși prin scrisoarea de
confirmare a soldului din 27 aprilie 2004 RA A. Brăila a confirmat că are
datorii provenind din protocolul încheiat cu SC C. SA Brăila în sumă de
68.882.243.121 lei, în care este cuprinsă și suma de 29.491.539.071 lei,
aceasta nu a procedat la plată.
În cauză, pârâta RA A. Brăila
a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului Local Municipal Brăila
și a A.N.R.D.E. București pentru ca la rândul lor, aceștia să fie obligați la
plată în ipoteza în care se va găsi întemeiată acțiunea reclamantei îndreptată
împotriva sa.
Tribunalul Brăila, secția
comercială, prin sentința nr. 42 din 30 martie 2005 a respins acțiunea
reclamantei și cererea de chemare în garanție.
Prin decizia nr. 8/A din 18
ianuarie 2006 Curtea de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, a
admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința civilă nr. 42 din 30
martie 2005 a Tribunalului Brăila în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC
C. SA Brăila formulată împotriva pârâtei RA A. Brăila pentru lipsă calitate
procesuală pasivă.
A menținut restul
dispozițiilor sentinței.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 130 din 12 ianuarie 2007 a admis
recursul reclamantei, a casat decizia nr. 8/A din 18 ianuarie 2006 a Curții de
Apel Galați și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Curtea de Apel Galați, secția
comercială maritimă și fluvială, după rejudecare, prin decizia nr. 59/A din 21
iunie 2007 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința nr. 42 din 30
martie 2005 a Tribunalului Brăila și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
Prin sentința nr. 437/F.COM
din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brăila s-a respins acțiunea
principală formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta C.U.P.D.
Brăila și cu chemații în garanție Consiliul Local Brăila și A.N.R.D.E. București.
S-a respins cererea pârâtei de
chemare în garanție a Consiliului Local Municipal Brăila și a A.N.R.D.E. București.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut următoarele:
În baza H.C.L.M. nr. 31/2002
s-a dispus preluarea de către SC C. SA Brăila, a activității de producere,
distribuție și furnizare a energiei termice și apei calde de consum în urma
preluării activelor de termoficare de la RA A. Brăila.
Părțile implicate SC C. SA Brăila
și RA A. Brăila au încheiat protocolul de predare - primire înregistrat din 10
februarie 2003 semnat și de Primarul Municipiului Brăila cu obiecțiuni în care
s-a inclus și suma de 72.368.008.157 lei subvenție.
Conform dispozițiilor art. 3
și art. 4 din O.U.G. nr. 162/1999 pentru energia termică furnizată prin sistem
centralizat în scopul încălzirii locuințelor și prepararea apei calde s-a
prevăzut ca populația să plătească prețul local al gigacaloriei, dar nu mai
mult decât prețul național de referință.
Diferența stabilită între
prețul local mai mare al gigacaloriei și prețul național de referință urma să
fie subvenționată din bugetul local și bugetul de stat.
Suma de 72.368.008.157 lei
reprezintă diferența mai mare dintre prețul gigacaloriei locale (costurile
reclamantei SC C. SA) și prețul național de referință.
Această sumă trebuia plătită
din bugetul local (Consiliul Local al Municipiului Brăila).
Din expertiza contabilă
efectuată în cauză a rezultat că suma de 29.491.539.071 lei vechi ce reprezintă
subvenția la energia termică care este înscrisă la protocolul din 2003 la
poziția subvenții cont 445, este reală și corect calculată, conform O.U.G. nr. 162/1999
și O.U.G. nr. 115/2001 și a deciziilor din 11 aprilie 2001 și a adreselor din
21 iulie 2001, 12 februarie 2002 emise de A.N.R.D.E. București.
S-a reținut că această
creanță a fost predată de către RA A., în prezent C.U.P.D. către SC C. SA, însă
plata ei urma să se facă din subvențiile alocate de C.L.M. Brăila, pentru
energie termică.
În ceea ce privește cererea
de chemare în garanție formulată de pârâtă s-a dispus respingerea acesteia
întrucât între reclamantă și chematele în garanție nu există un raport juridic.
Prin apelul declarat
împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta a susținut următoarele:
Hotărârea din 28 februarie
2002 a C.L.M. Brăila prin art. 1 a dispus trecerea din administrarea RA A.L.
