ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3162/2008

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC O. SA prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, în contradictoriu cu pârâta R.N.,

a solicitat ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună rezilierea

contractului de arendă din 2000.

Prin sentința nr. 6613 din

17 octombrie 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins acțiunea

reclamantei ca nefondată.

În motivarea sentinței

instanța de fond a reținut că între pârâta R.N., în calitate de arendator și

reclamanta SC O. SA s-a încheiat contractul de arendare din 2000 pe o perioadă

de 10 ani prin care se prevedea că pârâta arendator pune la dispoziția

arendașului terenul proprietatea sa, situat în Almalău în suprafață de 7 ha.

În adresa înregistrată la 11

iunie 2002 la sediul reclamantei adresată pârâtei se învedera că reclamanta

arendașă a predat întreaga suprafață de teren arabil și vie către Primăria

Ostrov, fiind astfel lipsită de posesia efectivă a terenului ce face obiectul

contractului de arendă.

Pârâta R.N. nu a fost pusă

în posesia terenului, iar demersurile Primăriei Ostrov în acest sens au fost

îndeplinite față de N.Ș., iar nu față de legatara sa universală, astfel că nu

se poate reține vreo culpă a arendatoarei pârâte în neexecutarea prestației

contractuale de predare a suprafeței arendate.

Curtea de Apel Constanța

prin decizia nr. 166/COM din 5 iulie 2007 a admis apelul declarat de reclamantă

a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii și pe cale de

consecință a dispus rezilierea contractului de arendă din 2000.

Instanța de control judiciar

în argumentarea soluției a reținut că la data de 25 septembrie 1995 între

reclamantă și N.Ș. a fost încheiat un contract de arendare având ca obiect

suprafața de 7 hectare pe o durată de 5 ani cu începere de la 1 ianuarie 1996

și până la 1 ianuarie 2001.

La data de 4 ianuarie 1997 N.Ș.

a decedat, iar urmare acestui fapt la data de 10 martie 2000 în baza

testamentului autentificat din 10 mai 1993 între R.N. și SC O. SA s-a încheiat

contractul de arendă din 10 martie 2000 pentru suprafața de 7 ha teren.

Instanța de apel a reținut

că terenul în litigiu nu se mai află în posesia reclamantei, pentru că a fost

predat Primăriei Ostrov, că pârâta deși susține că este moștenitoarea defunctei

N.Ș. nu a depus certificatul de moștenitor la Primărie așa cum cer dispozițiile

art. 25 din Legea nr. 16/1994.

De asemenea se precizează că

deși a fost notificată să pună la dispoziția reclamantei terenul ce face

obiectul contractului de arendare, pârâta nu și-a respectat această obligație.

A fost înlăturată critica

privind necompetența materială a Tribunalului motivat de faptul că dispozițiile

Legii nr. 36/1991 au consacrat o derogare de la regula generală instituită prin

art. 5 C. com. și față de obiectul litigiului dar și împrejurarea că arendașul

este o societate comercială constituită conform Legii nr. 31/1990.

Împotriva deciziei nr. 166/COM

a Curții de Apel Constanța, a declarat recurs pârâta întemeiat pe dispozițiile art.

304.

În argumentarea recursului

său pârâta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a Legii nr. 16/1994, art. 8 alin. (1), fiind lipsită de temei legal

nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 16/1994.

Prin decizia nr. 3898 din 29

noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis

recursul declarat de pârâtă și în consecință a modificat decizia recurată în

sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 6613

din 17 octombrie 2006 a Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această

decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că potrivit art. 25 din

Legea nr. 16/1994 după expirarea perioadei minime de arendare, respectiv 5 ani

prin efectul legii, locatarii de până atunci devin proprietari, iar locațiunea

de până atunci se transformă prin efectul legii, într-un contract de arendare,

dacă a fost încheiat inițial pe o perioadă mai mare de 5 ani.

Perfectarea contractului de

arendare din 2000 cu un an înainte de încetarea contractului de locațiune din 1995

demonstrează faptul că în cauză au fost respectate condițiile legale inclusiv

cele ce țin de forma, obiectul și condițiile de reînoire a acestuia.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare SC O. SA Ostrov întemeiată pe dispozițiile art.

317 și art. 318 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului

motiv al contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ. contestatoarea a susținut că necomunicarea citației a făcut să

nu se poată apăra la unicul termen al recursului. Cu privire la motivul

prevăzut de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea a

susținut că hotărârea a fost dată ca urmare a unor greșeli materiale esențiale

concretizate în faptul că instanța de recurs trebuia să se raporteze la

situația probelor existente în dosar astfel recurentul, în calitatea sa de

legatar universal al defunctei N.Ș., decedată în anul 1997 nu a prezentat actul

prin care dovedește calitatea de moștenitor.

Totodată, susține

contestatoarea, instanța a interpretat în mod eronat părțile din contractul de

arendă din 25 septembrie 1995 întrucât parte în acest contract este R.N. și nu N.Ș.

Contestația în anulare este

nefondată.

Hotărârile instanțelor de

recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, cale extraordinară de atac,

admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd

fiind de strictă interpretare.

În speță motivul prevăzut de

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. conform căruia hotărârile invocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții

pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele

legii nu poate fi reținut.

Astfel, din verificările

efectuate, s-a constatat că pentru termenul de judecată din 29 noiembrie 2007

când s-a soluționat cererea de recurs, procedura de citare a fost îndeplinită

întrucât, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare este indicată

persoana căreia i-a fost înmânată citația, semnătura, seria și numărul actului

de identitate al funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței și

ștampila societății.

Dispozițiile art. 318 C.

proc. civ. care reglementează contestația în anulare specială sunt de strictă

interpretare și au în vedere numai greșeli materiale, cu caracter procedural,

în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea cărora să nu

fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

În cauză, motivele invocate

de contestatoare vizează greșeli în stabilirea situației de fapt sau asupra

modului în care instanța de recurs a înțeles să interpreteze textele legale

incidente în cauză, cu alte cuvinte greșeli de judecată care nu se încadrează

în ipoteza art. 318 teza I C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat,

dispozițiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, nu

permit părților să deschidă posibilitatea recursului la recurs, ca atare Înalta

Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoare, ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC O. SA Ostrov împotriva deciziei nr. 3898

din 29 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 30 octombrie 2008.