ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 octombrie 1998 la

Judecătoria Constanța, reclamanta S.C. I.D. S.A. Constanța a chemat în judecată

pe pârâtele 1. S.C. C. S.A. Buzău și 2. S.C. P. S.R.L. Constanța și pe I.S.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare nr. 914/ 10 septembrie

1991 prin care s-a vândut baraca „Tego” de către pârâta 1 către pârâta 2.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, în temeiul contractului menționat, pârâta 2. S.C. P. S.R.L., a

cumpărat de la pârâta 1. S.C. C. S.A. Buzău o baracă tip „Tego”, iar terenul pe

care era construită aceasta, în suprafață de 744 mp, a fost închiriat

cumpărătorului pe timp nelimitat, conform contractului de închiriere nr.

2867/1991.

Ulterior încheierii acestor

contracte, reclamantei S.C. I.D. S.A. i s-a eliberat certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 7.330,56 mp situat

în Constanța în care a fost inclus și terenul pe care se afla amplasată baraca

în discuție.

Prin sentința civilă nr. 15332 din

11 noiembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr.

16150/1994, pârâta S.C. P. S.R.L. a fost obligată să ridice baraca tip „Tego”

amplasată pe terenul în suprafață de 744 mp aparținând în proprietate

reclamantei și să lase terenul în deplină proprietate și posesie.

De asemenea, prin aceeași sentință,

s-a constatat că este lovit de nulitate absolută contractul de închiriere nr.

2867 din 9 septembrie 1991 încheiat între cele două pârâte, întrucât construcția

a avut un caracter provizoriu, iar vânzătoarea S.C. C. S.A. nu avea, așa cum

s-a stabilit, nici un drept de administrare asupra terenului.

Cum pârâta S.C. P. S.R.L. Constanța

a cumpărat baraca „Tego” la 10 septembrie 1991, adică anterior înregistrării

acesteia la C.C.I.N. Constanța, unde a fost înmatriculată la 27 mai 1992,

rezultă că actul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte este

lovit de nulitate absolută, întrucât lipsește una dintre condițiile esențiale

ale validității convenției prevăzute de dispozițiile art. 948 C. civ., și anume

capacitatea de a contracta în ceea ce o privește pe pârâta 2. S.C.P. S.R.L.

Constanța.

Pe de altă parte, reclamanta a mai

arată că, în cauză, nu au fost respectate nici condițiile privind regularitatea

licitației care s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și

H.G. nr. 634/1991, fiind bazată pe o cauză ilicită în ceea ce privește

închirierea terenului pe termen nelimitat, precum și a dispozițiilor art. 53 și

urm. din Legea nr. 58/1991.

Prin sentința civilă nr. 9596 din 7

iunie 1999, Judecătoria Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei

S.C. I.D. S.A. în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.A. Buzău, S.C.P. S.R.L.

Constanța și I.S.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de reclamanta S.C. I.D. S.A. Constanța a fost admis prin decizia nr.

113/ COM din 9 martie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța. Instanța a

constatat incidența în cauză a dispozițiilor coroborate ale art. 4 și art. 56

C. com. și, pe cale de consecință, a admis excepția de necompetență materială a

Judecătoriei Constanța de a soluționa cauza, a desființat sentința atacată și a

reținut pricina pentru soluționare în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 1949 din 25

iulie 2000, Tribunalul Constanța, secția comercială, după ce, în prealabil, a

respins, prin încheierea din 9 iunie 2000, acțiunea formulată de reclamantă

împotriva pârâtului I.S., ca fiind îndreptată în contra unei persoane fără

calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea introdusă de reclamantă

împotriva celor două pârâte S.C. C. S.A. Buzău și S.C. P. S.R.L. Constanța

obligând, totodată, reclamanta să plătească pârâtei S.C. P. S.R.L. suma de

1.000.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Apelul declarat împotriva acestei

ultime hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 532/ COM

din 24 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială.

