ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3162/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC O. SA prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, în contradictoriu cu pârâta R.N., a solicitat ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de arendă din 2000. Prin sentința nr. 6613 din 17 octombrie 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. În motivarea sentinței instanța de fond a reținut că între pârâta R.N., în calitate de arendator și reclamanta SC O. SA s-a încheiat contractul de arendare din 2000 pe o perioadă de 10 ani prin care se prevedea că pârâta arendator pune la dispoziția arendașului terenul proprietatea sa, situat în Almalău în suprafață de 7 ha.

În adresa înregistrată la 11 iunie 2002 la sediul reclamantei adresată pârâtei se învedera că reclamanta arendașă a predat întreaga suprafață de teren arabil și vie către Primăria Ostrov, fiind astfel lipsită de posesia efectivă a terenului ce face obiectul contractului de arendă. Pârâta R.N. nu a fost pusă în posesia terenului, iar demersurile Primăriei Ostrov în acest sens au fost îndeplinite față de N.Ș., iar nu față de legatara sa universală, astfel că nu se poate reține vreo culpă a arendatoarei pârâte în neexecutarea prestației contractuale de predare a suprafeței arendate. Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 166/COM din 5 iulie 2007 a admis apelul declarat de reclamantă a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință a dispus rezilierea contractului de arendă din 2000. Instanța de control judiciar în argumentarea soluției a reținut că la data de 25 septembrie 1995 între reclamantă și N.Ș.

a fost încheiat un contract de arendare având ca obiect suprafața de 7 hectare pe o durată de 5 ani cu începere de la 1 ianuarie 1996 și până la 1 ianuarie 2001. La data de 4 ianuarie 1997 N.Ș. a decedat, iar urmare acestui fapt la data de 10 martie 2000 în baza testamentului autentificat din 10 mai 1993 între R.N. și SC O. SA s-a încheiat contractul de arendă din 10 martie 2000 pentru suprafața de 7 ha teren. Instanța de apel a reținut că terenul în litigiu nu se mai află în posesia reclamantei, pentru că a fost predat Primăriei Ostrov, că pârâta deși susține că este moștenitoarea defunctei N.Ș. nu a depus certificatul de moștenitor la Primărie așa cum cer dispozițiile art. 25 din Legea nr. 16/1994.

De asemenea se precizează că deși a fost notificată să pună la dispoziția reclamantei terenul ce face obiectul contractului de arendare, pârâta nu și-a respectat această obligație. A fost înlăturată critica privind necompetența materială a Tribunalului motivat de faptul că dispozițiile Legii nr. 36/1991 au consacrat o derogare de la regula generală instituită prin art. 5 C. com. și față de obiectul litigiului dar și împrejurarea că arendașul este o societate comercială constituită conform Legii nr. 31/1990. Împotriva deciziei nr. 166/COM a Curții de Apel Constanța, a declarat recurs pârâta întemeiat pe dispozițiile art. 304. În argumentarea recursului său pârâta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 16/1994, art. 8 alin. (1), fiind lipsită de temei legal nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 16/1994.

Prin decizia nr. 3898 din 29 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâtă și în consecință a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 6613 din 17 octombrie 2006 a Tribunalului Constanța. Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că potrivit art. 25 din Legea nr. 16/1994 după expirarea perioadei minime de arendare, respectiv 5 ani prin efectul legii, locatarii de până atunci devin proprietari, iar locațiunea de până atunci se transformă prin efectul legii, într-un contract de arendare, dacă a fost încheiat inițial pe o perioadă mai mare de 5 ani.

Perfectarea contractului de arendare din 2000 cu un an înainte de încetarea contractului de locațiune din 1995 demonstrează faptul că în cauză au fost respectate condițiile legale inclusiv cele ce țin de forma, obiectul și condițiile de reînoire a acestuia. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC O. SA Ostrov întemeiată pe dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. În dezvoltarea primului motiv al contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. contestatoarea a susținut că necomunicarea citației a făcut să nu se poată apăra la unicul termen al recursului. Cu privire la motivul prevăzut de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., contestatoarea a susținut că hotărârea a fost dată ca urmare a unor greșeli materiale esențiale concretizate în faptul că instanța de recurs trebuia să se raporteze la situația probelor existente în dosar astfel recurentul, în calitatea sa de legatar universal al defunctei N.Ș., decedată în anul 1997 nu a prezentat actul prin care dovedește calitatea de moștenitor. Totodată, susține contestatoarea, instanța a interpretat în mod eronat părțile din contractul de arendă din 25 septembrie 1995 întrucât parte în acest contract este R.N. și nu N.Ș. Contestația în anulare este nefondată. Hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.

În speță motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. conform căruia hotărârile invocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii nu poate fi reținut. Astfel, din verificările efectuate, s-a constatat că pentru termenul de judecată din 29 noiembrie 2007 când s-a soluționat cererea de recurs, procedura de citare a fost îndeplinită întrucât, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare este indicată persoana căreia i-a fost înmânată citația, semnătura, seria și numărul actului de identitate al funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței și ștampila societății.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ. care reglementează contestația în anulare specială sunt de strictă interpretare și au în vedere numai greșeli materiale, cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. În cauză, motivele invocate de contestatoare vizează greșeli în stabilirea situației de fapt sau asupra modului în care instanța de recurs a înțeles să interpreteze textele legale incidente în cauză, cu alte cuvinte greșeli de judecată care nu se încadrează în ipoteza art. 318 teza I C. proc. civ. Așa cum s-a arătat, dispozițiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, nu permit părților să deschidă posibilitatea recursului la recurs, ca atare Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC O. SA Ostrov împotriva deciziei nr. 3898 din 29 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 30 octombrie 2008.