ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. SA Brăila prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila, sub nr. 3759/113/2005 în contradictoriu cu pârâta C.U.P.D. Brăila a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 29.491.539.071 lei reprezentând debit provenit din protocolul din 10 februarie 2003 cu cheltuielile de judecată aferente, motivând că prin hotărârea nr. 31 din 28 februarie 2002 a Consiliului Municipal Brăila s-a hotărât trecerea din administrarea RA A.L.

Brăila în administrarea SC C. SA Brăila a activelor de termoficare prevăzute în anexa hotărârii, predarea - primirea urmând a se efectua până la 31 ianuarie 2003. Ulterior încheierii protocolului din 10 februarie 2003, a motivat în continuare reclamanta, Consiliul Local al Municipiului Brăila a decontat din subvenția totală prezentată în protocol de 72.368.008.157 lei numai suma de 42.876.469.086 lei refuzând diferența de 29.491.539.071 lei care formează obiectul dosarului. Deși prin scrisoarea de confirmare a soldului din 27 aprilie 2004 RA A. Brăila a confirmat că are datorii provenind din protocolul încheiat cu SC C. SA Brăila în sumă de 68.882.243.121 lei, în care este cuprinsă și suma de 29.491.539.071 lei, aceasta nu a procedat la plată.

În cauză, pârâta RA A. Brăila a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului Local Municipal Brăila și a A.N.R.D.E. București pentru ca la rândul lor, aceștia să fie obligați la plată în ipoteza în care se va găsi întemeiată acțiunea reclamantei îndreptată împotriva sa. Tribunalul Brăila, secția comercială, prin sentința nr. 42 din 30 martie 2005 a respins acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție. Prin decizia nr. 8/A din 18 ianuarie 2006 Curtea de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința civilă nr. 42 din 30 martie 2005 a Tribunalului Brăila în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC C. SA Brăila formulată împotriva pârâtei RA A. Brăila pentru lipsă calitate procesuală pasivă.

A menținut restul dispozițiilor sentinței. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 130 din 12 ianuarie 2007 a admis recursul reclamantei, a casat decizia nr. 8/A din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Curtea de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, după rejudecare, prin decizia nr. 59/A din 21 iunie 2007 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința nr. 42 din 30 martie 2005 a Tribunalului Brăila și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin sentința nr. 437/F.COM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brăila s-a respins acțiunea principală formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta C.U.P.D.

Brăila și cu chemații în garanție Consiliul Local Brăila și A.N.R.D.E. București. S-a respins cererea pârâtei de chemare în garanție a Consiliului Local Municipal Brăila și a A.N.R.D.E. București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: În baza H.C.L.M. nr. 31/2002 s-a dispus preluarea de către SC C. SA Brăila, a activității de producere, distribuție și furnizare a energiei termice și apei calde de consum în urma preluării activelor de termoficare de la RA A. Brăila. Părțile implicate SC C. SA Brăila și RA A. Brăila au încheiat protocolul de predare - primire înregistrat din 10 februarie 2003 semnat și de Primarul Municipiului Brăila cu obiecțiuni în care s-a inclus și suma de 72.368.008.157 lei subvenție.

Conform dispozițiilor art. 3 și art. 4 din O.U.G. nr. 162/1999 pentru energia termică furnizată prin sistem centralizat în scopul încălzirii locuințelor și prepararea apei calde s-a prevăzut ca populația să plătească prețul local al gigacaloriei, dar nu mai mult decât prețul național de referință. Diferența stabilită între prețul local mai mare al gigacaloriei și prețul național de referință urma să fie subvenționată din bugetul local și bugetul de stat. Suma de 72.368.008.157 lei reprezintă diferența mai mare dintre prețul gigacaloriei locale (costurile reclamantei SC C. SA) și prețul național de referință. Această sumă trebuia plătită din bugetul local (Consiliul Local al Municipiului Brăila).

Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că suma de 29.491.539.071 lei vechi ce reprezintă subvenția la energia termică care este înscrisă la protocolul din 2003 la poziția subvenții cont 445, este reală și corect calculată, conform O.U.G. nr. 162/1999 și O.U.G. nr. 115/2001 și a deciziilor din 11 aprilie 2001 și a adreselor din 21 iulie 2001, 12 februarie 2002 emise de A.N.R.D.E. București. S-a reținut că această creanță a fost predată de către RA A., în prezent C.U.P.D. către SC C. SA, însă plata ei urma să se facă din subvențiile alocate de C.L.M. Brăila, pentru energie termică. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă s-a dispus respingerea acesteia întrucât între reclamantă și chematele în garanție nu există un raport juridic.

Prin apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta a susținut următoarele: Hotărârea din 28 februarie 2002 a C.L.M. Brăila prin art. 1 a dispus trecerea din administrarea RA A.L. Brăila în administrarea SC C. SA a activelor de termoficare prevăzute în anexa parte integrantă din această hotărâre. Conform art. 2 din H.C.L.M.

nr. 31 din 28 februarie 2002 predarea - primirea activelor transmise urma să se facă pe bază de proces-verbal de lucru care s-a efectuat prin protocolul din 10 februarie 2003. În baza deciziei nr. 26 din 18 decembrie 2002 a Curții de Conturi și a Deciziei primarului nr. 380 din 29 ianuarie 2003 s-a încheiat protocolul din 2003 care întrunește toate elementele unui raport juridic, în sensul că sunt nominalizate părțile (RA A. și SC C. SA), conținutul reprezentându-l drepturile și obligațiile părților stabilite în mod clar, obiectul raportului juridic este de asemenea bine precizat prin obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească părțile. A susținut că suma aflată în litigiu reprezintă contravaloarea energiei termice pe care RA A.L.

a primit-o la de la SC C. SA, anterior conform H.C.L.M. nr. 31 din 28 februarie 2002 și că nu avea cum să cheme în instanță Consiliul Local Brăila atât timp cât obligațiile contractuale erau între SC C. SA și RA A.L. Faptul că ulterior C.L.M. a achitat suma de 42.876.469.086 lei rol direct către SC C. SA s-a realizat în conformitate cu art. 3 din protocolul din 1 aprilie 2002. Restul subvenției în sumă de 29.491.539.071 lei rol care nu a fost plătită de C.L.M. Brăila a considerat că nu îi este opozabil deoarece RA A.C. avea obligația să predea o creanță certă, lichidă și exigibilă iar în caz contrar să depună toate diligențele necesare pentru recuperarea sumei și transmiterea către SC C. SA.

A mai susținut apelanta că, dacă suma reprezentând subvenție, este inclusă în balanța soldurilor cu o valoare nerecunoscută de C.L.M. Brăila, diferența trebuie să fie achitată de RA A.C., cu atât mai mult cu cât aceasta o și recunoaște prin confirmările la sold. Curtea de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, prin decizia nr. 70 din 8 septembrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC C. SA Brăila împotriva sentinței nr. 437/FCOM din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Brăila, reținând că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, făcând o justă interpretare și aplicare a legii.

Prin protocolul încheiat în conformitate cu decizia nr. 380 din 29 ianuarie 2003 a Primarului Municipiului Brăila, pârâta RA A. Brăila în calitate de „predător” și reclamanta SC C. SA în calitate de „primitor” au predat și, respectiv preluat elementele patrimoniale de activ și pasiv aferente activităților de producere, distribuție și furnizare a energiei termice și apei calde menajere, conform anexei care cuprinde la poziția subvenții suma de 72.368.008.157 lei rol, sumă din care C.L.M. Brăila a plătit suma de 42.876.469.086 lei refuzând explicit să plătească diferența către SC C. SA, așa cum rezultă din corespondența aflată la dosar. Apelanta - reclamantă deși invocă faptul că protocolul din 10 februarie 2003 întrunește toate elementele unui raport juridic, nu clarifică în niciun fel acest raport juridic.