Pentru a hotărî astfel, ambele

instanțe au reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 33 din Decretul

nr. 31/1954, care întregesc prevederile Legii nr. 31/1990, societatea

comercială în curs de constituire dobândește o capacitate juridică restrânsă de

a contracta, așa încât nu se poate susține că actele încheiate anterior

înmatriculării prin fondatorii sau reprezentanții societății, așa cum este

cazul în speță, ar fi lovite de nulitate absolută raportat la dispozițiile art.

948 C. civ. din moment ce vânzarea–cumpărarea barăcii „Tego” a avut ca scop

stabilirea sediului social al pârâtei S.C. P. S.R.L. Constanța, în lipsa căruia

aceasta nu se putea înființa și, deci, nu putea exista valabil. Aceasta mai

ales în condițiile în care, ulterior constituirii societății pârâte, actul de

vânzare-cumpărare din 10 septembrie 1991 a fost ratificat de asociatul unic

I.S.

În ce privește, obiecțiunile

reclamantei referitoare la modalitatea de desfășurare a licitației din 9

septembrie 1991 și adjudecare a barăcii „Tego” de pârâta S.C. P. S.R.L. care ar

antrena în lipsa procesului verbal de licitație, pe lângă nulitatea licitației,

și pe cea a actelor subsecvente întocmite în baza acesteia, respectiv a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte, instanțele

au reținut că nici acestea nu sunt întemeiate deoarece nerespectarea unor

formalități cerute de lege nu conduce, în toate cazurile, la constatarea

nulității absolute a actului încheiat în astfel de condiții și, ca urmare,

reclamantei îi revenea obligația, neîndeplinită în speță, de a proba în ce

constă nulitatea invocată raportat la textul de lege care a fost încălcat.

În concluzie, instanțele au reținut

că, din moment ce cumpărarea barăcii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

art. 18 din H.G. nr. 634/1991, nu se mai poate invoca nulitatea contractului de

vânzare–cumpărare în raport de dispozițiile art. 36 și nici față de prevederile

art. 53 din Legea nr. 58/1991.

Au mai reținut instanțele că, chiar

dacă pârâta S.C. P. S.R.L. Constanța a cerut, în cadrul altei acțiuni,

obligarea reclamantei S.C. I.D. S.A. la plata de despăgubiri în legătură cu

baraca „Tego” care fusese deja distrusă înainte de promovarea acțiunii de față,

această împrejurare nu poate justifica vreun interes din partea reclamantei,

întrucât instanța sesizată cu acea cerere urmează a analiza pretențiile pârâtei

în funcție de dovezile pe care aceasta le prezentă în susținerea acțiunii.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamanta S.C. I.D. S.A., invocând ca motive de casare

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că, în

condițiile în care contractul de vânzare cumpărare privind baraca „Tego” care a

fost încheiat la data de 10 septembrie 1991 între pârâta S.C. C. S.A. Buzău, în

calitate de vânzător, și pârâta S.C.P. S.R.L. Constanța, în calitate de

cumpărător, se impunea ca instanțele, cu referire specială la instanța de apel,

să constate, în raport de dispozițiile art. 948 C. civ., nulitatea absolută a

acestui contract, întrucât pârâta S.C. P. S.R.L. Constanța s-a constituit ca

persoană juridică cu mult ulterior acestui moment, fiind înregistrată la

C.C.I.N. Constanța abia la 27 mai 1992, astfel că, în această situație, nu era

îndeplinită o condiție esențială pentru validitatea convenției și anume

capacitatea de a contracta a pârâtei menționate.

De asemenea, se mai susține că

soluția instanței de apel este criticabilă și sub aspectul că această instanță

nu a ținut seama în pronunțarea hotărârii de faptul că statutul pârâtei S.C. P.

