ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3240/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3240/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Constanța, reclamanta SC P.C.I. SRL, a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.P.M.

SA și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de

închiriere asupra terenurilor din parcelele E 23 și E 25 în suprafață de 29.875

mp precum și a terenului de 45.038 mp încheiate sub nr. 3602 și 3602.1 din 23

august 2004, cu motivarea că suprafețele de teren trebuia să fie platforme

pavate cu macadam iar în realitate erau platforme de pământ.

Prin sentința civilă nr. 903/Com din 8

aprilie 2008, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea, considerând că

neîndeplinirea obligației locatarului ce împiedică exploatarea contractului

atrage sancțiunea rezilierii acestuia și nu aceea a nulității absolute.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia

civilă nr. 2/Com din 8 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă.

Instanța de apel a reținut în esență că,

nulitatea este o sancțiune pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii

actului, iar reclamanta nu poate susține lipsa obiectului contractului cât timp

prin procesul verbal de predare-primire, pârâta, „predă bunul în stare

funcțională așa cu se prezintă la data intrării în vigoare a contractului”.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Recurenta susține că instanța de apel a

adăugat la lege în condițiile evocării prevederilor art. 177 și urm. C. proc.

civ. întrucât conținutul unui înscris nu poate fi constatat pe baza verificării

de scripte, concluzia trasă cu privire la terenul ce constituie obiectul

contractului fiind greșită.

Rapoartele de expertiză au constatat

existența unei stări de fapt și pentru trecut și s-au coroborat cu situația

expusă în întâmpinare de pârâtă, iar considerentele instanțelor sunt în afara

probelor și a prevederilor legale, probele dovedind inexistența platformelor

amenajate, suprafețe de teren ce nu au corespuns datelor tehnice din contract,

imposibilitatea de a refuza semnarea contractelor, dar și demararea

investițiilor stabilite.

Instanțele au interpretat greșit

dispozițiile art. 1420 și art. 1421 C. civ., locatorul fiind cel care nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale, numai platforma de macadam servind

scopului pentru care reclamanta a încheiat contractul iar din acest punct de

vedere lipsește obiectul actului juridic.

Mai susține recurenta că instanța de apel

nu a respectat prevederile art. 129 C. proc. civ. în sensul că nu a lămurit

situația de fapt, existența platformelor de macadam.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru considerentele ce se vor expune:

Prin contractele de închiriere 3602 și

3602.1 din 23 august 2004, părțile au convenit ca reclamantei să-i fie

atribuită folosința unor suprafețe de teren pentru realizarea unui terminal

operare mărfuri generale.

Atât contractele cât și procesul verbal

de adjudecare prin licitație publică au menționat clauza privind „obiectul

contractului” noțiunea de platformă, denumită generic „bun”, însă prin

procesele verbale de predare-primire din 18 august și 23 decembrie 2004 se

identifică suprafețele de teren ca platformă macadam (filele 10 – 19 dosar

13.368/2005 al Judecătoriei Constanța).

Voința părților de a contracta s-a

manifestat la momentul încheierii actelor respectiv la 23 august 2004, când au

convenit închirierea suprafețelor de 29.875 mp respectiv 45.038 mp identificate

prin planul cadastral și respectiv prin vecinătății, fără a exista vreo

condiție privind pavajul platformelor. Chiar dacă aceasta ar fi existat și s-ar

fi putut interpreta din întreg materialul probator, în condițiile art. 983 C.

civ., nu era în măsură să atragă nulitatea absolută.

Nu existența obiectului contractului este

în discuție, ci calitatea prestației executată de locator. De aceea instanțele

de fond au considerat că actele încheiate nu sunt afectate de nulitate iar

sancțiunea nu poate fi decât rezilierea, în condițiile în care acțiunea nu a

vizat existența unui viciu de consimțământ.

De altfel, când prestația este un fapt,

numai imposibilitatea executării acesteia, în condițiile în care are caracter

obiectiv, poate atrage nulitatea convenției. Însă, rezultă din cuprinsul

acțiunii, identificarea și predarea „bunului”.

Nu pot fi incidente dispozițiile art. 1311

prin raportare la art. 1420 și art. 1421 C. civ., obiectul contractelor fiind

determinat, identificat prin procesele verbale din 18 august și 23 decembrie

investiții în anii 1998-2000, astfel cum rezultă din probele administrate la

filele 50-59 ale dosarului de fond, așa încât nu se poate afirma pertinent

lipsa obiectului contractului. Chiar reclamanta atât în acțiune, cât și în

cererea de recurs susține că a demarat efectuarea investițiilor stabilite prin

contracte.

Analiza probelor administrate și a

situației de fapt, astfel cum recurenta a expus pe larg nu poate face obiectul

recursului, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate.

În privința lipsei de rol activ al

instanțelor, recurenta confundă obligația instanței de a stărui prin toate

mijloacele legale pentru prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului, cu

limitele desfășurării procesului civil în acord cu principiul disponibilității.

Instanțele au administrat probele utile

și pertinente, dar, contrar afirmațiilor reclamantei, au constatat judicios că

raportul contractual dintre părți nu este afectat de niciuna din cauzele de

nulitate absolută a actului juridic.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat

recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2/com din 8 ianuarie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

SC P.C.I. SRL CONSTANȚA împotriva deciziei nr. 2/COM din 8 ianuarie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 decembrie 2009.