Brăila în administrarea SC C. SA a activelor de termoficare prevăzute în anexa
parte integrantă din această hotărâre.
Conform art. 2 din H.C.L.M. nr.
31 din 28 februarie 2002 predarea - primirea activelor transmise urma să se
facă pe bază de proces-verbal de lucru care s-a efectuat prin protocolul din 10
februarie 2003.
În baza deciziei nr. 26 din 18
decembrie 2002 a Curții de Conturi și a Deciziei primarului nr. 380 din 29
ianuarie 2003 s-a încheiat protocolul din 2003 care întrunește toate elementele
unui raport juridic, în sensul că sunt nominalizate părțile (RA A. și SC C. SA),
conținutul reprezentându-l drepturile și obligațiile părților stabilite în mod
clar, obiectul raportului juridic este de asemenea bine precizat prin
obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească părțile.
A susținut că suma aflată în
litigiu reprezintă contravaloarea energiei termice pe care RA A.L. a primit-o
la de la SC C. SA, anterior conform H.C.L.M. nr. 31 din 28 februarie 2002 și că
nu avea cum să cheme în instanță Consiliul Local Brăila atât timp cât
obligațiile contractuale erau între SC C. SA și RA A.L.
Faptul că ulterior C.L.M. a
achitat suma de 42.876.469.086 lei rol direct către SC C. SA s-a realizat în
conformitate cu art. 3 din protocolul din 1 aprilie 2002.
Restul subvenției în sumă de
29.491.539.071 lei rol care nu a fost plătită de C.L.M. Brăila a considerat că
nu îi este opozabil deoarece RA A.C. avea obligația să predea o creanță certă,
lichidă și exigibilă iar în caz contrar să depună toate diligențele necesare
pentru recuperarea sumei și transmiterea către SC C. SA.
A mai susținut apelanta că,
dacă suma reprezentând subvenție, este inclusă în balanța soldurilor cu o
valoare nerecunoscută de C.L.M. Brăila, diferența trebuie să fie achitată de RA
A.C., cu atât mai mult cu cât aceasta o și recunoaște prin confirmările la
sold.
Curtea de Apel Galați, secția
comercială maritimă și fluvială, prin decizia nr. 70 din 8 septembrie 2009 a
respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC C. SA Brăila împotriva
sentinței nr. 437/FCOM din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Brăila, reținând că
instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, făcând o justă
interpretare și aplicare a legii.
Prin protocolul încheiat în
conformitate cu decizia nr. 380 din 29 ianuarie 2003 a Primarului Municipiului
Brăila, pârâta RA A. Brăila în calitate de „predător” și reclamanta SC C. SA în
calitate de „primitor” au predat și, respectiv preluat elementele patrimoniale de
activ și pasiv aferente activităților de producere, distribuție și furnizare a
energiei termice și apei calde menajere, conform anexei care cuprinde la
poziția subvenții suma de 72.368.008.157 lei rol, sumă din care C.L.M. Brăila a
plătit suma de 42.876.469.086 lei refuzând explicit să plătească diferența
către SC C. SA, așa cum rezultă din corespondența aflată la dosar.
Apelanta - reclamantă deși
invocă faptul că protocolul din 10 februarie 2003 întrunește toate elementele
unui raport juridic, nu clarifică în niciun fel acest raport juridic.
Prin raportare la obiectul
litigiului dedus judecății, respectiv la suma cuprinsă în anexa la protocolul încheiat
și pretinsă prin cererea de chemare în judecată se poate stabili că a operat o
cesiune de creanță prin care s-a transmis creanța constând în subvenție la
energia termică pe care pârâta RA A.C. nu a încasat-o de la Consiliul Local în
totalitate, până la încheierea protocolului. Prin efectul cesiunii, noul
creditor al debitorului cedat (instituția în sarcina căreia intră obligația de
plată a subvenției) este SC C. SA care a preluat această sumă de încasat, cu
ocazia încheierii protocolului.
Expertiza tehnică efectuată
a relevat faptul că suma de 29.491.539.071 lei rol reprezintă subvenție la
energie termică că aceasta este reală, fiind înscrisă în protocolul din 2003 la
poziția subvenții, cont 445 și calculată conform O.U.G. nr. 162/1999 și O.U.G. nr.