S.R.L., la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a barăcii „Tego”,

10 septembrie 1991, nu era autentificat, această situație reglementându-se

ulterior, respectiv abia la data de 17 decembrie 1991, ceea ce înlătură

reținerile curții de apel, în sensul că fondatorii ar fi lucrat în numele unei

societăți în curs de constituire, cum, de asemenea, în mod eronat, aceeași

instanță nu a dat nici o semnificație nici împrejurării că prețul barăcii în

sumă de 50.953 lei a fost achitat la 11 august 1991, deci anterior licitației

din 9 septembrie 1991, cât și încheierii contractului de vânzare-cumpărare

între cele două pârâte din 10 septembrie 1991, ceea ce demonstrează că, în

realitate, licitația nu a fost organizată, ceea ce atrage atât nulitatea

licitației, cât și a actelor subsecvente întocmite în baza acesteia, respectiv

a contractului de vânzare–cumpărare, întrucât, contrar celor reținute de

instanță, licitația s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor art. 18 din H.G.

nr. 634/1991 și nu cu respectarea acestora.

În sfârșit, reclamanta mai susține

că soluția instanței de apel este discutabilă și sub aspectul că această

instanță a reținut, la fel ca tribunalul, că promovarea acțiunii de față ar fi

lipsită de interes din moment ce baraca „Tego” nu mai exista, fiind demolată

anterior introducerii cererii.

Or, arată recurenta, o asemenea

reținere este neîntemeiată în condițiile în care I.S. și pârâta S.C. P. S.R.L.

au introdus acțiunea împotriva recurentei reclamante prin care a solicitat

obligarea acesteia la plata contravalorii barăcii „Tego” și a contravalorii

îmbunătățirilor aduse acesteia, precum și pentru lipsa de folosință.

În consecință, reclamanta solicită

admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei atacate cu trimiterea

cauzei spre rejudecare asupra fondului la instanța competentă în vederea

suplimentării probelor în legătură cu modalitatea de desfășurare a licitației,

iar în subsidiar, admiterea recursului în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și pe fond,

admiterea acțiunii, în sensul constatării nulității absolute a contractului de

vânzare - cumpărare nr. 2914/ 10 septembrie 1991 prin care s-a vândut baraca

„Tego” de către S.C. C. S.A. către S.C. P. S.R.L. și I.S.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar

rezultă că, la data de 10 septembrie 1991, pârâtele S.C. C. S.A. Buzău, în

calitate de vânzător și S.C. P. S.R.L. Constanța, în calitate de cumpărător au

perfectat contractul de vânzare–cumpărare nr. 2914/1991 privind baraca tip

„Tego” situată în Constanța.

Din certificatul de înmatriculare

reiese că pârâta S.C. P. S.R.L. a dobândit personalitate juridică la data de 27

mai 1992, cu sediul în spațiul baraca „Tego” pe care l-a cumpărat în baza

contractului mai sus menționat.

Într-adevăr, pentru constituirea

unei societăți comerciale, trebuie îndeplinite formalitățile cerute de lege, și

anume: întocmirea actelor constitutive, autorizarea de către instanța

judecătorească a funcționării societății, publicarea, înmatricularea și

înscrierea fiscală a societății.

Din probele dosarului rezultă că la

data perfectării contractului nr. 2914/1991 erau în curs de întocmire

formalitățile cerute de lege pentru înființarea societății pârâte S.C.P. S.R.L.

Constanța.

Este adevărat că, potrivit art. 26

din Legea nr. 31/1990, societatea nu se consideră legal constituită mai înainte

de îndeplinirea formalităților prevăzute de art. 11 și art. 24, iar prin art.

34 alin. (4) s-a statuat că dispozițiile art. 26 se vor aplica și societăților

cu răspundere limitată.

Din cele expuse reiese, într-o

concluzie generală, că legiuitorul nu a prevăzut sancțiunea nulității în cazul

unei societăți pentru a cărei constituire nu s-a respectat o anumită

formalitate, chiar dacă o asemenea entitate economico–juridică intră în

raporturi juridice cu terții ale căror interese trebuie protejate.