Prin raportare la obiectul litigiului dedus judecății, respectiv la suma cuprinsă în anexa la protocolul încheiat și pretinsă prin cererea de chemare în judecată se poate stabili că a operat o cesiune de creanță prin care s-a transmis creanța constând în subvenție la energia termică pe care pârâta RA A.C. nu a încasat-o de la Consiliul Local în totalitate, până la încheierea protocolului. Prin efectul cesiunii, noul creditor al debitorului cedat (instituția în sarcina căreia intră obligația de plată a subvenției) este SC C. SA care a preluat această sumă de încasat, cu ocazia încheierii protocolului. Expertiza tehnică efectuată a relevat faptul că suma de 29.491.539.071 lei rol reprezintă subvenție la energie termică că aceasta este reală, fiind înscrisă în protocolul din 2003 la poziția subvenții, cont 445 și calculată conform O.U.G.

nr. 162/1999 și O.U.G. nr. 115/2001 a deciziilor nr. 403 și 406 din 11 aprilie 2001 și a adreselor din 21 iulie 2001 și 12 februarie 2002. Prin urmare, reclamanta nu poate solicita de la pârâtă suma consemnată cu titlu de subvenții în anexa la protocol întrucât aceasta are natura unei creanțe pe care nu o poate încasa de la cedent. Împotriva menționatei decizii reclamanta SC C. SA Brăila a declarat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și a acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

În criticile formulate recurenta - reclamantă după o prezentare amănunțită a situației de fapt, a susținut în esență următoarele: Greșit a reținut instanța de apel că în cauză a operat o cesiune de creanță, cedent fiind RA A. care transmite suma de 72.368.008.151 lei către cesionarul SC C. SA în condițiile în care predarea –primirea activelor de termoficare s-a realizat în baza adoptării de către Consiliul Local Brăila a hotărârii nr. 31/2002, care are putere de lege între părțile implicate, prin protocolul din 2003 care are valoarea unui contract. Recurenta - reclamantă susține că potrivit art. 1392 C. civ. cedentul este ținut la momentul cesiunii să garanteze creanța ce face obiectul acesteia, dacă nu a intervenit o cauză de stingere.

Față de situația de fapt este inadmisibil ca diferența de 29.491.539.071 lei recunoscută de intimata-pârâtă, să fie înregistrată ca profit la RA A., aspect confirmat de altfel și de expertiza contabilă efectuată de societatea sa și de evidențele contabile ale acesteia în condițiile în care SC C. SA înregistrează o pierdere. Decizia din apel este nelegală și cu privire la respingerea cererii sale de chemare în garanție formulate în cauză, fiind prejudiciată societatea sa cu o sumă îndreptățită să o primească. Intimata - pârâtă C.D. Brăila și intimații chemați în garanție Consiliul Local Brăila și A.N.R.D.E. București prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente: Printr-o integrală și completă apreciere a probelor instanța de apel a stabilit o corectă situație de fapt în sensul că protocolul de predare - primire din 10 februarie 2003, încheiat sub egida C.L.M. Brăila care a aprobat prin hotărâre ca activitatea de termoficare împreună cu activul și pasivul să fie preluată de SC C. SA de la RA A. nu este de natură contractuală; că prin raportare la obiectul litigiului dedus judecății, respectiv la suma cuprinsă în anexa la protocolul încheiat și pretinsă de reclamantă prin cererea de chemare în judecată a operat o cesiune de creanță prin care s-a transmis creanța constând în subvenție la energia termică neîncasată de pârâta RA A.C.

de la Consiliul Local în totalitate, până la încheierea protocolului și că prin efectul cesiunii, noul creditor al debitorului cedat este SC C. SA care a preluat această sumă de încasat, cu ocazia încheierii protocolului. Susținerea recurentei în sensul că suma de 29.491.539.071 lei vechi reprezintă profit pentru pârâtă este eronată, avându-se în vedere că subvenția prin natura sa reprezintă diferența stabilită între prețul local mai mare al gigacaloriei și prețul național de referință ce urma să fie subvenționată de la buget. În mod corect a reținut instanța de apel că reclamanta nu poate să solicite de la pârâtă suma consemnată cu titlu de subvenții în anexa la protocol întrucât aceasta are natura unei creanțe pe care nu o poate încasa de la cedent, în cauză neaplicându-se principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Pe cale de consecință, în condițiile în care a fost respinsă acțiunea principală, soluția instanței de apel de respingere ca nefondată a cererii de chemare în garanție este corectă întrucât între reclamantă și chematele în garanție nu există niciun raport juridic. Așa fiind, cum hotărârea instanței de apel este legală, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Brăila împotriva deciziei comerciale nr. 70 din 8 septembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.