ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3898/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 decembrie 2006, reclamanții B.D.Ș., M.E.I., R.C., M.A., T.C.V., S.E., A.C., E.R.M., M.M., G.F.C., S.R., M.V., O.B.A., B.V., V.A.M., O.C., C.A.M., C.G., M.A.M., A.A.D., T.S., E.M., O.B.G., D.G.R., G.I.A., N.C., A.M.V., M.A.N., L.G., T.R., A.F., G.C., P.O., O.C., V.B., M.Ș.A., S.I., G.E., S.M.M., L.F.D., S.V., P.M., M.A.S., C.M., R.M., C.L., N.F., G.P., C.G.A., C.V., D.R., N.C., B.A.A., C.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.C.A., plata primei de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efectivă.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, prin sentința civilă nr. 1126 din 14 februarie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că, litigiile având ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarului public sunt de competența Instanțelor de contencios administrativ. Astfel investită, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1438 din 29 mai 2007, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanță pe perioada 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, cursul prescripției fiind suspendat cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere. Pe fond, Instanța a reținut că reclamanții au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. S-a mai reținut că, normele legale prin care sus - menționata dispoziție legală a fost suspendată succesiv contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituție. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.C.A., solicitând admiterea acestuia.

Recurenta a susținut, în esență, că primele de concediu au fost suspendate în perioada anilor 2001 - 2006 prin legi bugetare, acte normative de același nivel cu Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și că, numai Instanța de Recurs poate să decidă dacă prin această suspendare s-a încălcat reclamanților un drept prevăzut de Constituția României. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă. Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.C.A. împotriva sentinței civile nr. 1438 din 29 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2007.