Regularizarea societății se

realizează prin îndeplinirea formalității care nu a fost respectată, asociații

fiind îndreptățiți, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, să

procedeze în acest sens, așa cum s-a întâmplat în speță.

În acest context, se constată că

bine a reținut instanța de apel că asociatul unic, care a semnat contractul nr.

2914/1991 necesar pentru stabilirea sediului social, a continuat îndeplinirea

formalităților cerute de lege care s-a concretizat în final prin obținerea

personalității juridice depline, concretizată prin înmatricularea societății în

Registrul Comerțului.

Drept urmare, prin încheierea

contractului de vânzare cumpărare din 10 septembrie 1991, s-a urmărit

regularizarea societății comerciale, aceasta având în perioada de la întocmirea

actelor de constituire și până la înmatriculare o personalitate juridică

limitată, în sensul prevederilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954,

adică de a constitui drepturi în favoarea ei și de a-și îndeplini obligațiile

asumate, precum și de a întreprinde orice măsuri, prealabile și necesare,

pentru ca o persoană juridică să ia ființă în mod valabil.

Obținerea sediului fiind una dintre

măsurile prealabile, absolut necesară pentru constituirea și funcționarea unei

societăți comerciale, se constată că, în mod, corect, instanța de apel a

reținut că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 948 C. civ. și, ca

urmare, a menținut, prin respingerea apelului reclamantei, sentința primei

instanțe de respingere a acțiunii ca nefondată.

Referitor la susținerile

reclamantei, în sensul că hotărârea atacată ar fi criticabilă și sub aspectul

că licitația organizată la 9 septembrie 1991 ar fi nulă, ceea ce ar conduce, în

opinia recurentei, și la nulitatea actului de vânzare-cumpărare din 10

septembrie 1991, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate în contextul în

care, în cauză, nu s-a probat cu acte pertinente o astfel de împrejurare, așa

încât, bine instanța de apel a reținut că achiziționarea bunului (adică a

barăcii „Tego” care a constituit sediul social al pârâtei S.C. P. S.R.L.) s-a

făcut cu respectarea dispozițiilor art. 18 din H.G. nr. 634/1991 și, ca atare,

nu se poate susține existența vreunui caz de nulitate din cele prevăzute de

art. 36 și art. 53 din Legea nr. 58/1991 pentru a atrage implicit și nulitatea

contractului de vânzare cumpărare.

În ce privește critica privind

achitarea prețului barăcii anterior desfășurării licitației și, respectiv,

încheierii contractului de vânzare–cumpărare, ca și cea referitoare la faptul

că pe chitanța de plată figurează ca plătitor asociatul unic S.I. și nu

societatea comercială, ceea ce ar demonstra, prin coroborare cu celelalte

susțineri, temeinicia acțiunii și, implicit, nelegalitatea soluțiilor

pronunțate, se constată că nici aceasta nu poate fi primită întrucât, nefiind

de ordine publică, aceste motive nu puteau fi invocate direct în recurs, fără a

fi examinate în prealabil de instanța de apel întrucât acceptarea unui asemenea

punct de vedere ar echivala cu încălcarea principiului

non omisso medio

.

În sfârșit, în condițiile în care baraca „Tego” era

demolată la data introducerii acțiunii, se constată că, în mod justificat,

instanța de apel a reținut lipsa de interes a reclamantei de a promova cererea

de față, chiar dacă pârâta S.C. P. S.R.L., prin asociatul unic S.I., a

solicitat în cadrul altei acțiuni obligarea reclamantei la plata de despăgubiri

constând din contravaloarea barăcii și a îmbunătățirilor aduse acesteia, precum

și din lipsa de folosință deoarece pretențiile care formează obiectul acelei cereri

urmează a fi soluționate în funcție de susținerile părților și în măsura în

care acestea vor fi dovedite cu probe concludente și pertinente acelei cauze.

Așa fiind, recursul reclamantei

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamanta S.C. I.D. S.A. Constanța împotriva deciziei nr.

532/ COM din 24 mai 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 aprilie 2003.