115/2001 a deciziilor nr. 403 și 406 din 11 aprilie 2001 și a adreselor din 21
iulie 2001 și 12 februarie 2002.
Prin urmare, reclamanta nu
poate solicita de la pârâtă suma consemnată cu titlu de subvenții în anexa la
protocol întrucât aceasta are natura unei creanțe pe care nu o poate încasa de
la cedent.
Împotriva menționatei
decizii reclamanta SC C. SA Brăila a declarat recurs întemeiat în drept pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate,
solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea
apelului și a acțiunii sale astfel cum a fost formulată.
În criticile formulate
recurenta - reclamantă după o prezentare amănunțită a situației de fapt, a
susținut în esență următoarele:
Greșit a reținut instanța de
apel că în cauză a operat o cesiune de creanță, cedent fiind RA A. care
transmite suma de 72.368.008.151 lei către cesionarul SC C. SA în condițiile în
care predarea –primirea activelor de termoficare s-a realizat în baza adoptării
de către Consiliul Local Brăila a hotărârii nr. 31/2002, care are putere de
lege între părțile implicate, prin protocolul din 2003 care are valoarea unui
contract.
Recurenta - reclamantă
susține că potrivit art. 1392 C. civ. cedentul este ținut la momentul cesiunii
să garanteze creanța ce face obiectul acesteia, dacă nu a intervenit o cauză de
stingere.
Față de situația de fapt este
inadmisibil ca diferența de 29.491.539.071 lei recunoscută de intimata-pârâtă,
să fie înregistrată ca profit la RA A., aspect confirmat de altfel și de
expertiza contabilă efectuată de societatea sa și de evidențele contabile ale
acesteia în condițiile în care SC C. SA înregistrează o pierdere.
Decizia din apel este
nelegală și cu privire la respingerea cererii sale de chemare în garanție
formulate în cauză, fiind prejudiciată societatea sa cu o sumă îndreptățită să
o primească.
Intimata - pârâtă C.D. Brăila
și intimații chemați în garanție Consiliul Local Brăila și A.N.R.D.E. București
prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca
nefondat, pentru motivele expuse.
Înalta Curte, analizând
materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin
cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca
nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente:
Printr-o integrală și
completă apreciere a probelor instanța de apel a stabilit o corectă situație de
fapt în sensul că protocolul de predare - primire din 10 februarie 2003,
încheiat sub egida C.L.M. Brăila care a aprobat prin hotărâre ca activitatea de
termoficare împreună cu activul și pasivul să fie preluată de SC C. SA de la RA
A. nu este de natură contractuală; că prin raportare la obiectul litigiului
dedus judecății, respectiv la suma cuprinsă în anexa la protocolul încheiat și
pretinsă de reclamantă prin cererea de chemare în judecată a operat o cesiune
de creanță prin care s-a transmis creanța constând în subvenție la energia
termică neîncasată de pârâta RA A.C. de la Consiliul Local în totalitate, până
la încheierea protocolului și că prin efectul cesiunii, noul creditor al
debitorului cedat este SC C. SA care a preluat această sumă de încasat, cu
ocazia încheierii protocolului.
Susținerea recurentei în
sensul că suma de 29.491.539.071 lei vechi reprezintă profit pentru pârâtă este
eronată, avându-se în vedere că subvenția prin natura sa reprezintă diferența
stabilită între prețul local mai mare al gigacaloriei și prețul național de
referință ce urma să fie subvenționată de la buget.
În mod corect a reținut
instanța de apel că reclamanta nu poate să solicite de la pârâtă suma
consemnată cu titlu de subvenții în anexa la protocol întrucât aceasta are
natura unei creanțe pe care nu o poate încasa de la cedent, în cauză
neaplicându-se principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia
convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Pe cale de consecință, în
condițiile în care a fost respinsă acțiunea principală, soluția instanței de
apel de respingere ca nefondată a cererii de chemare în garanție este corectă
întrucât între reclamantă și chematele în garanție nu există niciun raport
juridic.
Așa fiind, cum hotărârea
instanței de apel este legală, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC C. SA Brăila împotriva deciziei comerciale nr. 70 din 8
septembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 martie 2010.